Am răsfoit astăzi atlasul ştiinţifico-tehnic Libertatea de unde am extras o lucrare de doctorat a celebrilor, de acum, cercetători britanici. Aceştia s-au străduit să facă un clasament al celor mai importante lucruri pe care, …
Chestiile moca distrug suflete
Ceea ce este moca, este moca. Ştiţi şi voi cum e. Când ai necazuri, datorii, rate la cramă, hrană la maşină, chef de cultură, când alţii au mai mult decât tine, atunci suferi. Şi, …
Noi votăm, voi nu gândiţi!
Românul s-a născut să fie şef. Şef, şefuţ, şefuloi, manager (mai nou), sunt apelative pe care băştinaşii carpatini şi bărăgănieni le adoră. Idealul în viaţă, pe lângă mocangeală sau tone de bani, este postura de …
Muzică și aventuri în club Silver Church
Vineri, 27 Noiembrie, a avut loc lansarea primului E.P. al formației Go To Berlin, denumit Just a Band, apărut deja în Anglia sub semnătura LockJaw Records. Concertul a strâns lumea în clubul Silver Church, deschiderea …
Băsescu, copilul şi dosul de palmă în 'A fost sau n-a fost trucaj?'
O coproducţie PNL-PSD-PDL De trei zile încoace, întrebarea cine va fi preşedinte? a dispărut de pe buzele românilor. După ce imaginile video din care ar reieşi că Traian Băsescu ar fi lovit în timpul unui …
Pânda PSD
A rămas mai puţin de o săptămână până ce se va încheia oficial şi campania electorală pentru turul doi al prezidenţialelor 2009 iar Mircea Geoană, singurul contracandidat al lui Traian Băsescu rămas în cursa electorală, …
Compania
Motto: Copiii şefilor noştri vor fi şefii copiilor noştri Prima întrebare care iţi vine în cap este legată de titlu. Compania? De ce Compania? Ce este o companie? O companie este o firma mai mare. …
Ripostă puerilă
În urma difuzării imaginilor în care Traian Băsescu loveşte un copil, şeful statului a afirmat că nu îşi aminteşte exact dar este posibil ca minorul să-l fi înjurat înainte. Nu ar fi exclus ca în …
Alianţa MDA…
Pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale, Crin Antonescu, Mircea Geoană şi Klaus Iohannis se vor afişa în afişe comune. Sugerăm staff-urilor de campanie ca unul din cei trei trandafiri roşii ai siglei PSD să fie …
A vota sau a nu vota
A fost primul tur al alegerilor pentru preşedintele României, din 2009. Nu am votat. Iar de data aceasta chiar aş fi vrut s-o fac. Dar, mulţumită PSD-ului, din 2004 nu mai există listele suplimentare ci …