August, final de vară cu muzică bună

Veni și luna August cu pași repezi, gonind o vară oarecum suportabilă, până acum. Pentru cei care nu au apucat încă să-și aerisească materia cenușie dar și pentru cei care rezonează cu ambianțe plăcute auzului și văzului, am creionat câteva sugestii de petrecere a timpului liber. Așadar, iată câteva enimente din august 2009:

Să începem cu București, unde parcă se vede ceva mai multă mișcare prin beciuri, comparativ cu Iulie. Să începem cu 4 August, zi în care trupa White Ash va concerta în Iron City din București. O trupă cu o abordare autodenumită „New School Rock’n’Roll,  îmbinând voce de punk-funk, tobă de metal, bass funky și chitară de blues și hard-rock”. Mă rog…

Joi, 6 August 2009, ora 19:00, la Rotonda Bibliotecii Nationale din București se va  petrece seară de muzică celtică și irlandeză, Estival de chitară, cu Maxim Belciug, Tudor Anghelescu și Gabriel Spahiu, intrarea fiind liberă.

Urmează 7 August 2009, ora 21:00, cu The Amsterdams în El Grande Comandante din București iar pe 8 August, în aceeași locație, vor cânta cei de la Lună Amară.

Pe 9 August, în Club Suburbia din București și începând cu ora 19.00, are loc un concert caritabil pentru Chi Cheng, basistul trupei Deftones, aflat în comă în urma unui accident de mașină. Vor cânta cei de la Lună Amară, Dekadens, Fingering Joanna și Adrian Despot. Banii colectați din bilete vor fi depuși în contul basistului.

getwellchi

În aceeași zi, 9 August, în Parcul Sebastian din București va concerta, începând cu ora 20.00, promotorul blues-ului american în România, AG Weinberger.

Vineri, 14 August 2009, de la ora 21.00, trupa Atelier va cânta în clubul  Downstairs din Bucuresti.

Sâmbătă, 15 August 2009, are loc unul din principalele evenimente ale lunii. Astfel, celebra trupă Faith No More va da un recital, sperăm de excepție, la Sala Polivalentă din București, concert care face parte din turneul Reunion Tour 2009. Biletele costă 150 lei, loc în picioare, și 180 lei pe scaun.

faith no more

În ziua următoare, pe 16 August 2009, fanii români ai trupei britanice de indie-rock Editors vor avea ocazia să-i urmărească pe aceștia în București, la Teatrul de Vară Herăstrău. În deschidere vor concerta cei de la AB4. Biletul de intrare costă 85 de lei.

editors

Pe 23 August 2009, ora 22:00, în clubul Suburbia din București se va desfășura Comunist Reggae Party, cu El Negro, George VintilăRaizah și  Chesarion iar luni, 24 August 2009, începând cu ora 21:00, trupa Jezebel va susține un concert în Cafepedia din București.

Capul de afiș al lunii îl reprezintă, însă, concertul Madonna de pe 26 august, în Parcul Izvor, care face parte din turneul mondial Sticky & Sweet Tour. În deschidere va mixa DJ Paul Oakenfold, artistul care, de fapt, deschide toate show-urile din cadrul acestui turneu.

madonna

Pe final de lună, adică vineri, 28 August 2009, începând cu ora 20:00 trupa OCS va da o reprezentație  în clubul Suburbia din București.

În încheierea prezentării principalelor evenimente ale lunii August din București, trebuie menționat faptul că pe 30 August debutează Festivalul Internaţional George Enescu, ajuns la cea de-a nouăsprezecea ediție. Până pe 26 septembrie, data de final a acestui maraton de muzică clasică, sunt programate să aibă loc peste 125 de concerte dar și alte evenimente muzicale importante pentru ascultătorii de gen.
george enescu

Bun, acum să vedem ce se întâmplă în afara capitalei. Pentru început, pe 8 August, trupa clujeană Grimus va susţine un concert la Mamaia pe terasa H2O, începând cu ora 21.00.

