Concert Haggard, în 2010 la Bistrița

Formaţia germană Haggard, una dintre cele mai cunoscute trupe de rock-medieval din Europa, va susţine un concert în data de 14 August 2010 la Bistriţa. În cadrul spectacolului care va dura aproximativ două ore, Haggard va interpreta melodii din repertoriul propriu într-o orchestraţie exclusivă, cu elemente medievale. Trupa, în cea mai extinsă formulă a sa, se va deplasa la Bistriţa cu un autocar special, iar pe scenă vor urca 18 muzicieni. Concertul va avea loc în incinta zonei de agrement Heidenfeld din cartierul Viişoara, în cadrul unei tabere de cavaleri, care va fi organizată cu sprijinul Primăriei Bistriţa.

Biletele (abonamentele) de acces general, ce vor fi valabile pe toată perioada festivalului, 14-15 August 2010, au fost puse în vânzare prin reţelele de distribuţie Eventim, www.eventim.ro , TicketPoint, www.ticketpoint.ro , magazinele Germanos, Vodafone, Diverta şi Cărtureşti, Magazinul Muzica din Bucureşti precum şi on-line. Pentru perioada sarbatorilor de iarna, până pe data de 10 Ianuarie preţul unui bilet este de numai 40 lei (doar 400 bilete disponibile la acest preţ!), oferind o alternativă pentru alegerea unui cadou… După această dată, preţul biletelor va urca treptat până la 70 lei. Pe data de 13 August intrarea va fi liberă. Bilete pentru ziua de 15 August se vor pune in vânzare doar la faţa locului, iar preţul acestora va fi de 10 lei.

Deţinatorii de bilete vor beneficia de spaţii de campare gratuite (într-un număr limitat), acces la toalete şi duşuri.

Evenimentul este organizat de către Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală în colaborare cu Primăria Municipiului Bistriţa, Asociaţia Culturală Româno-Irlandeză şi Holsten.

Programul festivalului precum şi alte informaţii sunt disponibile pe pagina www.bistritamedievala.ro .

Haggard_drept

DUTEVINO, versiunea muzicală

GROUP-portraitLucrurile simple pot fi geniale. Este un clişeu folosit de mulţi, înţeles de puţini. Natura, prin complexitatea ei, este clădită din fire de nisip, picături de apă, adieri de vânt. Elemente lipsite de importanţă dar făcând parte dintr-un ansamblu divin, în care ne regăsim cu toţii, fie că vedem haos, fie că adunăm lucruri mărunte. Iar muzica poate fi un alt univers cu aceleaşi caracteristici.

În 2001 apare trupa DUTEVINO, ca o reacţie la simplitatea agitaţiei din jur. Patru băieţi, uniţi de gândul de a cânta şi de a expune imagini pe portativ, au început un drum presărat până azi cu experimente, schimbări, încercări. Având în faţă proiecţia dorinţei de a deveni muzical ei înşişi, s-au folosit de simplitatea unor acorduri pentru a făuri un model unic, încărcat de experienţa anilor trecuţi peste fiecare.

Anul 2005 le oferă formula finală de lucru, cu Anca Belciu la voce, dar şi prima cântare în afara ţării, în Slovenia. A urmat Italia, au urmat şi festivaluri de profil din ţară, experimente care se vor dovedi utile la stabilirea prototipului unui compus de excepţie. Adunaţi cu meticulozitate, patru ani de compoziţie au dus, în cele din urmă, la apariţia modelului amintit mai devreme.  Albumul de debut, 0.1 Prototype, sună aparte şi înmagazinează culori, emoţii, şoapte, părţi egoiste sau generoase din mintea fiecărui membru al trupei. Este un album pretenţios, elegant şi se adresează ascultătorilor cu gusturi peste medie.

DUTEVINO oferă publicului ascultător o îmbinare de jazz cu pop, cu ceva influenţe funk dar păstrând o linie melodică suavă, caldă şi cristalină, îmbinată perfect cu vocea solistei. Piesele pot fi ascultate direct pe site-ul trupei, www.dutevino.ro, iar albumul de debut nu ar trebui să lipsească din colecţia oricărui amator de muzică bună.

