Vameşii luau mita într-o moară care venea pe Siret

Zilele trecute, o amplă acţiune a anchetatorilor DNA a dus la arestarea câtorva din poliţiştii şi vameşii de la punctul vamal Siret. Motivul acestui demers a fost, se pare, contrabanda cu foiţe frumos aranjate în ediţii de colecţie ale unor romane celebre. Neoficial, se spune că aceştia făceau concurenţă neloială Jurnalului Naţional, în ediţia sa de luni, ediţie de colecţie.

Anchetatorii au declanşat operaţiunea de supraveghere în momentul în care un exemplar al romanului Venea o moară pe Siret, de Mihail Sadoveanu, a fost găsit în portbagajul unui cetăţean moldovean, alături de 40 de cartuşe de ţigări netimbrate, tocmai în punctul vamal Siret. Legăturile au dus până în Paşcani, acolo unde total întâmplător se învârte şi acţiunea romanului. Fiind convinşi că nu este vorba de o coincidenţă, anchetatorii au căutat cu atenţie printre cartuşele de ţigări din portbagaj şi au găsit alte câteva romane (Amintiri din copilărie de Ion Creangă, Fefeleaga de Ion Agârbiceanu şi Colţ Alb de Jack London), toate urmând să ajungă pe piaţa neagră a cărţilor din Paşcani. Coincidenţă sau nu, toate aceste trei volume urmau să apară în următoarele trei ediţii ale Jurnalului Naţional de luni, ediţie de colecţie. Urmarea era pierderea cotei de piaţă a publicaţiei în Paşcani şi consolidarea ziarului local deţinut, se pare, de nimeni altcineva decât de şeful vămii Siret.

În urma anchetei, s-a descoperit o reţea amplă de contrabandă de cărţi, în care erau implicaţi foarte mulţi vameşi, mita preferată fiind abonamente gratuite la biblioteca din Suceava. Cărţile erau ascunse printre cartuşele de ţigări, loc unde nimeni nu se sinchisea să caute, drept urmare reţeta a funcţionat vreme bună. Momentan ancheta este aproape finalizată.

Joi 10 februarie, Discoballs în Club Control

    Proiectul Discoballs a fost creat la începutul anului 2008. Cei trei mebrii ai trupei autodefinesc proiectul ca fiind muzică electronică, improvizaţie fără limitele genurilor.

„Numele a venit in circumstanţe necunoscute – DISCOBALLS – o provocare, un manifest, un curent, un show – con cojones y con corazón. La scurt timp proiectul s-a prezentat pe la party-uri, festivaluri, cluburi. Improvizaţia a dominat atmosfera, publicul a reacţionat (adesea prin ridicare de sprânceană), Discoballs didn’t give a fuck, Discoballs rocked!”

Discoballs înseamnă:

Alexei – synth / sampler

Mizdan – bass guitar / synth

Kirodian – drums / percussion

Pe parcursul unui an, fără înregistrări oficiale, muzica celor trei s-a definit sub forma unor melodii iar  improvizaţia ieşea la iveală în cadrul unor live-act-uri demenţiale. În vara lui 2009, Discoballs au fost prezenţi la toate festivalurile de profil din România, o ţară în care fenomenul muzicii electronice, mai ales la nivel de live performance, abia lua avânt. În acelaşi stil ludic, Discoballs vă invitau în 2010 la Summer Ciuc Fest.

Ce vă pregătesc pentru 2011 puteţi afla joi, 10 februarie, la Club Control!

Biletul de intrare costă 15 lei.

Control club se află pe Str. Academiei, nr. 19, în Pasajul Victoria, intrarea dinspre facultatea de Arhitectură.

Gheaţă la canal

Fiind, probabil, într-o perioadă plină de acalmie, televiziunile fac ce fac şi tot trebuie să scoată audienţă din piatră seacă. Dacă sezonul de crime şi violat babe ştirbe este cam sărac în evenimente, atunci, cumva, populaţia tot trebuie ţinută cu tensiunea la minim 18 cu 10.

