Jurnal de fotbal

• Educaţie fizică, Promo •

Aseară am asistat la o partidă de fotbal în adevăratul sens al cuvântului. De mulţi ani de zile nu s-a mai întâmplat lucrul acesta. Când spun asta mă refer la numărul mare de suporteri, atmosfera, jocul în sine şi, nu în ultimul rând, toate cele menţionate anterior încadrate pe un singur sens: fair-play-ul.

Este vorba de partida dintre Steaua şi Motherwell, meci contând pentru calificarea în grupele Europa League. Steliştii au câştigat lejer, cu 3-0,  o partidă graţie experienţei, tehnicii şi, nu în ultimul rând, motivaţiei. Am văzut în ultimele partide o echipă mult schimbată în bine faţă de anul trecut, deşi, în mare, lotul este acelaşi. Bergodi, un om calculat, un profesionist în arta fotbalului, a reuşit să aducă cu două trepte peste linia de plutire o echipă scufundată literalmente în propria-i neputinţă, o formaţie călcată în picioare de multe persoane menite să o ridice.

Revenind la joc nu pot să nu menţionez faptul că Motherwell este o echipă tânără, limitată, speriată. Însă în trecutul apropiat Steaua se chinuia frecvent cu astfel echipe. În precedentele întâlniri cu Ujpest şi aseară am văzut destule faze de un-doi, ruperi de ritm, driblinguri atât în lateral cât şi central, faze fixe executate precis, pressing susţinut, pase succesive dintr-o bucată. Nu mai este degringolada aceea: ” uite o minge ce facem cu ea ?”.

Steaua a avut 26 de şuturi la poartă, 16 ocazii de gol, peste 60 de baloane jucate în careul advers. Dacă ar fi să facem o analiză, aş paria că cifrele de aseară le-a avut Steaua cumulate în returul din campionatul ce a trecut. Totul pare a se fi schimbat în bine, antrenorul mizează şi pe tineri, remarcându-i aici pe Onicaş, Ninu, Ionescu, Ochiroşi, Tudose, Iacob, Tătăruşanu. De asemenea clubul din Ghencea se pare că şi-a găsit în sfârşit un număr 10, după plecarea lui Dică, în persoana lui Grzelak, un pasator excelent, coordonator de joc redutabil, mereu „cu capul pe sus” când are mingea la picior, un fotbalist care mereu încearcă să-şi surprindă adversarul. Desigur să vedem cum se va descurca după mai multe meciuri, însă deocamdată pare un transfer perfect făcut de club.

Mă bucură faptul că Steaua a reînceput să joace aproape la fel de ofensiv şi combinativ cum o făcea acum câţiva ani, când era antrenată de Oleg Protasov. Însă principalul motiv de fericire ar trebui să fie acela că jucătorii sunt mereu cu zâmbetul pe buze în teren, luând fotbalul ca un sport practicat din dragoste nu neapărat din obligaţie.

Ţigara la televizor

• Aberația de intelect, Promo •

De multe ori mi-am pus întrebarea cum ar trebui construită o reclamă pentru ţigări. Mai clar, care ar trebui să fie mesajul adresat fumătorului de rând astfel încât acesta să-şi schimbe opţiunea mărcii ori să rămână fidel celei pe care deja o apreciază. La o pastă de dinţi e mai clar, se bate şaua pe albire, aromă, rezistenţă, etc dar la ţigări? „Luaţi-le pe astea că-s mai puţin canceroase!” sau „Ţigările noastre vă oferă atâţia ani în plus!”. Mă amuză când văd spoturile pentru pasta de dinţi X şi Y, în care o tanti mai cunoscută între semenii săi poartă o conversaţie cu medicul stomatolog, punând nişte întrebări tâmpe, ca să priceapă tot targetul de clienţi, iar medicul bagă faţa aia de Doctorul Aumădoare şi răspunde crispat că da, pasta aia e cea mai bună soluţie, se transformă într-un sofisticat scut antibacterian şi nici gura nu o să mai pută.

Dar la ţigări, cum o suna o reclamă în genul ăsta? Să vină fumătorul, un personaj celebru, normal, la doctor şi să asculte cuminţel la ce-i spune acesta vis-a-vis de avantajul pe care l-ar avea dacă ar fuma ţigările X.

„-Domnule doctor, este adevărat că dacă sparg pe zi un pachet de X nu fac cancer?

