Kurtoș aproape intact, descoperit alături de fosilele pterozaurului din județul Alba

• Idei fertile, Promo •

dinozaurLa nici o săptămână după descoperirea fosilelor pterozaurului din sudul Ardealului, un nou amănunt absolut incredibil iese la iveală. Doi dintre paleontologii maghiari care au analizat scheletul dinozaurului susțin că sedimentele din zona ciocului reptilei nu sunt altceva decât rămășițele unui kurtoș preistoric. Cei doi sunt de părere că pterozaurul ar fi sustras preparatul din vatra unui trib preistoric și ar fi rămas cu el blocat în jurul ciocului, nemaiputând să se hrănească, situație care i-a fost în cele din urmă fatală.

“Ca oameni de știință trebuie să luăm în calcul orice ipoteză. Să zicem că reptila, profitând de abilitatea sa de a zbura, ar fi furat kurtoșul dintr-un așezământ al omului preistoric. Dar avea ea oare inteligența necesară de a dezvolta singură un plan atât de elaborat, mai ales dacă membrii tribului erau familiarizați cu practicile de vânătoare ale dinozaurilor din zonă? Exclus! Cel mai probabil, pterozaurul a fost domesticit și apoi dresat să facă acest lucru de alt trib care se stabilise în zona respectivă cu mult timp înainte”, a declarat pentru Ugerpres Ionel Romanaț, unul dintre oamenii de știință implicați în cercetări.

Deși polemicile din rândul echipei de paleontologi iau amploare pe zi ce trece, rezultatele testelor menite să dateze mult controversatul kurtoș par să ducă la un rezultat comun. Dacă în laboratorul Institutului Cantacuzino din București, rămășițele buclucașe au fost datate cu Carbon-14 la aproximativ 600 de ani, conform testelor cu bicarbonat din laboratorul de ultimă generație al unei cofetării din Cluj, preparatul tradițional ar fi cu doar câteva zerouri mai vechi, respectiv cu 60 de milioane de ani.

Un ardelean a vandalizat sediul UDMR din comună după ce a pierdut Ardealul la Conquiztador

• Aberația de intelect, Promo •

Un tânăr împătimit al jocurilor pe calculator dintr-o comună clujeană a fost reţinut de organele de ordine după ce a spart geamurile sediului UDMR din localitate, a pătruns în clădire şi a vopsit mustăţile liderilor udemerişti din tabloruile de la intare în roşu, galben şi albastru. Nemulţumirea a plecat după ce acesta a pierdut Ardealul la Conquiztador în faţa lui janos_2003 şi unguru13, doi jucători lipsiţi de onoare care, spune el, s-au unit împotriva lui.

No, la împărţire totu’ o fu ok. Mi-am luat capitala la Cluj aşa cum fac eu de obicei şi am reuşit să-mi iau până la începerea atacului tot Ardealul. Pe mine nu mă interesează războiul de cucerire. Eu vreau doar să-mi apăr terioriile. Aşa cum am învăţat la şcoală că au făcut şi strămoşii noştri. Cel mai mult mă bucur atunci când se termină bătălia şi Ardealu-i tot al meu. Eu asta am urmărit mereu la jocul ăsta, a declarat pentru Ugerpres cel reţinut.

Tânărul rămâne în ofensivă şi acuză algoritmul de selecţie a întrebărilor susţinând că acesta a fost realizat după scheme iredentiste. Când au început să mă atace, calculatorul  alegea doar întrebări din istoria şi geografia ungurilor. Când au venit ungurii în Ardeal, care era numele iepei lu’ Bathory sau care e numele unguresc al marilor oraşe transilvănene . No fost nicio întrebare despre Avram Iancu sau despre Marea Unire. Da’ ce-i asta? Un joc de cultură generală românească sau unu’ de cultură generală maghiară?



Dacă va fi găsit vinovat tânărul riscă o amendă usturătoare, 30 de zile de muncă în folosul comunităţii maghiare şi, ceea ce e mai important, va fi penalizat cu 5000 de puncte din PAJ.

