Cafeneaua Critică la Club Control

   Miercuri 17.03.2010, la ora 18.30, după o lungă vacanţă de vară-toamnă-iarnă, se reia seria întîlnirilor Cafenelei critice la clubul CONTROL, Str. Academiei, nr. 19.

   Proiectul de dezbateri culturale Cafeneaua critică, iniţiat în prima parte a anilor 1990 de către Ion Bogdan Lefter la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, a fost continuat, în seria a 2-a, în anii 2008-2009, la Club TSC şi la Club A. Seria a 3-a este găzduită de Club Control. La Cafeneaua critică sunt invitate personalităţi artistice şi intelectuale şi se dezbat evenimente culturale şi teme fierbinţi ale actualităţii.

   Prima ediţie a Seriei a 3-a e consacrată Centenarului Eugen Ionescu (n. 13/26 noiembrie 1909) şi e prilejuită de premiera spectacolului Cîntăreaţa cheală & Lecţia la Teatrul de Comedie din Bucureşti, în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză şi cu scenografia Adrianei Grand.

   Invitaţi: Victor Ioan Frunză, Adriana Grand, actorii Virginia Mirea, Florin Dobrovici, Mirela Zeţa, George Costin, Dragoş Huluba, Andreea Samson, Bogdan Cotleţ şi George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie.

Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

 

  Seria de evenimente continuă în Club Control cu reprezentaţia celor de la Blazzaj pe 18 Martie, Lydia Lunch pe 19 Martie şi My Own Private Alaska pe data de 22 martie, aşa cum anunţasem deja.

 

cafeneaua critica

Lasă un răspuns