De exemplu, suntem în mijlocul iernii. Pe toate canalele de ştiri se aude cam acelaşi lucru: „România este sub teroarea frigului”, „Românii crapă de frig”, „Apocalipsa iernii s-a abătut peste România”, „Gerul ameninţă din nou” etc. P#la mea, e frig.. Normal că e frig, e iarnă! În România, când e iarnă, e frig, e zăpadă, e ger, îngheaţă apa, sunt ţurţuri. Aşa e normal. Ce este atât de special să anunţi la televizor, în toiul iernii, că e ger?

Tare ar fi fost un Cătălin Radu Tănase care să fi spart tiparele, transmiţând plin de sudoare ştiri de genul: „În mijlocul lui ianuarie, Miercurea Ciuc a fost invadat de berze, păsările fiind bucuroase că mercurul din termometre s-a dezgheţat. Contactat telefonic, şeful bărzoi a spus că în următoarele zile vor trage aici un stol de cocori, unul de egrete şi câteva dropii plecate în vacanţă din Slobozia. Oricum, şederea va fi una temporară, deoarece păsările nu pot suporta temperaturile ridicate din această perioadă a anului, anormale de altfel (sunt aproape 0 grade!!) şi vor pleca spre Ucraina, acolo unde îi aşteaptă un grup de nagâţi veniţi de pe malurile Nilului încă din noiembrie.”.

Doamnelor, domnilor, Radu, afară este iarnă. Şi, incredibil, temperatura este sub 0 grade Celsius.

Hai dinamu'!

În 2012, Olanda intenţionează să inaugureze o pistă de biciclişti care produce energie electrică.

În replică,  ne aşteptăm ca domnul Oprescu să instaleze în centrul capitalei o pistă pentru biciclişti specială pe principiul roatei pentru hamsteri.

Daţi-mi o armă nucleară şi vă fac o Românie luminoasă. Episodul ENEL.

Prefaţă:

România nu este o ţară. România este o aglomeraţie de maimuţe care merită tot ce li se întâmplă. Una din mariile rotaţii din hypermarketuri (deseori, cea mai mare) este kilogramul de BANANE.

Capitolul I:

Sunt un consumator casnic de energie electrică. Livrarea curentului o datorez celor de la ENEL dar şi instalaţiei electrice din casă, montată în 1982. Pe 21 octombrie am primit factura ENEL în valoare de 600 lei (aproximativ), reprezentând şi costurile regularizării indexului pentru un an. Ca un bun plătitor ce sunt, am achitat-o.

Capitolul II:

Data stelară 6 Noiembrie 2010. Undeva, în galaxia Maimuţelor Electrice, sistemul computerizat al societăţii ENEL elibera factura numărul 0MF 11094397, în valoare de 1624, 24 lei. Consumul pentru luna conţinută în factură apare înregistrat în sistemul primatelor galactice în cuantum de 3953 Kwh (media lunară în ultimii patru ani fiind de aproximativ 100 Kwh). Factura este împachetată şi trimisă către boul de consumator. Către mine.

Capitolul III:

Nu ştiu alţii cum sunt dar eu când mă gândesc că am plătit regularizarea aia de 600 de lei îmi dau seama că, involuntar, am făcut un pact cu mine. Am spus că începând din acel moment voi da indexul lunar, fie la tel verde (de care am aflat mai târziu, pentru că sunt un bou şi nu pot ţine pasul cu tehnologia), fie la tanti/nenea care îţi dezmiardă dimineţile de sâmbătă cu „luuuminaaaaaa!” (urmat de cioc-cioc în uşă). Gândindu-mă mai bine, atunci nu eram acasă şi am ratat urletul acela suav. Dar am sunat la numărul de telefon lăsat de domnul respectiv (atunci s-a nimerit să fie un nene) şi i-am comunicat indexul citit de mine (5307 Kwh, mai exact, adică un plus faţă de luna anterioară de 121 Kwh). Menţionez că nu am probleme cu văzul şi sunt stăpân pe acţiunile mele. Eh, amintiri…