Vive la Noiz, ceartă cu zgomotul

• Interviu, Promo •

Ţara de dincolo de pădure ascunde şi astăzi comori şi sensuri ale trecutului, lumini din prezent şi idei de viitor. Uneori le descopăr şi asta mă face fericit. Le păstrez cu grijă în ierbarul sufletului, alături de zâmbete. Fiecare turlă legată de cer, fiecare grădină din geam, fiecare rid apărut pese case, toate înseamnă bogăţie. Uneori, este mai bine să fie cunoscută doar celor dragi ei.

Obsesiv, îmi tot spun că zgomotul nu este o soluţie. În forma lui brută, poate deveni foarte uşor distrugător de suflete sau comori. Zgomotul, în forma lui monotonă şi fără sens, ucide bogăţia adunată cu grijă din turle, grădini şi case. Cearta îi poate da o altă cale de urmat, dacă are cine să o facă. Zgomotul poate fi certat suav, melodios, profund, făcându-l îndrăgit. Vive la Noiz este dovada.

În 2006 a existat White Noise, nume ce a consolidat, pentru mai târziu, ideea de sunet. Un început furios, presărat de activitate şi apreciere. Probleme de copyright sau interpretări cu substrat rasist ale numelui au decis trecerea la un alt nivel. Astfel, Vive la Noiz a debutat în 2007, pe aceeaşi linie, obişnuind publicul destul de repede cu noua formulă. Anul 2008 aduce o relaxare a reprezentaţiilor, fapt ce le permite să se dedice modelării primului E.P., Dark Clouds and Silver Linings. Cu un sound având o altă abordare, reflectând conotaţii luminoase în ochii ascultătorului dedicat, E.P.-ul vede lumina în 2009, an ce marchează o nouă modificare a componenţei. Una din părerile de rău adunate în tolba regretelor, după cum spun ei, pentru că desele schimbări le întârzie drumul către orizont. Tot pentru 2009, sunt programate concerte în ţară dar şi la Budapesta, aşa cum sade bine unei trupe cu aspiraţii.

Stilul celor de la Vive la Noiz, încadrat în curentul indie, este un amestec armonios de sunete, cu influenţe din sfera rock’n’roll, alternative, un pic de funk, un pic de psychedelic, poate indie-pop. Cert este că o parte din fiecare membru al trupei se regăseşte în sunetul lor. Vocea feminină, nu des întâlnită la trupele underground, se mulează cu succes în melanjul redat de instrumente, alături de prezenţa scenică. Vive la Noiz este o trupă din Ardeal şi merită să-şi realizeze visul. Cu un mesaj optimist pe alocuri, poate trist şi melancolic prin alte locuri, băieţii şi fetele din trupă reuşesc să capteze atenţia, dovedind un real potenţial pentru viitor. Mult succes lor, Adela Bindea-vocal, Angela Seserman-chitară, Attila Szabo-bass şi Lehel Makfalvi-tobe.

Ca de obicei, Revista Cioburi a dorit să afle un pic din substratul Vive la Noiz. Iar ei au fost dispuşi să ne arate:

RevistaCioburi: Ce şi-a propus Vive la Noiz la apariţia sa?

Adela: Nu cred că aveam un plan şi nici măcar o idee despre unde vor duce repetiţiile, mai în joacă, mai în serios, din subsolul Casei de Cultură din Bistriţa. Ne doream doar să cântăm, indiferent dacă ne era dat s-o facem şi în faţa unui public sau nu.

R.C.: Ce numitor comun aţi găsit încă de la început?

Angi: Faptul că voiam să cântăm şi altceva decât Nirvana şi Metallica, faptul că voiam să facem muzica noastră, faptul că veneam cu un mesaj şi un feeling optimist.

Adela: Lipsa unei ambiţii de a ajunge ”mari” în sensul comun.

