Peste nopțile cu Luna Amară a strălucit cântecul

Luna Amară este una din trupele românești care tind către statutul de a nu mai avea nevoie de prezentări elaborate. Cine este la curent cu mișcarea rock din România poate confirma aportul pe care formația ardeleană l-a adus în adăugarea unui plus de valoare universului muzical din spațiul mioritic. Personal, i-am auzit prima dată acum opt sau nouă ani, impresia de început fiind una eliberatoare.

Cu ani în urmă am descoperit un imperiu încărcat cu nuanțe de gri și străjuit de margini pierdute în explozii solare. Un imperiu condus de împăratul unor cuvinte pătate cu lacrimi și balauri hrăniți cu ură, aflat la limita dintre real și ireal, profan și diafan. Fiecare anotimp își lăsa aici arhanghelii săi, protejând sau distrugând destine iar împăratul își nimicea puțin câte puțin din oaste, urmând ca un catâr destinul pe care-l visase într-o noapte cu lună plină, sfidând orice frază ieșită din contextul lumii sale. Am găsit, în propria-mi călătorie prin acest imperiu, revoluții ale cunoașterii, războaie cu dragoni și eroi necunoscuți, povești nespuse de dragoste, gunoaie arse și lăsate în vânt, oameni care ascundeau razele de soare, poduri între ură și magie albă, stăpâni și sclavi aflați mai mereu într-un raport inegal. O lume care dăinuie, indiferent de cataclismele care s-au petrecut în afara ei…

Meritul celor de la Luna Amară este că imaginează, în ochii celor care-i ascultă, imperii ca cel pe care eu l-am întâlnit în călătoria mea. Având mereu și mereu alte nuanțe, vor rămâne totdeauna aceleași personaje, indiferent de culorile pe care pictorul-ascultător le folosește. Nu-mi propun să prezint o istorie pur tehnică a formației pentru că nu se potrivește cu însemnele pe care acești artiști mi le-au dăruit, savurându-le muzica. Cele trei albume scoase, concertele lăsate în urmă, proiectele de viitor, colaborările cu alți oameni de cultură dar, mai ales, muzica lor sunt mai presus de orice altă prezentare pe care aș putea eu să o fac.

Chiar dacă, uneori, cuvintele sunt de prisos, sunt întrebări care încă nu-și au răspunsuri. Și vor fi mereu. Revista Cioburi a încercat să găsească o mică parte din ele:

Revista Cioburi: De când se cunosc membrii Luna Amară?

Luna Amară: Nick şi Razvan se cunosc de pe băncile liceului. Nick şi Mihnea se cunosc din 1999. Sorin a venit în trupă în 2000 iar Mihnea-Andrei în Aprilie anul acesta, deşi ceilalţi îl ştiau, din trupa Tep Zepi, de vreo doi ani.

R.C.: De ce Luna si nu Soarele?

Luna Amară: Mai lipsea să întrebi de ce amară şi nu dulce…Numele vine de la titlul filmului lui Roman Polanski, ecranizare a romanului „Luni de fiere”, de Pascal Bruckner.

R.C.: Proiectul a pornit la drum ca un strigăt în noapte?

Luna Amară: Proiectul a pornit ca un strigăt, ca o desfăşurare de emoţii şi sentimente şi ca o dorinţă acută de exprimare.

R.C.: Ce culoare are muza care vă şopteşte versul şi sunetul?

Luna Amară: Sunt două muze: una gri, urâtă, strâmbă, laşă şi perversă. Ea este România din televizor si, de cele mai multe ori, de pe stradă. Cealaltă e multicoloră, frumoasă, cinstită, iubitoare si caldă – e starea de bine pe care ne-o dau prietenii, iubitele, soţiile si ceea ce este pozitiv în România.

R.C.: Vă completaţi sută la sută între voi?

Luna Amară: Nu, ar fi şi plictisitor dacă ar fi aşa.

R.C.: Căror muzicieni le-aţi urmat sfatul pe portativ?

Luna Amară: Nici unuia.

