Baieti, pe YouTube nu v-au cenzurat…inca
Ultra-mega cimpanzei. Deşi, aş putea jigni bietele animale…
Să mor io dacă înţeleg fenomenul „ultras”. Ce naiba înseamnă ? Dacă sunt ultras mă duc la meci şi-mi bag pula în toţi ? Mă bat, mă fut în gură cu băieţii cu pulanele şi astfel sunt un fan cu cinci coaie ? Nici nu trebuie să văd meciul, eu doar trebuie să urlu ca să mă audă ăia care se uită la tv ? Îmi umplu gura cu muie şi apoi o scuip peste stadion, doar să mă audă „duşmanii” ? Frate, dacă nu te duci meci de meci la stadion şi esti acolo cu echipa, trăgând de garduri şi lăsându-ţi grupa de sânge pe scaunele aruncate peste tot, nu eşti fan ! Eşti sămânţar, eşti coclit, eşti curvă ! Trebuie să dai cu pumnul, nene, să pleci cu salvarea, dacă se poate, şi atunci eşti cel mai mare fan în viaţă…Ăla ultras trebuie tot timpul să-şi facă dreptate ! Ce dreptate, să-mi bag dacă pricep ?! Îşi arată meclele de maimuţe îmbibate cu alcool, fluturând ca descreieraţii nişte bucăţi de textile colorate şi afişând mesaje pline de ironie, izvorâte din creierii lor de frustraţi. Terminaţilor, cred că eraţi în stare să vă bateţi şi în scrot, între voi, dacă nu ajungeaţi pe faianţa de la baia comunală, lângă alţii asemenea vouă. Băh, şi eu mă uit la fotbalul nostru de căcat şi am simpatii pentru un club sau altul dar nu mă spurc la meciuri ! Asta nu mă face, proştilor, un suporter ?
Marş, băi, în Afganistan, carne de tun ce sunteţi ! Urlaţi acolo cât vă ţine, poate vă împuşcă cineva.
“Jegul”, în pericol să se cureţe
Şoc în lumea studenţilor beţivi electronişti şi nu numai – adică nu numai beţivi şi nu numai electronişti. Jegul, sau Expres Olimp cu numele din acte, cârciuma din campusul Leu, este în pericol de a fi închisă.
Aflarea veştii ăsteia m-a lovit direct în moalele capului. Şi sunt convins că nu numai pe mine. Trei ani de zile – intensiv – şi alţi doi – cu jumătaţi de măsură – mi-am investit marea parte a resurselor materiale la Jeg. Mă pot considera unul din acţionarii cu drepturi depline. Dacă aş fi adunat toate paharele goale de plastic rămase de la bere, aş fi ridicat un turn mai înalt decât cele 11 etaje ale căminului de vizavi.
În anii mei de studenţie, Jegul era spaţiul ideal unde mii şi mii de secunde se îngrămădeau să devină victime. Era eşafodul perfect unde puteai să-ţi omori timpul, nedând socoteală nimănui. Jegul era debuşeul viselor ieftine dar indispensabile, al aspiraţiilor imediate, ce vizau clipa urmatoare, vechină acumului de atunci. Acolo am învăţat să trăiesc clipa. Jegul era punctul de plecare şi punctul de oprire al majorităţii acţiunilor desfăşurate într-un campus în care ai fi putut rămâne închis cu săptămânile, fără ca timpul să întrebe de tine. Jegul dădea savoarea victoriilor şi alina, amorţind sau nu în alcool, înfrângerile din disputele cu balaurul numit facultate.
A închide Jegul studenţilor este ca şi cum ai desfiinţa cancelaria profesorilor. Este ca şi cum ai confisca punctul zero. Sau, e ca şi cum vreun mahăr din UPB ar vrea să facă nişte bani frumoşi de pe urma închiderii cârciumii.
Păi unde îşi vor mai copia “electroniştii” de mâine sau de poimâine temele, unde îşi vor mai bea berea de dimineaţă şi cafeaua de seara, unde îşi vor mai contempla înfrângerile şi unde îşi vor mai sărbători victoriile, examen după examen?
Campania “Facultatea de Electronică şi TC” nu poate fi susţinută fără o cârciumă fidelă cum a fost atâta vreme Jegul. Este ca şi cum te-ai arunca la lupta, direct în linia întâi, complet lucid.
Cine nu e de acord cu strămutarea Jegului are şansa să îşi exprime această optiune. Există deja o petiţie în sensul ăsta chiar aici.
Petrecere cu bautura, lupte, sex…
Plictisit de viata de la oras, Tom si-a cumparat o casa la tara,
inconjurata de vai si paduri. Dupa sase luni de singuratate, la usa lui
apare un tip barbos, neingrijit, care ii spune:
– Sunt vecinul tau, Bill, si locuiesc peste vale. Dau o petrecere diseara si
m-am gandit sa te invit si pe tine.
