Căutarea cu glugă

Marian Vanghelie a declarat că astăzi la şase dimineaţa a căutat pe gogăl, goagăl, gagăl despre Herodot.

Nu ştim exact care au fost rezultatele căutării, însă n-am fi deloc surprinşi dacă am afla că edilul pesedist s-ar fi aşteptat să îl găsească pe Herodot ăsta, savurându-şi cafeaua la o terasă pe domeniul public .com

Cu aplomb direct la plombă

În ultima partidă din acest sezon a dinamoviştilor, disputată la Piteşti în compania echipei F.C. Argeş, un grup de suporteri ai alb-roşiilor au pătruns pe teren imediat după golul de 1-1 al lui Zicu.

Deşi aflaţi în superioritate numerică, câinii roşii tot nu au reuşit să câştige partida.

Cu viţelul la poarta nouă

În cadrul mitingului fermierilor, organizat astăzi în capitală, o văcuţă mai timidă a leşinat la porţile Ministerului Agriculturii.

După ce a auzit tot drumul spre Bucureşti că la minister sunt ditamai boi, era şi normal să se intimideze.

Capitan Cook

În urma alegerilor euro-parlamentare, Partidul Piraţilor, un partid proaspăt înfiinţat din Suedia, a intrat în Parlamentul European.
De teamă, fata marinarului, Elena Băsescu, a revenit imediat în partidul mamă al lui tata, PD-L.