DUTEVINO înseamnă Anca Belciu-voce, Bogdan Diaconeasa-bass, Mihai Marcu-chitară, Radu Neagu-tobe. Cei patru artişti ne-au primit la o discuţie, chiar în locul unde se întâmplă muzica :

RevistaCioburi: De unde a pornit proiectul vostru şi în ce stadiu se află acum? De unde până unde DUTEVINO?

Mihai: Formaţia a început să existe în anul 2000-2001 iar numele de DUTEVINO l-a dat Bogdan.

R.C.: Cum aţi caracteriza voi stilul pe care l-aţi adoptat, atât muzical cât şi din punct de vedere al mesajului?

Mihai: A durat un an şi jumătate până am găsit cum să formulăm stilul. Într-un final am ajuns la concluzia că noi cântăm jazzy-pop deşi există unele guri avizate care ne spun că din punct de vedere al conceptului noi cântăm un acustic-electro, deşi noi nu folosim procesoare, pedăluţe la bass şi la chitară, în mod deosebit. Ca şi mesaj…e foarte greu să formulăm tot timpul un răspuns la întrebarea asta. Mesajul ar fi o viaţă de om. E şi furie, e şi bucuria de a trăi.

Bogdan: E un fel de nebunie în muzică, cred. E o chestie colorată.

Anca: Este o nebunie organizată.

R.C.: Dincolo de stilul menţionat mai devreme, muzica voastră ar putea fi definită şi ca muzică de teatru. V-aţi gândit să daţi curs unui proiect de acest gen?

Mihai: Cu cea mai mare plăcere. Noi, oricum, am compus şi muzică pentru piese de teatru.

Anca: Am făcut acest lucru dar separat. Împreună, ca trupă DUTEVINO, nu am compus muzică de teatru.

R.C.: De ce titlul albumului se numeşte 0.1 Prototype? Se referă în mod special la faptul că după atâţia ani de experimente muzicale aţi ajuns la un model, un prototip, cu prima sa versiune?

Mihai: În esenţă asta ar fi motivaţia dar nu noi am ales numele albumului. L-a ales omul care a făcut coperta, cel care a realizat întreg conceptul.

Anca: E cineva din afară, practic, dar care ne ştia muzica şi a înţeles-o. Persoana se numeşte Radu Boeru.

R.C.: Există sau nu trupe care v-au influenţat în mod deosebit, atât din punct de vedere muzical dar şi conceptual sau, iarăşi, prin prisma mesajului?

Bogdan: Da, cred că fiecare este influenţat de către o trupă sau de către un artist dar am încercat de la bun început să evităm clişee de genul „hai să cântăm heavy-metal-ul ăla ca al lui Iron Maiden” sau orice alte chestii de acest gen. Noi am încercat să fim deosebiţi şi sper că am reuşit.

Mihai: Pe mine m-a influenţat absolut toată muzica pe care am ascultat-o. Nu cred că există vreo piesă care să nu fi lăsat vreo urmă în ceea ce am compus.

R.C.: Există trupe de jazz sau chiar şi alt stil din peisajul românesc care v-au impresionat în mod deosebit?

Bogdan: Păi, cred că Blazzaj ar fi prima dintre ele.

Mihai: Ca şi trupă preferată din România i-aş aminti pe Psycho Symphony.

Anca: Eu am un deosebit respect pentru Aura Urziceanu, deşi nu mai îmi place la fel de mult ce face acum la bătrâneţe, însă este de apreciat faptul că poate să mai cânte la vârsta pe care o are. Pe mine m-a influenţat foarte mult în anii adolescenţei şi pot spune că şi-a pus destul de mult amprenta asupra mea.

R.C.: Revenind iar la stilul vostru, cum vedeţi aderenţa acestui gen de muzică la ascultătorul român?

Bogdan: Cred că o să mai treacă un an însă eu cred ca va fi o explozie pe partea asta.

