Acum, după ce Gigi Becali are mari şanse de a face parte dintre europarlamentarii români, trebuie să aibă grijă unde va fi cazat. Păi unde o să-şi ţină oile de la Pipera?
Capitan Cook
În urma alegerilor euro-parlamentare, Partidul Piraţilor, un partid proaspăt înfiinţat din Suedia, a intrat în Parlamentul European.
De teamă, fata marinarului, Elena Băsescu, a revenit imediat în partidul mamă al lui tata, PD-L.
De unde îşi cumpără Boc bilete RATB
Nevralgia timpului
După o noapte cu un somn aproape imperfect,
într-una din zilele de ieri,
m-am trezit complet abandonat de timp.
Secundele mă părăsiseră.
Lăsasem în urmă viitorul,
iar trecutul nu mi se întâmplase încă.
Singur, înconjurat doar de mine,
rătăceam într-un prezent continuu şi ambiguu.
Păşeam pretutindeni,
întâmpinând în sensuri noi confuzia.
Cu fiecare pas, simţeam pulsul timpului
zvâcnindu-se din ce în ce mai neînţeles sub tălpile goale.
Miliarde şi miliarde de clipe lichefiate
cădeau într-o ploaie rece şi abstractă,
ce mă pătrundea dincolo de origini.
În sfârşit,
simţeam cum nevralgia timpului
îşi ia stăpânirea de pe mine.
Puteam respira Universul,
fără să doară.
Timpul se descompunea,
iar eu îi eram martor.
Când,
deodată,
zgomotul metalic al zorilor
mi-a reîntors simţurile la realitate.
Treptat, treptat,
timpul a început să doară din nou.
Cu ştirile la zid
Zi de zi, săptămână de săptămână, lucruri se întâmplă. Lumea românească furnizează neobosită noi şi noi subiecte îmbrăcând aceleaşi vechi tipare. Ciclul se repetă, regăsind aceiaşi ochi nesătui, aceleaşi urechi avide să afle şi mai mult, aceeaşi foame de senzaţional.
Iată, spre exemplu, câteva din picanteriile acestui sfârşit de săptămână…
Luis Lazarus şi Oana Zăvoranu, doi foşti vizitatori ai aceleaşi garsoniere, deveniţi între timp actuali colegi de Kanal D, s-au trezit fiind la cuţite pe motivul că Justiţiarului Lazarus – omul gata să ciuruiască lumea cu camera de filmat – i s-ar fi blegit audienţa de când a invitat-o pe drăcoasa divă în emisiunea sa. În replică, realizatoarea de fel mai slobodă la gură, ar fi pretins că chiar şefii de la Kanal D i-au sugerat să revină în emisiunea păgubitului pentru a i-o ridica la loc. Audienţa, adică. Emisiunile Oanei scoală orice leşinătură din pantaloni. Aşadar, sexul se caută. Suntem în grafic. Otevizarea continuă.
Tot din troaca media, de data aceasta pe segmentul Antenelor, am putut urmări cum două dintre figurile marcante ale televiziunii lui Voiculescu, Victor Ciutacu şi Mihaela Rădulescu, şi-au zburlit orgoliile unul la altul, zguduind armonia din ograda mogulului (ah, pardon, am şi uitat… Mihaela a renunţat deja la prodigioasa sa carieră în televiziune pentru a avea grijă de ăla micul, rămas fără Elan). Şi uite aşa ea l-a făcut ciutac, iar el a spus că ea suferă de sindromul omului care se bagă singur în seamă. Ce-i drept, amândoi au dreptate.
O altă ştire, mai de casă, este că fostul burlac, viitorul tătic, fostul prim-ministru sau din nou tânărul om politic, Petre Roman, s-a recăsătorit vinerea aceasta cu iubita sa Silvia Chifiriuc, într-un cadru extrem de discret. Foarte bine, dom’le! Aşa să îţi tot trăieşti a doua tinereţe. Când văd cu câtă vivacitate este dotat proaspătul însurăţel, mă gândesc că în ritmul ăsta ar mai putea prinde lejer două, trei revoluţii. Revoluţii matrimoniale, desigur.