În ziua de 21 noiembrie 2010, am desfăcut factura numărul 0MF 11094397, aterizată în acea zi în cutia poştală. Mi-aduc aminte şi acum sunetul strident produs în ţeasta mea de semnele de întrebare din ce în ce mai numeroase, care-şi căutau o ieşire către exterior. După ce am turnat pe gâtlej aproximativ un litru de apă, mi-am şters sudoarea de pe frunte şi lacrimile din cur, am pus mâna pe telefon şi am sunat la call-center (începusem să mă învăţ cu evoluţia din jurul meu). O voce mai puţin tremurândă ca a mea s-a făcut auzită la celălalt capăt al firului:

„-Bună ziua, numele meu este #¤”%#%&, cu ce vă pot ajuta?

-Bună ziua, mă numesc Boul de consumator casnic şi am o problemă cu ultima factură.

-Ce anume?

-Mi-a fost trecut indexul greşit.

-Cum aşa?”

A fost un moment de cumpănă. Chiar, cum aşa? Eu de ce nu m-am întrebat asta? Ce voi răspunde acum? Brusc, am avut senzaţia că sunt într-un univers paralel, unde reprezentanţii ENEL sunt oamenii perfecţi iar eu sunt consumatorul cel mai prost: le dau indexuri greşite, mă plâng tot timpul, fac reclamaţii peste reclamaţii. Un gând suav, de altfel.

„-Păi, cum aşa… Am transmis indexul colegului dvs. prin telefon şi l-a trecut greşit.

-Sigur l-aţi citit bine?

-Da, sunt mai mult decât sigur.

-Păi, în acest caz, eu nu vă pot ajut. Trebuie să mergeţi la centrul de care aparţineţi, faceţi o reclamaţie şi vă vor trimite pe cineva să citească indexul iar apoi se reglează.

-Am înţeles…

-Altceva?”

Am închis înainte să urez foarte multă muie angajatului model cititor de index.

Capitolul IV:

În data de 26 Noiembrie am reuşit să fac reclamaţia , cu număr de înregistrare cu tot, urmând să aştept telefonul magic, cel care să mă readucă în normalitate în relaţia cu cei de la ENEL (termenul era de maxim 30 de zile). Evident, eram la a treia încercare, primele două dăţi nereuşind decât să stau vreo oră la coadă şi să urmăresc tensionat lupta pentru  teritoriul filialei între maimuţele ce formau coada. Mai lipsea vocea Sandei Ţăranu pe fundal şi totul era exact ca la Teleenciclopedia. M-am întrebat atunci care ar fi fost efectul aruncării unei banane în mijlocul acelei gloate.

De curiozitate, l-am sunat pe nenea ăla să-l pun la curent cu deranjul produs. „Se mai întâmplă, dom’le! Eram şi eu răcit.”. Sper să răcească iar şi să nu-şi mai revină niciodată.

Capitolul V:

După cele 30 de zile scurse anost, timp în care am avut telefonul lipit de mine inclusiv la duş, ca nu cumva să ratez telefonul şansei vieţii mele, mi-am luat inima în dinţi şi am apelat din nou serviciul de call center. Mi-am pus şi eu nişte întrebări vis-a-vis de neplata acelei facturi contestate şi întreruperea furnizării de energie electrică. Am fost asigurat că fiind o factură contestată, nu se va folosi această procedură. Şi că să aştept cuminte în continuare până va veni zânul cititor de index să-mi regeleze factura. Ce să fac? Mi-am mai pus nişte fân în iesle şi am privit în continuare în ţeavă. Ca boul.