Radu: Unii îi spun stilului goa, deci s-ar putea să fim deja la modă.

Anca: Eu cred că este un stil un pic sofisticat sau încărcat pentru trend-ul actual.

R.C.: Vis-a-vis de concerte, spuneaţi la un moment dat că sunt mai rare concertele voastre prin cluburi. Care este cauza?

Mihai: Eu cred că, pur şi simplu, aşa s-a întâmplat. Nu suntem fiţoşi, nu suntem exclusivişti dar, pe de altă parte, este adevărat şi faptul că e de preferat să cânţi în condiţii decente. Imaginaţi-vă cum ar fi să-i pui în faţă unui mare grafician hârtie igienică, să se exprime. Cam asta se întâmplă în majoritatea localurilor de la noi.

R.C.: Cum vă descurcaţi financiar, muzica este o pasiune care vă şi hrăneşte?

Mihai: Este o vrăjeală să spui că în România nu se trăieşte din muzică. În fapt, trăieşti din ce vrei tu, câtă vreme o faci bine şi câtă vreme îţi găseşti corespondenţi. Muzica este cea mai proastă „afacere” pentru că într-o primă fază ea înghite tot, timp, bani, peri albi. Dar, într-un final, depinde de abilităţile fiecăruia dacă va ajunge să trăiască din asta.

R.C.: Cât de mare este diferenţa între industria muzicală din România, presupunând că există, şi cea din vest?

Bogdan: Industria muzicală în România există. Dar te întreb eu ceva: care este diferenţa între Logan şi Volvo? Cam despre asta e vorba…Unde ne loveşte pe noi cel mai tare este nivelul la care se află casele de discuri.

Mihai: Diferenţa este colosală. Noi, de exemplu, din punct de vedere comercial, cântăm un produs care în România nu se vinde. Întrebarea eu aş pune-o în felul următor: se doreşte ca în România să se vândă acest tip de muzică sau nu? Răspunsul este simplu: nu se doreşte. Ideea de bază este că fără bani, nu poţi construi o civilizaţie. Muzica este o civilizaţie şi-ţi dai seama, la un moment dat, că fără buget rămâi într-un singur loc.

Anca: Un alt aspect ar fi şi faptul că în România muzica underground, în general, nu este promovată. Am observat, însă, o dezmorţire la casele de discuri, în sensul că nu mai sunt acceptaţi oameni fără talent dar cu o imagine vandabilă. Eu cred că, în timp, lucrurile se vor schimba în bine şi la noi.

R.C.: Care este ultimul produs muzical de calitate care vă vine în minte, în afară de albumul vostru?

Mihai: Eu cu Radu, având şi studioul de înregistrări, avem contact cu diverse produse muzicale româneşti. Un act muzical care sună bine este, de exemplu, ultimul album Rain District. Aş menţiona Paraziţii, chiar 3sud-est care au câteva piese bune, la Moga sunt chestii mişto. Ştefan Bănică, iarăşi, care face show-uri excepţionale, cu multă muncă şi bugete fantastice.

R.C.: Spuneţi-ne, vă rugăm, trei motive care ar convinge un necunoscător DUTEVINO să asculte albumul vostru.

Mihai: E sincer, e foarte bun şi mă reprezintă pe mine. Eu sunt acolo şi cred că e cel mai bun lucru pe care l-am făcut.

Bogdan: Cred că e colorat, cred că poţi să te regăseşti în el şi cred că are meticulozitatea pe care am dus-o noi, poate, chiar la extrem.

Anca: În primul rând, se pot găsi acolo nişte sentimente foarte interesante. Apoi, albumul are foarte multă diversitate şi trei, albumul are multă sensibilitate şi multă nebunie.

Radu: Eu vreau să zic un singur motiv şi anume că albumul nu este făcut în jurul unei piese, a două sau a trei piese. Fiecare dintre acestea putea fi scoasă cu altele nouă.

R.C.: Întrebare în afara discuţiei de până acum: astăzi este 1 Decembrie, vă încearcă vreun sentiment de patriotism?

