Stufstock, 3-5 Septembrie 2009

Stufstock 2009 debutează, așa cum organizatorii au anunțat deja, pe data de 3 Septembrie, având și anul acesta un program prin care se speră mulțumirea fanilor prezenți la eveniment. Intrarea va fi liberă iar scena principală va fi readusă din nou pe plajă. Scena secundară, de la Goblin&Gulag, va debuta pe data de 4 Septembrie, având reprezentații ale unor trupe care au mai fost prezente la edițiile anterioare pe scena de tinere talente. Selecţia acestora a fost realizată de Mihnea Blidariu, de la Lună Amară, şi de agenţia de management artistic MIAU.

Așadar, programul anunțat de organizatori în conferința de presă de săptămâna aceasta, este următorul:

3 Septembrie:

  • The Others
  • Mike Godoroja & Blue Spirit, invitați speciali: Marius Mihalache şi Corneliu Stroe

4 Septembrie:

  • Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Fanfara 10 Prăjini, invitat special: Stelu Enache
  • Rain District
  • Trooper
  • Snails
  • Celelalte Cuvinte
  • Luna Amară
  • Baniciu& Kappl
  • Deka Dens

5 Septembrie:

  • Phenomenon
  • Les Elephants Bizares
  • Z.O.B.
  • Kumm
  • E.M.I.L.
  • Timpuri Noi
  • Urma
  • Zdob şi Zdub
  • The Amsterdams
  • Dj Sile

Pe scena secundară vor cânta următorii:

4 Septembrie:

  • Blood Print
  • EVO
  • Highlight Kenosis
  • Alternativ Quartet
  • Tep Zepi
  • Godmode

5 Septembrie:

  • Propaganda
  • Hush
  • Nuage
  • Relative
  • The Mushroom Story
  • L’orchestre Roche

„Trebuia să se întâmple şi anul acesta. Eu cred că STUFSTOCK şi FOLK YOU reprezintă garanţia că Vama Veche se luptă să rămână LIBERĂ de muzica bazată pe un succes comercial şi să aducă vamaioţilor care vin aici muzică bună, de calitate. Sper ca publicul să vină în număr cât mai mare să susţină această ipoteză.”, spune Valentino Rudolf, producatorul festivalului. Rămâne de văzut cum va înțelege fiecare acest lucru.

Balkanic Zeppelin la Golden Stufstock

Așa cum a fost confirmat nu cu mult timp în urmă, festivalul Stufstock, ediția 2009, intră pe ultima sută de metri. Deși anunțat inițial că se va desfășura pe 4 și 5 Septembrie, iată că organizatorii au pregătit deja prima surpriză: pe data de 3 Septembrie va fi pusă în scenă o seară specială, o colaborare cu Mike Godoroja&Blue Spirit, respectiv proiectul BALKANIC ZEPPELIN, care îi va avea ca invitaţi pe Marius Mihalache şi Corneliu Stroe, alături de Dan Iliescu de la Timpuri Noi, Cezar Popescu, de la Viţa de Vie şi de grupul de muzică veche românească Trei Parale.

Citând din comunicatul de presă, „spectacolul este o propunere specială din partea acestor muzicieni extrem de speciali, care de-a lungul anilor au promovat jazz-ul şi blues-ul de fuziune. Plecând de la celebrul album Page/Plant, No Quarter, şi trecând prin esenţa de blues a anumitor piese din catalogul de aur al grupului Led Zeppelin, Mike Godoroja, colegii de la Blue Spirit, împreună cu Marius Mihalache, Corneliu Stroe, Dan Iliescu, Cezar Popescu şi Trei Parale vor prezenta o variantă extrem de etno electrică a experienţei pe care au avut-o împreună.”.

Pe aceeaşi scenă cu Balkanic Zeppelin, în deschidere, va urca trupa The Others, una dintre formațiile românești care au debutat la Stufstock în 2007 şi care crede într-un melanj de funk cu jazz, reggae şi rock psihedelic, peste care se pliază excepțional vocea feminină a Petrei Acker.

Așadar, seara de 3 Septembrie va fi pentru Golden Stufstock explorarea unei lumi muzicale, fermecată de elementele de blues și fuziune etno ale muzicii Zeppelin, chiar pe plaja din Vamă.

