Primăria București a anunțat că dorește să inaugureze deschiderea noului stadion național cu un concert susținut de trupa U2.
Cunoscând ambițiile primarului Oprescu, suntem siguri că într-un final concertul va fi unul suspendat.
Primarul din aer:
Primarul Sorin Oprescu, vorbind despre proiectul de introducere a cablurilor aeriene în subteran, a spus că bucureştenii au dreptul să vadă cerul liber, şi nu firele agăţate pe stâlpi.
În aceeaşi măsura credem că bucureştenii au dreptul să se bucure de un primar competent, şi nu de un doctor care nu profesează.
Primarul Sorin Oprescu, vorbind despre proiectul de introducere a cablurilor aeriene în subteran, a spus că bucureştenii au dreptul să vadă cerul liber, şi nu firele agăţate pe stâlpi.
În aceeaşi măsura credem că bucureştenii au dreptul să se bucure de un primar competent, şi nu de un doctor care nu profesează.
În aceeaşi măsura credem că bucureştenii au dreptul să se bucure de un primar competent, şi nu de un doctor care nu profesează.
Bon Jovi la Bucureşti
Formaţia Bon Jovi va susţine un concert la Bucureşti în 2011, pe 10 Iulie. Concertul se va desfăşura în Piaţa Constituţiei.
Sperăm ca în deschiderea trupei să-i putem urmări pe cei de la U2, numai aşa, ca să-i facă pe cei de la Bon Jovi să creadă că sunt buni.
Romantic Jurgen – miniturneu in deschidere pentru Human Toys
Formaţia timişoreană Romantic Jurgen va susţine în perioada 22-24 octombrie o serie de concerte în trei oraşe din ţară, în deschiderea duetului Human Toys (electrobilly, Franţa). The Charter Tour se opreşte vineri, 22 octombrie, la Bucureşti, în clubul Underworld (Str. Colţei, 48), urmat de Cluj-Napoca (Booha Bar, sâmbătă, 23 octombrie) şi Sibiu (Art Cafe, duminică, 24 octombrie).
Human Toys sunt Mademoiselle Poupée (lead vocals, theremin) şi Emma Amaretto (computer, guitar, vocals), un duo electro-psycho-punk ce conduce ascultătorul printr-o lume de fantezie subversivă, muzica lor oscilând între garage, punk şi electro. Artistele franceze iubesc să se joace cu arhetipurile feminine: subminarea e jocul şi umorul face regulile. De patru ani, duetul face furori concertând live în Europa şi Statele Unite, şi participând la numeroase festivaluri de profil. Au la activ un mini LP, lansat în 2007, şi discul Run Run Run, apărut în 2009.
Romantic Jurgen cântă din 2007, când, oarecum plictisiţi de aşa-zisa scenă alternativă românească, din care lipseau cu desăvârşire trupele electro, timişorenii Sandra (voce, versuri), Dacian (synth, clape, programming) şi Alexandru (chitară) pun bazele unei formaţii electro/wave cu accente post-industrial. După o serie de concerte în ţară, trupa lansează albumul de debut, Dead Bunny Invasion (2008), la casa de discuri independentă Roadrunner Records, din Bucureşti. Dificil de încadrat într-un stil anume, Romantic Jurgen este o combinaţie de electro-pop dur cu elemente industriale optzeciste, chitări caustice no-wave şi post-punk, şi o voce feminină puternică. Versurile trupei sunt influenţate de mişcarea Dada, iar atmosfera unică este completată de show-uri live explozive şi vizualuri pe măsură. Romantic Jurgen au susţinut numeroase concerte atât în România, participând la festivaluri precum Underground Timişoara, Liveland Festival sau Fete de la Musique, dar şi în Serbia şi Germania. Anul acesta trupa s-a numărat printre headlinerii scenei Elektrana, în cadrul prestigiosului festival EXIT.