Capitolul VI:

În data de 29 ianuarie 2011 am primit Preavizul numărul 1300243993 (emis pe 19.01.2011) prin care eram înştiinţat că pe data de 04.02.2011 mi se va întrerupe furnizarea energiei electrice din cauza neplăţii facturii numărul 0MF 11094397, în valoare de 1624,24 lei. Factura contestată. Cea pentru care nu trebuia să fiu debranşat. „Mii de pule!”, mi-am spus, gândindu-mă dacă e bine să plâng. Mi-am propus ca lunea următoare de dimineaţă să fiu la prima oră la filiala ENEL pentru a-mi detona încărcătura de dinamită.

Capitolul VII:

Luni dimineaţă (31.01.2011), la ora 8.30 am vrut să-mi părăsesc grajdul pentru a merge la ENEL (fac 10 minute până acolo). Nu am putut să ies din casă. Cumva, iala se stricase. Cumva, am vrut iar să plâng. Cumva, mi-am dat seama că mai bine mănânc banane în locul fânului. Abia la ora 11 am ajuns la ENEL. Nu am stat, speriat de maimuţele care în continuare se luptau pentru teritoriu. Şi erau multe! Oricum, nu aveam banane la mine, deci experimentul meu era sortit amânării.

Capitolul VIII:

Miercuri, 02 februarie 2011. La ora 8.30 eram la filiala ENEL din Pantelimon. 8.30 este ora începerii programului. Nu am înţeles de ce maimuţele ocupau deja teritoriul de acolo. Multe maimuţe. Iar nu aveam banane. Şi nici fânul nu mi-l luasem. M-am aşezat la coadă.

După aproximativ 3(trei) ore, am ajuns primul la coadă. Câte emoţii! Urmam să le cunosc pe doamnele acelea din spatele monitorului, urma să le vorbesc! Vai, sunt un norocos! Mi-am dat geaca jos, pentru a nu transpira şi mai abundent.

„-Bună ziua…

-Bună ziua, care-i problema?

-Păi, uitaţi, am avut o factură greşită, am contestat-o, mi-a venit preaviz de debranşare…

-Aaa, staţi aşa, că nu sunteţi singurul. Daţi factura. Aşa… Aşa… Aşa… Gata!

-Gata ce?”

(m-am uitat pe ceas, trecuseră două minute. 3 ore pentru două minute…)

„-Păi, am trecut aici la creanţe că aveţi factura contestată şi că nu trebuie să fiţi debranşat. Ştiţi, colegii mei verifică întodeauna stadiul creanţelor înainte să meargă pe teren şi să debranşeze consumatorii. La dumneavoastră am trecut că nu trebuie, deci nu vă faceţi griji.”

Aş dori să mulţumesc părinţilor, prietenilor, bunului Dumneazeu, fanilor, pentru norocul care m-a lovit în acele clipe. În sfârşit, nu trebuia să-mi fac griji. Deja, eram relaxat şi mă puteam gândi la altceva. De exemplu, cum să fabric o armă nucleară.

„-Mda… Păi, şi cum rezolvăm, totuşi, cu cititul indexului? Nu puteţi trimite pe cineva să-l citească?

-Nu.

-De ce?

-Pentru este o firmă care se ocupă de asta.

-Aha… Un contact, ceva?

-Nu.

-Clar.

-Uitaţi, le-am dat mail şi lor să vină să vă citească indexul. Altceva?

-Nu.”

Ba da, mai era ceva. Muriţi!

…Ajuns la muncă, mi-am dat seama că povestea asta m-a costat vreo trei zile de concediu. Mă întreb cine or fi părinţii lui nenea ăla, denaturaţii naibii, care nu l-au învăţat cum să se ferească de răceală. Aş dori să le trimit nişte banane prin curier (dar şi progeniturii lor, cel care a decis că „se mai întâmplă” să-ţi baţi joc de consumatorul bou). Iar apoi, după ce voi fabrica arma nucleară o să ofer ţării un viitor luminos. Că eu s-ar putea să rămân fără lumină.

Epilog:

De astăzi mănânc banane.