Mihai: Eu trebuia să devin avocat, la un moment dat, iar acest lucru înseamnă că am băgat destulă istorie a poporului român pe gât. Ce pot să spun că avem o calitate „mare”: repetăm greşelile. Şi mai cred că dacă nu venea un străin să ne conducă, primul rege în speţă, ne rupeam în două. Mie nu îmi este ruşine că sunt român iar cu muzica pe care o facem , am remarcat că în afara graniţelor putem fi buni ambasadori.

R.C.: Un mesaj de final…

Bogdan: Păi, nu uitaţi că vineri, 4 Decembrie, în club Control din Bucureşti, începând cu ora 21.30 va avea loc lansarea albumului 0.1 Prototype al trupei DUTEVINO, vom avea CD-uri gratuite, cadouri. Vă aşteptăm şi vă mulţumim!

Le mulţumim şi noi pentru excelenta discuţie pe care am purtat-o. Mai jos găsiți  înregistrarea integrală a interviului, unde veţi putea auzi multe alte lucruri interesante din partea celor de la DUTEVINO.

[flashvideo file=”https://revistacioburi.ro/revistacioburi/wp-content/uploads/2009/12/interviuRevistaCioburiDUTEVINO.flv” /]

posterdtvnweb

Muzică și aventuri în club Silver Church

Vineri, 27 Noiembrie, a avut loc lansarea primului E.P. al formației Go To Berlin, denumit Just a Band, apărut deja în Anglia sub semnătura LockJaw Records. Concertul a strâns lumea în clubul Silver Church, deschiderea fiind asigurată de cei de la Sophisticated Lemons.

Sophisticated Lemons, trupă formată anul trecut, face parte din curentul muzical de pe la noi cu puternice influențe britanice, gen Arctic Monkeys și tot ce derivă de aici. Au cântat liniar, fără prea multe valențe scoase în evidență, cu un vocal potrivit stilului și având un public foarte tânăr de partea lor. Din punctul meu de vedere lipsește încă sarea și piperul care ar putea să le ofere un pas înainte. Dar, nu se știe niciodată…

Au urmat cei de la Go To Berlin, autodefiniți „indie/rock”, formați în 2007. Un sunet clar dar simplu, fără multe nuanțe pentru o apariție live. Concertul acestora a pendulat undeva între rock-ul adolescentin american, de tip Camp Rock (exagerez desigur), și muzica britanică similară cu cântecele Editors. Pe la jumătatea concertului am simțit o oarecare dezmorțire a trupei, melodiile luând o notă aparte și arătând câte puțin din talentul individual al fiecărui membru. Cu excepția a două sau trei melodii, care au ieșit din nota generală a spectacolului, restul au dat o lumină clară a stilului celor de la Go To Berlin dar și a faptului că încă mai au de muncit, mai ales că au făcut un pas important prin lansarea pe piața britanică. Paradoxul este prea mare dar are șanse de reglare.

Pe final, aș dori să fac câteva precizări despre ce s-a întâmplat după. Așadar, avem un club, organizăm concert rock, vine lume în temă, se termină concertul, lumea e deja încălzită, are chef să mai stea să consume alți bani în club și să asculte muzică din același gen, nu? Mulțumim celor de la Silver Church că au înțeles acest lucru și au dat-o direct pe house&co.. Probabil au vrut să închidă imediat și le era jenă să anunțe prin stație acest lucru…

Serile irlandeze la Clubul Țăranului Român

Formația Shannon și dansatorii Irish Way vor susține miercuri, 25 Noiembrie de la 8 seara ultimul spectacol comun în acest an din cadrul Serilor Irlandeze la Clubul Țăranului Român în București, de pe Str. Monetăriei nr. 2. Cu aceasta ocazie scena va fi largită astfel încât și publicul să poată participa activ la însușirea unor pași de bază din dansul irlandez.

Evenimentele sunt organizate prin colaborarea Asociației Culturale Româno-Irlandeze cu Asociația de Dans Irlandez Irish Way.

Intrarea va costa 20 lei iar elevii și studenții beneficiază de un preț special de 15 lei.