În prezent, trupa lucrează la un nou album şi va lansa în curând un videoclip la piesa Telefonez aripi, în regia lui Noemi Dumitrescu. Pentru miniturneul cu Human Toys, timişorenii au pregătit un show special, într-o nouă formulă, fără chitară, cu accent pe partea electro.
www.myspace.com/romanticjurgen
Concertul de vineri, 22 octombrie, din Club Underworld (Str. Colţei, 48), este programat să înceapă la ora 20 iar biletul este 15 lei.
Când degetul îmi joacă feste
Când te mănâncă în cur, te scarpini, zice o vorbă de prin popor. Şi, de cele mai multe ori, aşa este. Mie mi s-a întâmplat vineri, numai că în loc să introduc degetul în locul acela unde lumina soarelui nu ajunge mai niciodată, l-am aşezat pe butoanele telecomenzii de la televizor, deşi mi-am propus să renunţ la a mai beli ochii la acest aparat electrocasnic.
…Şi am nimerit la emisiunea Vorbe Grele, emisiunea distinsului domn Victor Ciutacu, acest câine de pază al democraţiei frecată cu seu de Antenă (nici n-are importanţă numărul), frecvent muşcător de faţă al regimului PD-L-ist dar un delicat lingău de palmă al patronului Felix. Să nu mă înţelegeţi greşit, sunt pe aceeaşi lungime de undă cu războinicul Ciutacu, atunci când vine vorba de politica românească. Diferenţa între mine şi dumnealui (pe lângă faptul că domnia sa este cel mai deştept om de pe planetă, cel mai fin analist şi clarvăzător al tuturor evenimentelor de pe Terra) este că eu mi-aş băga degetul acela pe care trebuia să-l duc la cur în ochii tuturor politicienilor actuali din România, nu doar în cei care sunt băsescieni.
Cum spuneam, nimerind din greşeală la emisiunea domnului Guru, am zăbovit mai mult de 10 minute, timp mai mult decât suficient pentru a-mi umple gura de vomă şi urechile de scuipat. Invitatul domnului Ciutacu era domnul doctor primar al capitalei, Sorin Oprescu, un alt personaj demn de luat în seamă, mai ales când vine vorba de pişat. În afară de felul de a scoate cuvinte pe gură, tonalitatea vocii şi lătratul golănesc pe care cei doi îl au în comun, am remarcat că distinşii cavaleri ai scuipatului mai aveau o chestie care îi lega senzaţional: limba domnului Ciutacu (probabil manevrată de nişte sfori) era bine aşezată între bucile domnului Oprescu astfel încât se crease o simbioză mai mult decât perfectă pentru toţi cei care sunt duşmani ai regimului actual (şi nu numai).
Mi-am luat inima în dinţi, pixul în mână, beţigaşele de urechi la îndemână şi am cutezat să notez câteva epitete care au pigmentat emisiunea cu pricina. De exemplu: „ce surprize plăcute ne mai pregătiţi, domnule primar?”, „aveţi un vot de încredere, că doar v-a votat poporul”, „eu v-am susţinut tot timpul, mă veţi dezmăgi?”, „Doamne ajută să reuşiţi”, „uimiţi-ne în ultimul minut”, „ne vedem pe pasaj la Basarab”, „am fost onorat să vă primesc, spre dezamăgirea lui Blaga”. Lista ar putea continua şi în orice context ar fi aşezate, tot scuipat pe buci ar rămâne. Iar domnul Oprescu, gâdilat de limbuţa moderatorului, a trebuit să cace (ar fi căcat oricum) câteva probe de trufie: „anul ăsta termin pasajul Basarab”, „anul ăsta termin stadionul naţional”, „am făcut cele mai bune secţii medicale din Bucureşti” (eşti cel mai bun, pot să te ating?), „o să mut statuile la locul lor după ce termin şi parcarea subterană, să nu mai urle ăia” etc. Nu vreau să insist pe elucubraţiile chirurgului Aumădoare pentru că m-aş enerva la plic. Instant, adică. Oricum, un discurs golănesc, un limbaj stradal, o atitudine demnă pentru electoratul său.