Mai departe…Undeva la 40 de kilometri de București, în mijlocul unui câmp, se va desfășura festivalul Sirnaville Arts&Crafts Festival. Începând cu data de 14 August, și până pe 16 August, lângă pista Aerodromului Aerofox va avea loc, așadar, primul festival dedicat diversității în artele contemporane. Conceptul este similar unui mic orășel în care relaxarea, evadarea din cotidian și prezența evenimentelor socio-culturale vor reprezenta principalele atuuri pentru cei care vor dori să ia parte la acest festival. Pe langa DJS și VJS mai mici sau mai mari, vor cânta în fața spectatorilor numeroase trupe, din care amintim: Șuie Paparude, Blazzaj, The Mood, The Amsterdams, Aria Urbană, Snails, L’Orchestre de Roche, Grimus,  Pixels.

sirnaville

În perioada 17-31 August 2009 are loc ediția cu numărul V a Festivalului Tinereții, la Costinesti. Secțiunea de rock, Youth Rock Fest, se petrece între 17 și 19 august 2009. Festivalul îşi propune să încurajeze  muzica şi cultura rock în rândul tinerei generaţii  dar și să contribuie la descoperirea, lansarea, promovarea tinerelor formaţii care cântă live, atât pe plan național cât și pe plan internațional.

youthrockfest

Pe 20 August 2009 debutează lângă Fetești Rock City Open Air, cu închidere pe 23 August. Locația festivalului este pe malul brațului Borcea al Dunării, cu acces la plajă, pădure, pescuit. Festivalul va oferi publicului, fie el din țară sau din străinătate, concertele a peste șaizeci de formații rock, pe parcursul celor patru zile. Biletele pentru o zi costă între 120 și 150 de lei iar un abonament pe toată perioada costă 300 de lei. Dintre trupele participante amintim trupele românești: 9,7 Richter, Akral Necrosis, ApocalipS, Avatar, Belphegor, Betrayer, Bolthard, Bucovina, Cadavrul, Conflict Mental, Dead Eye Dick, Edelgeist, First Division, God, Gothic, Hathor, Heavy Duty, Illuminati, Infected Rain, Inopia, In Defiance, Krepuskul, L.O.S.T., Legacy, Negativist, Necrovile, Nexus, Phaser, Piatra, Rising Shadow, Shadowsong, Snapjaw, Spectral, Stoned Addams, Taine, Tarantula, Thunderstorm, Tectonic, Trooper, True Mind, Vepres, The Whispering Woods. Din trupele străine putem menționa Belphegor, Hanzel Und Gretyl, Blaze Bayley, Lake of Tears, Overkill, Primal Fear, Vendetta. Bun, bun…

rock-city-air

Sâmbătă, 22 August 2009, ora 18:00, la terasa Hand din Vama Veche are loc Summer Of Punk Fest II. Participă: Dead Ceausescus, Haos, Charly Fiasco, Dance  Trauma,Cobe, Recycle Bin, Coercion.

summer-of-punk-fest-ii

La Târgu Mureș, între 23 și 27 August, va avea loc Festivalul Internațional de Chitară Clasică. Cei interesați pot urmări programul acestui festival mai jos:

23 August:

14.00 – 18.00, Cursuri de măiestrie chitară clasică și jazz.

19.00, Concert – Harold Gretton.

24 August:
09.30 – 18.30, Cursuri de măiestrie chitară clasică și jazz.
19.00, Concert Duo Bandini chitară/bandoleon (muzică argentiniană), Giampaulo Bandini, Cesare Chiacchiaretta.

25 August:
09.30 – 18.30, Cursuri de măiestrie chitară clasică și jazz.
19.00, Concert Csaki Andras.

26 August:
09.30 – 18.30, Cursuri de măiestrie chitară clasică.
19.00, Concert – Gabriel Bianco.

27 August:
09.30 – 18.30, Cursuri de măiestrie chitară clasică.
19.00, Concert de jazz Duo Botos și Pusztai Antal.
09.30 – 18.30, Cursuri de măiestrie chitară clasică.
19.00, Concert cu Filarmonica de Mureș.

„Beneficiarii proiectului vor fi aproximativ 15.000 de tineri din țară și străinătate. Festivalul internațional de acest gen este cel mai mare din Estul Europei și dorim să îl organizăm în fiecare an, să devină un eveniment tradițional”, declară organizatorii.

chitara clasica

Distracție plăcută!