August, final de vară cu muzică bună

Veni și luna August cu pași repezi, gonind o vară oarecum suportabilă, până acum. Pentru cei care nu au apucat încă să-și aerisească materia cenușie dar și pentru cei care rezonează cu ambianțe plăcute auzului și văzului, am creionat câteva sugestii de petrecere a timpului liber. Așadar, iată câteva enimente din august 2009:

Să începem cu București, unde parcă se vede ceva mai multă mișcare prin beciuri, comparativ cu Iulie. Să începem cu 4 August, zi în care trupa White Ash va concerta în Iron City din București. O trupă cu o abordare autodenumită „New School Rock’n’Roll,  îmbinând voce de punk-funk, tobă de metal, bass funky și chitară de blues și hard-rock”. Mă rog…

Joi, 6 August 2009, ora 19:00, la Rotonda Bibliotecii Nationale din București se va  petrece seară de muzică celtică și irlandeză, Estival de chitară, cu Maxim Belciug, Tudor Anghelescu și Gabriel Spahiu, intrarea fiind liberă.

Urmează 7 August 2009, ora 21:00, cu The Amsterdams în El Grande Comandante din București iar pe 8 August, în aceeași locație, vor cânta cei de la Lună Amară.

Pe 9 August, în Club Suburbia din București și începând cu ora 19.00, are loc un concert caritabil pentru Chi Cheng, basistul trupei Deftones, aflat în comă în urma unui accident de mașină. Vor cânta cei de la Lună Amară, Dekadens, Fingering Joanna și Adrian Despot. Banii colectați din bilete vor fi depuși în contul basistului.

getwellchi

În aceeași zi, 9 August, în Parcul Sebastian din București va concerta, începând cu ora 20.00, promotorul blues-ului american în România, AG Weinberger.

Vineri, 14 August 2009, de la ora 21.00, trupa Atelier va cânta în clubul  Downstairs din Bucuresti.

Sâmbătă, 15 August 2009, are loc unul din principalele evenimente ale lunii. Astfel, celebra trupă Faith No More va da un recital, sperăm de excepție, la Sala Polivalentă din București, concert care face parte din turneul Reunion Tour 2009. Biletele costă 150 lei, loc în picioare, și 180 lei pe scaun.

faith no more

În ziua următoare, pe 16 August 2009, fanii români ai trupei britanice de indie-rock Editors vor avea ocazia să-i urmărească pe aceștia în București, la Teatrul de Vară Herăstrău. În deschidere vor concerta cei de la AB4. Biletul de intrare costă 85 de lei.

editors

Pe 23 August 2009, ora 22:00, în clubul Suburbia din București se va desfășura Comunist Reggae Party, cu El Negro, George VintilăRaizah și  Chesarion iar luni, 24 August 2009, începând cu ora 21:00, trupa Jezebel va susține un concert în Cafepedia din București.

Capul de afiș al lunii îl reprezintă, însă, concertul Madonna de pe 26 august, în Parcul Izvor, care face parte din turneul mondial Sticky & Sweet Tour. În deschidere va mixa DJ Paul Oakenfold, artistul care, de fapt, deschide toate show-urile din cadrul acestui turneu.

madonna

Pe final de lună, adică vineri, 28 August 2009, începând cu ora 20:00 trupa OCS va da o reprezentație  în clubul Suburbia din București.

În încheierea prezentării principalelor evenimente ale lunii August din București, trebuie menționat faptul că pe 30 August debutează Festivalul Internaţional George Enescu, ajuns la cea de-a nouăsprezecea ediție. Până pe 26 septembrie, data de final a acestui maraton de muzică clasică, sunt programate să aibă loc peste 125 de concerte dar și alte evenimente muzicale importante pentru ascultătorii de gen.
george enescu

Bun, acum să vedem ce se întâmplă în afara capitalei. Pentru început, pe 8 August, trupa clujeană Grimus va susţine un concert la Mamaia pe terasa H2O, începând cu ora 21.00.

