Gheorghe Ştefan a inregistrat marca „Pinalty” la OSIM cu „y” , semn că moldovenii sunt mai anglofoni decât restul muritorilor de rând de pe meleagurile patriei scumpe. El a primit această poreclă în urmă cu mai mulţi ani datorită cererii excesive de penaltiuri in favoarea echipei sale.
Îl rugăm politicos să înregistreze şi un „hienţ” pe la DNA.
Presupun că toată lumea a vizualizat măcar două ori, schimbând aleator canalele TV, reclama la Matache Măcelarul. Pe lângă clipul rulat in prostie de televiziunile autohtone, brandul a beneficiat şi de o campanie de trade marketing reuşită, începând cu retailul modern, sfârşind până în cele mai lugubre bodegi de cartier (aşa-zise mini marketuri). Tot acest amalgam de reţete de advertising a prins imediat stomacul românului plictisit de chipsuri şi ciorbe. Impactul a generat o serie de creşteri asupra cererii produselor respectivei mărci.
Toate bune şi frumoase, numai că ce iei tu cu o mână, concurenţa incearcă să ia cu trei, beneficiind şi de un mic ajutor din partea principalei calităţi a românului, definită de băieţii de pe partea întunecată a străzii prin „şmen”.
Discutând cu un prieten într-o terasă bucureşteană am aflat că vânzările produselor scoase in fiecare zi din fabrica de mezeluri Principal au început să scadă vertiginos datorită unei reclamaţii făcute de un pensionar. Acesta a făcut scandal, deoarece a cumpărat renumitul salam, care s-a dovedit a avea în el nu carne de calitate, ci un mare şurub de 8-10 cm. OPC, media, toată lumea s-a speriat, iar mezelurile au ajuns pe apa Prahovei.
Acum ideea de bază este că toată fabrica este automatiză, iar cel mai mare şurub de pe acolo ar fi unul de 2-3 centimetri( respectiv nitul de la tocător). În plus de asta , amicul meu sosit la faţa locului a sesizat ca membrana ce înfăşura salamul era diferită.
Acum dacă a fost o greşeală a producătorului, ori o încercare (şi o reuşită) de a mai tăia din popularitatea celor de la Matache, decideţi voi.
Care este diferenta dintre pantofii tai si padure?
In padure sunt mai multe animale.
Băieţii de dincolo de Nădlac ameninţă că o să primim fonduri europene prin cavitatea bucală, în condiţiile în care justiţia din România nu există nici măcar scriptic. Lucru care ar fi trebuit să se întâmple mai demult, având în vedere mocirla din lumea politică neaoşă. Într-un fel m-am bucurat la auzul acestui mesaj, interjecţii ritmice, similare cu limbajul ciocănitorilor, ieşindu-mi pe guriţă.
Nu acelaşi sentiment l-a încercat pe domnul Geoană, preşedinte de Senat şi susţinător de încredere al modificării cursului monetar, şi nu mă refer la cursul de schimb valutar, ci la cursul pe care ar trebui să-l ia în mod normal bănuţii europeni. Declaraţia dedicată maselor, respectiv că nu este normal să fim trataţi în acest hal de colegii europeni şi că se va ocupa în mod exemplar ca instituţia pe care o conduce să asigure bazele unei justiţii corecte, sunt la fel de veridice precum apa de ploaie din butoaiele de sub streaşină. Evident, campania electorală tocmai a pornit la drum şi orice veste proastă echivalează cu modificarea matricii alegătorilor.
Sunt enervat pentru că, spre deosebire de actorii vulcanizaţi ce-şi joacă piesa infectă pe scena politică din România, colegii europeni din Germania, de exemplu, îşi pun oarece întrebări înainte de a arunca banii contribuabilului de rând. Şi mă enervez şi mai tare când îl aud pe domnul Geoană cum se răţoie la Bruxelles şi le cere socoteală pentru tupeul de a ne opri caşcavalul. Păi, cred şi eu, pe timp de criză, ce să pape şi gura lui şi a acoliţilor?
Protestez contra infatuării şi parşivismului din Parlament. Contra măgăriilor şi bătăliilor pe ciolan din Guvern. Îmi doresc un popor integru, exigent şi cu respect faţă de sine. Un popor care să iasă în stradă la orice urmă de bătaie de joc la adresa sa şi nu la lăturile oferite gratis de politicieni. Cumva, trebuie făcut ceva…
Travestitul Naomi a declarat că îl doreşte pe Pepe.
