Concertele lunii Martie 2010 în Club Control

Seria concertelor din Club Control, din București, debutează cu Eloize și Toulouse Lautrec, în data de 4 Martie, începând cu ora 21.00. Biletul de intrare costă 10 lei.

toulouselautrec-eloize-4martie

Pe 11 Martie, așa cum anunțam deja, îi vom vedea pe cei de la Feeding Fingers, cu The Pixels în deschidere. Concertul va începe de la ora 21.00.

Urmează The MOOod, pe 12 martie. Trupa este formată în 2006, stilul abordat fiind rock-ul alternativ. În prezent, formația lucrează la primul material discografic și vă așteaptă în Control Club de la ora 21.00, prețul biletului de intrare fiind 15 lei.

mood50x70

Pentru cei care apreciază jazzul ritmat, versurile sarcastice, plăcerea nebună de a cânta  și atitudinea detașată a membrilor trupei Blazzaj,  joi 18 Martie este momentul potrivit să vină în CONTROL Club , de la ora 21.00.

Fondată în 1996 în Timișoara, la inițiativa lui Eddie Neumann și Florin Barbu, și purtând inițial numele de FunkinLeFree, Blazzaj se impune printr-un sound complex, plin de energie, culoare și originalitate.

Versurile pline de mesaj sunt sugerate – chiar și înaintea unei audiții- de numele trupei provenit din combinația cuvintelor ‘blazare’ și ‘jazz’, folosit însă invers, adică ‘zzaj’. Citit de la coadă la cap, nu e altceva decât ‘jazzalb’.

Actualii membrii (Tavi Horvath –vocal; Horea Crişovan – chitară, Petrică Ionuţescu – trompetă/keyboards ;Uţu Pascu – bas; Vali Potra – tobe), deși implicați de-a lungul timpului și în alte proiecte muzicale individuale, și-au conturat o amprentă muzicală bine definită în zona muzicală de  Funk / Fusion / Nu-Jazz.

Concertul va începe, așadar, de la ora 21.00 iar biletul costă 20 de lei.

blazzaj50x70

Vineri, 19 Martie, Club Control are onoarea să vă prezinte, pentru prima dată în România, una dintre cele mai influente figuri ale underground-ului muzical și artistic al ultimelor decenii, Lydia Lunch, în cadrul ultimului ei proiect, Big Sexy Noise, alături de James Johnston, Ian White și Terry Edwards.

Lydia Lunch și-a început cariera artistică la 17 ani când a înființat în 1976 trupa Teenage Jesus and The Jerks, formație definitorie pentru scena „No Wave” new-york-eză de la jumătatea anilor ’70.

Din numărul nesfârșit de nume importante cu care Lydia Lunch a colaborat în diferite formule nu lipsesc Kim Gordon (Sonic Youth), Thurston Moore (Sonic Youth), Nick Cave, J. G. Thirlwell (Foetus), Marc Almond, Rowland S. Howard, Michael Gira (Swans), The Birthday Party, Einstürzende Neubauten și Sonic Youth.

Ultimul proiect al Lydiei Lunch, cel cu care ne va încânta la Club Control, se numește Big Sexy Noise și este realizat împreună cu un colectiv de artiști, cunoscut sub numele Gallon Drunk, colectiv cu care Lydia colaboreaza în diferite formule de mai bine de 10 ani și care conține muzicieni cu un background muzical de invidiat:

– Ian White ( Gallon Drunk, drums)

– James Johnston (guitar), component al Nick Cave and The Bad Seeds între 2003 și 2008, dupa ce a apărut ocazional pe scena cu aceeași trupă încă din 1994.

– Terry Edwards (organ, saxophone) – a colaborat, pe scenă sau în studio, printre alții cu Madness, Tom Waits, Faust, PJ Harvey, Nick Cave, Tindersticks, Julian Cope, Siouxie Sioux, Billy Brag, Jesus & Mary Chain, Lush, Piano Magic, Spiritualized, Test Department – în același timp continuând să cânte și cu proiectul propriu, Terry Edwards & the Scapegoats.

Biletele costă 60 de lei dacă sunt rezervate în avans sau 80 de lei la intrarea în club, în seara evenimentului.

lydia-19 martie

Pe 22 Martie va fi seara lansării EP-ului Sex Drugs And Rock’n’Roll al trupei Shesdead, acesta conținând 3 piese ce pot fi ascultate pe pagina oficială de MySpace a formației.

Invitați speciali vor fi cei de la My Own Private Alaska, aflați în turneu de promovare a noului album, produs de Ross Robinson (care a mai produs, de asemenea, și albume pentru Korn, Sepultura, The Cure, Norma Jean, Slipknot, etc.).