Mai departe…Undeva la 40 de kilometri de București, în mijlocul unui câmp, se va desfășura festivalul Sirnaville Arts&Crafts Festival. Începând cu data de 14 August, și până pe 16 August, lângă pista Aerodromului Aerofox va avea loc, așadar, primul festival dedicat diversității în artele contemporane. Conceptul este similar unui mic orășel în care relaxarea, evadarea din cotidian și prezența evenimentelor socio-culturale vor reprezenta principalele atuuri pentru cei care vor dori să ia parte la acest festival. Pe langa DJS și VJS mai mici sau mai mari, vor cânta în fața spectatorilor numeroase trupe, din care amintim: Șuie Paparude, Blazzaj, The Mood, The Amsterdams, Aria Urbană, Snails, L’Orchestre de Roche, Grimus,  Pixels.

sirnaville

În perioada 17-31 August 2009 are loc ediția cu numărul V a Festivalului Tinereții, la Costinesti. Secțiunea de rock, Youth Rock Fest, se petrece între 17 și 19 august 2009. Festivalul îşi propune să încurajeze  muzica şi cultura rock în rândul tinerei generaţii  dar și să contribuie la descoperirea, lansarea, promovarea tinerelor formaţii care cântă live, atât pe plan național cât și pe plan internațional.

youthrockfest

Pe 20 August 2009 debutează lângă Fetești Rock City Open Air, cu închidere pe 23 August. Locația festivalului este pe malul brațului Borcea al Dunării, cu acces la plajă, pădure, pescuit. Festivalul va oferi publicului, fie el din țară sau din străinătate, concertele a peste șaizeci de formații rock, pe parcursul celor patru zile. Biletele pentru o zi costă între 120 și 150 de lei iar un abonament pe toată perioada costă 300 de lei. Dintre trupele participante amintim trupele românești: 9,7 Richter, Akral Necrosis, ApocalipS, Avatar, Belphegor, Betrayer, Bolthard, Bucovina, Cadavrul, Conflict Mental, Dead Eye Dick, Edelgeist, First Division, God, Gothic, Hathor, Heavy Duty, Illuminati, Infected Rain, Inopia, In Defiance, Krepuskul, L.O.S.T., Legacy, Negativist, Necrovile, Nexus, Phaser, Piatra, Rising Shadow, Shadowsong, Snapjaw, Spectral, Stoned Addams, Taine, Tarantula, Thunderstorm, Tectonic, Trooper, True Mind, Vepres, The Whispering Woods. Din trupele străine putem menționa Belphegor, Hanzel Und Gretyl, Blaze Bayley, Lake of Tears, Overkill, Primal Fear, Vendetta. Bun, bun…

rock-city-air

Sâmbătă, 22 August 2009, ora 18:00, la terasa Hand din Vama Veche are loc Summer Of Punk Fest II. Participă: Dead Ceausescus, Haos, Charly Fiasco, Dance  Trauma,Cobe, Recycle Bin, Coercion.

summer-of-punk-fest-ii

La Târgu Mureș, între 23 și 27 August, va avea loc Festivalul Internațional de Chitară Clasică. Cei interesați pot urmări programul acestui festival mai jos:

23 August:

14.00 – 18.00, Cursuri de măiestrie chitară clasică și jazz.

19.00, Concert – Harold Gretton.

24 August:
09.30 – 18.30, Cursuri de măiestrie chitară clasică și jazz.
19.00, Concert Duo Bandini chitară/bandoleon (muzică argentiniană), Giampaulo Bandini, Cesare Chiacchiaretta.

25 August:
09.30 – 18.30, Cursuri de măiestrie chitară clasică și jazz.
19.00, Concert Csaki Andras.

26 August:
09.30 – 18.30, Cursuri de măiestrie chitară clasică.
19.00, Concert – Gabriel Bianco.

27 August:
09.30 – 18.30, Cursuri de măiestrie chitară clasică.
19.00, Concert de jazz Duo Botos și Pusztai Antal.
09.30 – 18.30, Cursuri de măiestrie chitară clasică.
19.00, Concert cu Filarmonica de Mureș.

„Beneficiarii proiectului vor fi aproximativ 15.000 de tineri din țară și străinătate. Festivalul internațional de acest gen este cel mai mare din Estul Europei și dorim să îl organizăm în fiecare an, să devină un eveniment tradițional”, declară organizatorii.

chitara clasica

Distracție plăcută!

De văzut în luna lui cuptor

   Urmează o lună călduroasă, atât pe termometre cât şi în evenimente. Pe scurt, câteva din ele:

 

Între 22 şi 26 Iulie, la Braşov, va debuta primul festival de Fringe din România. Vor fi prezentate spectacole de teatru, concerte de muzică live, expoziţii de artă plastică sau fotografie. Braşovenii vor putea vedea peste 30 de spectacole de teatru, printre care şi multipremiatul spectacol Doodri Doodri al companiei Changpa, din Coreea de Sud. În toate cele cinci zile de festival vor putea fi ascultate şi concertele a peste treizeci de trupe, printre care:  Şuie Paparude, Aria Urbană, The Amsterdams, Blazzaj, Pixels, Mes Quins, Tep Zepi, Rain District, Van Cramp, The Others, La Familia Rustika, Astorpia Tango Quintet.

