Suntem construiti sa reactionam la stimuli externi. E o trasatura fara de care nicio vietate de pe planeta nu ar fi capabila sa supravietuiasca. Pana la un anumit punct, noi – oamenii – nu suntem decat niste animale care si-au diminuat din simturi. Dincolo de aceasta limita trasata imaginar, se proptesc de arborele evolutiei trasaturi noi, cum ar fi si capacitatile de a induce si de a (auto)sugestiona, care fac ca noi – aceeasi oameni – sa fim prizonieri ai propriilor noastre sentimente.

E uimitor uneori cum anumite stari se pot declansa, completa sau intretine numai cu concursul unor acorduri sonore. E uimitor si in egala masura de admirat cum cineva poate defula pe portativ partituri care au forta de a reproduce sau de a induce stari similare cu ale sale, cu ale autorului, persoanelor straine de acele trairi datatoare de viers. De altfel, un atribut desavarsit intalnit in orice manifestare a artei.

Drifting sunt cele 3:32 de minute marca Peter Green care imi dau inconjurul gandurilor de vreo trei zile. La auzul lor nu imi vine decat sa ma desfasor nepasator si conformat in fotoliu si sa ma cufund intr-o letargie recursiva. Trei minute si jumatate ascultate obsesiv, inlantuindu-se intr-un ciclu ce pune parca timpul in cui. Efectul e mereu acelasi si ma poarta in continuare, in deriva…