Revin însă la domnul Ciutacu, realizatorul emisiunii. Foarte bine că înjură şi se ia de actualul regim, îl susţin în esenţă (repet, nu ar trebui omis niciun politician). Dar nene, să-l ai invitat pe Sorin Oprescu, cel mai prost primar pe care l-a avut Bucureştiul de la înfiinţarea sa şi să-i mănânci din palmă făţiş, mi se pare o pată de rahat cât China de mare, chiar şi pentru cel mai deştept om al planetei, domnul Victor Ciutacu. Maestre, vă mulţumesc din suflet. Acum ştiu sigur că data viitoare o să-mi bag degetul în cur, şi nu pe telecomandă. Dacă doriţi, îl pot da la supt după aceea.
Mes Quins go Underworld !
Joi, 23 septembrie, începând cu ora 21, clubul Underworld (Str. Colţei, 48) se transformă în discotecă pentru un concert live cu formaţia Mes Quins! Synth pop is the new punk! Ia-ţi pantofii de dans şi vino să asculţi “Prinţeso” şi alte piese de pe albumul de debut al trupei, ce va fi lansat în curând. Intrarea este 10 lei. De vizualuri se ocupa Dex. După concert, after-party cu DJ Tremour.
Marţi, trei pubele rele
De ceva vreme plec la serviciu pe bicicletă. M-am gândit că e un mod plăcut de a începe ziua, de a depune un pic mai mult efort fizic şi de a evita pe căldurile infernale transportul în comun. În plus, ai bonus o grămadă de evenimente (spectacole de stradă) cu acces gratuit.
De când mi-am schimbat mijlocul de deplasare am schimbat, bineînţeles, şi traseul. Merg mai mult printre blocuri. Surprinzător nu am avut probleme cu cei mai buni prieteni ai omului, fani roţi sau orice obiect în mişcare. Au fost cuminţi, au stat la locul lor sau erau prea somnoroşi la ora aia. Probabil, cu prima sperietură mai serioasă cauzată de patrupezi, voi scrie un alt post.
Altceva mi-a atras atenţia, de fapt m-a făcut să mă clatin pe bicicletă în încercarea de a evita dezastrul ce ar fi putut să se producă graţie stomacului necunoscător al noilor provocări matinale.
Era marţi. Marţea se colectează gunoiul; un lucru perfect normal. Dar devine anormal când la 30 de grade Celsius, dis-de-dimineaţă, vezi aleile de printre blocuri ude, întrebâdu-te ca prostul când naiba a plouat, iar din metru în metru câte o baltă lăsată de scursurile şi zemurile de prin pubele sau de prin maşinile de colectare. De fapt, bălţile se transformă de la caz la caz în forme de relief în miniatură, în voma unui elefant consumator de prea multă saworma sau în râuri de zeamă galbenă, toate cu nişte arome ce ar putea întoarce pe dos şi stomacul celui mai mare mâncător de căcat. Până şi în aer se poate vedea o perdea verde-gălbuie, o ceaţă de culoarea unui bolnav de icter. Ori în zona respectivă, cu blocuri de zece etaje şi câte cinci sau şase scări, toată lumea îşi face nevoile în pubele direct, ori toţi sunt bulimici şi aleg să vomite în pubele tot ce îngurgitează, ori e o singură marţi pe lună când se colectează resturile de prin zona respectivă.
Indiferent de caz, nu e un lucru normal să nu existe o măsură decentă pentru a evita astfel de întâmplări. De vină sunt, după părerea mea umilă, în mare parte locatarii dar şi firmele de salubrizare şi primăriile. Spun asta pentru că mă întreb cât de greu poate fi să îţi strângi gunoiul în saci de plastic înainte să îl arunci pe toboganul colector sau să încerci să nu arunci resturile de ciorbe şi tocăniţe direct întrânsul?