– A, ce bine! spune Tom. Chiar ma plictisisem.
– Va fi ceva de baut, poate si ceva lupte. Sper ca nu te deranjeaza.
– E OK, cred ca pot face fata.
– Si se va face si sex
– A…ce bine! Sunt un tip deschis oricaror provocari. Cum crezi ca ar
trebui sa ma imbrac?
– Nu conteaza. Oricum vom fi numai noi doi.
inconjurata de vai si paduri. Dupa sase luni de singuratate, la usa lui
apare un tip barbos, neingrijit, care ii spune:
– Sunt vecinul tau, Bill, si locuiesc peste vale. Dau o petrecere diseara si
m-am gandit sa te invit si pe tine.
– A, ce bine! spune Tom. Chiar ma plictisisem.
– Va fi ceva de baut, poate si ceva lupte. Sper ca nu te deranjeaza.
– E OK, cred ca pot face fata.
– Si se va face si sex
– A…ce bine! Sunt un tip deschis oricaror provocari. Cum crezi ca ar
trebui sa ma imbrac?
– Nu conteaza. Oricum vom fi numai noi doi.
Gogoaşa matematică
Senzaţional de calculat ! Într-un clip de campanie electorală, domnul Tăriceanu promite dublarea salariilor în anul viitor. Promite şi dublarea pensiilor, de asemenea, deşi nu-mi este clar cum a făcut acest calcul. Se dublează numărul de pensionari şi, atunci, se va dubla şi suma plătită către aceştia ? În acest caz, tehnic vorbind, vor fi pensii duble, nu ? Sau, pentru că vor ieşi la pensie şi o parte din bugetarii de lux, automat fondul alocat pentru acest tip de remuneraţie se va dubla, urmare a legii pe care şi-au votat-o dumnealor pe şest ?…
Acum, văzând că valul crizei mondiale se va revărsa şi la est de Nădlac, mă întreb care o fi fost calculul făcut pentru a arunca-o şi pe asta cu dublarea salariilor. Probabil, sfătuit de ministrul armean competent de finanţe, nea Tăriceanu s-o fi gândit că, urmând un mare val de concedieri, va putea să le distribuie celor rămaşi cu postul în mâna suma recuperată de la cei rămaşi cu postul prin gură. Dar şi în acest caz, ambele categorii trebuie să fie bugetari, nu..? Adică, domnule Tăriceanu, cum dublaţi dumneavoastră salariile la angajaţii din sistemul privat ? Haide, bre, spune dacă ai găsit matale soluţia, că aştia ai mei nu mai dau nici inflaţia de vreo doi ani…Serios de nu te votez. Serios ca guvernul matale.
Dor de iarnă
Pe neaşteptate se lăsă frigul. Toamna se retrage uşor, uşor printre cablurile de pe stâlpii din oraş, legănând enervant cele câteva zburătoare ameţite de antene şi smog iar soarele, amorţit de norii de praf, a început să-şi ascută dinţii. Hârtiile de pe trotuare sunt tulburate matinal de adierea finalului de anotimp, stricându-le somnul nefericiţilor care dorm pe băncile din parc. Coloanele de maşini respiră din ce în ce mai greu aerul părăsit de frunze, ajunse acum sub stratul de noroi modelat de ploaie. Feţe tencuite şi picioare lăcuite apasă trotuarele colorate de chiştoace, pungi cu multinaţionale şi frânturi de presă mediocră, îndreptându-se către cuiburile încărcate cu dureri de spate şi colesterol. Timpul se prelinge rătăcit către capătul cadranului, grăbind umbrele să-şi împingă stăpânii peste peisaj…Un suflet, apăsat de-o lacrimă bătrână, îşi doreşte firav iarna. O perioadă, zăpada va uita de toate…
Răfuială politică între benzi
Zilele trecute autocarul de campanie al PSD, în care se afla şi Mircea Geoană, a fost atacat cu o armă cu aer comprimat. Incidentul s-a produs în zona oraşului Otopeni în timp ce echipa de campanie – PSD Bucureşti se întorcea din deplasarea avută în judetul Prahova. Sursa: Mediafax.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit, singurul şifonat fiind cel care îşi însuşea întru totul noţiunea de transparenţă, anume parbrizul autocarului.
Anchetatorii nu au gasit niciun indiciu referitor la cine ar putea fi artizanii acestui atac mârşav. Nu se cunoaşte încă dacă este vorba despre un act de răzbunare al unor foşti colegi de grădiniţă ai liderului pesedist sau dacă a fost un atac la mascotă pus la cale de o grupare politică rivală.
Indiferent de desfăşurarea anchetei, ce s-a întâmplat duminica trecută este un semnal evident că Mircea Geoană şi implicit PSD-ul sunt în mare primejdie.
Domnule Iliescu, sunaţi dumneavoastră un prieten?