Mai bine banc decât soldaţi

Ţrrrr! Ţrrrr! Ţrrrr!

-Alo, da…

-Băh, ce faci acolo? Ce durează atât?

-Eram la baie, mă iertaţi…

-Boc, la baie la ora asta? E prânzul, băh! Acum trebuia să desfaci prima sticlă de bere!

-Da, mă iertaţi…eram în pauză şi trebuia să mă răcoresc. E o zi grea azi.

-Boc, te răcoreşti cu gheaţă şi cu whisky, nu cu duşul. Şi cum vine asta, la ora asta nu eşti la muncă? Ai pauză?

-Da, am…

-De mâine nu o să mai ai nicio pauză! Dacă transpiri te duci la veceuri la Guvern şi te speli la subraţ, la chiuvetă!

-Da, să trăiţi…

-Băh, Boc, iar îţi faci de cap. Cu Udrea văd că n-ai rezolvat nimic. Îţi baţi joc de biata femeie?

-Nu, dar…

-Ce nu, băh? După ce că îl am pe cap şi pe găozarul de Stănescu, te mai caci şi tu pe tine.

-Nu fac caca pe mine, să trăiţi…

-Hă, hă, hă, băh, Boc, ce-ai zis?

-Că nu fac caca…

-Hă, hă, hă, băh, da’ simpatic mai eşti! Hai că m-ai înveselit! Te iau cu mine în vizită!

-Unde, unde?

-Mergem la soldaţi, Boc! Vizităm baza de la Kogălniceanu!

-ăăă, păi nu vin…

-Ce?

-Nu vin, că nu-mi plac soldaţii…

-Boc, iar te caci?

-Nu, de ce?

-Cum nu? Am zis că mergem la soldaţi, acolo mergem!

-Nu!

-Boc!

-Da…

-Aşa. Pregăteşte-te!

-Nu vin, că mi-e frică. Când eram mic, copiii din sat mă îmbrăcau în ţintă şi trăgeau în mine cu săgeţi şi pietre.

-Boc, hă, hă, hă! Aşa făceam şi eu cu bondoci ca tine, hă, hă, hă!

-Da, eraţi rău!

-Rău sunt şi acum, băh, Boc! Şi tu ai rămas tot ţintă, băh!

-Ba nu!

-Hă, hă, hă, aşa crezi tu, băh! Hai, că vin să te iau.

-Nu, nu merg! Mi-e frică…

-Boc, să vezi ce frică o să-ţi fie dacă nu mergi. Ce comentezi atât?

-Nu mai bine îmi spuneţi un banc?

-Boc, nu schimba vorba!

-Vă rog, îmi spuneţi o poantă din aia amuzantă, aşa cum spuneţi dumneavoastră?

-Boc…Fie, îţi spun. Zici că-ţi plac glumele mele?

-Da, da, sunt cele mai tari, hi, hi!

-Bine, băh, Boc, hai că-ţi spun. Stai să mă gândesc…

-Şi nu merg la soldaţi, da?

-Boc, ce? Ba mergi!

-Bine, bine…Nu uitaţi de banc.

-Da, stai un pic…Hm, ce poantă să-ţi spun eu…?

-Una cu soldaţi, ca să nu mai mergem…?

-Cu soldaţi…? Da, stai aşa…Unde să nu mai mergem?

-Nicăieri, bancul vă rog…

-Da…Aha! Uite, fii atent, pe aia cu Ştefan cel Mare o ştii?

-Nu…

-Deci, fii atent. Eu sunt Ştefan cel Mare şi-ţi spun să luptăm până la unu’. Tu mă întrebi de ce.

-Aşa.

-Boc, trebuie să luptăm până la unu’!

-…

-Boc!

-Da, vă aud.

-Nu m-ai întrebat!

-Ce?

-Băh, tu ce faci acolo în baie?

-Caca, mă scuzaţi…

-Boc, eşti nesimţit? Vorbeşti cu preşedintele ţării şi te caci?

-De emoţie, să trăiţi…Şi de frică…

-Băh, îţi dau eu o frică de n-o poţi duce! Nu pot să-ţi spun bancul când te caci!

-Gata, gata, acum mă şterg. Staţi un minut.

-Băh, Boc, am văzut-o şi pe asta. Te aşteaptă preşedintele la telefon să te ştergi la cur, băh…S-a întors ţara cu fundu-n sus.

-Gata, am terminat, mă iertaţi…Nu era mare lucru.

-Păi, normal, băh! Nici căcatul nu-i mare la tine, hă, hă, hă!

-Vă rog, bancul…

-Băh, Boc, eu sunt Ştefan cel Mare, îţi spun o replică şi tu mă întrebi de ce, da?

-De ce?

-Nu acum, băh, aşteaptă…

-De ce?

-Boc, ai ameţit de la căcat? Am spus să aştepţi replica!

-Da, hi, hi…

-Deci, eu sunt Ştefan cel Mare şi spun: soldaţi, trebuie să luptăm până la unu’!

-…

-Boc!

-Da, ascult.

-Întreabă-mă, bondocule, că te pleznesc! Soldaţi, trebuie să luptăm până la unu’!

-…a, replica…aha. De ce, mărite Ştefan?

-Mărite Ştefan? Băh, Boc, da’ te pricepi la din astea. Eşti un om citit, băh…

-Da, mulţumesc…

-Aşa, hai că m-ai zăpăcit. Deci, soldaţi, bem până la unu’! Pardon, luptăm până la unu’!

-De ce, mărite?

-Că de la unu’ jumate mergem la cârciumă, hă, hă, hă, hă!

-A, ce bine, deci nu mai mergem la soldaţi, nu?

-Hrrrr… Boc, eşti prost! Asta era poanta!

-Care, că nu mai mergem la soldaţi?

-Boc, ieşi afară!

-Păi…

-Ieşi, băh, afară! Ba nu, stai acolo că vin eu şi te îmbrac în ţintă, bondoc ce eşti! Auzi, la el, îi spun bancuri şi el nu se prinde….

Clanc!

Lasă un răspuns