De văzut în luna lui cuptor

   Urmează o lună călduroasă, atât pe termometre cât şi în evenimente. Pe scurt, câteva din ele:

 

Între 22 şi 26 Iulie, la Braşov, va debuta primul festival de Fringe din România. Vor fi prezentate spectacole de teatru, concerte de muzică live, expoziţii de artă plastică sau fotografie. Braşovenii vor putea vedea peste 30 de spectacole de teatru, printre care şi multipremiatul spectacol Doodri Doodri al companiei Changpa, din Coreea de Sud. În toate cele cinci zile de festival vor putea fi ascultate şi concertele a peste treizeci de trupe, printre care:  Şuie Paparude, Aria Urbană, The Amsterdams, Blazzaj, Pixels, Mes Quins, Tep Zepi, Rain District, Van Cramp, The Others, La Familia Rustika, Astorpia Tango Quintet.

 Fringe Brasov

 

   În perioada 10-12 iulie, la Cernavodă, începe prima ediţie a Rock River Festival, eveniment dedicat trupelor  de rock underground din România, intrarea fiind liberă. Trupe invitate :

10 Iulie: Toy Machines, 9.7 Richter, Magica, True Mind, A.L.E., Era Decay.

11 Iulie: Bucium, Inopia, Truda, L.O.S.T., Akral Necrosis, Cadavrul.

12 Iulie: Apocalips, Highlight Kenosis, Old No 7, Hathor, N.O.X., Hush.

 rock-river-festival-cernavoda

 

   În perioada 10-11 Iulie 2009, ora 17:00, la Satu Mare are loc SamFest Rock 2009. Trupe participante: Evergrey, Agathodaimon, Graveworm, Communic, Negura Bunget, Moby Dick, Implant Pentru, Refuz, Bucovina, Deity, Truda, Trooper, Rev-o, Florian Band, şi Ramm-brandt. Preţul unui bilet este de 35 lei sau 50 lei pentru ambele zile. Camparea este gratuită, pentru doritori, locaţia evenimentului fiind la ştrandul municipal.

 samfestrock

 

  Începând cu 17 Iulie, până pe 19 Iulie 2009, la Sibiu începe Festivalul Artmania III. Invitaţii din acest an sunt :

17 Iulie : Opeth, My Dying Brid şi Tristania.

18 Iulie 2: Nightwish, Pain şi Subscribe.

19 Iulie: Luna Amară îşi va lansa cel de-al treilea album. 

Detalii privind preţuri şi alte informaţii găsiţi direct pe site-ul dedicat, artmaniafestival.ro.

 artmaniafest

 

  Între 23 şi 26 Iulie 2009 are loc a şaptea ediţie a Festivalului Peninsula. Locaţia este aceeasi, pe malul Mureşului, lângă Complexul Weekend din Targu-Mureş.

Preţul unui bilet este de 80 lei pe zi sau 199 lei pentru toată perioada festivalului.

Printre cele mai cunoscute trupe de afară, amintim : The Prodigy, Nine Inch Nails, Primal Scream, DJ Tiesto. Din formaţiile româneşti enumerăm pe Lună Amară, Tunderground, Şuie Paparude, The Underskies, Vama, Sarmalele Reci, Gojira, Iris, Kumm, Omul cu Şobolani, Viţa de Vie, Timpuri Noi, Grimus. Detalii mai multe găsiţi direct pe site-ul evenimentului.

 cokelive-peninsula-felsziget2009

    În Bucureşti, ar fi de menţionat următoarele: concert Z.O.B în La Motoare, de la ora 19.00, pe 9 Iulie. Pe data de 15 şi 16 Iulie, în club Suburbia, se petrece Orderchaos Fest (P.O. Box, Ska Fara Trompete, 747, Nivelu’ 4,
Kingdom, Dead Vows, Nothing, Libido Wins, Plan Beer, Corecion şi Stoned Addams). Tot pe 16 Iulie, concert Suzanne Vega la Sala Palatului. Pe 22 Iulie, în Suburbia, începând cu ora 20:00 vor fi prezenţi la instrumente următorii : The Detectors, Alert & Fingering Joanna. În aceeaşi locaţie dar pe data de 30 Iulie va concerta trupa Tep Zepi.

   Pe final, câteva concerte din Vama Veche: pe 10 Iulie cântă Z.O.B., pe 11 Iulie se vor desfăşura cei de la Omul cu Şobolani iar pe 25 Iulie va fi lansarea albumului trupei E.M.I.L.. Pe 30, 31 Iulie şi  August începe a cincea ediţie a Festivalului Folk You, printre participanţi regăsindu-se Mircea Vintila, Mircea Baniciu, Alexandru Andries, Ducu Bertzi, Adrian Ivanitchi, Tatiana Stepa, Vasile Seicaru, Victor Socaciu, Nicu Alifantis.

