Autostrada melcilor

   Într-o ţară unde toate lucrurile merg cu viteza melcului, şi de obicei înapoi, nu ne miră faptul că nu sunt drumuri care să asigure un flux coerent şi fluent al mărfurilor, oamenilor, economiei. Am avut douăzeci de ani la dispoziţie să construim, să punem la punct o infrastuctură adaptată lumii moderne dar de ce să o facem? Licitaţii dubioase, proiecte fantastic de scumpe, mânării, contracte preferenţiale, cam asta înseamnă şi astăzi implicarea statului în a realiza ceea ce restul Europei moderne are de zeci de ani: autostrăzi.

   România deţine în acest moment un ruşinos număr de kilometri de autostradă, construiţi cu viteza melcului şi reparaţi prematur. Lăsând la o parte costurile de exploatare, valoarea exagerată a unui kilometru construit, precum şi modul în care au fost atribuite contractele sunt nişte hibe care ne vor ţine pe loc încă o sută de ani. Demarat cu tam-tam, ultimul „mare” proiect de acest gen a fost autostrada Bucureşti-Braşov, un drum care cu siguranţă este mai mult decât necesar şi urgent şi care ar fi trebuit să fie în atenţia autorităţilor de ani buni de zile. Într-un final au fost atribuite contractele, s-au început nişte lucrări, s-au oprit iar, s-au recalculat sume, ş.a.m.d. Ca melcii.

   Dar, surpriză: zilele acestea, consorţiul Vinci-Aktor a anunţat că se retrage din proiect. Grupul respectiv urma să se ocupe de construcţia tronsonului Comarnic-Braşov, adică 58 de kilometri de autostradă, având în mână un contract de 1,5 miliarde de EURO. Ceea ce înseamnă aproximativ 26 de milioane de EURO pe kilometru (sau 26 000 de EURO pe metru). O fi bine, o fi rău?

   Reprezentanţii constructorilor au motivat decizia de retragere din cauza neobţinerii unei finanţări care să-i ajute în susţinerea proiectului. Şi acum, vin nişte întrebări din fundul grădinii: cum a putut să participe la licitaţie un grup de firme care nu avea garantată o finanţare? Cum a reuşit un astfel de consorţiu să câştige licitaţia? Pe de altă parte, băncile la care or fi apelat băieţii constructori, nu şi-au pus întrebarea dacă este în regulă să ofere nişte bani pentru o lucrare supraevaluată?

   Deocamdată, ministerul analizează situaţia. Tot ca melcii. Iar şoferii plătesc de zor taxe peste taxe pentru a-şi mânca nervii prin trafic. România este o ţară?

Drumuri şi ponturi

Radu Berceanu, ministrul Transporturilor, a declarat ieri că ar obţine mai mulţi bani pentru autostrăzi dacă oamenii ar ieşi în stradă.

Ce să zicem… Cântă vreme nu se pomeneşte nimic şi de construirea vreunei autostrăzi, declaraţia rămâne doar o instigare la umflarea de fonduri proprii.

Deşi ruptă din context, declaraţia n-ar fi deloc ruptă de realitate.

Dorele, ne grăbim şi noi un pic?

    Aseară am nimerit, în timpul excursiei cu telecomanda, pe Realitatea TV. Am picat în mijlocul unei discuţii despre autostrăzile din România (deocamdată subiect de natură ştiinţifico-fantastică, mai mult fantastică, în opinia mea). Era prezent şi ministrul transporturilor, Radu Berceanu, care se lăuda, vezi Doamne, că va respecta angajamentul de a construi în următorii patru ani cei opt sute şi ceva de kilometri de autostradă promişi în programul de guvernare. Şi mai era un domn analist economic, Cristian Sima, care spunea că ne-a lovit norocul. Cum aşa ? Ia uite comparaţie: Hitler, după 1932 şi Roosvelt cu Eisenhower, după 1952, adică după nişte crize mai bătrâne decăt cea căreia îi dau dinţişorii acum, au construit cei mai mulţi kilometri de autostradă. Adică, norocul ne-a pălit şi pe noi, odată cu recesiunea actuală, şi acum să te ţii construit autostrăzi !
   Lăsând la o parte perioadele total diferite pomenite în comparaţia analistului, nu trebuie să uităm că, totuşi, trăim în România, o ţară blocată într-un vortex socio-temporal, o ţară în care nu se aplică nicio tendinţă apărută în ţările denumite civilizate. Nu putem compara Dorel-ul neaoş cu salahorul vestic. Şi chiar dacă, uneori, nu există diferenţe de naţionalitate între cele două personaje menţionate adineaori, rezultatele muncii lor se văd diferit. Pentru că, aşa cum se ştie româneşte, peştele se împute de la cap. Iar pe plaiurile mioritice sunt o groază de capete deja stricate.
   Făcând o altfel de comparaţie, mă uit cum în România s-au făcut 13,6 kilometri de autostradă în 2007, vreo 25 kilometri în 2008 iar ministrul transporturilor spunea aseară că în 2009 vor fi gata 54 de kilometri. În curtea proprie, diferenţa ne arată un progres. Îmi permit, totuşi, să mai plusez un pic: Ungaria, între 2004 şi 2005, a dat în folosinţă în jur de 250 kilometri de autostradă. Şi atunci nu era criză…