De cealaltă parte sunt cei responsabili de adunarea resturilor menajere. Adică am putea accepta că vara gunoiul pute mai tare dar aşa de complicat e să scoţi şi un furtun sau o maşină cu apă, când ştii ce se întâmplă, şi să dai o spoială până se scurge în canal toată spurcăciunea rămasă? Nu cred că e vorba de costuri, doar maşinile ce spală (mai mult udă) străzile principale ies la treabă şi pe ploaie. Complicat nu e dar deranjul e probabil prea mare pentru o capitală ce se vrea europeană.
Refuz să încerc să mă obişnuiesc în general cu răul doar pentru că trăim în România! De aceea respect pe oricine ştie ce e un sac de gunoi, ce e o pubelă, pe oricine e deranjat de mirosul infernal produs de gunoi iar pentru asta încearcă să insufle celor din jur nişte reguli de bun simţ.
Diana
De ceva vreme plec la serviciu pe bicicletă. M-am gândit că e un mod plăcut de a începe ziua, de a depune un pic mai mult efort fizic şi de a evita pe căldurile infernale transportul în comun. Şi ai bonus o grămadă de evenimente, cu spectacole de stradă, cu acces gratuit.
De când mi-am schimbat mijlocul de deplasare am schimbat, binenţeles, şi traseul. Merg mai mult printre blocuri. Surprinzător nu am avut probleme cu cei mai buni prieteni ai omului, fani roţi sau orice obiect în mişcare. Au fost cuminţi, au stat la locul lor sau sunt prea somnoroşi la ora aia. Probabil, cu prima sperietură mai serioasă cauzată de patrupezi, voi scrie un alt post.
Altceva mi-a atras atenţia, de fapt m-a făcut să mă clatin pe bicicletă în încercarea de a evita dezastrul ce ar fi putut să se producă graţie stomacului necunoscător al noilor provocări matinale.
Azi e marţi. Marţea se colectează gunoiul, un lucru perfect normal. Dar devine anormal când la 30 grade Celsius, dis-de-dimineaţă, vezi aleile de printre blocuri ude, întrebâdu-te ca prostul când naiba a plouat, iar din metru în metru câte o baltă lăsată de scursurile şi zemurile de prin pubele sau de prin maşinile de colectare. De fapt bălţile se transformă de la caz la caz în forme de relief în miniatură sau în voma unui elefant, consumator de prea multă saworma, sau în râuri de zeamă galbenă, toate cu nişte arome ce ar putea întoarce pe dos şi stomacul celui mai mare mâncător de căcat. Până şi în aer se poate vedea o perdea verde-gălbuie, o ceaţă de culoarea unui bolnav de icter. Ori în zona respectivă, cu blocuri de zece etaje şi câte cinci sau şase scări, toată lumea îşi face nevoile în pubele direct, ori toţi sunt bulimici şi aleg să vomite în pubele tot ce îngurgitează, ori e o singură marţi pe lună când se colectează resturile de prin zona respectivă.
Indiferent de caz, nu e un lucru normal să nu existe o măsură decentă pentru a evita astfel de întâmplări. De vină sunt, după părerea mea umilă, în mare parte locatarii dar şi firmele de salubrizare şi primăriile. Spun asta pentru că mă întreb cât de greu poate fi să îţi strângi gunoiul în saci de plastic înainte să îl arunci pe toboganul colector sau să încerci să nu arunci resturile de ciorbe şi tocăniţe direct întrânsul?
De cealaltă parte sunt cei responsabili de adunarea resturilor menajere. Adică am putea accepta că vara gunoiul pute mai tare dar aşa de complicat e să scoţi şi un furtun sau o masină cu apă când ştii ce se întâmplă şi să dai o spoială până se scurge în canal toată spurcăciunea rămasă? Nu cred că e vorba de costuri, doar maşinile ce spală(mai mult udă) străzile principale ies la treabă şi pe ploaie. Complicat nu e dar deranjul e probabil prea mare pentru o capitală ce se vrea europeană.