R.C.: Evoluţia muzicală o vedeţi doar prin accentuarea complexităţii stilului sau prin ceea ce trezeşte în urechea ascultătorilor?

Luna Amară: Mai complex nu înseamnă mai evoluat, neapărat. Oricum, nu ne aplecăm cu prea mare atenţie asupra unor presupuse linii ascendente sau descendente în muzica noastră, pentru simplul motiv că nu vedem arta ca pe un urcuş, ci mai mult ca pe o plimbare în viaţă. O plimbare în care trebuie să fii atent la ce e în jur, nu doar la paşii tăi pe trotuar…

R.C.: Se poate transmite emoţie numai prin cântec, fără vers?

Luna Amară: Muzica clasică îți spune ceva?…

R.C.: Câte trepte aţi urcat de la un album la altul, pe scara evoluţiei muzicale?

Luna Amară: Credem că am răspuns, indirect, prin afirmaţia de acum două întrebări.

R.C.: Ce planuri cuprinde următoarea perioadă de un an, să zicem?

Luna Amară : Un nou album şi încă un material aniversar, de 10 ani. Şi, bineînţeles, două turnee care să le promoveze.

R.C.: Veţi mai apela la colaborări muzicale cu cei care vă susţin mesajul?

Luna Amară: Nu ştim, poate. Momentan nu avem în vedere acest lucru.

R.C.: Fiecare concert reprezintă doar un simplu episod muzical sau un alt pas către orizont?

Luna Amară: Depinde de concert şi de public. Unele cântări sunt simple episoade, altele sunt de o profunzime rară. Oricum, când atingi orizontul de aşteptare al publicului, e ceva nemaipomenit de fain.

R.C.: Fanii ar trebui să vă înţeleagă întru totul sau doar să vibreze cu liniile melodice?

Luna Amară: Luna Amară înseamnă muzică şi text, text şi muzică. Nu le poţi disocia, ca ascultător. Dacă o faci, n-ai priceput nimic.

R.C.: Ce trupe româneşti simţiţi că pot evolua real în afara ţării?

Luna Amară: Kumm, Alternativ Quartet, Urma, Byron, The Others, Front, Rain District, Godmode, Persona. Şi, cu voia dumneavoastră, Luna Amară…

R.C.: Din punct de vedere al unei trupe rock, ce este cel mai greu în lumea muzicală din România?

Luna Amară: Să nu devii frustrat.

R.C.: A-propos, ce este România?

Luna Amară: O țară frumoasă, păcat că-i locuită…

R.C.: Nu s-a schimbat chiar nimic în douăzeci de ani?

Luna Amară: S-au schimbat foarte multe în aparenţă. În esenţă, aproape nimic.

R.C.: Ce le-aţi spune părinţilor celor morţi la Revoluţie şi la mineriade?

Luna Amară: Că de douăzeci de ani o clasă politică îşi bate joc de memoria copiilor lor.

R.C.: Ura poate aduce îngeri?

Luna Amară: Doar dacă există îngeri ai răzbunării…

R.C.: Există Dumnezeu sau există doar nevoia de credinţă?

Luna Amară: Există şi una şi alta. Acum, care dintre ele a creat-o pe cealaltă, nu ştim nici noi…

R.C.: Dacă aţi putea reface lumea într-o zi, care ar fi primele trei lucruri pe care le-aţi creea?

Luna Amară: Omul, Muzica şi Haribo (pentru Răzvan).

R.C.: Ce nu ar trebui să facem noi, oamenii?

Luna Amară: Să nu uităm.

Mulțumim lui Mihnea, Nick, Mihnea-Andrei, Răzvan și Sorin pentru că ne-au onorat cu această discuție. Și le mulțumim pentru imperiul pe care-l țin viu în fiecare dintre cei care-i ascultă.

Pe 20 Noiembrie vom fi în club Control din București pentru a ne delecta (din nou) cu sunetele pe care băieții le modelează. Cine apreciază muzica bună ar trebui să fie acolo.

Pingbacks

  1. Luna Amara » Blog Archive » interviu si articol in revista on-line “Cioburi”

Lasă un răspuns