Următorul eveniment din această serie va avea loc duminică, 13 Decembrie, orele 20, cand trupa Shannon va prezenta la Clubul Țăranului Român un program special de colinde, cântece și dansuri irlandeze.

ShannonMTR_toamna

Concert văduvaBOB, nişte cuvinte

   Joi, 16 Octombrie, seara. Timp trecut mult şi în grabă. Mă aleargă aceleaşi gânduri mizere şi confuze, aceiaşi oameni cu feţe de oi şi măşti de inorogi. Plouă peste tot: pe frunte, în şanţuri, printre firele de iarbă acoperite de cauciuc. Concert văduvaBOB în aşteptare.

   Se vede club, fum, alcool, creiere la fel de gri precum materia cenuşie din jurul lor, firide în pereţii îmbibaţi cu amintiri, oameni şi neoameni. Patru umbre modelează instrumente, pregătind defulări şi sunete. Care vin. Vin peste ploi, peste iarbă şi cauciuc, peste cioburi de creier, peste pereţi. Eu văd valuri de văduvaBOB, cu pete de grunge, punk şi caut în cap Pornography cu amprentă The Cure. Se cântă peste fum şi capete sparte cu negru purtat de Peter. Se cântă. Sună altfel. Se poate. În cuvinte, aşternute pe o hârtie, nu se poate picta. Trebuie văzut.

   A fost concert văduvaBOB. A fost bine. Se poate şi mai bine. Din partea tuturor. Gândurile rămân, muzica rămâne. Instrumentele se pot modela mai departe cu negru şi alb. Ploaia va exista mereu, alături de inorogi, noroi şi oameni ascunşi printre crăpăturile din frunte. Aştept alt concert văduvaBOB. În aşteptare. Plouă.

 

Între Brumărel şi Brumar, LUNA AMARĂ a strălucit!

Sâmbătă seara, la Clubul Ţăranului Român, a fost concertul celor de la Luna Amară. Când toată lumea era prea preocupată cu pseudo-Halloweenul americănesc, aproape  o sută de indivizi şi-au făcut timp să savureze din plin muzica clujenilor.  Au savurat, au cântat cu ei, au dansat, au aplaudat, au aclamat şi s-au distrat.

Mai bine de două ore, băieții ne-au încântat cu melodii atât de pe albumele Asfalt şi Loc lipsă, cât şi de pe ultimul album, Don’t let your dreams fall asleep.  Cei de la Luna Amară şi-au cerut scuze pentru amânarea prezentării clipului la melodia Chihlimbar, clip care se pare că nu a ieşit pe gustul lor. Comunicarea directă cu publicul, felicitările aduse trupei  Kumm pentru lansarea albumului, reamintirea publicului că la douăzeci de ani  de la revoluţie politicienii încă cerşesc  voturi şi că ar fi de datoria noastră să facem ceva au smuls ropote de aplauze.

Trompeta lui Mihnea a răsunat pur şi clar pe pereţii prea albi ai locaţiei, iar tobele lui Răzvan emanau şi se contopeau cu energia celor din jur. Sonorizarea, spre surprinderea mea, a fost foarte bună, locaţia nu prea m-a încântat, pereţii mult prea albi, tavanul casetat acoperit cu ceraceafuri albe, prea multă lumină, însă aceste aspecte au trecut neinteresante, lăsând loc trăirilor lăsate de cei aflati pe scenă. Pentru că asta şi fac. Mă regăsesc în versuri, în imagini, în culorile lor. Şi sincer mi-aş fi dorit să fi fost mult mai multă lume.

Poate data viitoare, în Control pe 20 Noiembrie sau pe 18 Decembrie în Lăptăria lui Enache.

Adriana.

Mike Godoroja&Blue Spirit în Hard Rock Cafe

Luni, 26 Octombrie, de la ora 20.30, Mike Godoroja&Blue Spirit vor susține o reprezentație de excepție în Hard Rock Cafe.

