Managerul de resurse umane are in fata un teanc de CV-uri. Ia jumatate si le arunca la cos, spunand:
– Nu vreau oameni fara noroc in firma!
Motor Stupid Head
Oana Zăvoranu în "Sfârşitul continuă"
Oana Zăvoranu a realizat de curând, pentru revista Tabu, un pictorial uşor ieşit din comun. Pozele o prezintă pe diva de la OTV în posturi extrem de fierbinţi alături de un schelet arătos, netatuat, gata să se înfrupte cu senzualitatea ei.
Realizarea acestui pictorial, în esenţă destul de macabru, ar fi avut la bază două idei diferite. Prima, ar fi vrut ca acesta să fie o aşa-zisă formă de protest împotriva vedetelor de carton, după cum spune însăşi protagonista pictorialului. Cea de-a doua, s-ar fi dorit a fi o expunere alegorică a frumuseţii vs posteritate sau ceva de genu’, după cum am auzit pe la televizor că ar fi pretins oamenii cu conceptul din spatele aparatului de fotografiat.
E eu unul m-am liniştit. Iniţial, după ce am văzut pozele, am crezut că partenerul Oanei nu este altul decât Pepe, imediat după ce s-a lepădat de haina de piele. Serios acum, la cât de mult timp a trecut de când Pepe n-a mai apărut pe la tv, m-am gândit că săracul a fost uitat în vreun dulap preţ de câţiva ani şi scos inextremis, special pentru această şedinţă foto.
Coreea de Nord provoacă Italia
The Guardian ne spune că liderul Coreei de Nord a autorizat deschiderea primei pizzerii din ţara aflată la nord de Coreea de Sud ( 
). Un eveniment de-a dreptul senzaţional pentru orezarii cei mai săraci de pe planetă. La cât de miniscul le-a devenit stomacul, după zeci de ani de înfometare, sunt şanse ca primele zece pizza să ajungă la tot poporul. O cană de apă, servită mai apoi, ar pune capac unui festin de-a dreptul internaţional, pentru bieţii locuitori ai Coreei de Nord.
Deci, iată că primul pas a fost făcut. Va urma, probabil, deschiderea primului pub englezesc şi, implicit, se vor isca primele bătăi între fanii locali Liverpool şi Manchester Utd., va apărea prima şaormărie, având clienţi fideli angajaţii ambasadei române de la Phenian, se va deschide primul MC Donald’s, punând bazele marii îngrăşări nord-coreene şi, din nou probabil, va fi inaugurat primul restaurant chinezesc, căci este imposibil să nu existe picior de chinez pe meleagurile coreene (dacă ar fi muţi, aţi şti cum să-i diferenţiaţi?).
Mă întreb pe când se va avea în vedere deschiderea primului club Bamboo. Ori avea şi nord-coreenii câţiva băieţi care să dea pe o şampanie jumătate din PIB.
O unguroaica sta "la ocazie" in Aiud
Opreste un TIR, se deschide usa, iar femeia intreaba, intr-o romana stricata:
– Sui pe mine pan’ la Turda?
– Sui pe tine si pan’ la Cluj, da’ cine tine de volan?
Starwars Musquito Defense System
Scotianul la spovedanie
Un scotian insurat se duce la spovedanie si-i spune preotului:
– Parinte, aproape ca am avut o aventura cu o alta femeie!
– Cum adica, „aproape”? intreaba preotul.
– Pai, ne-am dezbracat, ne-am frecat bine unul de altul, dar apoi ne-am oprit.
Preotul este revoltat:
– A te freca unul de altul este ca si cum ai fi bagat-o inauntru! Nu trebuie sa te mai vezi cu femeia aceea. Ca penitenta, trebuie sa spui 5 rugaciuni si sa pui 50 de lire sterline in cutia milei.
Scotianul iese din confesional, spune rugaciunile si apoi se duce la cutia milei. Sta putin langa ea si da sa plece.
Preotul, care-l urmarea cu privirea, fuge dupa el si-l avertizeaza:
– Te-am vazut! N-ai pus banii in cutie!
Scotianul raspunde, uimit:
– Da, parinte, dar am frecat banii de cutia milei si – asa cum tocmai mi-ai spus – este ca si cum i-as fi bagat inauntru!
Hitler gets banned from World of Warcraft
Unde dai și unde crapă
Acum aproape o lună am purtat o discuție cu un preot tânăr, dintr-un orășel de munte. Îmi explica diferențele dintre fosta sa parohie și cea actuală, diferențe între modul de a gândi și de a se purta al oamenilor. Mi-a rămas în cap o întâmplare amuzantă, pe de o parte.
