Casper & friends

De vreo săptămână circulă pe net un filmuleţ înregistrat de un preot din Kazahstan care a răscolit întreaga suflarea pioasă. Acesta pretinde că ar fi surprins cu camera telefonului său mobil două siluete luminoase care nu erau altceva decât doi îngeri ce ridicau sufletul unui copil la cer. Pentru cine se mai îndoieşte încă de minunata minune, iată şi un link către imaginile video: link.

Dacă plecăm de la premisa că imaginile sunt autentice şi că cele două siluete sunt  chiar nişte îngeri, înclin să cred că este vorba despre doi îngeri începători. Altfel nu îmi explic de ce au uitat să se comute pe modul invizibil. Bine, asta dacă nu au avut vreo avarie la sistemul de camuflare sau, cine ştie, poate preotul a surprins imaginile cu un telefon care dispune de o tehnologie 4D încă necunoscută de muritorul de rând.

Dacă e să mai socotim şi faptul că preotul tehnolog a declarat că imaginile au fost filmate iniţial întâmplător – probabil pentru a le posta pe o reţea socială online dedicată bisericii – şi că mesagerii înaripaţi au putut fi zăriţi doar pe înregistrare – la momentul filmării ei neputând fi remarcaţi – e clar că nu poate fi vorba decât de o descindere eşuată a îngerilor sau de o cameră video ultra-performată a telefonului feţei bisericeşti.

Cert este că indiferent de cauzele ce au stat la baza deconspirării lor, imaginile n-ar fi putut fi făcute publice şi fără un acord de sus. Ori asta înseamnă că popa în cauză chiar e capabil să ia legătura cu divinitatea.

Am citit undeva prin presă (Cancan) cum că preotul tehnolog care a filmat întreaga scenă nu va refuza să meargă la nicio ceremonie de înmormântare, de acum încolo, pentru că este sigur ca toate sufletele pe care le binecuvântează vor ajunge in Rai. Rămâne de văzut dacă binecuvântatorul va tăia şi bilete.

Lasă un răspuns