Ce-am avut, unde-am ajuns?

    Mișcările politice din 1989 m-au prins în clasa a cincea, anul școlar în care am cunoscut practica la câmp și anul în care am descoperit un pic de pasiune pentru istorie, fiind perioada în care devenise parte din materiile pentru care aveam de învățat acasă. Următorul an, 1990, a fost primul în care nu participam, în calitate de școlar, la manifestările prilejuite de nașterea marelui conducător al republicii, Nicolae Ceaușescu, motivul fiind acela că nu s-au mai ținut. O nou grup de politicieni abia ce preluaseră puterea, omorându-l pe fostul dictator. Cu Iliescu în frunte, a apărut CFSN. Viitorul suna deja altfel, în mintea mea de atunci, mai ales că la televizor puteam să stau mai mult de o oră, și nu doar seara. Deci, acum 19 ani, în ianuarie, se vedea orizontul.

Pe 26 ianuarie 1990, Ceaușescu era mort. Stadioanele erau goale. Poporul român privea către soare.  Dumitru Mazilu demisionează din CFSN. Prietenii știu de ce.

   În 1992, pe aceași dată de 26 ianuarie, parcursesem deja jumătate din clasa a șaptea, aveam o problemă cu acneea și prima mână pusă pe țâțele unei colege mi-a provocat un moment de auto-analiză sublimă, după câteva ore, în baia de acasă. Începusem de vreun an să-mi notez banalele evenimente într-un jurnal, redescoperit de curând cu o deosebită plăcere. Mai citeam și ziarele, comentând uneori cu cei de la școală întâmplările politice, sociale sau economice. Evident, fără nicio legătură cu realitatea și puternic reproduse după cele ale părinților. Prin ochii vârstei de atunci, situația era tulburată de probleme sociale provocate de gagici. Începeam să văd că viața pare mai grea decât este în povești.

Pe 26 ianuarie 1992, un dolar valora aproximativ 33 000 lei vechi. La cimitirul Ghencea se adunaseră câțiva rătăciți care regretau răposatul conducător. Românii trecuseră de mineriade iar soarele începuse să piardă din strălucire. Urmașul lui Ceaușescu își păstra nealterat zâmbetul.

   Am intrat la liceu. În 26 ianuarie 1994 eram un adolescent care se chinuia să-și formeze opinii, încercând să scape de influențele unora sau altora. Debutase epoca iubirilor serioase și a chefurilor cu alcool și tutun. Părinții deveniseră mai greu de suportat iar gândurile se îndreptau către momentul părăsirii cuibului. Tot atunci, începusem constituirea primului grup de prieteni, descoperind pasiuni și gânduri comune. Atitudinile și viziunile se transformă ușor.

Pe 26 ianuarie 1994, România semnează documentul care îi permite participarea la Parteneriatul propus de NATO, la operațuni de menținere a păcii. Ceaușescu era în același loc, având câțiva recunoscători la căpătâi. România se transforma în continuare.

   Pe final de liceu, în 1997, îmi doream cu siguranță o schimbare. Eram mai hotărât ca oricând să-mi iau viața în dinți, cât mai departe de locul unde evoluasem până atunci. Simțeam că pot să las în urmă tot ce fusese rău și să mă ghidez după propria opinie. Astfel, 26 ianuarie 1997 m-a prins la început de drum pentru facultate. O parte din teste debutaseră.

Pe 26 ianuarie 1997, România se afla la două luni după desemnarea unui nou președinte, cu o altă viziune față de ceea ce fusese până atunci. Viața românilor se pregătea pentru un nou ciclu, cu învățămintele de rigoare. La cimitirul Ghencea, aceiași oameni adunați la mormântul conducătorului din Epoca de Aur.

   În 2003 activam deja în câmpul muncii. Luasem viața în piept de-a dreptul și aveam deja o puternică și argumentată opinie despre oameni, situații, sentimente. Eram conectat la monden, politic, votasem. Știam cum ar fi bine, știam ce ar fi rău pentru țară. Aveam prieteni dedicați. Evenimente penibile și cu frumusețe înșelătoare își făcuseră apariția printre clișeele traiului meu. Chiar în 26 ianuarie 2003 aflasem că voi fi promovat. Mă gândeam deja la achizițiile pe care să le fac în momentul în care voi beneficia de salariul mărit.

Pe 26 ianuarie 2003, Gigi Becali făcuse un pas mare pentru el: cumpărase clubul de fotbal Steaua București. România era pe trendul unui progres aparent iar personajele controversate, ieșite de la naftalină sau din subcultură acaparau din ce în ce mai mult audiențele și mentalul colectiv.  Ceaușescu era deja istorie.

   Anul trecut, adică 2008, pe vremea asta, mă pregăteam de concediu. Devenisem purtător de inel în dublu exemplar, pe degetul inelar, doar în acte însă. Pe 26 ianuarie 2008 mă pregăteam de ziua soției. Bagajul de cunoștințe și de evenimente plăcute mi se mărise.  Îmi făceam planuri un pic diferite față de cele din anii trecuți iar viața de român conectat la starea națiunii mă măcina din ce în ce mai tare. Grupul de prieteni rămăsese același, detașat de trecerea vremii și cu o dorință și mai mare de a continua în aceeași formulă. Mă consideram, ca și acum de altfel, un record de bogăție din acest punct de vedere.

Pe 26 ianuarie 2008, România cunoaște recordul istoric la tragerea loto 6/49: aproximativ 12 milioane de euro. Țara este în declin cultural și mental. Ceaușescu apare ca o banală știre tv.

   A sosit 26 ianuarie 2009. Eu scriu la Revista Cioburi. Va fi eclipsă inelară de soare. Chinezii intră în anul boului. Românii sunt boi de multă vreme. Dumitru Mazilu e mort. Dolarul este în jur de 33 000 lei vechi. România este în NATO. Constantinescu este din nou la tv. Gigi Becali deține Steaua în continuare. Premiul la loto este mare. Românii vor rămâne boi. Ceaușescu ar fi făcut 91 de ani și sunt încă oameni care îl regretă. Pe 26 ianuarie 2009 Iliescu zâmbește la fel. Ce s-a schimbat în esență ?