-Da, bineînţeles, pentru că ţigările X nu au fumul încărcat de gudron şi nicotină, aşa cum au ţigările obişnuite iar şansele de a trăi mai mult şi să nu vă pută gura dimineaţa cresc considerabil.

-Vai, senzaţional dar dacă o să horcăi dimineaţa iar meduzele pe care le arunc în chiuvetă îşi schimbă culoarea, ar trebui să-mi fac griji?

-Ooo, nu, pentru că, vedeţi, fumând ţigările X flegma rămâne mereu de un verde-maroniu viu, păstrându-şi în acelaşi timp şi aroma. Schimbările de culoare se datorează altor afecţiuni sau altor acţiuni şi în acest caz trebuie să vă aduceţi aminte ce aţi făcut cu o seară înainte.

-Incredibil, ce bune sunt ţigările X!

-Da, plus că puteţi consuma alcool fără probleme, combinaţia cu acest tutun rafinat va provoca doar gastrită, în niciun caz ulcer. Şi puteţi fuma oricât de mult, nici cancer la plămâni nu veţi face, în cel mai rău caz veţi căpăta o tumoare mică numai după şaptezeci de ani. Aveţi tot timpul să vă bucuraţi de viaţă până atunci!

-M-aţi convins că am făcut alegerea bună. Ţigările X sunt cele mai bune şi le voi recomanda şi copiilor mei. Dar este adevărat că chiar dacă am gura găunoasă, plină de cuiburi de lilieci, fumând aceste ţigări nu o să fac nici cancer bucal iar sexul oral va fi la fel de sigur ca până acum?

-Da, clar. Dar, vai, domnule, faceţi sex oral?

-…ăăă, pardon. Tăiaţi!”.

De aia e mai bine fără ţigări la televizor.

Arde-o!

• Spuse pe fugă •

Aflată în misiune în Bucureşti, o maşină de pompieri s-a răsturnat în plină stradă după ce un participant la trafic, mai grăbit, nu i-a acordat prioritate.

Şoferul vinovat a justificat reacţia sa declarând că şi el se grăbea spre nevastă-sa care a fost în flăcări toată ziua.

Scor deosebit de periculos

• Spuse pe fugă •

Ieri seară, în prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Europa, Steaua Bucureşti a câştigat cu 3-0 meciul disputat pe teren propriu contra scoţienilor de la Motherwell.

Privind retrospectiv,  după un asemenea scor, şansele de calificare ale Stelei se reduc considerabil.

TAS a tras linie la Mutu

• Spuse pe fugă •

Mutu a primit o veste proastă de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv: trebuie să plătească clubului Chelsea despăgubiri în valoare de 17 milioane de euro.

Rămâne de văzut dacă va plăti sau va încerca să-i tragă pe nas. Pardon, în piept.

Shelter Pub, o variantă de rezervă

• Cârciuma din drum, Martor şi tartor, Promo •

Căldură mare, domnilor…Viaţa la capitală nu este una chiar plăcută, mai ales în perioada verii, şi orice ocazie care îţi oferă şansa de a păcăli dezagreabilul cotidian este binevenită. Mersul acasă după orele de muncă e bine să fie uneori precedat de un pit-stop la cârciumă, fie la o bere, fie la căscat ochii la bogăţiile de pe stradă. Prietenii ştiu ce înseamnă.

Zilele acestea am tras mai des la un local apărut de curând în ţigăneala din centrul istoric al Bucureştiului. Pe strada Şelari numărul 17, s-a deschis Shelter Pub, cu aceeaşi temă pe care o atacă în ultima vreme mai toate « puburile » apărute prin oraş. O terasă micuţă (5-6 mese) ne aştepta la intrare, cu o copertină neagră, perfect integrată în clădirile dărăpănate din jur. Înăuntru aer condiţionat, prea puţin simţit, însă, având în vedere că intrarea era fixată pe program de vară. Adică nu avea pereţii tip ferestre mari retractaţi. Mozaic pe jos (din acela mai mare), într-o nepotrivită legătură cu machetele aflate pe mobilierul vintage sau ornamentele specifice de bar. De apreciat faptul că spaţiul este generos, nedând senzaţia că vecinii ţi se urcă pe masă. Muzica este mai de toate felurile, nederanjând în mod special. Păi, dacă tot am intrat, să luăm o bere. Preţurile sunt la nivelul concurenţei din zonă (7 lei sticla de 500 ml Heineken, un exemplu) iar meniul oferă variante mai multe pentru doamne. Domnii, ce-i drept nu sunt pretenţioşi. De mâncare nu se găseşte, însă puteţi apela la o patiserie aflată 20 metri mai jos de bar, în cazul în care nu vă lasă stomacul în pace.

