Panseluţe şi Lămpaşe

Dosarul mineriadei este închis. După scurta vizită a intelectualilor cu lămpaşe, invitaţi de domnul rector Iliescu, timp în care panseluţele au devenit o adevărată pasiune a bucureştenilor, a fost observată o creştere semnificativă a accidentelor de muncă. Astfel, un număr impresionant de studenţi s-au prezentat la urgenţă cu diferite hematoame, fracturi, contuzii, etc, acuzând că acestea au aparut datorită sădirii florilor din plin centrul capitalei, moment în care erau ajutaţi de către colegii lor mai mari şi nearticulaţi. Aceştia au fost îndrumaţi în acest studiu al ingineriei agronomice de către colegii cu caschete într-un mod extrem de convingător cu ajutorul pulanelor. Cei care s-au dovedit a fi chiulangii au fost depistaţi şi admonestaţi cu mustrare scrisă. Scrisă pe pavaj cu sângele recalcitrantului. Cei care au încercat să se opuna au fost transferaţi către centrele de reeducare din plină stradă unde li s-a administrat comă sau pur şi simplu deces prin pulan, rangă şi bocanc. Huliganii au fost reduşi la tăcere.

Domnul rector Iliescu, sub patronajul căruia s-a desfăşurat acest schimb de experienţă culturală, este – astăzi – scăpat de justiţie prin acordarea de NUP pe baza prescrierii unor fapte din dosar. Minunat. Dacă vă gândiţi că această urmărire penală s-a dorit să fie întârziată să ştiţi că vă înşelaţi. Minerii au venit singuri să planteze flori. Acesta era un vis al lor. Iliescu a fost doar la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit.

În astfel de momente, când statul devine ipocrit şi serveşte interese nu doar diferite de cele ale cetăţeanului ci şi împotriva sa, revoluţii personale se nasc în fiecare şi politicienii ca Iliescu sunt întâmpinaţi cu un bine-meritat "Mori!". Fără îndoială, legea este respectată. Însă sunt total dezamăgit de modul în care este protejat pensionarul şef. Politicienii ne jignesc inteligenţa şi îi doare la bască de efectele pe termen lung ale comportamentului lor feudal.

Vă promit, dle Iliescu, că la mormântul dumneavoastră veţi găsi întotdeauna un lămpaş aprins. Pentru veşnica pomenire.

Blogoslovire virtuală

În ultimele zile, ori de câte ori accesam blogosfera, aveam senzaţia că un miros înţepător de căcăreze îmi şicana simţul olfactiv. Şi mă tot întrebam… Să fi început transhumanţa virtuală sau să am vreo capră neagră vecină de IP? N-a fost nici una, nici alta. Fisa mi-a picat în seara aceasta în timp ce mă dădeam cu autobuzul spre casă, când, la postul de radio prins între staţii, cineva aducea la cunoştinţă ascultătorilor că Gigi Becali şi-a făcut blog. Era şi timpul! Ubicuul Gigi cucereşte noi teritorii, de data asta doar virtuale.

Ce mai… Cel mai important eveniment de la Marea Schismă încoace. Bine, nici mărinimia voievodului Jiji al Piperei nu e de trecut cu vederea. Poate doar de trecut cu buldozerele.

Iată mai jos CV-ul:

 

 Puteţi observa cât de minuţios e întocmită lista. Mai lipseşte să fie trecută şi suma cheltuită pe benzină. Adică să se ştie dom’le foarte clar care a fost contribuţia lu’ dânsul. Doamne Doamne şi Domni Domni sigur vor aprecia, mai ales acum când e de dat cu capul în pragul electoral.

 

Pomană electorală. Mai puteţi ?