Refuz să încerc să mă obişnuiesc în general cu răul doar pentru că trăim în România ! De aceea respect pe oricine ştie ce e un sac de gunoi, ce e o pubelă, pe oricine e deranjat de mirosul infernal produs de gunoi iar pentru asta încearcă să insufle celor din jur nişte reguli de bun simţ.
De când mi-am schimbat mijlocul de deplasare am schimbat, binenţeles, şi traseul. Merg mai mult printre blocuri. Surprinzător nu am avut probleme cu cei mai buni prieteni ai omului, fani roţi sau orice obiect în mişcare. Au fost cuminţi, au stat la locul lor sau sunt prea somnoroşi la ora aia. Probabil, cu prima sperietură mai serioasă cauzată de patrupezi, voi scrie un alt post.
Altceva mi-a atras atenţia, de fapt m-a făcut să mă clatin pe bicicletă în încercarea de a evita dezastrul ce ar fi putut să se producă graţie stomacului necunoscător al noilor provocări matinale.
Azi e marţi. Marţea se colectează gunoiul, un lucru perfect normal. Dar devine anormal când la 30 grade Celsius, dis-de-dimineaţă, vezi aleile de printre blocuri ude, întrebâdu-te ca prostul când naiba a plouat, iar din metru în metru câte o baltă lăsată de scursurile şi zemurile de prin pubele sau de prin maşinile de colectare. De fapt bălţile se transformă de la caz la caz în forme de relief în miniatură sau în voma unui elefant, consumator de prea multă saworma, sau în râuri de zeamă galbenă, toate cu nişte arome ce ar putea întoarce pe dos şi stomacul celui mai mare mâncător de căcat. Până şi în aer se poate vedea o perdea verde-gălbuie, o ceaţă de culoarea unui bolnav de icter. Ori în zona respectivă, cu blocuri de zece etaje şi câte cinci sau şase scări, toată lumea îşi face nevoile în pubele direct, ori toţi sunt bulimici şi aleg să vomite în pubele tot ce îngurgitează, ori e o singură marţi pe lună când se colectează resturile de prin zona respectivă.
Indiferent de caz, nu e un lucru normal să nu existe o măsură decentă pentru a evita astfel de întâmplări. De vină sunt, după părerea mea umilă, în mare parte locatarii dar şi firmele de salubrizare şi primăriile. Spun asta pentru că mă întreb cât de greu poate fi să îţi strângi gunoiul în saci de plastic înainte să îl arunci pe toboganul colector sau să încerci să nu arunci resturile de ciorbe şi tocăniţe direct întrânsul?
De cealaltă parte sunt cei responsabili de adunarea resturilor menajere. Adică am putea accepta că vara gunoiul pute mai tare dar aşa de complicat e să scoţi şi un furtun sau o masină cu apă când ştii ce se întâmplă şi să dai o spoială până se scurge în canal toată spurcăciunea rămasă? Nu cred că e vorba de costuri, doar maşinile ce spală(mai mult udă) străzile principale ies la treabă şi pe ploaie. Complicat nu e dar deranjul e probabil prea mare pentru o capitală ce se vrea europeană.
Refuz să încerc să mă obişnuiesc în general cu răul doar pentru că trăim în România ! De aceea respect pe oricine ştie ce e un sac de gunoi, ce e o pubelă, pe oricine e deranjat de mirosul infernal produs de gunoi iar pentru asta încearcă să insufle celor din jur nişte reguli de bun simţ.
Una bucată Centru Vechi
Avem una bucată centru vechi. Al Bucureștilor, al bucureștenilor. Nu voi vorbi despre terasele haotice, despre perdeluțe, canapeluțe și prețurile de fiţe. Voi vorbi de străzile bombardate, de clădirile răpciugoase, de noroaie și jeg.