R.C.: Cum v-aţi propus să bătătoriţi calea spre succes?

Adela: O trupă nu e visul boem cu multe cântări şi oameni receptivi; presupune o muncă de sclav întâi: ore bune de repetiţii zilnice, bani investiţi şi probleme la tot pasul; dar, combinând efortul cu momentele de destindere, sperăm să trecem peste dificultăţi.

Angi: Iar mai pragmatic, în lunile iulie şi august vom face concerte în toate oraşele din ţară în care se mai cântă vara şi câteva pe litoral, la toamnă urmează apariţii radio şi tv cu un nou single (de fapt o piesă veche) şi sperăm un album cât de curând.

R.C.: Există proiecte care nu v-au reuşit?

Angi: Se întâmplă să nu iasă întotdeauna cum vrem noi dar întotdeauna privim partea bună a lucrurilor, the silver lining J

Adela: Sunt anumite proiecte pe care mai degrabă le-am amânat din cauza unor oprelişti temporare dar nu am renunţat la ele cu totul.

R.C.: Există realizări cu care vă mândriţi fără falsă modestie?

Angi: Ne mândrim că mai existăm.

Adela: Într-adevăr, în ziua de azi privim cum tot mai multe trupe se destramă, fie din motive interne, fie că nu sunt suficient apreciate, deci faptul că nu am renunţat încă, e un motiv de mândrie. Ne mai putem mândri şi cu EP înregistrat şi masterizat în cea mai mare parte de noi, cu ajutorul KMZ (studioul din Tg. Mureş).

R.C.: Care ar fi cea mai mare dezamăgire Vive la Noiz de până acum?

Angi: Ne pare rău doar de faptul că am avut foarte multe schimbări de componenţă, fapt ce ne-a încetinit foarte mult. Deşi trupa există de aproape patru ani deja, activitatea propriu-zisă se poate reduce la doi.

R.C.: Ce trăiri le transformaţi în notele de pe portativ?

Adela: Nu încercăm să le selectăm voluntar. Piesele compuse se regăsesc într-adevăr în gânduri sau evenimente pe care le trăim dar o bună dispoziţie fugară dinainte de compunerea unei piese poate să influenţeze la fel de mult ca o dezamăgire care ne-a marcat profund.

R.C.: Influenţele muzicale merită precizate?

Angi: Precizaţi-le voi J Noi nu ştim. Fiecare e cu „bagajul” lui muzical. Trupa în sine nu are influenţe directe.

R.C.: Ce a existat mai întâi în spatele melodiilor, versul sau muzica?

Angi: De cele mai multe ori, muzica. Sau întotdeauna? Niciodată n-am conceput piese cu un anumit scop, mesaj, text, acestea din urmă vin de la sine. La repetiţii facem multe jam-session-uri productive, din care rezultă teme sau structuri şi uneori şi versuri sau idei de versuri, care mai apoi se dezvoltă.

R.C.: Cât timp vă dedicaţi pentru a cânta?

Adela: Cântatul efectiv are loc aproape zilnic, cel puţin câteva ore dar din păcate nu e suficient să cânţi ca să ieşi la suprafaţă. Orelor de cântat li se adaugă ore de scris, comunicate de presă şi mailuri, de conceput postere şi tot ce ţine de impresariat; deci trupa e oarecum full-time.

R.C.: Merită munca pe care o depuneţi?

Angi: Merită fiecare supă la plic mâncată după ce banii se duc pe scule, merită fiecare noapte nedormită, merită fiecare examen ratat J Merită pentru că aşa ieşim noi din rutină şi pentru că muzica e esenţială pentru noi.

Adela: Satisfacţia noastră e un concert reuşit, public receptiv, chiar şi un singur om care ne spune că se regăseşte în muzica noastră. Nici nu cred că mi-aş dori să creştem fără să trecem prin etapa asta; reuşitele fără muncă nu au niciun farmec.