E, acum să le spunem şi pe alea rele. S-a întâmplat într-o seară să primim replica “îmi pare rău, berea pe care aţi cerut-o s-a terminat…”. Ţţţ! Nu e firesc, noo? Norocul nostru, al băieţilor, a fost că domnişoara care ne servea era deosebit de drăguţă. Şi nu mă refer la comportament, deşi aş putea să-l încadrez la aceeaşi rubrică. Toaleta este curăţică, cu toate că aseară un domn care nu a mai suportat tensiunea, probabil, a deşertat conţinutul vezicii sale direct pe uşă, oferind tuturor celor care intrau în toaletă şansa de a călca direct în baltă. Internetul wireless gratuit este mai greu de prins pe terasă dar până la urmă, cine are nevoie de aşa ceva afară când priveliştea este senzaţională? Cu mulţumiri, domnişoarelor ce se plimbă pe acolo. Bun, să tragem aer în piept, pantalonii pe burtă şi să continuăm. A, nu mai am ce. Asta a fost.

Aşadar, puteţi trece pe la Shelter Pub, pentru o discuţie cu prietenii. Dacă vă place, băgaţi-vă la dart’s sau fussball care sunt şi gratis. Ori, dacă doriţi căscatul ochilor la TV, o puteţi face la cele două LCD-uri aflate în incintă. Sau, pur şi simplu admiraţi priveliştea. Domnii ştiu de ce.

P.S.: Pozele sunt execrabile. Contează?

Omor deosebit de grav

• Promo, Se întâmplă la ei •

“Dacă vrei să faci o treabă, fă-o bine!”. Această zicală este întâlnită pe întreg globul pământesc, însă deseori nu este pusă în practică. Nu este şi cazul unui cetăţean de origine turcă.

Onder a întâlnit-o pe Mujde în Turcia la sfârşitul anului 2006. La scurt timp, acesta a cerut-o în căsătorie iar tânăra de 18 ani, împinsă de la spate de familie, a acceptat. Lucrurile nu au mers ca unse, aşadar fata a plecat în Germania în căutare de senzaţii tari sau moi, urmând a intenta divorţ. Acest lucru nu a fost pe placul soţului care a început să-i trimită mesaje de dragoste cu ajutorul mesajelor scrise ( că îi dă foc la casă, că-i modifică mimica sau că îi castrează prietenii), ştiţi şi voi, ca între doi proaspăt însurăţei. Mujde le-a arătat poliţiştilor, care i-au interzis lui Onder să intre în Germania.

Turcul a pătruns totuşi iar după câteva săptămâni a reuşit să-şi găsească soţia în Bielefeld,  într-o seară când aceasta se întorcea de la o petrecere. A tras-o cu forţa în maşină încercând să-i ceară socoteală sau măcar să-i mai sufle ultima oară în lampă. Probabil rezultatul nu a fost cel aşteptat de soţ, deoarece acesta a scos un cuţit de bucătărie cu ajutorul căruia a înjunghiat-o pe Mujde de patruzeci de ori în zona feţei, a gâtului şi a coapselor. Supărat că lama se îndoise şi că sotia încă mai respira, a aruncat-o pe Mujde din maşină, apoi a scos un tac de biliard din porbagaj aplicându-i vreo douăzeci de lovituri în bilă, până în momentul în care băţul s-a rupt iar bila s-a ciobit pe la colţuri. Soţia încă mai respira aşa că a călcat-o şi cu maşina de câteva ori. Şi-a făcut o poză alături de cadavru, apoi a plecat într-un bar din apropiere unde, beat fiind, a combinat două-trei bavareze ce-şi făceau şi ele antrenamentul pentru Oktoberfest. A fost găsit ulterior de poliţie zăcând mahmur şi violat lângă maşină!

Morala: astfel de cazuri se întâmplă la noi des dar prost, în timp ce la ei rar dar bine.

