Coş de gunoi

– Şi? Cum a fost? Ce ai văzut? Aşa-i că e altceva?
Am lăsat ochii în jos şi m-am gândit de unde să încep povestirea. Am “revăzut” casele, drumurile, dealurile, localurile, oamenii… Tot ce reuşisem să văd din Austria în 5 zile. Şi, din tot ce-aş fi putut spune, am zis aşa:
– Băi, să ştii că n-am văzut nimic supracalifragilistic!
Şi aşa şi e.
Drumuri – ca toate drumurile, aşa cum ar trebui sa fie un drum: fără gropi, fără animale moarte la tot pasul, fără buruieni crescând printre crăpături, fără borduri înecate de praful strâns la margini…
Casele – ca toate casele, aşa cum ar trebui sa fie o casa: îngrijite, fără vopsea scorojită pe ziduri şi, în general, respirând a “curat” chiar dacă erau construite în 1600…
Oraşe – ca toate oraşele, aşa cum ar trebui să fie un oraş: curate, cu bănci şi coşuri de gunoi la tot pasul, unde “spaţiu verde” înseamnă “plante” şi nu pământ bătătorit, unde istoria e conservată cu fiecare cărămida,  piatra şi ochi de geam al ei şi transformată într-un turism plăcut şi profitabil.

Da, mi-a lipsit foiala Bucureştiului.
Da, simţeam că lipseşte ceva în liniştea ce cădea încă de la primele semne ale serii.
Da, mi s-a părut exagerat când gazda s-a alertat teribil sa nu primească observaţii sau chiar amenda din cauza fumului de la grătar (grătar făcut într-o gradină de vara, la marginea oraşului – grădini făcute şi închiriate de primărie ca oamenii să aibă oaze de “evadare”) .

Dar, revenind la întrebarea prietenului meu, nu am văzut nimic supracalifragilistic. Lucrurile erau făcute pur şi simplu cu simţul răspunderii, bine, practic şi cât se poate de estetic.
Şi oamenii păstrau ceea ce aveau.
Totul era întreţinut şi exploatat.
Nimic deosebit: nu am văzut nimic care sa nu fi poată fi făcut şi aici.
Nici o supertehnologie, nici un efort supraomenesc. Doar normalul, în cea mai simplă şi contemporană definiţie a sa.

Revenind în ţara, am simţit (cum au simţit mulţi din cei ce au fost pe-“afara”) izbitura gunoiului, a delăsării, a nesimţirii şi a nepăsării.
Chiar asta a fost senzaţia: că m-am întors într-un grotesc coş de gunoi.
Ciudat… Până şi animalele ţin curat pe lângă culcuşurile lor…

Dunăre

Comments

  1. De remarcat cum Dunarea pe traseul ei e micutza, cocheta, cu poduri si lumini, iar cand ajunge la noi e o umflata careia nu-i pasa cum arata, o bruta care nu face decat sa-si ceara anual tributul in vietzi omenesti 😉

    • Dunare

      pana mea! La Salzburg valsau cu vaporasul pe picatura aia de Dunare, iar noi nu mai avem nici macar o amarata de cursa de agrement intre Braila si Galati… 🙁

Dă-i un răspuns lui Dunare Anulează răspunsul