Music Club. Care club?

Music Club. Așa îi zice. Undeva în spatele magazinului Cocor, într-un subsol ponosit dar amenajat la granița dintre elegant chicios și crâșmă cu cântări. Se pare că a fost înființat din 2003, autointitulat pe site–ul propriu <<locul de referință pentru muzica rock/pop „live” din Romania>>. Oare?

Fără a fi prea cârcotașă, nu știu de ce-i zice club. Music Club e un spațiu deschis, ocupat de mese și scaune și canapele pentru fițoși. Și populația de gen e pe măsură. Majoritatea covârșitoare de piți, care probabil nu sunt îndeajuns de piți pentru Twice (club de fițe aflat la doi pași), adunate în cârduri de gâște sclipicioase sau în perechi cu masculii lor cu pantofi lăcuiți. Nu există loc pentru nebunii care au chef de dans, doar scena unde, aseară, i-am văzut pe cei de la Publika. Noroc cu baieții ăia care au cântat live până pe la trei dimineața cover–uri de la Aha la Prodigy  și Rammstein. Sonorizare foarte bună, băieții pe treaba lor, n-am ce zice, toate laudele.  Doar în pauzele dintre cântări (bine că-s doar de vreo zece minute) se lasă cu Roxette, Modern Talking… parcă aș fi fost la disco la mine la țară.

Revenind la Music Club, prețurile sunt de o nesimțire crasă. Cola la 0,25 – 7,5 lei. Heineken la sticlă 0,5L – 10,5 lei, vodka cu suc de mere – 20 de lei. Plus că rezervarea unei mese vineri și sâmbătă mai costă 30 de lei (lpentru cei care vor să se lăfăie pe canapele trebuie să scoată din buzunare 70 de lei)  și la intrare încă 15 lei. Dar servirea se face la masă.  La prețurile astea la băutură știau ei ce știau când nu au investit prea mult nici în toalete.

Una peste alta, merită să-i vezi pe cei de Publika live! Sfatul meu: să mergeți musai în gașcă, loc de dansat se poate improviza în cele din urmă lângă scenă (e probat), chiar dacă este în drum spre toalete și bar, însă unii ar putea să se țină ca să nu deranjeze lumea săritoare pe Blur, Keane, Muse, etc.  Pentru că se începe destul de târziu, vă puteți face încălzirea în altă parte, că la scorurile lor….

Adriana.

Sezonul reducerilor de minte

   În sfârşit, a început sezonul reducerilor la îmbrăcăminte! Doamnelor, domnişoarelor, dezbrăcaţilor, lăsaţi copilul, căţelul sau cocktail-urile Shirley Temple deoparte şi atacaţi precum lăcustele magazinele! Gândiţi-vă că aţi rămas în pieile goale şi dacă nu vă grăbiţi, nu veţi apuca să mai cumpăraţi nimic… Ce veţi face până la următoarea perioadă de preţuri barate? Cu ce vă veţi acoperi goliciunea, chiar şi cea sufletească? Şi, vorba aceea, nu se cade să umblaţi cu hainele de acum şase luni. Nu este moral corect.

   Fiecare sezon de reduceri scoate disperarea din mintea umană, transformând rasa bipedă, superioară de altfel, în turme de oi îngrămădite printre rafturile centrelor comerciale cu tot felul de căcaturi fancy-trendy şi cheltuind în neştire ultimele monede din buzunare, doar pentru că „se merită”. Tonele de îmbrăcăminte, care gem prin dulapuri, aragaze şi frigidere nu mai sunt la modă, devenind brusc inutile în momentul în care se declanşează ziua Z a promoţiei supreme. Magazinele colcăie de îmbulzeală, în timp ce cabinele de probă se încarcă de mătreaţă şi transpiraţie, pentru că, nu-i aşa, „nu mai am cu ce să mă îmbrac!”. Să mori tu! Da’ ăia de pe tine nu sunt pantaloni? Ce sunt, hologramă? Aia nu e cămaşă, bluză, fustă, ce căcat o mai fi…? Şi, mă repet, kilogramele de haine de acasă ce sunt? Decoraţiuni, cârpe de şters praful? Iar peste şase luni (în cazul celor mai răbdători) o luaţi de la capăt…

   N-am înţeles niciodată moda. De ce aş fi un idiot dacă anul ăsta nu port mov, doar pentru că aşa au dat tonul nişte fandosiţi, guru ai boarfelor?… „Anul acesta se poartă verde, dragă”… Păi, o să mă îmbrac în negru şi o să-mi las verdele din nas să-mi curgă până pe gât, ca un fular, să fiu şi eu trendy.  Şi dacă la anul se va purta culoarea maro, o să fiu pregătit. Numai că o să-mi iau pantaloni albi.

