Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Teodosie al Tomisului este, în sfârşit, anchetat pentru luare de mită şi instigare la fals intelectual. Această cercetare este iniţiată ca urmare a dezvăluirilor unui reporter “sub acoperire” de la România Liberă în urma cărora reiese că Înaltpreasfinţitul a cerut bani şi diverse cadouri pentru înscrierea reporterului la Facultatea de Teologie, fără ca acesta să aibă pregătirea necesară. Înaltpreasfinţitul acceptă această cercetare cu demnitate, ştiindu-se nevinovat, conform comunicatului Arhiepiscopiei Tomisului.

Această stare bruscă de demnitate a ÎPS Teodosie nu poate apărea, după mintea mea, decât în cazul a două situaţii. Fie ÎPS L-a regăsit pe Dumnezeu şi s-a dezis de lumesc, fie jocurile nu au fost încă jucate iar mâinile domniei sale sunt aproape curate. Deşi într-un stat democratic există prezumţia de nevinovăţie, nu pot să evit ceea ce pentru marea majoritate a constănţenilor era evident. ÎPS este cunoscut pentru legăturile strânse pe care le are cu lumea politică şi mai ales cu cea financiară. Se pare că nu este nevoie să îi dăm Cezarului ce este al lui, acest traseu financiar putând suferi modificări în funcţie de regiuni, în acest caz intermediarul fiind chiar ÎPS.

Ceea ce putem spune cu certitudine în acest caz – cert pentru opinia publică dar incert pentru braţul “lung” al legii – este că oricare dintre variantele de mai sus ar fi adevărate noi nu avem decât de câştigat. Astfel, dacă se va adeveri că ÎPS are mâinile curate şi conştiinţa uşoară, nu vom putea spune decât că mai avem în ţara asta cel puţin o instituţie pe care ne putem sprijini moral. Da, în cazul acesta am mai avea o speranţă că morala nu va dispare definitiv de pe aceste pământuri. În al doilea caz în care ÎPS L-a regăsit pe Dumnezeu şi prin el şi demnitatea proprie, nu putem decât să ne bucurăm, efectul re-preasfinţirii acestuia pogorându-se asupra noastră, a tuturor.

Acum, fiind cât se poate de serioşi, ce rol mai joacă Biserica în viaţa noastră programată? Ne doare în cur de mitele luate de ÎPS aşa cum ne doare şi de jocurile politice de fiecare zi. Arhiepiscopi, clerici, funcţionari sau politicieni – pe toţi îi privim cu aceeaşi ochi. Tentaţia este prea mare şi morala prea îngustă pentru a face ceea ce este corect. Partea bună este că nu prea ne pasă. Partea rea este evidentă.