Am asistat zilele trecute la discursul populist şi demagog, în opinia mea, al domnului Mircea Geoană, privind măsurile pe care viitorul său guvern (sanchi) le va aplica astfel încât fiii rătăcitori şi muncitori ai ţării să revină pe meleagurile unde au văzut pentru prima oară lumina zilei. Şi dă-i şi aplaudă. Discursul continuă. Se plusează. Dânşii, adică meseriaşul de „prostănac”, în opinia liderului spiritual al partidului în cauză, precum şi tagma de specialişti şi viitori îngeri păzitori ai poporului, au hotărât să ofere o sumă de 25 000 euro pentru fiecare familie care se decide să lase în câmp, în bătaia soarelui şi nesupravegheate de nimeni, lădiţele de căpşuni, preferând să ajute la dezvoltarea multilaterală a plaiului strămoşesc. Plus că, odată reîntorşi la patria mamă, vor beneficia şi de facilităţi la acordarea de credite pentru a-şi dezvolta propriile afaceri. Adică el, statul, le va da de-a moaca o căruţă de bani unora care deja câştigă bani. De fapt, noi, fraierii care muncim deja pe meleagurile astea şi facem curul mare celor ca Geoană, le vom da bani. Nu avem şosele, nu avem spitale decente, nu avem educaţie, nu avem spaţii verzi însă avem bani de dat unora şi altora. Noi, ăştia care ne frecăm neuronii prin corporaţii, care adunăm gunoaie de pe stradă, care vindem brânză la galantare, noi dăm pomană altora care fac acelaşi lucru dar în altă parte. De ce nu îmi dă mie guvernul aceleaşi facilităţi la credite dacă vreau să-mi fac o afacere ? Eu ce am ? Sunt retard ? Sunt mai retardat decât cei care pun botul la aceste lături electorale aruncate cu aroganţă de către „eligibili” ? Bre, nea Geoană, nu-ţi este ruşine ?

Două ferme cu tupeu

Am zărit pe o pânză a internetului, într-un colţ de ecran, următoarea înşiruire de cuvinte: două ferme din Estonia vor să devină “republică sovietică” independentă.

Era de aşteptat, dom’le. Când agricultura tradiţională începe să fie înghiţită de boom-ul tehnologic, fermieru’ îşi pune secera şi ciocanul în cui şi se lasă devorat în prostie de nostalgie. Sincer, nu cunosc cât este nostalgie, cât este roşu în faţa ochilor sau cât este gol în spatele frunţii, dar sper din toată liniştea se nu se creeze un precedent prin recunoaşterea acestei republici separatiste.

Mâine, poimâine, aud că grupului de pensionari activi din Parcul Cişmigiu li s-a facut de stat independent. Şi până să apeleze la Moscova, vor apela la tovarăşul Iliescu. Şi-apoi, cum ar fi să avem în centrul Bucureştiului, Republica Socialistă Cişmigiu vecină de stradă cu Primăria Capitalei? N-ar înnebuni Băsescu?

Banii, viaţa sau fâşneaţa

Nici nu s-a înscăunat bine ca primar general al capitalei şi Sorin Oprescu a şi primit ameninţări cu moartea. Da’ cică nu sunt motive de îngrijorare deoarece în cazul acesta componenta a fost timidă, după cum a mărturisit însuşi ameninţatul.

După ce această informaţie mi-a păşit ezitantă în ureche, am crezut că e vorba de vreo asistentă mai tinerică şi neexperimentată, care s-a lăsat descusută şi apoi operată de dom’ doctor, ca pe urmă să răbufnescă în pusee de furie amoroasă, aruncând cu ustensile sterilizate şi ţipând în gura mare că îl omoară pentru ce (nu) i-a făcut. Dar n-a fost asa. Mesajul se pare că avea legătură cu campania de demolare a teraselor din Parcul Herăstrău şi suna cât se poate de timorat, pardon… răspicat: “Iţi luăm gâtul!”.

Eu zic să nu se joace şi să fie extrem de precaut pe viitor, în cazul în care mai vrea să facă gargară. Mă întreb, oare cei care l-au ameninţat pe Oprescu sunt aceeaşi care i-au luat gâtul şi lui Petre Roman?

Cine-ar fi putut sa il Oprescu?

Capitala si-a desemnat duminica noul primar in persoana dom’ doctorului Sorin Oprescu. Cica democratia a triumfat inca o data, si uite asa ne-am pomenit si cu primul primar aparent independent.

Nu e rolul meu sa ma apuc acum sa descos care este gradul real de reprezentativitate al doctorului, care a fost doza de incredere injectata electoratului sau cum au perceput bucurestenii, activi sau inactivi civic, prima infrangere a dreptei dupa ‘89, in capitala. Nu ma intereseaza daca Oprescu se va intoarce, cu acte, intr-un viitor nedeterminat la familia PSD, la fel cum nu ma intereseaza daca Oprescu va fi lansat la urmatoarele alegeri prezidentiale impotriva crucisatorului Basescu. Si nici noul dus rece al primului marinar al tarii, care a cam intrat la apa, nu ma scapa de disconfortul unei veri rasfranta in betoane.

Rabdarea mea cu clasa politica s-a consumat de ceva vreme.