Şi-acum una în ton cu alegerile: ajunsă cu caravana campaniei până în cartierul Prepeleac din Târgovişte, Elena Băsescu nu s-a sfiit să-şi pună garoafe în păr şi să-şi onduleze formele de fost manechin cu master în ştiinţe politice pe ritmul manelelor cu care eticii romi o întâmpinaseră. Ăsta da truc electoral: să cobori în rândul romilor ca să le furi nişte voturi. Hoaţa rău şi EBA asta. Dar ce nu ar face un politician când vine vorba de un vot în plus!?… Dansează manele, recită discursuri fără noimă, joacă teatru în faţa alegătorilor. Ăsta cabotinaj electoral.
Altfel spus, vara a venit iar soarele stă cu ochii pe noi. Să-i oferim cât mai multe ţâţe şi toane. Românul are nevoie de ele pentru o digestie sănătoasă a grijilor de zi cu zi. Să nu stricăm tabloul cu alte preocupări mai serioase. Vorba aia, nu e bârfa cum e târfa. Până la urmă, şi cei din urnă vor fi cei dintâi.
De-ale lu' Marean
Fiind campanie electorală, mi-am dat seama de un lucru: Marian Vanghelie nu mai este „primarul care este” ci „primarul care garantează”.
Dir en grey sau de ce îmi place Japonia
Legenda spune că Japonia a fost creată de zei, care au înfipt o sabie în ocean. La scoaterea sabiei, au curs patru picături care au devenit cele patru mari insule ale țării de azi. Japonezii o denumesc, textual, țara de la originea soarelui iar istoria acesteia se adâncește la o distanță de două milenii și jumătate în urmă. Începând de la poporul ainu și până la monarhia de azi, evoluția japonezilor în timp este bogată în evenimente, povești, influențe, triumf.
Stilul de viață japonez, tradițiile și modul de abordare a existenței îi face pe aceștia unici și incomparabili. Substratul civilizației nipone îmbină florile de cireș cu imaginea samurailor, politețea cu ura ascunsă și manifestată țipător. Un popor care nu poate fi încadrat în nicio tipologie modernă, lucru ce se răsfrânge asupra a tot ce ține de originea japoneză.
Dir en grey, un nume care nu poate fi asociat cu nimic concret. Nu este o floare, o carte sau un munte. Dir en grey reprezintă, întocmai ca națiunea din care face parte, îmbinări de sunete, imagini, gânduri și legende. Înseamnă Dir en grey. Fatalitate, tristețe si ură revărsată peste modern, idei care se aud din gândurile lor, ingenios așezate pe portativ. Unici ca stil, orgolioși în prezență. Formați în 1997, mare parte din trupa La:Sadie’s, cei cinci membri ai trupei au pornit pe un drum lung, cu orizonturi largi. În 1998 erau deja în top zece Oricon cu Jealous și I’ll, produse independent iar în prima jumătate a lui 1999 apare deja primul album, Gauze, cu un rock având oarece influențe pop. De la început, vocalistul Kyo se remarcă prin inflexiunile vocii sale, perfect adaptate genului cântat de trupă. Membrii trupei sunt: Kyo-vocal, Kaoru-chitară, Die-chitară, Toshiya-chitară bass, Shinya-tobe.
În 2000, după o amânare cauzată de spitalizarea lui Kyo, formația lansează albumul al doilea, Macabre. Cu un sound un pic modificat spre progresiv, dar având pe fundal același specific Dir en grey, acesta prinde la public, fiind promovat în turneu până în 2001. A treia realizare a trupei apare în 2002, Kisou, urmând turnee în China, Coreea de Sud, Taiwan. Sunetul albumului rămâne același, fiind continuat și pe Vulgar, apărut în 2003 ca al patrulea album. Turneele de promovare au continuat până în 2004 dar numai în Asia. Ieșirea în lume încă nu se produsese.