Concertul începe de la ora 20.00, biletul fiind 15 lei.

mopa-afis

Feeding Fingers în Club Control, pe 11 Martie 2010

   Clubul Control şi-a făcut un obicei din crearea unor evenimente vii, intense pentru un public entuziast iar în continuarea acestor serii vine concertul unui trio post-punk contemporan, Feeding Fingers.

   Cele două albume ale trupei, „Wound In Wall”(2007) şi „Baby Teeth”(2009) au fost foarte bine primite de publicul internaţional şi de critici, cotându-i pe cei de la Feeding Fingers în ierarhia unor trupe ca The Cure sau Joy Division. Alături de reflectările subconştiente ale solistului Justin Curfman, interpretările ludice ale instrumentiştilor dau naştere unor piese enigmatice şi vibrante ce au devenit emblema lor sonoră.

   Feeding Fingers susţin un show echilibrat, natural, emoţionant pentru un public cizelat, pregătit pentru tulburările armonioase ale terţetului.

   Pe aceeaşi scenă vor urca şi The Pixels, „rockstar-urile” autohtone consacrate pentru fresca sonoră indie rock, electro şi new wave. Aceştia vor apărea în formula originala compusă din Cătălin Rulea, Dan Şerbănescu şi Alexandru Buzea, acompaniaţi de Marius Lung la bass iar proiecţiile video sunt creaţia lui Dan Vezentan. 

     Concertul va avea loc joi, 11 Martie, de la ora 21:00 în Club Control, str. Academiei nr. 19. Iar de la 11pm până dimineaţa, dancefloorul va fi preluat dinamic de către Nek şi selecţia sa indie/alternative.

 

feedingfingers-afis

Evenimente în Control Club

Finalul acestei săptămâni începe în Club Control cu Friday Dance Sience, petrecere în stil alternativ by Cliza, de la ora 21.00. Prețul unui bilet este de 5 lei, între orele 21.00 și 23.00 iar după ora 23.00 costă 10 lei.

vinerilog

Sâmbătă, 20 Februarie, începând cu ora 20.00, Control Club a pregătit noaptea Joy Division, un tribut adus celebrei trupe. Unknow Pleasures-Joy Division Tribute Night înseamnă Joy Division Documentary și concert live Division of Joy (Joy Division tribute band). Seara va fi încheiată de Leo, cu Transmission Dance Party. Biletul de intrare costă 15 lei.

div-joy-middle

Luni, 22 Februarie, de la ora 20.00, puteți urmări Hardcore Jane, un spectacol din culisele unei audiții care nu se termină niciodată, o producție UpStage de și cu Simina Cojocariu. Prețul unui bilet este de 15 lei, rezervări la 0735 194 402, vlad.iorga@gmail.com .

teatru22feb

Seara următoare, ca în fiecare marți de altfel, este dedicată evenimentelor din seria OTAKU CHAMPLOO: proiecții de anime, jocuri și muzică J-pop și J-rock.  Intrarea este liberă și începe la ora 18.00.

otaku5

Joi, 25 Februarie, în Club Control va fi concert The Mushroom Story, începând cu ora 21.00, prețul unui bilet fiind de 15 lei. Pe scurt, The Mushroom Story sunt patru kids care cânta într-o formație rock..  Trupa combină diferite stiluri muzicale: baza e funk-ul dar au influențe din hip hop, punk, hardcore, alternative, indie și pop. Per total, își numesc stilul lor alternative funkcore.  Au o chitară, un bass, niște tobe, două microfoane și o atitudine pozitivă: ready to rock and party!

Afis Mushroom Story var 2

ELECTROPOLIS în Club Control

   Oraşul este în fiecare dintre noi. Sunetele sale electrizante aşteaptă să fie transpuse pe final de zi, sub lumina reflectoarelor, a globului disco, a sclipirii din ochii barmanului grăbit şi priceput. Seara poate să învie sub undele electrice modelate de un DJ pasionat de oameni. Oraşul este Electropolis într-o seară cu oameni şi DJ care-i adoră. Electropolis poate fi electro-alternativ-pop. Este mai mult electro-alternativ-pop. Pentru oraş, oameni, legături.

 

   Club Control are oameni adunaţi şi cultivaţi cu grijă. Electropolis îi poate sedimenta, o seară pe săptămână, aducând sarea şi piperul în timpanele celor care găsesc în Control o chemare nocturnă. Emoţiile se transformă în paşi de dans, la fel cum barul devine punct de sprijin pentru oboseala produsă de ring. Electropolis este un pic altfel.

