Doctorul căruia îi plac cimitirele

   Într-un exces de zel specific piloţilor kamikaze, primarului Oprescu i-a năzărit o altă idee năstruşnică în timp ce se căca dimineaţa, la toaleta biroului său: refacerea cimitirelor. O aroganţă care va costa banul public vreo 24 milioane de euro. Convins, probabil, că marile probleme ale oraşului au fost rezolvate, domnul primar a trecut deja, se pare, la fineţuri. Asta în condiţiile în care zilele trecute o femeie a fost sfâşiată de câini, în plină stradă (câinii vagabonzi nu sunt o problemă, doar câinele este cel mai bun prieten al omului).

    Proiectul doctorului Oprescu prevede refacerea aleilor, a spaţiilor verzi, a canalizării, instalarea sistemelor de supraveghere, precum şi construirea unor clădiri anexe, toate – evident – în cadrul cimitirelor. Am putea spune că bucureştenii vor avea alternativă la plimbatul în parc: plimbatul prin cimitir.

    Interesant de urmărit dacă până la finalizarea proiectului, primarul va propune şi amenajarea pistelor de biciclişti, a spaţiilor pentru rolleri, precum şi autorizarea înfiinţării unor terase în sezonul estival, astfel încât cimitirele să devină cu adevărat moderne. Sugerăm populaţiei să dea o mână de ajutor acestui demers de refacere a locurilor de veci, prin deshumarea celor îngropaţi pe acolo. Astfel, vor putea fi curăţate şi refăcute oasele, lăcuite sicriele uzate, oamenii vor putea să dea cu mătura şi mopul prin morminte iar Sorin Oprescu va deveni cu siguranţă primarul cu cele mai curate cimitire din lume. Să ne fie ţărâna uşoară!

Comments

Lasă un răspuns la Bancosul Anulează răspunsul