Traian Băsescu şi ziaristul neastâmpărat. Disecție video.

• Aberația de intelect, Promo •

Vinerea trecută, în cursul vizitei de lucru din localitatea nemţeană Doljeşti ce a avut ca scop inspectarea digului de pe Siret, domnul preşedinte a fost victima unui alt tip de atac de presă. În timp ce grupul prezidenţial executa un salt peste un şanţ, un ziarist de provincie cu o traiectorie incertă l-a lovit pe şeful statului cu microfonul din dotare.

Dacă gestul jurnalistului a fost sau nu premeditat, dacă microfonul a fost sau nu armat – gata de înregistrare – sau dacă ziaristul a fost provocat înainte de a găsi breşa din cordonul sepepiştilor pentru a se apropia ameninţător de şeful satului, vom afla chiar din expertiza specialiştilor în prelucrarea şi analiza imaginilor video, proaspăt laureaţi ai premiului Pixelul mic răstoară carul mare de televiziune, specialişti la care Revista Cioburi a mai apelat în repetate rânduri, contribuind decisiv în elucidarea unor controversate materiale video cum ar fi filmul în care Traian Băsescu ar fi lovit un copil sau cel în care Mircea Geoană ar fi luat mită.

__1

__2__3

__5__6

Orice asemănare cu Realitatea sau Antena3 e pur întâmplătoare.

În puii lu' Băsescu

• Politica e un pornostar, Promo •

Aţi încercat vreodată să scoateţi un zgomot scurt şi răstit în proximitatea unui grup de puişori proaspăt ieşiţi din ou să vedeţi ce se întâmplă? Să-i vedeţi cum îşi înclină în lateral căpşorul lor fragil şi tac mâlc pentru câteva secunde pentru a-şi relua imediat piuitul şi ciuguleala prin lada înghesuită, presărată cu mălai amestecat cu găinaţ?

Eh, dacă n-aţi încercat acest mic experiment şi nici nu v-aţi uitat zilele astea la televiziunile mogulilor, vă propun spre vizionare un filmuleţ din perioada în care domnul primar al capitalei, Traian Băsescu, îşi scotea şuviţa pe străzile Bucureştiului pentru a rezolva în modu-i caracteristic problemele cetăţenilor. Desigur, protagoniştii sunt alţii dar efectul e relativ acelaşi. Acelaşi a rămas şi primarul de atunci, preşedintele de acum.

Îl invităm pe domnul preşedinte să încerce din nou acest artificiu şi acum, eventual la un miting al sindicaliştilor.

Arde-ne-ar Bocul

• Spuse pe fugă •

Ieri, cu ocazia Zilei Pompierilor, preşedintele Traian Băsescu a declarat că pentru a trece peste vremurile grele “trebuie să ne păstrăm curajul şi credinţa pe care le are pompierul(…)”.
Ce altă încurajare poate fi mai potrivită în condiţiile în care guvernul nu mai pridideşte să ne ardă!?

Ieri, cu ocazia Zilei Pompierilor, preşedintele Traian Băsescu a declarat că pentru a trece peste vremurile grele “trebuie să ne păstrăm curajul şi credinţa pe care le are pompierul(…)”.
Ce altă încurajare poate fi mai potrivită în condiţiile în care guvernul nu mai pridideşte să ne ardă!?

Labă pentru talpa ţării

• Spuse pe fugă •

Preşedintele Băsescu s-a deplasat astăzi în localitatea suceveană Dorneşti pentru a inspecta stadiul lucrărilor efectuate după inundaţiile petrecute vara aceasta.
Vizita domnului preşedinte a avut loc deşi, în urma gestului plin de mărinimie prin care doamna Udrea a dăruit sinistratelor din Săuceşti perechi de pantofi cu toc, sucevenii încă o mai aşteaptă pe doamna ministru, doar-doar s-or procopsi şi ei, dacă nu cu o pereche, măcar cu o labă de scafandru.

Cum a ratat Băsescu vata pe băţul din ureche

• Aberația de intelect, Promo •

Cel mai mare înotător de dimineaţă al statului, respectiv domnul preşedinte Traian Băsescu, a ajuns săptămâna aceasta la secţia ORL a Spitalului Militar deoarece şi-a introdus invers un beţişor de ureche.  Imprudenţa ce ar fi putut să-l coste jumătate de auz  s-a consumat imediat după ce şeful statului şi-a terminat obişnuita şedinţă de înot matinală,  în timp ce discuta la telefon lucruri importante cu unul dintre ministri.