R.C.: Sunt diferenţe de mentalitate între cei care vă ascultă?

Angi: Avem un public foarte divers, ceea ce e bine. Mulţi dintre apropiaţii trupei vin cu sfaturi şi idei despre ce înseamnă Vive la Noiz sau ar trebui să însemne dar din păcate nu putem împăca pe toată lumea. Ne rezumăm la a fi în primul rând noi mulţumiţi de ceea ce suntem şi ceea ce cântăm iar cine vrea să ne asculte e binevenit la concerte, la o bere, la o discuţie.

Adela: Având în vedere faptul că abordăm stiluri diverse, e normal ca şi publicul să fie aşa; dar cred că muzica e în primul rând despre asemănări, nu despre diferenţe.

R.C.: Concertele sunt cu două tăişuri?

Angi: Pot fi. Se întâmplă să avem concerte foarte reuşite din punct de vedere al atmosferei şi al publicului dar să fie, totuşi, probleme cu sonorizarea. Sau invers.

R.C.: Este greu să produci un album non-comercial în România?

Adela: Nu produsul e cel mai greu pas. Unii au bani suficienţi să acopere costurile de studio. Dar nimeni nu scoate un album ca să-l ţină în sertar.

Angi: În general, când produci un album, îl produci în scop comercial, adică pentru a fi vândut. În momentul în care nu ai o casă de discuri/producţie, se limiteaza şi posibilităşile de promovare. Câte trupe îşi permit să îşi facă un videoclip profesionist din bani proprii?

R.C.: Or să vă lase nervii la un moment dat?

Angi: Sper că nu. Nu ne-au lăsat nici până acum, cred că dacă am ajuns până aici, o să putem continua încă mult timp. În plus, facem muzică pentru a ne relaxa J

Adela: Într-adevăr, am trecut proba de foc. Mai rău decât a fost nu cred că se poate, aşa că putem să fim optimişti de aici încoloJ

R.C.: De ce într-o ţară cu aproape 22 milioane de oameni nu există concerte pe stadion, numai cu trupe româneşti?

Angi: Cred că aici ţine de modul de gândire al organizatorilor, care investesc enorm în trupe din afară şi se aşteaptă ca trupele româneşti să sune profesionist dar să cânte pe bani puţini. Or echipamentul necesar unei trupe, să sune profesionist (mă refer aici doar la backline), costă la fel de mult cât pentru o trupă din străinătate.

Adela: Eu cred că mentalitatea publicului e motivul. Suntem prea obişnuiţi să apreciem tot ce vine din afară şi să ignorăm propriile valori.

R.C.: România este o ţară?

Angi: Ţara tuturor posibilităţilor… J

R.C.: Ce are Clujul în plus faţă de alte oraşe, muzical vorbind?

Adela: Trupele din Cluj au mai puţin acces la mass-media, ceea ce probabil îi descurajează în a se ghida după nivelul de comercial al pieselor.

Angi: Iar publicul e mai cald şi mai receptiv decât în multe alte locuri.

R.C.: Avem vreo şansă de progres?

Angi: Da, ne mişcăm încet dar sigur. Foarte încet…

R.C.: Numiţi-ne, vă rugăm, câteva trupe din România care merită aplauze.

Angi: Kumm, Urma, Blazzaj, Persona, Travka, Grimus, AB4, O.C.S., i-am vazut live pe Melting Carousel şi mi-au plăcut foarte mult, sper să mai aud de ei.

R.C.: Un cuvânt de final pentru cei care vă apreciază…

Adela: Datorită lor efortul nostru îşi găseşte un sens.

Angi: Mulţumim!

Atât a fost, deocamdată. Revista Cioburi vă recomandă să urmăriţi Vive la Noiz, prezentându-vă pe final primul lor videoclip:

[flashvideo file=”http://revistacioburi.ro/wp-content/uploads/2009/07/vivelanoizBirdSongofficial.flv” /]

sursa foto: www.vivelanoiz.com .