Zgârie Nori, normal în alt mod

• Interviu, Promo •

O pasăre cu aripi de plastic apăru într-o zi în faţa blocului. Cu ochii perfect rotunzi şi având marginile nefinisate , întocmai ca o maşinărie ieftină, l-a urmărit dimineaţa până a dispărut după colţ. Se ducea la corporaţie şi avea alte gânduri, ciudata apariţie nu era prioritară în mintea lui. El este un tip organizat, cu şosetele grupate pe zile, cămăşile călcate pentru o lună în avans, mâncarea pentru pisică dozată corespunzător, florile au irigare programată iar banii pentru ieşit la cafenea, împreună cu lumea, sunt puşi deoparte. Are o maşină luată în urma unui studiu de piaţă, cu rată optimă. Urăşte cerinţele şefului dar le execută, pentru că aşa este normal. Până la urmă, jobul îi oferă doza cotidiană de calorii. Seara, când vine acasă, are un program bine pus la punct, astfel încât să-şi facă necesarul de somn. Este o persoană ca multe altele, care preferă o viaţă echilibrată, fără excese, cu pensie privată şi fără prieteni. Nu este normal să împarţi ideile. El este el, căci aşa a văzut să fie normal. Ce caută, totuşi, o pasăre de plastic în faţa scării?

A văzut-o azi cum încerca să zboare şi nu reuşea. Ochii îi avea finisaţi acum, după o săptămână. Plasticul i se murdărise, probabil de la maşinile din faţa bocului. Îl privea insistent, încât a crezut că vrea să o ajute. Nu poate ajuta o pasăre de plastic. Cum să zboare un plastic? Cardul şi pixul sunt din plastic iar ele nu zboară. Nu au suflet, deci sunt obiecte. Normal că nu se pot înălţa. Ciudat, uitându-se la ea, blocul  părea mai înalt. Ea era prea mică iar blocul e mare. Normal… Nu poate dormi noaptea. Este cald, pentru că e vară şi efectul de seră îşi face simţită suflarea. Pasărea de plastic este pe tavan, pe peretele din stânga, în oglinda de la baie, în cuptorul cu microunde. Este în privirea lui. Îi tulbură sistemul organizat după care trăieşte. De ce nu zboară odată? E din plastic, de aceea. Normal.

Azi de dimineaţă, blocului îi crescuseră etaje. Pasărea de plastic avea nişte zgârieturi şi ochii umezi. Era la etajul unu şi îl privea de pe pervaz. Şi-a dat seama că marţi a luat şosetele pe care scria miercuri. „Mă întreb dacă pasărea a zburat singură până acolo sau a lovit-o o maşină. Mă întreb unde se înalţă blocul meu. Mă întreb dacă pot zbura şi eu. Normal că nu. Trebuie să-mi revin, să mă duc la corporaţie, să-mi plătesc rata, să calc cămăşile, să urmăresc ştirile, să am grijă cu cine vorbesc, să pun banii de concediu deoparte, să respect dead-line-urile, să şterg praful, să…De ce mă uit spre cer?…Mi-e dor de pasărea de plastic.”…Azi nu mai era. Blocul atinge cerul. „Mă voi muta la ultimul etaj, aproape de cer. Sunt din plastic şi nu am ochii umezi. Normal. Vreau să zbor.” Fuck normality.

S-a născut Zgârie Nori. În 2007. Iustin şi Yawn, trecând la un nou nivel. Desprinşi de trecutul Rappace şi privind către un orizont altfel de normal. „Drumul cel mai scurt de la pământ la cer este un zgârie nori”. Drumul lor către altceva, visul celălalt. Au găsit în calea lor oameni care au rezonat şi au format un grup de idei şi sunete. Acum sunt zece şi privesc mai sus. Stilurile îmbinate aduc un suflu nou, clar, o întrepătrundere între vechi şi noi influenţe, aşezate cu grijă. Mesajul adună ură, bucurie, indiferenţă, o altfel de normalitate.

Debutul primelor concerte în formula aproape actuală se face în 2008. Sunt invitaţi la Radio3Net, cu moderator avându-l pe Eugen Mihăescu, unde au cules aprecierile realizatorilor, în urma prestaţiei live de acolo. Tot în 2008, lansează primul videoclip, la piesa „Visul tău”, rămas fără ecou în media românească, din păcate. Conceptul clipului este interesant, fiind realizat foarte bine.

[flashvideo file=”https://revistacioburi.ro/revistacioburi/wp-content/uploads/2009/07/zgarienoriVisulTauofficial.flv” /]

Anul 2009, pe lângă noul toboşar, le aduce invitaţia la “Apropo TV”, realizată de Andi Moisescu, concerte la Timişoara, Ploiești şi Bucureşti. Au în plan numeroase alte concerte pentru acest an dar şi realizarea celui de-al doilea videoclip, la piesa “Îngerii şi iubirea”, având la bază romanul “Despre îngeri” al lui Andrei Pleşu.