Yelllow

 

 

“YellLow este o formaţie electro-pop compusă din Bogdan Diaconeasa (bass looping) şi Andi Petreanu (keyboard, samples & FX).

Pe 1 ian 2010 băieţii se întâlnesc şi iau decizia de a începe un proiect care combină elemente de muzică analog şi digitală. Din 3 iunie încep colaborarea cu Didi Dudaievici, vocea de pe primele 2 single-uri Naive şi Future.

Numele exprimă fuziunea termenilor „yell” (digital, acurateţe) şi „low” (bass, down tempo) dar şi iniţiale simbolice pentru cuvinte precum „love”, „life”, „light”. Nu în ultimul rând confirmă că Yelllow susţine sunetul luminos, optimist, vibrant, dinamic şi fericit al culorii pe care îl reprezintă.

Ca gen muzical  se situează undeva în aria muzicii electronice (include fuziuni stilistice care variază de la groove-uri hip-hop pana la pop, alternativ) iar versurile au ca temă tinereţea, amintirile, lumi fantastice, copilăria şi alte preocupări Yelllow.

Până acum, piesa Naive a fost primul release al trupei, de un mare succes, clasat pe locul 2 în TopShow Radio Guerrilla şi a atras atenţia câtorva producători şi remixeri.

http://www.myspace.com/yelllows

Am încheiat citatul şi am început cu întrebările:

 

 

RevistaCioburi: Care este povestea YellLow?

Bogdan: Am ajuns, din întâmplare, pe pagina de myspace a lui Andi şi mi-a surâs idea să combin ce făcea el cu niste linii drăguţe de bass, adică electro vs. bass sau digital vs. analog sau vechi vs. nous sau yell vs low :)) … I-am scris şi în scurt timp ne-am apucat de treabă. Am înregistrat 3 piese, am căutat vocal, am pus voce pe una dintre ele, am reuşit să intrăm pe radio, am ajuns pe locul 2 în top, am făcut o piesă nouă, nu am mai intrat pe radio, am început să cântăm live, a plecat vocalul, a venit Crăciunul, a trecut anul şi iată-ne în 2011 lucrând la o piesă nouă J. THE END!

Andi: E greu să ai o poveste care să fie mai mult decât banală. Poate o să reuşim să o completăm peste ani , să ajungem în cizmele uzate ale unora cu amintiri mişto. Mie îmi place mult la noi că am avut un plan de la început (scris fizic pe hârtie ) şi planul ăla a fost ţinut punct cu punct.

R.C.: Cu ce vine YellLow nou în peisaj?

Bogdan : Cu muzică fresh, cu culoare, cu looping (ceva mai rar întâlnit pe la noi) şi cu bucuria de a cânta ce ne place… la fel, mai rar întâlnit pe la noi :))

Andi : Nu prea vezi pe scena din România loopere şi controllere şi tot felul de combinaţii între astea două. Eu zic că analog vs. digital nu avem , şi poate avem nevoie.

R.C.: Care este resortul muzicii YellLow?

Bogdan: Pasiunea pentru muzică/ instrument…

Andi: YellLow ţine de contraste şi de o redefinire a limitelor pe care singuri ni le impunem. Sper să ajungem la cer cu limitele astea dar e greu aici în ţară.

R.C.: Cât la sută e inspiraţie şi cât la sută e transpiraţie?

Bogdan: Nu transpirăm foarte tare pentru că nu muncim destul J. Nu muncim destul pentru că nu avem timpul necesar să o facem… Dar dacă am avea ar fi 50 – 50… acum cred că e 70% inspiraţie 30% transpiraţie.

Andi: Când îţi vine câte o idee de piesă în cap e imposibil să o munceşti. Iniţial arunci cu ea în aer şi o joci pe toate părţile. Pentru mine munca vine abia când trebuie să avem grijă de calitatea sunetului, producţie, imagine etc.

R.C.: Care sunt planurile pe termen scurt?

Bogdan: Lucrăm la o piesă nouă şi aşteptăm intervenţia unei voci pe care noi o apreciem de multă vreme.