Anul 2005 reprezintă în istoria trupei prima apariție în Europa. Concertele de la Paris și Berlin au avut loc cu casa de bilete închisă deși promovarea a fost una mediocră. În același an apare și a șasea realizare, Withering to death, album ce de această dată este promovat și în afara Asiei. Inevitabil, SUA este următoarea locație pentru concerte, unde au câteva reprezentații, reîntorcându-se mai apoi în Europa. Urmează alte evenimente la care Dir en grey iau parte alături de Korn, Megadeth, Slayer sau Children of Bodom. Acest al șaselea album reprezintă, alături de promovarea în afara continentului natal, un sound un pic modificat, cu puternice influențe nu metal și metalcore, identic, de altfel, cu cel de pe următoarea realizare din 2007, si anume The Marrow of a Bone. Acum are loc primul lor turneu de promovare pe continentul nord-american, alături de Deftones. Următoarea perioadă îi prinde în concerte în Europa, Japonia iar America de Nord, atât în turnee singulare cât și la festivaluri de gen. Sunt deja consacrați, lumea începând să-i caracterizeze după un stil propriu, ieșit din tiparele cunoscute până atunci. Deși majoritatea cântecelor sunt în japoneză, acest lucru nu i-a împiedicat să-și trimită mesajul către cei care îi ascultă.
La finalul lui 2008 iese pe piață al șaptelea album, Uroboros, ca o fuziune a tot ceea ce însemnase până atunci Dir en grey. Influențele sunt complexe, începând de la progresivul anterior, metalcore și sunete tradiționale japoneze. Vocalul Kyo demonstrează a mia oară că este singurul potrivit pentru instrumentația din spatele său. Urmează turnee progrmate pentru 2009, marile scene din lume nelipsind din programul trupei.
Din păcate, România nu aderă încă la curentul rock, în feluritele sale forme, așa cum se întâmplă în restul Europei deși, încet, încet, câteva festivaluri de profil se permanentizează și la noi. Există o mică ascensiune și o activitate destul de intensă la nivel underground. Dir en grey, în mod fericit, are susținători în România, dorința acestora fiind de a-și vedea trupa favorită într-un concert pe plaiurile mioritice. Și cum informația circulă, o lăsăm și noi să circule. Mai jos puteți subscrie la o petiție online, trimisă pe adresa redacției, în cazul în care susțineți cauza fanilor trupei japoneze:
http://www.ipetitions.com/petition/direngreyromania/index.html
Iar ca finalul să nu fie lipsit de culoare și, în primul rând de sunete, vă oferim câteva mostre Dir en grey.
Jumanji de Banat
În Timişoara două femei au fost atacate de o haită de câini.
Nefericitul eveniment s-a produs după ce iniţial femeile evitaseră o ursoaică cu pui, un râs isteric şi o hoardă de rinoceri.
Câinii înroșiți
În Timișoara, din păcate, două femei au fost atacate de o haită de câini, acestea fiin mușcate de mâini și de picioare.
Câinii cu siguranță erau supărați pentru pierderea campionatului de Dinamo și or fi văzut la femei baticuri roș-albastre.
Cum cumpără PSD-ul voturile
În plină pandemie de gripă porcină, porcul de România se pare că nu are nicio grijă. Așa cum a fost obișnuit, lăturile trebuie să rămână lături pentru conservarea șoriciului dâmbovițean, la grosimea potrivită. Gunoaiele prin care scurmă sunt aceleași de douăzeci de ani și par la fel de gustoase. Dimpotrivă, ar putea fi și mai bune, mai ales că sunt și din Europa, nu doar din curtea proprie. Și atunci, să nu se întrebe dacă există viață după Crăciun?
Pe 7 iunie sunt alegerile europarlamentare, iar lumea este invitată să voteze pentru a decide, astfel, soarta, viitorul, încălzirea globală. Bullshit. Campaniile din media sau din drumul fiecăruia sunt obositoare și, oricum, mai mult enervează. De aceea, există sub-campaniile, vechi de când lumea. Mita electorală e la bază, așa cum a fost și va mai fi. Anul 2009 și evoluția, în general, nu au legătură cu acest aspect. Din păcate pentru cei care au de gând să mai strângă din gunoaie, există alții care le vor produce. Iar raportul nu este unul corect.
Am rămas scârbit vizualizând clipul de mai jos. Cazul, cu siguranță, nu este unul singular. Și nici pe cale de dispariție. Valoarea unui vot este de 50 de lei. Schimbarea pe care o poate avea în esență este, în consecință, una ieftină. În viziunea lor. Voi v-ați vinde? Există un preț pentru așa ceva?
Foto: Silviu Pavel