Așa cum spune comunicatul de presă, „va fi o seară de neuitat! O chemare către blues-ul de natura arhaică, îmbinându-se estetic la nivelul relației artistice dintre cei doi cunoscuți artiști, Mike Godoroja și Dan Mircea Cipariu, la care se vor adăuga intervențiile unor artiști extrem de speciali: Analia Selis și Ansamblul Trei Parale. Stări de conflict sau bună înțelegere, momente de improvizație la limita bunului ghid artistic care este autoironia sau instant composing, iată doar câteva repere ale unui show pe care îl anticipăm ca fiind de neuitat.”. Tot din comunicatul de presă, aflăm câteva repere ale celor trei invitați speciali prezenți în seara de 26 Octombrie:

Dan Mircea Cipariu (poet)

-membru al Uniunii Scriitorilor din România, președintele secției POEZIE–Asociația Scriitorilor București, câștigător al unor premii importate în poezie, autor al volumului de poeme Tsunami, primind premiul Asociației Scriitoriilor din București, în anul 2006. A inițiat și organizat în Iulie 2009 prima ediție a Maratonului de
Poezie și Jazz.

Analia Selis (Argentina)

-Analia Selis este o tânără de 27 ani, originară din Argentina. Absolventă a Facultății de Arte Muzicale din San Miguel, Argentina, Analia are un trecut muzical impresionant, atât în ceea ce privește performanțele obținute (diploma în educația muzicală și diploma pentru perfomanțe vocale), cât și în ceea ce privește reușitele artistice. Inspirația sa pentru compunerea pieselor provine din cultura și
tradițiile Argentinei, din situația social-politică a țării sale.
Ansamblul Trei Parale (Muzică Tradițională Românească)

-Grupează tineri orășeni atrași de muzicile vechi specifice spațiului carpatic, alăturând muzicilor tradiționale românești și pe cele ale altor etnii ce trăiesc aici (evrei, maghiari, țigani). Principalul rol în concepția și direcționarea activității formației îl are Florin Iordan (fluiere, cobză), etnomuzicolog la Muzeul Țăranului Român.

Impresii după Grimus

   Vineri, 16 Octombrie, s-a petrecut concertul Grimus în club Fabrica, avându-i în deschidere pe cei de la Vive la Noiz. Un eveniment care, în mod normal, ar fi trebuit să adune ceva lume, mai ales dintre cei care cunosc fenomenul. Iar capitala oferă un public larg pentru a gusta din muzică.

   Ora de începere a fost 21.00. Cel puţin aşa au scris organizatorii pe afiş. La ora 21.45 eram încă în Fabrica Pub, aşteptând palizi deschiderea clubului unde urma să se petreacă tărăşenia. Alături de noi se adunase un public firav ca număr, probabil obişnuit cu întârzierile nefireşti ale concertelor din cluburi. Sau, poate, o trupă românească participantă la SZIN-ul din 2009, din Ungaria,  nu se ridica la nivelul ascultătorului bucureştean…

   Una peste alta, s-au deschis porţile, am intrat în club Fabrica, cu speranţa că vom scăpa de frigul şi atmosfera forţat industrială a pub-ului. Nu. Nu o să înţeleg niciodată trend-ul acesta de a decora zonele cu muzică alternativ-electro-psihedelic-rock-metal-bla-bla-bla în elemente industriale, cu pereţi neterminaţi, zgâriaţi, reci, murdari. Pentru a forţa creierul să ceară alcool probabil. Şi fum. De orice fel. Mai bine vorbim de muzică.

   Dovedind un respect deosebit faţă de cele scrise pe afiş, trupele au început cântările după ora 22.30. Respectul, probabil, a fost insuflat de organizatori. Vive la Noiz a dat startul. Timp de aproximativ jumătate de oră, cei patru ardeleni au cântat frumos, liniştitor, alert, simplu de plăcut. Vocea Adelei, senzaţională, mi-a dezmorţit neuronii ameţiţi de apă plată şi fumul de ţigară al altora. Sonorizarea, oarecum împotriva muzicanţilor, nu i-a încurcat prea tare iar cei patru membri Vive la Noiz au dat la instrumente în propriul amestec de rock’n’roll, funk, alternativ şi sentiment pierdut în ochii publicului. Potenţial există cu siguranţă. Din păcate, şi-au stabilit singuri o limită, cerând audienţei să se încălzească pentru Grimus. Fără supărare şi cu o mare apreciere pentru munca lor, însă limita s-a văzut.