 

   Electropolis îşi propune să fie o seară cu un strop de electro în plus. Nu minimal sau house. Nu goneşte oamenii deja adunaţi în Control dar poate aduce lume nouă. Electropolis explorează firidele nepătrunse încă de serile existente, acoperind cu note electrice sunetele specifice clubului. Rămâne ritmul, rămâne muzica, rămâne dansul dar DJ-ul priveşte un pic mai sus, oferind sufletelor de pe ring cheile unui tărâm un pic diferit, dar cu siguranţă mai plăcut.

Miercuri, 17 Februarie, de la ora 22,00 trebuie să  fiţi în Club Control, pe Str. Academiei nr.19 (Pasajul Victoriei, intrarea dinspre Arhitectură.

 

electropolis

Seara CHE in Club Control!

   Joi, 4 Februarie, de la ora 19.00, în Control Club din Bucureşti, vor avea loc următoarele evenimente:

-lansare de carte (Jurnalul revoluţiei cubaneze şi Jurnalul bolivian – Editura Polirom, 2009).

-vizionare de film: Che, realizat în 2008 de Steven Soderbergh, cu Benicio del Toro în rolul principal – ecranizare distinsă cu premiul Festivalului de la Cannes şi premiul Goya, pentru cea mai bună interpretare şi cea mai bună producţie (distribuit în România de Independenţa Film).

-„Dance the Propaganda” cu CLIZA

 

Vor participa: scriitorul şi jurnalistul Costi Rogozanu, criticul de film Anca Grădinariu, Ana Chiriţoiu şi Gruia Dragomir de la revista Noua literatura, traducătorii Jurnalului pe motocicletă, şi Diana Salim, traducătoarea cărţilor Jurnalul revoluţiei cubaneze şi a Jurnalului bolivian.

 

Dr. Ernesto Rafael Guevara de la Serna (1928-1967), mai cunoscut sub porecla sa de Che Guevara sau el Che, este una dintre cele mai populare figuri ale anilor ’60-’70, adevărat mit cultural şi politic, revendicat de generaţii succesive de rebeli cu şi fără cauză. Pentru contribuţia sa la instaurarea regimului comunist în Cuba, Castro i-a acordat lui Che Guevara gradul de Il Comandante, cel mai înalt din cadrul trupelor de gherilă, şi i-a conferit, la 29 de ani, Steaua Jose Marti, pe care Guevara o va pune pe bereta sa neagră. Aceasta imagine a revoluţionarului cu beretă şi stea va devein celebră în lumea întreagă, datorită fotografului cubanez Alberto Korda. Ultimul dintre Jurnalele lui Che conţine însemnările găsite în rucsacul său, în ziua în care a fost capturat de trupele contrarevoluţionare, la 8 Octombrie 1967, în Bolivia. O zi mai târziu a fost executat.

 

afis  guevara mic

ACT la VISUAL ROCK FANTASY II

   Ediţia a doua a spectacolului Visual Rock Fantasy va avea loc sâmbătă, 20 februarie, ora 20.00, la Fire Club (str. Gabroveni 12). Visual Rock Fantasy II este un eveniment artistic  ce propune o îmbinare de imagine (fotomanipulare, 3D, fotografie, grafică, pictură) şi muzică (rock – genuri majore şi subgenuri), într-un show unic în România, cu scopul de a promova artiştii şi lucrările din genurile amintite dar şi muzicia live în rândul publicului larg.

   Lucrările celor 16 artişti, din România şi Statele Unite, vor compune un material video, care se va proiecta pe un suport adecvat, de dimensiuni mari (perete, ecran etc.).  Proiecţia va fi însoţită de un fundal sonor format din piese, pasaje, sunete din zona muzicii rock, la volum de concert (sonorizare club): Opeth, Porcupine Tree, Pain of Salvation, My Dying Bride, Paradise Lost, Katatonia, Amorphis, Godsmack, Marilyn Manson, Alice in Chains, Black Label Society, Pantera, Metallica.  Vizionarea va fi urmata de un afterparty live cu formaţia ACT (www.trupaact.com).