Si totusi, primul lucru bun petrecut imediat ce Blaga a fost anuntat perdant in fata lui Oprescu, a fost ca Ion Cristoiu a renuntat la geaca de blugi si a aparut la a cui sinteza? A zilei, purtand costum si papion. Banui ca domn’ Cristoiu a pierdut pariul cum ca candidatul, sssscuzatzi cacofonia, PD-L va castiga primaria. Ce mai jubila studioul ala… nţ, nţ, nţ… Bag de seama ca la televiziunile lui Voiculescu, dupa ce oamenii pariaza gresit, isi atarna cate ceva de gat. Si cand am conchis asta, a atarnat in afirmatie si cravata cu vacute care fac sex (parca vacute erau si parca sex faceau) a lui Badea, prezentata publicului larg, tot dupa un pariu pierdut. Inca mai astept rezultatul domnului Felix in pariul cu moralitatea.

Revenind, ma gandesc ca numirea domnului Oprescu ca primar general al capitalei o sa atraga de la sine o dispozitie a consiliului local conform careia controlorii RATB sa poarte halate medicale – astfel vor fi mai usor de recunoscut – sau ca asistentele de la Universitar sa aiba reducere la toate cinematografele si la toate saloanele de infrumusetare din Bucuresti. Ar mai putea comanda ca toate gunoaiele din zonele limitrofe ale capitalei sa fie tratate cu formol pentru a se conserva mai bine vara sau fiecarui bulevard principal sa i se alipeasca cate o noua banda, banda ce va actiona in sfera imobiliara vanand fiece metru patrat construibil.

Solutii ar fi. Sa vedem cum va reusi domnul doctor sa le coaguleze in proaspatul sau mandat la primarie.

Somn uşor

Acum, la final de alegeri locale, am vazut cum ne completam. Adica ei si noi. Nicio excelenta pentru diferenta. Toata campania facuta de ei reflecta, fara niciun dubiu, imaginea reprezentata de noi atat in ochii lor dar mai ales, si cel mai trist, imaginea reala. Sloganurile vor inceta pana la urmatoarea infatisare la urne si pana atunci va fi liniste. O mult dorita dar pacatoasa liniste. Toate ideile si strategiile lor vor ramane in eter si atat. Evident, micile sicane vor fi mereu prezente. Trist este ca vor urma inca patru ani de sperante nefondate, dezamagiri, riduri, fire de par plecate sau albite. Cert este ca niciodata nu vor disparea regretele noastre. Cu siguranta ca niciodata nu vor disparea regretele lor. Ale noastre pentru ca ne-am dus/nu ne-am dus sa punem stampila, pentru ca am luat/nu am luat atitudine, pentru ca am invatat/nu am invatat din urma, pentru ca am crezut . Ale lor, pentru ca s-au dus/nu s-au dus pe val, pentru ca au luat/nu au luat cat trebuie, pentru ca au invatat/nu au invatat din urma, pentru ca au crezut. Nicio diferenta pentru diferenta. Impreuna construim o mentalitate comuna, nu exista tabere diferite. Mocirla este a tuturor, o meritam din plin. Odiheasca-se mintile noastre in pace !

Vin ai nostri, pleaca-ai nostri, noi ramanem tot ca prostii

Campania electorala pentru alegerile locale este in plina desfasurare. Si e inceputa de ceva zile bune, daca nu ma insel.

Emisiuni cu multe cronometre pe TV, afise electorale pe toti stalpii, pe toate panourile si pe majoritatea blocurilor strategic situate, corturi de toate culorile politice impanzesc orasul, pliante cu “solutii la minut” inmanate de oameni pe-al caror rictus se plictiseste insusi sictirul. Promisiuni, promisiuni, promisiuni…

A inceput un alt spectacol gratuit care o sa ne coste alti patru ani. Circul e din nou in oras…

Cand iau contact direct cu politicul ma scapa interesul in pantaloni. Mi-e repugna. E prima sesiune de alegeri, de cand mi-a mijit dreptul la vot, care ma lasa indiferent. Simtul meu civic se ingramadeste undeva intr-un sertar al mintii in acelasi registru cu durerile de cap si greturile matinale.

Cu totii au o verticalitate morala de li se falfaie, perfect paralel cu problemele de la sol, stindardul. Toti pledeaza in victime. Avem parte doar de oameni politici integri victime ale jocurilor de culise.

Mi-e greata, iarasi. Ma napadeste paloarea. Anul asta cred ca n-o sa am nici o culoare politica in obraji.