   Şi iată cum, în jurul orei 23.00, clujenii de la Grimus încep să-şi facă simţită prezenţa pe scenă. Şi nu oricum, ci unul câte unul, aşa cum au văzut ei pe afară. Fără nicio ironie. Recitalul nu putea începe altfel decât prezentând ultimul videoclip al lor, regizat de Tudor Giurgiu (aflat „întâmplător” pe acolo), la piesa In a Glimpse. Proiecţia acestuia a fost făcută pe spatele scenei, loc unde tot timpul concertului a fost câte ceva asortat muzicii. Deja, după primele acorduri, lumea a ieşit brusc din amorţeală, aplauzele au devenit aplauze iar strigătele strigăte. Au curs melodii, Vali Rauca a schimbat chitara dar a păstrat talentul (demonstrat şi la tobe la un moment dat), Mezofi nu s-a sfiit să facă abuz de vocea sa impecabilă, Cristi s-a jucat cu acordurile şi riff-urile, ridicându-mi substanţial firele de păr de pe mâini, tobarul a mers ceas, întocmai ca bass-ul şi clapele (decorate cu un ţipător girofar). Aşadar, începutul nu a fost deloc Confused, aşa cum au încercat băieţii să ni-l strecoare pe urechi, ci mai degrabă Insanity, judecând după ţipetele şi aplauzele spectatorilor. Am avut onoarea să parcurg live aproape tot Panikon-ul şi, deşi Time to Be Good Friends a lipsit, am simţit o mare apropiere a celor de la Grimus de publicul lor dar, în mod special, de acea îmbinare între ei şi instrumente. Personal, am rămas cu privirea ţintuită în gol, alergând pe câmpuri de nori la auzul piesei Political Animals, încercând să-mi explic de unde poate să iasă un asemenea act muzical. Nu vreau să par exagerat dar, în acest moment, nu cred că există cinci trupe rock în România care să poată susţine un concert în stilul celor de la Grimus, cu prezenţă scenică, cu vocal excepţional (inclusiv cu o limbă engleză pe măsură), cu instrumentişti care ştiu foarte bine ce au de făcut şi cu o legătură indisolubilă între sentimente şi acorduri. Am ascultat piese vechi şi piese noi, în premieră, jonglerii cu sunete, tendinţe de calm şi de alert, am admirat şase artişti care fac muzică.

   După cele mai mult de două ore petrecute la concertul de vineri, mă încearcă şi acum un sentiment de tristeţe pentru faptul că în România trupele de acest gen nu reuşesc să impresioneze media dar mai ales pentru faptul că publicul este destul de ignorant când vine vorba de informare şi de apreciere a muncii artiştilor. Cât despre organizatori, tehnică şi suportul celor care ar trebui să susţină mişcarea românească de calitate  (indiferent de tipul de artă) nu are rost să vorbim aici. Ar fi o pată neagră într-un ocean de argintiu.

 

P.S. : Săptămâna aceasta vom da drumul recenziilor la albumele trupelor româneşti, în principal din sfera rock. Panikon de la Grimus este primul vizat. Eventualele sugestii, atât de albume cât şi de impresii aşternute deja pe hârtie, sunt binevenite.

Persona revine în Bucureşti

   Trupa timişoreană Persona revine pe scena underground din Bucureşti, în această toamnă, începând cu 22 Octombrie.  Seria de concerte va conţine trei apariţii, după următorul program:

 

22 Octombrie în club Control

23 Octombrie în club The Silver Curch (în deschiderea trupei Byron)

24 Octombrie în Lăptăria lui Enache

 

Despre trupa Persona puteţi (re)citi interviul de aici.  Noi o să revenim cu detalii după concerte.