Artişti participanţi:

Andreea Retinschi http://wildrainoficeandfire.deviantart.com/

Andreea Cernestean http://frozenstarro.deviantart.com/

Diana Cretu http://dianacretu.deviantart.com/

Daniel Ilinca http://pacsaman.deviantart.com/

Banescu Amalia http://lejournaldamelie.deviantart.com/

Andrei Ivan http://www.vanity-zero.com

Catrinel Cotae http://catrinel-cotae.deviantart.com/

Bogdan Calarasu http://hdrenesys.deviantart.com/

Alex Lupascu http://xtzc.deviantart.com/

Larissa Andreea Cocoara http://darkbylarissa.deviantart.com/

Miluta Flueras http://www.miluta.ro

Geo Pana http://www.geopana.ro

Tera Lewis http://spoofdecator.deviantart.com/

Agatha Müler http://www.agatha-muler.blogspot.com/

Ioana Streza http://autruchenoire.deviantart.com/

Laurentiu Gabriel http://laurentiugabriel.com/

 

Puteţi citi  despre ediţia întâi a Visual Rock Fantasy la:

http://metropotam.ro/Evenimente/eve0922200319-Visual-Rock-Fantasy/

http://www.4arte.ro/2009/06/29/6072-poze-muzici-si-distractie-la-visual-rock-fantasy/

 

   Evenimentul se va desfăşura între orele 20.00 şi 22.30. Biletul de intrare va costa 10 LEI.

 

FINAL_VISUAL_rock_fantasy_final_mic

Butterflies in My Stomach, concert în CONTROL Club pe 18 Februarie 2010

   Îmbinând elemente de funk, nu-jazz, electro, trip-hop, chill, Butterflies In My Stomach vine joi 18 Februarie la Control Club, pe str. Academiei nr.19. BIMS s-a născut în primăvara anului 2005, având în componenţă patru dintre foştii membri Baba Novac (www.myspace.com/babanovac). După realizarea albumului de acid jazz, Pastel Acid, şi promovarea acestuia, componenţii trupei s-au orientat către colaborări în cadrul altor proiecte. Bujor Stoicovici (bass) a colaborat cu trupele Cri Gri, Margento (a participat la înregistrarea primului album), Zum şi a scris muzica pentru două eseuri coregrafice: Above The Roof – prezentat la Bucureşti, Viena şi Paris în cadrul proiectului internaţional Terrains Fertiles – şi ssst (proiect  pentru care a fost filmat şi un videoclip cu care operatorul Ovidiu Guzu a câştigat premiul APTR 2005 pentru imagine). El a participat si la musicalul The Rocky Horror Show, în regia lui Alexander Hausvater şi  a făcut muzica pentru câteva scurt-metraje. În vara anului 2006, Mihaela „Maca” Dinu a început o colaborare cu Matt Johnson, pianistul cunoscutei trupe britanice Jamiroquai, colaborare care s-a concretizat în urma căreia a rezultat piesa White Light şi videoclipul acesteia, proiectul  fiind realizat exclusiv prin internet.

   La sfârşitul lunii August 2006, în urma unui concurs iniţiat de casa de discuri Sony şi de faimoasa publicaţie Billboard, Butterflies in my Stomach a fost selectată printre cele mai bune trei trupe noi din lume, la secţiunea Electronic. Competiţia a avut ca scop descoperirea de tinere talente care vor fi promovate şi vor avea şansa întâlnirii cu oameni importanţi din industria muzicală. Dintre cele  8.000 de piese înregistrate de grupuri din peste 80 de ţări, la secţiunile Electronic, Rock şi Urban, BIMS a fost una din cele trei trupe selecţionate la categoria Electronic – Around the World.

   Pe data de 18 Februarie 2010, începând cu ora 21.00, se va petrece concert Butterflies in My Stomach în CONTROL Club. Biletul de intrare costă 15 lei.

 

buterflies_

AIR Pre-concert Party – 6 Februarie, ora 20.00, Control Club

   Poate la sfârşitul anilor 90’ descopereai electro-ul francez cu Nicolas Godin şi Jean-Benoit Dunckel, poate te îndrăgosteai pe muzica lor, poate dansai, poate visai. Dar ştii ce făceau ei? EMI Romania si Control Club te invită sâmbătă, 6 Februarie, la ora 20.00, la o proiecţie a documentarului AIR: Eating, Sleeping, Waiting and Playing – a film about Air on tour by Mike Mills. Aducem şi CD-uri pentru colecţionari şi organizăm un concurs cu bilete la concert, cu sprijinul celor de la OneEvent. Ştim, Love 2 e un album foarte bun, comparat de critici şi public cu Talkie Walkie şi Moon Safari – capodoperele duo-ului francez. Dar mai ştim că la concert vrei să auzi Sexy Boy, All I Need, Kelly Watch the Stars şi toate piesele care te poartă în starea Amour. Imagination. Reve.
Piesele Air pot fi cumpărate în format digital: http://musicmall.ro/artisti/air/mp3