Andi: Subscriu. Nu o să ghiciţi niciodată cu cine ne vom juca noi zilele astea :))

R.C.: Acordurile căror mari artişti se pot regăsi  în muzica YellLow? 

Bogdan: Nu am luat niciodată o linie melodică sau temă de la un artist să punem în muzica noastră… Chiar ne dorim să fim NOI (ambele sensuri). Ştiu…  întrebarea era de fapt ce ne influenţează J Ascultăm cam orice… deci lista e lungă, din favoritele mele fiind Stu Hamm, Incubus, Peter Gabriel, Pantera etc…

Andi: Eu încerc, cumva, să tind spre ceea ce îmi place la momentul respectiv, în muzică şi nu numai. Toată lumea face asta, subconştient, dar încerc să controlez cât de mult sunt influenţat  şi o fac conştient :)) Zici că e reclamă la prezervative :))

În ultima perioadă m-am dat pe electro french şi reiau mult din Daft Punk-ul pe care îl ascultam acum mult timp (zic de ei, că sunt mai cunoscuţi).

R.C.: Cât de mult ocupă muzica în viaţa voastră?

Bogdan: Ascult muzică în drum spre serviciu, la muncă, la sală, acasă… destul de des J iPod-ul e aplicaţia nr. 1 de pe telefonul meu J

Andi: Când eram mai mic rupeam site-urile de muzică, zilnic, într-o căutare continuă de ceva nou. Acum nu prea mai am timp, şi oricum marile cuvinte s-au cam spus deja 😛  Tehnologia face în aşa fel încât să nu auzim doar sunetul metroului când suntem în underground 😛

 

R.C.: Muzical vorbind, unde vă vedeţi peste zece ani?

Bogdan: Pe o scenă mare sau pe una mică dar foarte drăguţă J

Andi: Sper să fiu pe frecvenţă cu tot ce se va auzi atunci frumos în lume. Pentru mine nu  prea e important dacă o ardem în cluburi mici. Concertele cu cea mai intimă atmosferă sunt acolo dar dacă publicul nu mai creşte o să fie cam trist pe orice scenă.

R.C.: Generaţia nouă aduce muzicieni valoroşi?

Bogdan: Lipseşte cultura muzicală… o văd chiar la mine în gradină 😛 Altfel, îmi place energia tinerilor de azi, dezinvoltura, imaginea şi libertatea în gandire…

Andi: E uşor pentru cei care se apucă acum de muzică să sară direct în treabă! Generaţiile noi vor creşte cu laptopul în braţe iar asta le va elibera cu totul creativitatea muzicală dar le va restrânge maxim interesul pentru instrument. Muzicieni cu adevărat valoroşi, din punctul de vedere tradiţional, nu cred că vor mai fi atât de mulţi (deja nu prea mai sunt), dar cu siguranţă vom auzi lucruri frumoase. Muzica nu moare niciodată, se transformă doar.

R.C.: Care credeţi că este rolul muzicii în societatea românească de astăzi?

Bogdan: Business.

Andi: Pentru noi ăştia mici, e vorba de satisfacţie personală. Dacă vrei să te faci mare, trebuie să te vinzi la colţul străzii şi iniţial te vinzi şi ieftin, te fac alţii afacerea lor :))

R.C.: Nu vi se pare că la noi underground-ul este mai activ şi mai cunoscut decât mainstream-ul?

Bogdan: Nu. Nu este posibil să fie aşa J Definiţiile în sine spun contrarul…

Andi: Mai cunoscut nu este.Televiziunile cer ceea ce este acum difuzat pentru că muzica aia ţine omul în faţa ecranului. La fel şi radioul. Deci ei ştiu cel mai bine ce este cunoscut şi apreciat la noi în ţară. Dovadă că avem un singur radio naţional, care încearcă să facă altceva (şi are succes doar prin faptul că e singurul, altfel probabil ar muri de foame toţi). TV=zero

R.C.: Când va reuşi muzica românească să spună ceva (pozitiv) în vest?

