Joi, 16 Octombrie, seara. Timp trecut mult şi în grabă. Mă aleargă aceleaşi gânduri mizere şi confuze, aceiaşi oameni cu feţe de oi şi măşti de inorogi. Plouă peste tot: pe frunte, în şanţuri, printre firele de iarbă acoperite de cauciuc. Concert văduvaBOB în aşteptare.

   Se vede club, fum, alcool, creiere la fel de gri precum materia cenuşie din jurul lor, firide în pereţii îmbibaţi cu amintiri, oameni şi neoameni. Patru umbre modelează instrumente, pregătind defulări şi sunete. Care vin. Vin peste ploi, peste iarbă şi cauciuc, peste cioburi de creier, peste pereţi. Eu văd valuri de văduvaBOB, cu pete de grunge, punk şi caut în cap Pornography cu amprentă The Cure. Se cântă peste fum şi capete sparte cu negru purtat de Peter. Se cântă. Sună altfel. Se poate. În cuvinte, aşternute pe o hârtie, nu se poate picta. Trebuie văzut.

   A fost concert văduvaBOB. A fost bine. Se poate şi mai bine. Din partea tuturor. Gândurile rămân, muzica rămâne. Instrumentele se pot modela mai departe cu negru şi alb. Ploaia va exista mereu, alături de inorogi, noroi şi oameni ascunşi printre crăpăturile din frunte. Aştept alt concert văduvaBOB. În aşteptare. Plouă.