Cuprinsă de gelozie, Oana Zăvoranu a declarat la rându-i că Naomi are mare noroc pentru că ea, din principiu, nu dă în femei.
Mircea Geoană a declarat că există şanse mari ca din vara aceasta fondurile europene să fie sistate; principalul motiv: lipsa reformei în justiţie.
Ca primă măsură, guvernul va accelera procesul de delapidare.
Toţi avem motivele noastre să luăm atitudine, pasivă sau dinamică, în faţa acţiunilor celorlalţi. Însă de ce o atitudine “Cioburi”? Pentru că suntem nemulţumiţi. Pentru că ne-am săturat să ni se interzică fără argument, să fim “îndrumaţi” fără a fi întrebaţi, să constatăm aceleaşi atitudini şi stări de fapt fără a reacţiona sau – pur şi simplu – pentru că simţim nevoia de schimbare în mai bine. Dacă altora nu le pasă, vom lupta pentru noi şi pentru cei ca noi. Ne-am săturat de status-quo-ul social de astăzi şi de ieri, de mentalităţile rigide, de închistarea în trecut, de interdicţiile de bon-ton, de epidemia de prostie. Nu, ţara nu ne vrea proşti. Ei ne vor proşti.
Suntem “altfel” decât majoritatea oligofrenă şi vrem să arătăm că suntem cei care construiesc idei şi realităţi, cei care visează şi caută soluţii. Suntem cei care cred în mai bine, care vor să lase o urmă durabilă. Vrem să păşim în viaţă fără ruşine, să ne păstrăm verticalitatea şi bunul simţ în raportul cu celălalt, să învăţăm de la alţii fără a ni se impune.
Noi, aştia “puţini”, ştim că a trăi înseamnă mai mult. Înseamnă mai mult decât politică de mahala, sclipici trecător, seminţe pe jos, gunoi aruncat pe geam, gălăgie fără conţinut, pumni şi scuipaţi în faţă. A trăi înseamnă mai mult decât a consuma orice şi oricât, a învinui sau a face mişto aiurea sau a fi ostentativ. A trăi nu înseamnă a acumula, a strânge pentru a umple golul interior. Vrem calitate şi nu cantităţi, vrem să ne contruim pe noi şi să oferim alternative celorlalţi.
Tot noi, ăştia “puţini”, vrem ca cei care vin din urmă să se păstreze curaţi şi să nu renunţe la vise, să clădească ce nu am putut clădi noi. Dacă noi ne vom rata şansa de a lăsa în urmă ceva bun, trebuie să luptăm ca cei ce vin să aibă o şansă reală pentru a deveni mai buni.
Ne dorim ca românul să nu mai fie “descurcăreţ”, mârlan, plin de el şi atoateştiutor. Ne dorim ca românul să înţeleagă că are limite şi că nu în fiecare dintre noi se ascund Eminescu, Brâncuşi, Enescu sau Mihai Viteazu. Suntem ceea ce facem şi spunem şi nu ceea ce au făcut şi spus premergătorii noştri.
Nu mai vrem naţionalism care se bate cu pumnul în piept, nu mai vrem mici, peturi de bere şi muştar pe maiou, nu mai vrem clădiri de sticlă în locul spaţiilor verzi. Nu mai vrem minciuni care ne jignesc inteligenţa şi nu mai vrem să fim asistaţi social. Nu mai vrem răspunsuri ca “de-aia”, “E de la ei…”, “Asta e…”, “Ce să-i faci…”, “Aşa trebuie”, “C-aşa e bine…”, “Ne-nţelegem noi…”, etc. Vrem oameni care au întrebări, îndoieli şi argumente, vrem dezbatere şi nu pumn în gură. Vrem oameni plini de viaţă şi care îşi reclamă drepturile. Vrem ca gandirea atipică să fie ascultată, vrem ca underground-ul să fie firesc şi nu pentru speriat copiii.
Ce este o atitudine “Cioburi”?
Suntem diferiţi şi totuşi împreună. Vrem aceleaşi lucruri în mii de feluri diferite. Suntem sparţi în mii de cioburi de idei, viziuni, percepţii şi vise. Dar toate au acelaşi scop. Împreună putem re-creea realitatea şi vieţile noastre. Vrem să gândim împreună pentru a construi un nou caleidoscop al vieţii. Suntem cioburi care învaţă să spună “NU, ajunge!”.