   Ştim, asculţi la radio, pe YouTube, la iPod Sing Sang Sung şi So Light Is Her Footfall, asteptându-i la Bucureşti pe cei de la Air
În seara proiecţiei poţi cumpăra din CONTROL Club şi bilete la concertul AIR de pe 11 Februarie, dacă nu ai făcut-o deja online pe MyTicket.ro, Eventim.ro, TicketPoint.ro, din reţelele Diverta şi Germanos sau de la librăriile Cărtureşti, magazinele Vodafone, Muzica, Off The Record, Sala Palatului.
CONTROL Club se află pe Str, Academiei, nr 19, în Pasajul Victoriei, la intrarea dinspre Facultatea de Arhitectură. Intrarea la seara de proiecţie este liberă.
Afterparty cu videoclipurile AIR, urmat de Indie Invasion – Out of the Box Experience cu Leo. Visuals by Vj Kissa. Intrare 5 lei de la ora 21.00 până la ora 23, 10 lei după ora 23.

 

EMI_50cmx70cm

 

 

  Week-end-ul acesta în CONTROL Club începe cu Friday Dance Sience

 

friday dance science_vineri (2)

 

 

continuă cu Indie Invasion, pe 30 Ianuarie

 

indie invasion_sambata

 

 

şi se termină cu Eye Control-indie videos party. De la ora 17,00, în fiecare duminică rulează Cinema Alternativ (intrare liberă). Mergeţi şi vedeţi ce înseamnă!

 

Vj Kissa_duminica

 

300X150_film

Concert The Parlotones, 28 Ianuarie 2010

Pe data de 28 Ianuarie 2010, în clubul The Silver Church din București, va concerta trupa sud-africană The Parlotones. Veniți din Johannesburg, cei patru membri ai formației au urcat destul de repede în topurile din țara natală dar au reușit și pe plan internațional. Primul lor album a fost lansat în 2003 iar ultima apariție discografică a apărut în 2009. De altfel, concertul din București face parte din turneul de promovare al acestui ultim album.

Stilul acestora este un alternativ pop-rock, cu influențe din muzica celor de la The Simths sau Muse.

În deschiderea concertului vor evolua pe scenă clujenii de la Grimus, începând cu orele 21.00. Aceștia vor continua miniturneul pe 29 Ianuarie la Pitești, în Club Hush, de la orele 21.oo iar pe 4 Februarie, de la orele 22.00, la Târgu Mureș, în Club Jazz and Blues.

Biletul pentru intrarea la evenimentul din București costă 50 de lei.


Concert Haggard, în 2010 la Bistrița

Formaţia germană Haggard, una dintre cele mai cunoscute trupe de rock-medieval din Europa, va susţine un concert în data de 14 August 2010 la Bistriţa. În cadrul spectacolului care va dura aproximativ două ore, Haggard va interpreta melodii din repertoriul propriu într-o orchestraţie exclusivă, cu elemente medievale. Trupa, în cea mai extinsă formulă a sa, se va deplasa la Bistriţa cu un autocar special, iar pe scenă vor urca 18 muzicieni. Concertul va avea loc în incinta zonei de agrement Heidenfeld din cartierul Viişoara, în cadrul unei tabere de cavaleri, care va fi organizată cu sprijinul Primăriei Bistriţa.

Biletele (abonamentele) de acces general, ce vor fi valabile pe toată perioada festivalului, 14-15 August 2010, au fost puse în vânzare prin reţelele de distribuţie Eventim, www.eventim.ro , TicketPoint, www.ticketpoint.ro , magazinele Germanos, Vodafone, Diverta şi Cărtureşti, Magazinul Muzica din Bucureşti precum şi on-line. Pentru perioada sarbatorilor de iarna, până pe data de 10 Ianuarie preţul unui bilet este de numai 40 lei (doar 400 bilete disponibile la acest preţ!), oferind o alternativă pentru alegerea unui cadou… După această dată, preţul biletelor va urca treptat până la 70 lei. Pe data de 13 August intrarea va fi liberă. Bilete pentru ziua de 15 August se vor pune in vânzare doar la faţa locului, iar preţul acestora va fi de 10 lei.

Deţinatorii de bilete vor beneficia de spaţii de campare gratuite (într-un număr limitat), acces la toalete şi duşuri.

Evenimentul este organizat de către Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală în colaborare cu Primăria Municipiului Bistriţa, Asociaţia Culturală Româno-Irlandeză şi Holsten.

Programul festivalului precum şi alte informaţii sunt disponibile pe pagina www.bistritamedievala.ro .

Haggard_drept