După ce a răcit relaţiile cu Parlamentul, Puterea începe să strămute

Adrian Năstase a declarat pe blogul său că deţine informaţii conform cărora actuala putere intenţionează să mute Parlamentul din Casa Poporului în sediul Bibliotecii Naţionale, mastodontul din Izvor urmând mai apoi să devină cel mai mare mall din Europa. Informaţia este confirmată şi de deputatul PD-L Silviu Prigoană, tatăl binecunoscutului candidat la funcţia de deputat pentru Colegiul 1 din Bucureşti, Honorius Prigoană. Astfel, deputatul a declarat public că tocmai ce a finalizat un proiect de lege referitor la chestiunea în cauză.

Dom’le, ce-i corect e corect. De ce să se lăfăie aleşii noştri în ditamai măgăoaia în condiţiile în care îşi pot susţine la fel de bine „ampla” lor activitate şi în altă locaţie mult mai modestă din punct de vedere al spaţiului? Ia, să se mute! Să se mute dar nu în incinta Bibliotecii Naţionale. La ora actuală, nu ştiu dacă demnitarii din Parlamentul României s-ar desfăşura mai bine altundeva decât în incinta Circului Globus, între spectacole şi mai ales în cadrul lor.

Şi ca să împăcăm pe toată lumea, mall-ul de care se pomenea să fie amenajat în clădirea Bibliotecii Naţionale. Atunci să vezi figuri în breasla mall-arilor. Parcă-i şi aud: unde ai fost frate, la Mall? Nu frate, astăzi am ars-o toată ziua pe holurile Bibliotecii Naţionale!

Mai rămâne de văzut ce se va întâmpla cu Casa Poporului. Ori aici, s-ar întrevedea mai multe soluţii. Ori s-ar demola şi s-ar face un teren de golf, ori s-ar face templu de pelerinaj pentru nostalgicii ceauşişti, ori s-ar închide şi ar aştepta conformată să intre cumva, cândva, în posesia domnului Adrian Năstase.

Doctorul Pildă a revenit

   Stimaţi rătăciţi printre elucubraţiile pline de inteligenţă ale Revistei Cioburi, iată că s-a terminat prima serie de foc automat a sărbătorilor creştineşti de iarnă (având mai mereu efecte necreştineşti), ceea ce înseamnă că unii din consumatorii bipezi de oxigen au început să-şi facă de lucru pentru a scoate o pâine sau o bere. În aceeaşi situaţie se găseşte şi mega-celebrul specialist al Departamentului de Relaţionare cu Minţi Odihnite al redacţiei, cine altul dacă nu Doctorul Pildă.

   Reîntors dintr-un stagiu de pregătire profesională, consumat la socrii săi, doctorul nostru a învăţat, printre altele, că ţuica nu îţi măreşte IQ-ul dar te poate ajuta să înţelegi necuvântătoarele (cu suflet sau fără) şi că sporind treptat cantităţile de alimente cu bază porcină, poţi descoperi în tine un organism destul de elastic, capabil să-şi mărească impresionant volumul într-un timp scurt. Restul sunt doar băşini şi căcat. Aşadar, reîntors în mijlocul biroului său decorat cu mobilier Ludovic al XV-lea şi împrospătat de duhoarea porcuşorilor săi de Guineea, uitaţi fără mâncare, Doctorul Pildă a găsit în cutia sa poştală un mesaj de la un domn încovoiat de probleme. Iată mesajul:

 