Că domnul preşedinte a fost precaut şi a ales să meargă la control pentru a nu se ivi complicaţii, pot să înţeleg. Cum ar putea un preşedinte într-o ureche să mai asculte glasul poporului?

În schimb, nişte semne de întrebare s-au iscat atunci când m-am gândit la cum a reuşit domnul preşedinte să-şi introducă invers tocmai un beţişor de ureche.

Deci, am avea aşa:

Varianta 1: Domnul preşedinte a folosit un model de beţişor de ureche Tirbuşonul lui Traian.

1

Varianta 2: Domnul preşedinte şi-a introdus în ureche patul unui model de beţişor Kalasnikov – pentru preşedinţi puternici.

2

Varianta 3: Domnul preşedinte a folosit un beţişor de ureche clasic căruia i-a îndepărtat şomoiogul de vată de la unul din capete pentru a o îmbiba cu boramid şi a o plasa la una din măselele la care a prins curent în vizitele din timpul inundaţiilor.

3

Dacă nici una din variantele de mai sus nu este adevărată, atunci e clar: beţişorul nici măcar nu l-a atins şi-a fost un trucaj ordinar.


Reforma statului capră

• Editorial, Politica e un pornostar •

Există voci din corul optimiştilor care afirmă pe tonuri înalte cum că tăierea macaroanei bugetarilor este o primă măsură a vastului şi atât de necesarului program de reformare a statului pe care PDL-ul s-a angajat de atâţia ani să îl implementeze. De ce a fost oare nevoie să se ajungă cu cuţitul la os ca asemenea măsuri să se pună în practică? Răspunsul vine scurt şi la obiect: ei au vrut dar nu au fost lăsaţi să o facă.

Deunăzi, la aproape şase luni de la încheierea alegerilor prezidenţiale, după îndelungi analize ale experţilor cabinetului Boc, s-a stabilit că a sosit timpul. Doar coincidenţa a făcut ca momentul de maximă responsabilitate să se suprapună cu vizita reprezentanţilor FMI.

Să fi avut pretenţia ca aceste măsuri să se fi luat în plină campanie electorală ar fi fost total nerealist. Orice cetăţean cu un dram de lucididate e conştient de acest lucru. Cât despre demararea aşa-zisei reforme a statului în ca şi inexistenta perioadă de coexistenţă guvernamentală a PDL-ului cu mult huliţii pesedişti închegată la finele lui 2008, nici nu se pune problema. Cum să ai mână liberă când ai comunişti drept parteneri de guvernare!? Să nu ne mai aducem aminte de cei patru ani irosiţi de neascultătorul Tăriceanu. Patru ani?! Vă daţi seama câte lucruri bune s-ar fi putut face în patru ani de un guvern marca Boc?

Şi în plus, situaţia economică precară a României nu s-a acutizat doar pe fondul crizei mondiale sau a slabei gestionări a situaţiei. Există mult mai multe cauze, mult mai multe nuanţate care au făcut ca până şi bine-intenţionaţii oameni ai preşedintelui să nu poată preîntâmpina acest impas economic. Aici nu trebuie uitată nici contribuţia Guvernului Năstase în timpul căruia s-a furat în haită ca în codru. Să ne aducem aminte şi de Ion Iliescu şi incursiunile minerilor cu trenul, pe bani publici, la Bucureşti. Păi dacă domnul Băsescu ar fi fost ministrul Transporturilor în acea perioadă tulbure (nu că n-ar fi fost) şi-ar fi ştiut el ce vremuri îl aşteaptă în cel de-al doilea mandat, n-ar fi cerut el să se taie bilet dus-întors fiecărui justiţiar subteran în parte ca să pună banii la buget? De vină e şi Ceauşescu cu împrumuturile lui care au dus ţara în sărăcie. De vină sunt ruşii că nu ne-au înapoiat tezaurul. Să nu mai vorbim de influenţa nefastă a trioului Horea, Cloşca şi Crişan care au băgat zâzanie între ţărani. La fel şi turcii care ne-au secătuit vistieria cu fiecare dintre tributurile exagerate pe care le pretindeau. Nu trebuie să omitem nici influenţa nefasta pe care au avut-o triburile migratoare, în special pecenegii, asupra situaţiei economiei actuale a României, triburi care rulau galbeni neimpozabili şi distrăgeau oamenii de la muncă tot foindu-se prin ţinut.