Folk You

Războiul stelelor verzi, varianta scurtă

    Senzaţional de spaţial! Sătenii din comuna Band, Mureş, susţin cu tăria unui fuselaj de avion că au văzut pe cerul din spatele casei un obiect luminos, arătând ca un glob, şi care îşi schimba culoarea cu graba unei rachete sol-sol. Ce mai, lumea este convinsă că apariţia a fost un OZN, rătăcit, probabil, prin localitatea lor, în drumul spre discoteca prietenilor klingonieni. Arătania îşi modifica nuanţa din roşu în verde şi apoi în portocaliu, mai ceva ca sătenii adunaţi la biblioteca sătească, pentru lectură în grup, citind în cărţile aduse de acasă, fără coperţi la schimb. Unul din martori, respectiv domnul Teodor Bumbac, spune că a filmat evenimentul cu telefonul mobil, uitându-se din instinct pe partea dreaptă spre cer, probabil urmărind sosirea berzelor pe coşul casei sale, venite şi acestea de pe tărâmuri extraterestre. Şi cu siguranţă nu degustase producţia de vin din toamna trecută, confundând globul jucăuş cu o familie de licurici ieşită la căţeleală.
   Demonstrând că localnicii sunt oarecum înfrăţiţi cu vizitatorii neaşteptaţi, mai ales prin faptul că mintea le umblă printre stele, primarul comunei, artistul Mircea Rusu, a zărit o oportunitate de dezvoltare turistică a localităţii pe care o conduce, în urma acestui eveniment. Dumnealui a propus să fie sărbătorită o dată pe an ziua OZN-urilor, petrecută ca la români, cu mici şi bere. Ar fi bine ca la sărbătoare să fie prezente şi câteva patrule ale poliţiei rutiere spaţiale, în caz că marţienii s-ar urca la cârma navelor după ce vor fi consumat cu poftă câteva halbe cu bere. De asemenea, ar trebui prevenite scandalurile pe care le-ar putea declanşa extratereştrii din satele vecine, veniţi la petrecerea oferită de primar pentru a oferi o partidă de sex orbital mândrelor din Band. Cu siguranţă că aceste scene ar transforma comuna într-un important centru turistic, aşa cum îşi doreşte Mircea Rusu. Mai ales că fumul de la grătarele cu mici ar putea fi văzut până în galaxiile cele mai îndepărtate.
   Chiar dacă scena a fost reală sau nu, sătenii cred într-o lume ce îşi duce nevoile şi neamul dincolo de soarele comunei lor. Drept urmare, vor continua să urmărească cu atenţie cerul, sperând că vor depista alţi vizitatori veniţi din galaxii îndepărtate. Mulţi dintre ei speră, de fapt, că din cer le va pica o pensie mai mare sau măcar o sticlă de pileală gratis, atunci când îi trece cârciumăreasa pe caiet.

Oraşul recordurilor

    Iată că pe final de an 2008, Bucureştiul intră în Cartea Recordurilor pentru că aproape patru mii de Moşi Crăciuni au împânzit centrul oraşului, dăruind câte ceva mulţimii de gură-cască adunată pe acolo. Se pare că primarul Oprescu, după ce a terminat cu brio cele promise în campanie, s-a apucat de fineţuri. Am înţeles că urmează cel mai lung cârnat şi cel mai mare tort.
   Eu cred că pe lângă evenimentele menţionate mai sus, frumoasa noastră capitală ar mai putea bifa vreo câteva recorduri. De exemplu, la omologarea celui mai mare cârnat s-ar putea face un duo cu cea mai mare masă de fomişti (cu vârste de până la 90 de ani) ce va fi prezentă la consumarea, ca să zic aşa, a evenimentului. Care se poate transforma cu succes în cea mai mare mulţime de guri care va consuma, în cele din urmă, cârnatul gigant. Bineînţeles, se va putea consemna şi prezenţa în acelaşi loc a celor mai mulţi oameni care se ceartă în acelaşi timp. De unde ceartă ? De la cel mai mare grup de cetăţeni care vor dori în acelaşi timp să muşte primii dintr-un cârnat. Domnule Oprescu, v-aţi gândit la acest potenţial ?
   Oricum, lista poate continua: pentru cea mai mare concentraţie de maşini pe metrul pătrat, pentru cel mai poluat oraş la orele dimineţii, pentru cel mai alert ritm de distrugere a spaţiilor verzi, pentru cele mai multe încălcări ale regulilor de circulaţie, pentru primul edil analfabet care a garantat un ministru al educaţiei, pentru numărul de nunţi făcute de populaţia „discriminată” printre blocuri, pentru numărul de neuroni distruşi pe minut şi pentru multe altele. Domnule primar, pe acestea nu vă grăbiţi să le omologaţi ?