Acum câțiva ani, în frenezia reabilitărilor, a fost cuprins și Centrul Istoric. Nu degeaba îi spune așa. Și nu mare ne-a fost surprinderea când au descoperit că acele străduțe adăpostesc adevărate comori. Cel mai important vestigiu e considerat Hanul Greci, acoperit în mare parte de actuala clădire a BCR de pe Lipscani. Pe Smârdan, Lipscani, strada Franceză s-au descoperit Hanurile Zlatari, „Şerban Vodă”, Greci şi „Constantin Vodă”. Spre intersecţia cu strada Smârdan a fost scos la lumină cel mai mare han din Bucureşti, „Şerban Cantacuzino”, construit în perioada 1683-1685. Pentru prima dată s-a putut vedea cum era Uliţa Mare, graţie descoperirii celor două hanuri faţă în faţă iar arhitecţii primăriei s-au mirat că ea nu era aşa de mare, având opt-zece metri lăţime, explică Gheorghe Adamesteanu, şeful Secţiei arheologie a Muzeului de Istorie Bucureşti. Cea mai valoroasă s-a dovedit a fi o magazie cu marfă a unui negustor, în Hanul Greci, care păstra încă intacte recipiente din porţelan şi faianţă englezească sau sticle, lucru rar în arheologie, după cum susţine Adamesteanu.
Cu toate acestea, orice proiect de conservare cu sticlă a acestor vestigii nu s-a concretizat “pentru că ar fi şi prea scump, şi nici nu ar rezista la un trafic accidental, cum ar fi o maşină de pompieri sau betonierele care vor interveni la refacerea faţadelor mai târziu”, explică arhitectul primăriei, care spune că toate descoperirile de până acum vor fi îngropate la loc şi semnalate ca şi contururi, în viitoarele pavaje ale străzilor refăcute.
Trei ani mai târziu, adică pe la începutul anului 2009, timp în care nu s-a mișcat o lopată, nea Oprescu, ajuns între timp de la stetoscop la primărie, mai cere câteva milioane de euro pentru reabilitarea celor 14 străzi pe motivul că au fost lucrări neprinse în contract. Tot atunci justițiarul din el pune la treaba Juriştii municipalităţii şi avocaţii Sedesa pentru a analiza modul în care s-au efectuat leneşele lucrări de reabilitare în Centrul Istoric, nivelul plăţilor şi facturile emise de antreprenor, având în vedere că, până în 2009, dintr-un total de 14 străzi care trebuiau refăcute potrivit contractului, s-a reuşit finalizarea lucrărilor pe patru străzi.
La începutul anului 2010 nea primaru’ anunţă că după ce “lucrările au fost oprite în urma rezilierii contractului cu firma Sedesa, în septembrie 2009, reabilitarea Centrului Istoric va fi preluata de firma Apolodor, după ce aceasta a câştigat licitaţia privind punerea în siguranţă a lucrărilor”. Între timp tot nu am văzut lopeți și cazmale, doar Statuia Lupoaicei mutată pompos, ca nuca-n perete, în fața fostului magazin București, ajuns o ruină. Piaţa de la la intrarea pe strada Lipscani, unde e amplasată celebra „Lupoaică”, se va numi Piaţa Roma. Piață înseamnă 4 mp de gresie și bănci luminate.
Suntem la mijlocul anului 2010. Acum câteva zile, nea primaru’ a prezentat în cadrul bilanţului activităţii sale din ultimii doi ani, un plan de bătaie pentru reabilitarea şi revitalizarea Centrului Vechi al Capitalei, “pentru ca acesta să poată să fie cu adevărat o atracţie a oraşului, un simbol, o inimă.”
Şase luni! Atât promite Oprescu că mai e nevoie pentru finalizarea lucrărilor. S-a mai înființat un consiliu de coordonare a reabilitarii si revitalizarii Centrului Istoric, se mai elaborează reguli de administrare, regulamente urbanistice, se mai freacă niște mentă, se mai toacă niște bani că și așa nu sunt.
