S-a anunțat în presă că, cică, anumiți cercetători au descoperit Viagra pentru doamne și domnișoare. Bărbaților le rămâne, așadar, să aștepte ca duduilor să li se scoale mâțele.
Suspendați sau ba?
Primarul Sorin Oprescu a declarat că lucrările la autostrada suspendată din București vor începe în aproximativ două luni. Abia așteptăm momentul în care lucrările amintite mai devreme să fie suspendate.
Visam …
Se spune că visele de pe la 16 ani tind să devină realitate ulterior. Plus de asta se spune că ele îţi modelează caracterul. Ciudat … Visam că o să nu rănesc nicio fată, deşi …
Nimic
M-am trezit pe celălalt mal al râpei, fără să realizez când şi de ce. Am rămas fără punte, fără amintiri, fără mine. Tot caut prin minte ceva care să-mi spună cine sunt, ce am făcut, …
ANALiza Doctorului Pildă
Bună dimineaţa, dragi diverşi şi diverse. Cenaclul Cioburi are plăcerea de a delecta simţul românului fin de iaz prin introducerea unei noi rubrici, în ţiplă, în care celebrul anonim, preferatul nimănui, doctorul Pildă va răspunde …
Viitorul ţării este trixt
Ieri dimineaţă, în timp ce mă aflam într-un mijloc de transport în drum spre uzină, mi-au ajuns la ureche frânturi dintr-o discuţie purtată de doi puşti, probabil de liceu. O redau din memorie. Puşti 1: …
Bilanţ electoral
Republica România şi-a ales preşedintele. Nu a fost să fie George Bush Jr. mioritic, aşa cum ne prezentau trei din cele patru exit-poll-uri. A fost să fie acelaşi preşedintele dejucător şi nerăbdător care şi-a clamat …
Decembrie
M-am trezit, aşa deodată, că am pierdut nişte bucăţi din mine. Şi că alte părţi, ascunse de timp, vor să iasă către soare, aglomerându-se către poarta unui suflet prea bătucit de gheaţă. Îmi …
Culmi electorale 2009
Urnele s-au închis. Voturile au fost pe rând validate, anulate, numărate, comparate. Pe alocuri şi cumpărate. Până s-a aprins BEC-ul, cele două grupări ce-şi disputau primul loc, ocupau aceeaşi treaptă superioară a podiumului. Ce-a urmat, e …
De la Filip la sindromul Stockholm
M-am întâlnit deunăzi cu prietenul meu, Filip…Îl, ştiţi cel cu linii, întrebări, ţeluri şi cu boala năprasnică în cap. Eu îl tot cred un tembel dar mi-e greu să i-o spun. De fapt, mi-e milă …