„Bună ziua! Mă numesc Otto Pipirig Vânjescu şi vă deranjez într-o chestiune… De curând, am aflat că amanta mă înşeală. Deşi am făcut atâtea pentru ea, inclusiv furându-i nevestei mele din lenjerie şi oferindu-i-o cadou, bijuterii, vacanţe, casă, masă, ce mai, am fost un domn, am aflat cu stupoare şi destulă mirare în suflet că dânsa primeşte la ecluză un pionier mai tânăr, mult mai sărac şi mai neatent cu ea. Acum, eu am cerut sfatul nevestei dar, din păcate, m-am trezit cu bagajele la uşă şi cu o cerere de divorţ în poale (deci, nu este cu mine şi la bine şi la rău dar o să vă cer sfatul în această privinţă altă dată), plus că o perioadă o să merg oarecum mai crăcănat. Cred că mă înţelegeţi în ce situaţie mă aflu şi cât de greu îmi este. Rugămintea mea este, de aceea am îndrăznit cu acest mesaj, să-mi spuneţi unde aş putea găsi un cabinet de avocatură mai ieftin dar bun, astfel încât să pot rămâne cu casa pe numele meu.”

 

Stimate domn Pipirig (sau Vânjescu, cred..), ce pot să vă spun… În primul rând, permiteţi-mi să-mi exprim nedumerirea faţă de întrebarea dvs.. Mă aşteptam, aşa cum începuse mesajul, să-mi cereţi sfatul în privinţa recâştigării amantei (sau poate a nevestei), căci acesta este domeniul meu de specialitate (hei, doctor love…). Din ce am urmărit eu în text, se pare că domnişoarei îi lipsea smotocelul dvs., îmi permit să vă spun… Haina e haină, vacanţa e vacanţă, păpica e păpică dar, stiţi cum e, probabil îi era dor de pulă ca de mă-sa şi ta-su. Şi uite aşa amanta dvs. a ajuns să-şi caute de căţeleală la un alt exemplar tânăr, cu un pedigree puternic între membrele inferioare. Într-adevăr, soţia dvs. Trebuia să vă ajute cu un sfat, pentru că doar este femeie şi vede altfel lucrurile dar, iată, se pare că  nu vă iubea şi v-a înşelat aşteptările atâţia ani. Să-i fie ruşine, aşa să-i spuneţi!

Acum, să vă răspund la întrebare… Habar nu am, domnule Pipirig (sau poate Otto…?) unde să găsiţi un cabinet de avocatură ieftin şi bun. Şi nici nu mă interesează, da?

Vă aştept şi cu alte mesaje.

Doctorul Pildă.

Secunda dintre ani

   Şi poate da, e mai bine că nu le pot afla… Nu cred că ei ar putea înţelege vreodată de ce te stingi visând, cu muzica asta ciudată în fundal. Cele mai ascunse gânduri, cele mai tainice priviri şi cele mai şoptite cuvinte, şovăielnic, sunt sortite unei crude prăbuşiri în lipsire de sens dacă nu se împlinesc.

  

   Trebuie să vezi muzica şi să auzi cea mai frumoasă imagine pe care o poţi visa.  Da, aşa zicea prietenul meu.

 

   Întâmpinăm înfrângerile, de cele mai multe ori, zâmbind amar, întrebându-ne că poate, dacă atunci… Dacă am fi îndrăznit, dacă am fi întins mâna, dacă am fi zâmbit măcar, am fi putut salva totul.

   Soundtrack-ul vieţii este scris mereu cu câte o melodie în avans decât putem auzi noi. Mergem înainte, fredonând strofele pe care încă nu le ştim dar urmează să le auzim. Melodia următoare poate fi schimbată. Tot timpul. Şi da, ţi-am oferit-o, ţi-am arătat ce nu am arătat nimănui. Am furat toată dragostea din lume în aceea zi şi ţi-am pus-o la picioare.

   Am auzit că anul 2009 a avut o secundă în plus faţă de ceilalţi ani. Şi da, să ştii, parcă şi mie mi s-a părut un pic mai lung. Mă tot gândesc, care-o fi fost secunda aia…? A, da! Atunci când te-am privit prima dată. Da, într-adevăr, a fost.

 

 

 

M*