 Fringe Brasov

 

   În perioada 10-12 iulie, la Cernavodă, începe prima ediţie a Rock River Festival, eveniment dedicat trupelor  de rock underground din România, intrarea fiind liberă. Trupe invitate :

10 Iulie: Toy Machines, 9.7 Richter, Magica, True Mind, A.L.E., Era Decay.

11 Iulie: Bucium, Inopia, Truda, L.O.S.T., Akral Necrosis, Cadavrul.

12 Iulie: Apocalips, Highlight Kenosis, Old No 7, Hathor, N.O.X., Hush.

 rock-river-festival-cernavoda

 

   În perioada 10-11 Iulie 2009, ora 17:00, la Satu Mare are loc SamFest Rock 2009. Trupe participante: Evergrey, Agathodaimon, Graveworm, Communic, Negura Bunget, Moby Dick, Implant Pentru, Refuz, Bucovina, Deity, Truda, Trooper, Rev-o, Florian Band, şi Ramm-brandt. Preţul unui bilet este de 35 lei sau 50 lei pentru ambele zile. Camparea este gratuită, pentru doritori, locaţia evenimentului fiind la ştrandul municipal.

 samfestrock

 

  Începând cu 17 Iulie, până pe 19 Iulie 2009, la Sibiu începe Festivalul Artmania III. Invitaţii din acest an sunt :

17 Iulie : Opeth, My Dying Brid şi Tristania.

18 Iulie 2: Nightwish, Pain şi Subscribe.

19 Iulie: Luna Amară îşi va lansa cel de-al treilea album. 

Detalii privind preţuri şi alte informaţii găsiţi direct pe site-ul dedicat, artmaniafestival.ro.

 artmaniafest

 

  Între 23 şi 26 Iulie 2009 are loc a şaptea ediţie a Festivalului Peninsula. Locaţia este aceeasi, pe malul Mureşului, lângă Complexul Weekend din Targu-Mureş.

Preţul unui bilet este de 80 lei pe zi sau 199 lei pentru toată perioada festivalului.

Printre cele mai cunoscute trupe de afară, amintim : The Prodigy, Nine Inch Nails, Primal Scream, DJ Tiesto. Din formaţiile româneşti enumerăm pe Lună Amară, Tunderground, Şuie Paparude, The Underskies, Vama, Sarmalele Reci, Gojira, Iris, Kumm, Omul cu Şobolani, Viţa de Vie, Timpuri Noi, Grimus. Detalii mai multe găsiţi direct pe site-ul evenimentului.

 cokelive-peninsula-felsziget2009

    În Bucureşti, ar fi de menţionat următoarele: concert Z.O.B în La Motoare, de la ora 19.00, pe 9 Iulie. Pe data de 15 şi 16 Iulie, în club Suburbia, se petrece Orderchaos Fest (P.O. Box, Ska Fara Trompete, 747, Nivelu’ 4,
Kingdom, Dead Vows, Nothing, Libido Wins, Plan Beer, Corecion şi Stoned Addams). Tot pe 16 Iulie, concert Suzanne Vega la Sala Palatului. Pe 22 Iulie, în Suburbia, începând cu ora 20:00 vor fi prezenţi la instrumente următorii : The Detectors, Alert & Fingering Joanna. În aceeaşi locaţie dar pe data de 30 Iulie va concerta trupa Tep Zepi.

   Pe final, câteva concerte din Vama Veche: pe 10 Iulie cântă Z.O.B., pe 11 Iulie se vor desfăşura cei de la Omul cu Şobolani iar pe 25 Iulie va fi lansarea albumului trupei E.M.I.L.. Pe 30, 31 Iulie şi  August începe a cincea ediţie a Festivalului Folk You, printre participanţi regăsindu-se Mircea Vintila, Mircea Baniciu, Alexandru Andries, Ducu Bertzi, Adrian Ivanitchi, Tatiana Stepa, Vasile Seicaru, Victor Socaciu, Nicu Alifantis.

Folk You