Oprescu Cotroceni visează

Primarul capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că ia foarte serios în calcul candidatura la postul de președinte al României.

Sugerăm primarului că e mai bine să ia în serios postul de primar pe care îl ocupă în prezent, nu să-l trateze ca o glumă, așa cum a făcut până acum.

Turul întâi al pantalonului

La Şcoala de Vară ce are loc la Mamaia, tinerii liberali s-au înşirat şi au dansat precum pinguinii.

Gurile rele şi nasurile desfundate susţin că tinerii penelişti au executat acest dans cu concursul pantalonilor care le atârnau foarte aproape de pământ.

Sacul fără gol

Bănel Nicoliţă a declarat, după ce a marcat şi aseară în Europa League, că nu a terminat toate golurile, ci mai are unul rezervat echipei Dinamo, în meciul de duminică seara.

Bun, şi după ce-l dă şi pe ăla, gata, se termină cariera de marcator? Sau o să cumpere de la colegi, cu banii din salariu?

Penis captivus

Vizitatorii unui parc de distracţii din Germania au furat penisul unei girafe din lego.

Performanţa hoţilor de penis ar fi fost cu atât mai notabilă, dacă ar fi reuşi să sustragă şi falulsul scăpat în gâtul girafei.

Cheia sol a succesului politic

Ieri seară, domnul Geoană a fost surprins amestecându-se în publicul spectator al festivalului de la Mamaia.

Nu ştiu de ce, dar am impresia că liderul PSD încă asociază imaginea Mamaiei cu o bătrânică simpatică, tânjind după zâmbetul domnului Iliescu.