Aşadar, dacă cineva afirmă că aceste măsuri drastice s-au luat într-un context economic la care s-a ajuns cu precădere din cauza guvernării PDL, înseamnă că acelui cineva chiar îi scapă the big picture-ul.

Pastila de după

• Spuse pe fugă •

Duminică seara, Traian Băsescu le-a spus jurnaliştilor care-l aşteptau la ieşirea din restaurant că este mai „sănătos ca toţi patronii” lor „şi la minte, şi la corp”.
Declaraţia domnului preşedinte ar fi fost mult mai completă dacă acesta ar mai fi menţionat şi că, după tratamentele adecvate, este mult mai sănătos şi la dosar.

Bilanţ electoral

• Editorial, Frustrări din cartier •

Republica România şi-a ales preşedintele. Nu a fost să fie George Bush Jr. mioritic,  aşa cum ne prezentau trei din cele patru exit-poll-uri. A fost să fie acelaşi preşedintele dejucător şi nerăbdător care şi-a clamat victoria cu patru minute înainte de ora oficială a închiderii urnelor. Pentru cine nu ştia,  alegerile se joacă pe buletine de vot corect ştampilate şi nu pe statistici întocmite pe vorbe recoltate la ieşirile din secţiile de votare.

În colţul din dreapta am avut un Traian Băsescu, singur (doar cu serviciile secrete şi guvernul) împotriva tuturor. Un vodă căruia boierii lacomi şi bicisnici i-au uneltit mazilirea, dar care are de partea lui cea mai de preţ armă, POPORUL. Salvator de ţară sau tiran în plină expansiune, bădăran sau şmecheraş, machiavelic sau doar precaut, preşedinte jucător sau marinar golan care-şi face de cap ca în fiecare port, Traian Băsescu rămâne acelaşi personaj seducător care se mulează la marele fix pe profilul poporului român.

În colţul din stânga, de partea opoziţiei care culmea, tot se opune, i-am avut pe stigmatizaţii de la PSD, pe complementarii de la PNL dar şi pe cei mai periculoşi dintre toţi, monştrii cu conţii media, mogulii. O corcitură diabolică cu mii de tentacule veninoase şi milioane de guri flămânde gata să sugă sângele POPORULUI, hărăzită în cel mai comic mod cu un cap de căpcăun infantil, Mircea Geoană. După cum se ştie, lighioana electorală nu a reuşit să câştige chiar dacă se scălda în două dintre cele mai mari bazine electorale.

Acum, că lupta s-a încheiat, e timpul pentru o nouă ordine. Cel care va dicta noua configuraţie este, după cum bine n-am obişnuit, interesul. Masa votantă şi-a făcut datoria până la următorul hop, atunci când va fi chemată din nou la datorie.

Ce este mai importat pentru POPOR este că comuniştii au fost învinşi! Mai puţin comuniştii şi-au consolidat din nou puterea. Bătălia a fost crâncenă. Combatanţii s-au încleştat în dispute dure, purtând lupte pe toate planurile, la limita legii şi mai ales dincolo de linia voalată a acesteia. Susţinătorii lor, elementele cheie ale acestui turnir, nu s-au lăsat mai prejos. Absorţia de voturi a avut la bază catalizatori dintre cei mai variaţi: interesul, ura, dezamăgirea, resortul ideologic, inerţia, ignoranţa, panica şi chiar speranţa.

Singura luptă care mai contează a naţiei ăsteia este în momentul de faţă lupta cu timpul. Numai timpul ar putea triumfa în faţa mocirlei politice actuale. Şi chiar nu e resemnare, e pur şi simplu o realitate implacabilă. Acum douăzeci de ani, după ce s-a strigat jos comunismul!, oamenii au ales orbiţi de lumina nedesluşită a democraţiei un comunist preşedinte. În 2009, conştienţi sau nu de tot acest simulacru construit în jurul alegerilor, au făcut la fel.