Creaţia celor de la Zgârie Nori, complexă în esenţă, bazată pe îmbinarea celor şapte instrumente, a versurilor profunde, a combinării interesante de hip-hop, rock alternativ, blues, poate trip-hop, a instrumentaţiei bine alese, reprezintă o alternativă la muzica actuală, mai ales în afara sferei underground. Merită aprecieri iar evoluţia lor poate deveni spectaculoasă, dacă vor avea sprijinul necesar.

Zgârie Nori sunt:

Yawn şi Eugen Iustin-vocali

Adi Neacşu-bass

Bogdan “Bozzo” Iliescu-tobe

Călina Epuran-violoncel

Cătălin Coman-clape

Cătălin “Tzetze” Rădulescu-muzicuţă

Cristi Chelsoi-chitară electrică

Maria Colţatu-violă

Cristina Păun-backing vocals

A urmat şi interviul, Iustin şi Yawn răspunzând întrebărilor Revistei Cioburi. Vă prezentăm esenţa acestuia:

Revista Cioburi: De unde până unde Zgârie Nori?

Iustin: Ne-am căutat un nume şi am plecat de la ideea de „după blocuri”. Zgârie Nori e după blocuri, deci e mai mult decât hip-hop, e o construcţie care îţi dă perspective diferite de la nivele diferite, înseamnă parte pământ şi parte cer, înseamnă şi periferie, înseamnă şi centru, înseamnă şi interior şi exterior.

R.C.: Este mai important instrumentul de scris decât cel de cântat?

Yawn: Arta este un mijloc prin care te exprimi. Muzica şi poezia se subordonează inconstant una alteia, nu este una din ele pe primul loc. Un sentiment pe care îl transmiţi are acordurile astea şi versurile astea, ele slujesc ideii pe care vrei s-o transmiţi.

R.C.: Când aţi pornit la drum v-aţi propus cât timp să rezistaţi, până unde vă vedeţi?

Iustin: Nu ne spunem cât mai rezistăm, ce-am făcut, ce mai facem… Lucrurile se întâmplă foarte natural, ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla.

R.C.: Care este mesajul vostru şi cui îl adresaţi?

Iustin: În esenţă, noi prezentăm modelul de om care nu are modele.

Yawn: Fii tu însuţi! Dacă eşti tu însuţi şi-ţi trăieşti viaţa, înţelegând cu adevărat  clişeul cu Carpe Diem, s-ar putea să nu te deranjeze dacă vine unul şi-ţi înfige cuţitul în spate. Bine, este un exemplu extrem…

R.C.: Pe cine aţi călca pe cap?

Iustin: Pe nimeni. Noi nu credem că suntem modelul ideal pentru societate, noi nu putem judeca pe nimeni. Nu cred în chestiile de genul că nu trebuie să fim ca ăia sau ca ăia. De ce trebuie să merg la operă, de ce nu trebuie să merg la concert la Salam? Unde-i punctul zero, la ce ne raportăm? Chestia cu minorităţile exclud alte minorităţi mi se pare absolut imbecilă.

R.C.: Credeţi în globalizare?

Iustin: Globalizarea înseamnă, pentru mine, mai multe opţiuni. În primul rând, avem marea putere de alegere şi noi pentru asta milităm. Faceţi alegerile care vi se potrivesc.

R.C.: De ce nu votaţi?

Yawn: Bazându-ne pe ultima alianţă, făcută între două partide care la un moment dat erau concurente.

R.C.: Unde vă simţiţi mai confortabil, în natură sau între blocuri?

Yawn: Trebuie să existe un echilibru între ele. Eu, personal, îmi găsesc natura între blocuri, uşi, ferestre. Dar, normal, îţi trebuie şi o plecare la mare.

R.C.: Mesaj pentru fani…

Yawn: Vă salutăm!

Mai jos, vă puteţi delecta cu filmul discuţiei cu băieţii.  Aruncaţi un ochi şi pe site-ul trupei, www.zgarienorii.ro ,  unde puteți descoperi  piese care merită ascultate.

Definiţi-vă normalitatea. Fiţi indivizi, nu inşi.

[flashvideo file=”https://revistacioburi.ro/revistacioburi/wp-content/uploads/2009/07/interviuzgarienoriJointoXvid.flv” /]

sursa foto: www.zgarienorii.ro