Fratele ungur și românul fără oi. Sau "Bă, tu vrei să-mi furi calu'!"

• Editorial, Politica e un pornostar •

Preşedintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă, la finalul discuţiilor cu autorităţile din judeţele Covasna şi Harghita, că nu este de acord cu autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc şi a făcut un apel către administraţia locală „să păstreze discuţiile în limitele Constituţiei”.
„Mi-ar plăcea ca UDMR să fie un partener loial al unei discuţii despre cele două judeţe şi nu doar un profitor de voturi”, a spus Traian Băsescu. „Am o oarecare istorie în relaţia cu UDMR, cel puţin în ultimii ani, dar eu am fost oricând gata să trec peste acest lucru. Dacă au complexele cooperării şi le place să stea în alianţă, rămâne să opteze în continuare”, a completat şeful statului.
În replică, Gyorgy Frunda a declarat: „De multe lucruri am fost acuzaţi noi, ungurii, de România, în ultimii 19 ani, dar de neloialitate faţă de partenerii de guvernare sau de coaliţia în care eram, niciodată. Am fost întotdeauna parteneri loiali, am participat la eliberarea programului de guvernare şi ne-am păstrat cuvântul dat. Niciodată nu am fost profitori, ci am fost constructori”.
În ceea ce priveşte autonomia Ţinutului Secuiesc, Frunda a ţinut să facă o serie de precizări: „Autonomia locală e autonomia localităţilor, autonomia teritorială e cea ce numim ‘administraţie locală’. Autonomia teritorială nu este pe criterii etnice.”
„Dacă în România vrem să facem o autonomie reală, înseamnă că România trebuie reîmpărţită şi, în loc de 40 de judeţe prea mici şi nefuncţionale, să creăm 12-15 judeţe mari, sau districte. Preşedintele, în modificarea Constituţiei, vorbea de 9-12. Dacă accept acest lucru, trebuie să accept că vom avea o regiune în România în care comunitatea maghiară va fi numeric majoritară”, a completat acesta. (sursa: realitatea.net)

Analiză pe text:

Băselu acuză UDMR că nu este un partener loial şi că se comportă precum un profitor de voturi. Frunda răspunde că ei, ungurii (atenţie! Nu UDMR) au fost acuzaţi de România în ultimii 19 ani de multe lucruri dar nu de aşa ceva.
1. Băselu a acuzat UDMR şi nu ungurii. Faptul că Frunda se identifică cu ungurii nu înseamnă că ungurii se identifică cu UDMR. Acuzaţia lui Băselu este strict una politică şi nu etnică. Deturnarea afirmaţiilor către o temă etnică este o manipulare de doi lei care provoacă sentimentul naţionalist şi aşa inflamat în contextul social actual. Însuşi faptul că Frunda adoptă o astfel de strategie manipulatoare nu face decât să ne îndemne să credem că fie doreşte să agite spiritele interetnice, fie pur şi simplu consideră că este calea ce mai uşoară către mai multe voturi. Oricare ar fi resortul acţiunilor sale, acesta confirmă afirmaţia lui Băselu că UDMR este un profitor.
2. UDMR consideră că este un constructor şi nu un profitor. Am demonstrat mai devreme că UDMR este un profitor. Dar este UDMR un constructor? UDMR a fost alături de guvernările care s-au perindat de-a lungul timpului. A avut oare UDMR vreo iniţiativă notabilă benefică României? A susţinut oare UDMR în vreun fel eforturile României în progresul de după Revoluţie? Din păcate nu pot decât să afirm că UDMR a susţinut doar propriile interese şi pe cele ale etniei maghiare fără un interes deosebit pentru ceea ce înseamnă România. Prin urmare, putem spune că UDMR este un constructor, însă un constructor de stat în stat care nu recunoaşte unitatea României. UDMR este un partid constituit pe criterii etnice, care nu apără ci impune drepturile unei minorităţi fără a susţine politica internă şi externă a statului din care face parte. UDMR este un partid care are relaţii mai strânse cu un stat vecin (Ungaria) decât cu propriul stat. UDMR a demonstrat de nenumărate ori că nu se identifică cu România şi chiar a sabotat în câteva rânduri buna colaborare a statului român cu UE. UDMR – un constructor? Posibil. Dar în nici un caz un constructor al României.
3. Frunda afirmă că autonomia teritorială “nu este pe criterii etnice”. Îţi răspundem neaoş româneşte: Să mori tu! Da’ cum ţi-a venit ideea autonomiei? După criterii istorice, după numărul de sate, după mărimea pădurilor rămase în picioare? După ce naiba ai delimitat Ţinutul Secuiesc? Tot Frunda se contrazice în declaraţii: “trebuie să accept că vom avea o regiune în România în care comunitatea maghiară va fi numeric majoritară”. Păi să înţeleg că de fapt ăsta este criteriul. Hai bă nea Frunda… ce dracu, ne jucăm cu fofârlica?