Apocalipsa după accelerarea lui ion

După ce am citit postul lui Motzoc şi-am mai răscolit puţin şi câteva articole pe aceeaşi temă, anume a demarării experimenului CERN ce va avea loc mâine, am înţeles că există voci ce susţin că dacă acest fenomen ar scăpa de sub control, Gaia s-ar putea să ne arate gaura neagră. 

Dacă este aşa, ultima mea dorinţă este să filmez întreaga scenă de undeva de pe o staţie orbitală şi să revăd înregistrarea pe un televizor cu plasmă rezultată din aceaşi ciocnirea a particulelor ce au produs dezastrul. 

Mă întreb acum… care ar putea fi ultima dorinţă a lui Tetelu?

Un cal la Metallica

Weekend-ul trecut am avut stupoarea sa descopar ca posed un puternic nucleu cleptoman. Nu, n-am furat bani, bibelouri cu berze intr-un picior sau mileuri de marimi mici si medii de pe televizoarele vecinelor gospodine, si n-am furat nici meseria de smecher, cu tot cu bratara de aur, a vreunui baiat valabil posesor de BMW. Tanti-n alb intr-un picior, ghici mireasa ce-i? “Doi, zece… doi, zece… s-a furat mireasa!”. Exact! Am furat mireasa. Grupul conspirativ “Unde pentru microunde”, sub indrumarea atenta a unui expert al genului, ce a coordonat operatiunea din umbra, a bifat prima victima in randul proaspetelor neveste.

Trebuie sa precizez ca adevaratii artizani ai furtului de mireasa (cei care au asigurat filajul 24 din 2 ore, cei care au profitat de momentul de neatentie al lui ginerica, dar si al celuilalt grup interesat in rapirea subiectului, si nu in ultimul rand, cei care au sustras victima efectiv din somptuasa locatie, direct pe usa din fata si nu prin fundul vreunui tunel ferit de ochii vigilenti ai lumii) au fost doar doi dintre camarazii mei conspirativi. Unul dintre ei, un cal vorbitor, maestru al deghizarilor, a ales a se deghiza, in noaptea actiunii, intr-un mare dansator, galopand pe rand sarbele si luand la trap toate batutele eliberate din boxe in arena de dans.

Agentul Je (adica lă… Bi-lă) a lasat sticla de guler si a luat microfonul de coada cand a venit vremea rascumpararii. Deci, dupa ce s-au incheiat tratativele, m-am simtit ca Mircea Geoana. Si cand am afirmat asta, cu siguranta m-am referit la senzatia indusa de zecile de blituri atintite asupra mea, ca asupra unui om ce e luat in serios. O sa intram in istoria nuntii ca fiind cei care au deranjat valsul. 1,2,3… 1,2,3…

Odata cu incheierea negocierilor, care au curs intr-un singur sens – adica “zi ba ce dai ca sa acceptam oricum”, s-a facut si primul pas in vederea realizarii unei premiere absolute in randul cabalinelor iubitoare de muzica rock. Suntem pe cale, pe carare sau pe ulita, sa vedem primul cal pe gazon, la un concert Metallica. Multumim lui ginerica pentru epatarea aripei sensibile si uram calului sute de metri patrati de gazon mestecabil si note cat mai inalte si de cat mai buna calitate.

Inca o data, casa de piatra mirilor si cuibusor plin de nebunii! ;)

PS: multumesc calului pentru privilegiul de a ma fi purtat in calarea-i si atunci cand i-a rapit mult ravnitul autograf lui Fuego, marea aparitie a serii, care a surclasat deloc misterioasa disparitie a miresei. “Toata lumea danseaza cu mineeee Tu ai zice sa dansam amandoi”.