Bogdan: Când o să muncim la fel de mult J Dar nu oricum, ci organizat, în echipă…

Andi: Eu zic că deja o face. Nu este important dacă nouă nu ne place ce se întâmplă dar România are acum doi sau trei artişti cu care lasă amprenta. Eu am rămas tâmpit când Rihana a scos o melodie care suna a Ina. Mai mult de atât nu o să facem niciodată.

R.C.: Cât mai rezistaţi în societatea românească prezentă?

Bogdan : Până pleacă Andi la master J)

Andi: Doi ani J)

R.C.: Care este problema României, în general?

Bogdan: Dezordinea.

Andi: Sper să nu se supere nimeni dar, muzical vorbind, problema este în oamenii care populează minunatul loc în care trăim. Atunci când peste 30% din populaţie va privi mai departe de inepţiile de la radiourile din mainstream va fi ok.  Şi mă tem că e un procent exagerat. Şpaga e o problemă general valabilă (puţină lume ştie că se dau şpăgi grave pentru a intra pe radiourile mari). Lipsa industriei muzicale e o altă problemă gravă, şi faptul că ne mâncăm între noi, într-un soi de canibalism economic şi social :))

R.C.: Vom fi vreodată un popor cu adevărat fericit?

Bogdan: Probabil…

Andi: Chiar vorbeam zilele trecute cu Bogdan şi ziceam că avem ghinionul, ca popor, să fim prea isteţi ca să fim cu adevărat fericiţi :)) Eu zic nu.

R.C.: Două-trei cuvinte de final…

 

Mulţumim pentru interviu, vă invităm să ascultaţi Yelllow (cu 3 de “L” ) pe www.myspace.com/yelllows

Dacă vreţi să vă păstraţi în loop, subscrieţi pe pagina de facebook :

www.facebook.com/yelllows

East Roots, prima trupa românească de reggae, susţine joi un concert premergător primului EP

“From the east to the west, from the north to the south, we come with positivity take ovah your sound.”  (East Roots)

East Roots cântă reggae autentic şi va lansa primăvara aceasta primul său EP. Trupa va susţine joi seara un concert în care va cânta piese de pe acest material discografic. Cu un sound nou pentru România, un mix de drum&bass, reggae, ska şi dancehall cu pasaje de sitar (instrument tradiţional oriental) sau nai, East Roots îmbină genuri care au mai fost abordate separat, dar niciodată într-o singură piesă. Concertul va avea loc joi, 3 februarie, de la 9 seara, în clubul Tra la la din strada Lipscani 43 (în gang) din Bucureşti.

 “La noi, o singură piesă poate să conţină o parte reggae mai chill, un ska nervos şi un dancehall care rupe timpanul”, spun cei patru East Roots despre muzica lor. “Bineînţeles că mai avem şi ritmuri drum and bass care sunt omniprezente. În mare, primul nostrum EP va fi un amestec eclectic compus din multe genuri muzicale şi care vrea să atingă un public cât mai larg. Mesajul nostru se vrea ascultat de toata lumea.”

Trupa East Roots, din Bucureşti, a fost înfiinţată în 2009 şi a apărut pe scena muzicală romanească recent, cu un sound nou care îmbină drum&bass, reggae, ska şi dancehall cu pasaje de sitar (instrument tradiţional oriental) sau nai. Cu experienţă în genuri muzicale foarte diferite, care variază de la jazz şi muzică clasică la dub şi rock, membrii trupei au reuşit sa creeze conceptul East Roots. Trupa a primit premiul al doilea la concursul Stufstock Newcomers 2010 şi este foarte des invitată să cânte la petreceri. East Roots înseamnă Bogdan Filipeanu (Mistah B) – voce, Mihai Para – baterie, Laur Iftene – bas şi sitar, Mihai Stănescu – clape, Cristian Scurtu – chitară şi Adelin Dragu – percuţie şi nai, fiecare aducând o abordare diferită ca stil muzical. Mesajul pe care cei patru artişti îl transmit este unul pozitiv şi pacifist, cu energie şi un sound exploziv, care face ca de fiecare dată la concertele lor atmosfera să fie extraordinară şi să vrei să îi vezi din nou cât mai curând.