Între timp, de patru ani, fentăm gropile, întindem terase pe podețe de lemn și ne rupem gâtlejurile de bețivi prin cratere. Ne picură în cap zoaiele rufelor atârnate la uscat, ne cad bucăți de tencuială în bere și ne înghiontesc băștinașii zonei. Cât despre clădiri, “se va avea în vedere în acest sens proiectarea şi execuţia lucrărilor la faţadele de clădiri, amenajarea Pieţei Sfântului Anton şi construirea unei parcări în zona Splaiul Independenţei-Strada Franceză de care să beneficieze în principal vizitatorii Centrului Istoric.” susține Oprescu.
Au trecut 4 ani și 4 străduțe amărâte refăcute. Mai sunt 10 străzi și clădirile aferente de recondiționat. Aplicăm regula de trei simplă… în cât timp vor fi gata restul de străzi? Dar nu ne grăbim. E un Centru Vechi și la propriu și la figurat.
Concert Guns'n'Roses Bucureşti
Celebra trupă rock Guns’n’Roses va susţine un concert pe 21 Septembrie la Bucureşti, în cadrul turneului Chinese Democracy World Tour.
Concertul poate fi o ocazie excelentă pentru simpatizanţii PD-L şi PSD să
îşi pună pe ei tricourile cu Axl Rose, ornate cu trandafirii din sigla de partid.
Boulevard Pub, ferit de bulevard
Mânaţi de vremuri şi de vreme, în ultima perioadă am frecventat mai în detaliu centrul vechi al capitalei, în căutarea unui cuib nou, având în vedere faptul că cel vechi s-a dus pe apa Prutului. Şi cum perseverenţa dă roade în general, în cazul nostru a reprezentat excepţia. Cu alte cuvinte, încă mai căutăm…
…Dar nici nu putem ignora locurile care ne-au atras atenţia într-un mod plăcut. Respectiv Boulevard Pub, aflat pe strada Covaci, în centrul istoric al Bucureştiului. Un local micuţ, aflat pe o stradă liniştită, ferită de vacarmul zonei. Terasa micuţă, în genul celor franţuzeşti, cu şase mese, parcă, tronează în mijlocul unui peisaj mai degrabă trist, dat fiind faptul că imobilele de pe străduţă nu sunt renovate iar în vecinătate se mai află un singur băruleţ (vis-a-vis, chiar). Interiorul este decorat cu tente de interbelic, cu mobilier din lemn şi tablouri împrăştiate pe pereţi. Mesele sunt înalte toate. La mezanin se găseşte o zonă un pic mai izolată de restul barului însă îmi închipui că poate deveni înecăcioasă atunci când barul este plin, din cauza fumului.
Servirea este în regulă, oamenii de acolo fiind foarte amabili. Preţurile sunt un pic sub media zonei iar meniul conţine diverse cocktail-uri, vinuri şi pentru cei mai rafinaţi, precum şi câteva minuturi pentru cei care nu pot bea pe stomacul gol. Există şansa ca stocul anumitor beri să se termine prematur (noi am păţit cu Timişoreana, de exemplu). Muzica este faină (cu ceva tente de rock) iar unul dintre barmani ne-a promis că putem veni şi noi cu câteva sugestii muzicale (am spus că o să-i ducem un CD). În Boulevard Pub nu găsiţi reţea wireless, dacă nu puteţi rezista fără acces la www. Toaleta se află la etaj (localizarea sa poate deveni un impediment dacă depăşiţi cotele de avarie ale echilibrului) şi este foarte curată.
Aşadar, Boulevard Pub merită să fie bifat în agenda de lucru. În timp, dacă se va anima un pic strada pe care se află iar clădirile din jur vor fi renovate cât de cât, poate deveni o destinaţie interesantă după orele de serviciu.