Nu ştiu despre voi, dar mie mi se face lehamite când începe câte unul care se crede deştept să aburească în stâga şi dreapta, poate-poate îi mai pică şi lui ceva. Mă enervează genul ăsta de oameni care merg pe ideea “noi să încercăm, poate iese ceva…”. Ar fi frumos să existe în politică şi reversul medaliei. Ar fi frumos dacă populaţia ar putea da şi voturi de blam politicenilor. Doar aşa, cât să-i ţină pe tuşă câţiva ani. Oare ar mai face comentarii de căcat?

A venit apa şi l-a furat

• Brusturi media •

Am surprins într-una din dimineţile săptămânii trecute, înainte ca inundaţiile să poposească în Moldova, un crâmpei dintr-o ştire de pe Realitatea TV, în care un reporter de teren enumera în direct de la faţa locului pagubele provocate de o furtună iscată peste noapte undeva, într-o localitate, în judeţul Cluj. Am reţinut doar două aspecte. Primul aspect era că viitura avea aproximativ 45 de metri, iar cel de-al doilea, care mi s-a părtut mult mai suspect decât primul, anume că apele învolburate au furat mai multe din numerele de înmatriculare ale maşinilor parcate pe străzile afectate. Ca dovadă erau prezentate imagini cu mai multe tăbliţe de înmatriculare, care fuseseră recuperate inextremis din mâinile neconturate ale făptaşului.

Punctul 1: 45 de metri mi se pare sincer cam scump, chiar şi pentru o viitură în inima Ardealului. De la atâta apă presupun că s-au umflat şi cifrele. Ori o fi luat reporterul ceva la bord… cine ştie?! Nu-i bai, situaţii d-astea s-au mai văzut şi peste case mai mari.

Punctul 2: s-a dat dracului şi natura asta. Ce-o fi apucat-o pe viitură!? Adică, nu-i de ajuns că muşcă din baraje, că urneşte din loc sacii de nisip umpluţi cu sudoare, că înghite agoniseala de o viaţă a bătrâneilor, că umezeşte zestrea fetelor de măritat; acuma mai lasă fără numere şi caleştile cu volan ale flăcăilor. Şi nu le ia cu totul, încearcă doar să le confişte identitatea. Nu m-ar mira, ca la o investigaţie mai amănunţită, să se constate că au fost şterse şi seriile şasiurilor sau cele ale motoarelor. Să sesizeze cineva Poliţia Meteorologica. Să vină Agentul Termic! Nimeni n-a dat de nici o urmă a infractorului de parcă acesta a intrat în pământ.

Pe viitor mă aştept ca Realitatea TV să transmită în direct din noi locaţii, unde apele naturii dezlănţuite vor sustrage cheile maşinilor pentru a face o tură prin oraş, vor ascunde găurile cheilor de la băile fetelor sau vor fura hainele tinerilor ce se scaldă despuiaţi în râu.