Urmează în Club Control

Joi 3 februarie, ora 20.00 :

Proiecţie No One Knows about Persian Cats. Regizat de Bahman Ghobadi, are ca subiect central scena muzicală underground din Iran. În 2009, filmul a câştigat un premiu special la Cannes. Protagoniştii – membrii trupei iraniene Take It Easy Hospital–  au fost nevoiţi să ceară azil politic în Marea Britanie datorită presiunilor politice declanşate de succesul filmului.

Proiecţia filmului No One Knows About Persian Cats se va face cu sprijinul Independenţa Film.

Intrarea este liberă.

Vineri, 11 februarie, ora 21:

Trupa Aeroport va deschide concertul trupei iraniene Take It Easy Hospital.

Aeroport există din aprilie 2010 şi are patru membri: Alex Tocilescu, chitară şi voce, Luca Dinulescu, bass, clape, chitară şi voce, Cristian Vararu, tobe şi clape şi Ştefan Ciuca, chitară, bass şi tobe. În noiembrie 2010, prima lor înregistrare, piesa Simona Ionescu, a intrat în playlistul Radio Guerilla, pentru ca mai târziu să ajungă pe primul loc în topul aceluiaşi radio.

Take It Easy Hospital a devenit cunoscută datorită apariţiei în filmul No One Knows About Persian Cats, regizat de Bahman Ghobadi, care are drept subiect scena muzicală underground din Iran.

Concertul Aeroport şi Take It Easy Hospital va avea loc pe 11 februarie, de la ora 21, în clubul Control. Biletele costă 30 de lei şi pot fi cumpărate la intrare, în seara evenimentului.

Duminica 13 februarie, ora 21.00:

La Chambre du Chat, Bring The Noise şi club CONTROL vă aduc pe 13 februarie, direct din Islanda: Bloodgroup (electro / synth-pop / dream pop).

Formată din trei fraţi talentaţi, Hallur, Raggi, Lilja şi specialistul în muzică electro, Janus, trupa este cunoscută pentru senzaţionalele show-uri live, pentru sound-ul special şi pentru puternicul brand musical electronic pe care l-au creat şi care le-a adus o evoluţie fulminantă pe scena mondială a electro-pop-ului.

În noiembrie 2007, Bloodgroup au lansat albumul de debut Sticky Situation. Acesta a fost primit de public cu mult entuziasm iar trupa islandeză a fost considerată una din cele mai interesante trupe electro. În următorii doi ani după debut, cei patru islandezi şi-au petrecut timpul în numeroase turnee, cântând la diferite festivaluri. În 2 decembrie 2009, Bloodgroup lansează al doilea album – Dry Land. Acesta a fost unul din cele  mai bune albume din acel an iar single-ul My Arms a ajuns foarte repede pe primul loc în topurile din Islanda. Kraumur, fundaţia muzicală islandeză care a susţinut artişti precum Björk, Sigur Rós  şi pe autorul Sjón, a desemnat Dry Land ca fiind cel mai bun album al anului iar pe Bloodgroup ca fiind ce mai bună trupă a anului în Islanda.

În deschidere: Hot Casandra dj set.

Paul Ballo, cunoscut deja datorită trupelor Go To Berlin sau The Amsterdams, punea în 2010 bazele unui nou proiect: Hot Casandra .  Se pare că primăvara aceasta va aduce lansarea unui  prim EP al acestui proiect solo, care va circula gratuit pe internet.

Biletul de intrare costă 20 lei şi se poate cumpăra în ziua concertului, la intrarea în club.

Clubul CONTROL se află pe Str. Academiei, nr 19.