Într-una din slujbele sale de duminică părintele a inițiat o discuție cu enoriașii săi din fosta parohie menită să trezească, într-un fel, respectul față de natură și protejarea mediului. Majoritatea dintre ei obișnuiau să arunce în râul care le trecea prin spatele casei gunoaie și resturi menajere iar preotul încerca să le explice că ceea ce făceau nu este bine. Nu este bine pentru râu, pentru natură, pentru vecinii din aval. Argumentele sale, menite să stopeze acest fenomen, erau îmbinate cu noul context în care se afla însăși țara, membră U.E. și angajată să respecte norme de protecție a mediului. „Gândiți-vă la copii voștri, oferiți-le locuri frumoase și curate.”, le spunea părintele. „Râul este limpede și curat de la Dumnezeu, păstrați-l așa. Gândiți-vă ca la o păstrăvărie, așa trebuie să fie de curată apa.”, a punctat parohul.
Oamenii au stat, au gândit și, într-un final, au deschis ochii. Preotul avea dreptate. La puțină vreme după discursul părintelui, au început să se vadă rezultatele. Într-adevăr, gunoaiele nu mai erau aruncate în râu iar apa devenise iarăși limpede. Ce făcuseră enoriașii? „Părinte, te-am ascultat, căci ai grăit drept. Când vii să ne vizitezi păstrăvăriile?”.
Vis de Oscar(a) I
Se făcea că eram la ceas de seară, pe când ziua se îngâna cu noaptea de o scotea din sărite. Stăteam nemişcat sub un soare pâlpâind; trebuia să trec o apă; o singură încercare, fără autosave. La momentul din vis, râul curgea invers decât ar fi trebuit. Era singurul lucru de care eram absolut sigur. N-am reuşit să-mi dau seama dacă se dezorientase sau, pur şi simplu, o făcea intenţionat. Şi, cum purtam pe mine haine care în contact cu apa luau foc, nu aveam cum să optez pentru o eventuală trecere înot. Nici să mă descotorosesc de ele nu se putea pentru că scăldatul în curul gol era interzis tuturor persoanelor, inclusiv titularului, pe durata visului. Aşa că m-am pus pe săpat un tunel pe deasupra apei. Era aşa un aer tare încât alveolele pulmonare erau pline de plasturi.
În timp ce spărgeam cu târnacopul ultimul mănunchi de molecule de azot, înainte de a ajunge pe malul celălalt, au apărut, ca din pământ, înaintând pe burtă, doi gardieni care m-au întrebat dacă am autorizaţie să sap peste râu. Purtau uniforme de un alb imaculat, iar pantalonii erau călcaţi la o dungă perfect paralelă cu linia orizontului. În plus, unul avea un bocanc de un fel, iar celălalt avea un bocanc de alt fel. Mi-am dat seama imediat că au perechi de bocanci diferite. După ce le-am spus că sunt presat de timp şi că trebuie să ajung neapărat pe malul opus, mi-au cerut să mă legitimez. Mă priveau plini de suspiciune. N-aveam niciun act la mine şi nici nu ştiam cum mă cheamă în visul ăla. Şi eram atât de aproape de destinaţie, încât nu mai puteam gândi în termeni procedurali. Dintr-o lovitură, am spart ce mai era de spart din tunelul aproape isprăvit şi am luat-o la fugă. Ajunsesem pe malul celălalt, dar nu puteam să savurez acel moment. Gardienii în costume albe, purtând bocanci diferiţi, erau pe urmele mele.
După o oră de alergat prin câmp la o viteză de ¾, am ajuns la marginea unui oraş. M-am furişat pe lângă blocurile care-mi tăiau calea, izbutind să mă strecor nevăzut într-una din scările acestora. Când… stupefacţie! Deşi alergasem doar preţ de o oră, trecuseră mai bine de trei zile. Toate panourile blocurilor erau împânzite cu poza mea sub care scria cu litere mari: “VRUT: ÎN VIS SAU ÎN REALITATE ”. M-am panicat instantaneu. Era sâmbătă, iar banca trebuia plătită până cel târziu vineri. Cele trei zile compactate în ora de jogging în afara legii şi în afara timpului, au făcut ca data scadentă să treacă complet neobservată.
Deodată, am auzit liftul coborând. Urmărit de o teamă viscerală, dar şi de proprii-mi ochi aţintiţi asupra mea, am ţâşnit sus pe scări şi am încercat prima uşă ivită în cale. Era deschisă. Am intrat şi, după ce am închis uşa, m-am lipit de perete şi mi-am făcut prezenţa una cu liniştea. După primele indicii, nimerisem în toiul unei partide de poker pe deocheatelea, susţinută în fiecare sâmbătă seară de Asociaţia Tantiilor Cartofore din spatele blocului…