L’HARMATTANU’ blazat, liniştit şi mândru

Pe vremea când eram ceva mai tânăr şi cuptorul casei unde locuiam eu era defect, jinduiam la gătelile de le vedeam prin GoodFood. Şi când tentaţia este mare, singurul mod de a îi face felul este să .. îţi dai drumul. Nu înainte de a lua în considerare aspectele celeste, ocaziunea, ziua de salariu şi pantofii cei noi. Că nu sărbătoreşti oricând.

L’Harmattan: scump pentru că trebuia să merite. Cică şefi, ştabi şi alţi meşteri-corporatişti de filieră francofonă îl au în lista scurtă de restaurante. Liniştit, curat, fix în centrul vechi al Bucureştiului (pe strada Franceză), specific marocan. Chiar al naibii de liniştit. Mai aveam un pic şi aş fi ajuns în stadiul ăla de iluminare şi echilibru interior – citisem pe undeva – în care reuşeşti să te înţelegi din priviri. O vreme chiar am reuşit, m-am împăcat cu mine şi am simţit puterea prezentului. Dar asta nu înseamnă că gata cu articolul.

Aveam rezervare, ne-am aşezat ca într-un muzeu, meniul a venit fără să-l fi simţit sau cerut. Dupa o vreme, însă, am cerut traducător, altfel riscam să dăm în vreo boală a colonului aromat, cu banii luaţi şi fără să fi făcut măcar o poză a orgiei. Dar ne-am domolit, numai pentru că n-ar fi încăput toate pe masă. Vorba ceea, bani au şi ţiganii.

Cu L’ Harmattan m-am înţeles de minune, din priviri, din simţiri. Aş fi construit împreună dezastrul imediatului.  Îmi place să şochez papilele, să inund gâtlejul, să anesteziez senzorii, să pârjolesc orice stă  receptacului în cale sau să mentolez cerebelul, când experimentez vreun fel de mâncare. Adaptez reţeta când n-am fix ce îmi trebuie, întreb de eventuale alergii înainte de a invita cobaiul. Ba chiar mă asigur că plata prestaţiei va fi pe măsura senzaţiei (şi pot aprecia după sticla de vin pe care o uscam cam cât de departe o să meargă relaţia între bucătar şi victimă).

Cu toate am fost într-o rezonanţă perpetuă, de-a lungul serii. Până la desert. Aici a apărut diferenţa, argumentul „contra” şi moartea pasiunii. Căci eu, înainte de a livra punctul culminant, zâmbind cu gânduri subînţelese despre (răs)plată, ei bine, prefer să fac rondelele de portocale presărate cu scorţişoară folosind alt cuţit decât cel cu care am tocat ceapa pentru tocana cu nume indescifrabil,  servită la primul fel. E un fel de şut în ouă pe care ţi-l dai singur şi apoi te întrebi de ce blonda de la drept n-a mai sunat…

Merită să mergeţi în L’Harmattan chiar şi numai pentru experienţa transcedentală, în care cuvintele mai bine nu le rosteşti. Că riscă să iasă vorbe după aceea.

                                                                                                                                                                             MAX.

Una bucată Centru Vechi

   Avem una bucată centru vechi. Al Bucureștilor, al bucureștenilor. Nu voi vorbi despre terasele haotice, despre perdeluțe, canapeluțe și prețurile de fiţe. Voi vorbi de străzile bombardate, de clădirile răpciugoase, de noroaie și jeg.

   Acum câțiva ani, în frenezia reabilitărilor, a fost cuprins și Centrul Istoric. Nu degeaba îi spune așa. Și nu mare ne-a fost surprinderea  când au descoperit că acele străduțe adăpostesc adevărate comori. Cel mai important vestigiu e considerat  Hanul Greci,  acoperit în mare parte de actuala clădire a BCR de pe Lipscani. Pe Smârdan, Lipscani, strada Franceză s-au descoperit Hanurile Zlatari, „Şerban Vodă”, Greci şi „Constantin Vodă”. Spre intersecţia cu strada Smârdan a fost scos la lumină cel mai mare han din Bucureşti, „Şerban Cantacuzino”, construit în perioada 1683-1685.  Pentru prima dată s-a putut vedea cum era Uliţa Mare, graţie descoperirii celor două hanuri faţă în faţă iar arhitecţii primăriei s-au mirat că ea nu era aşa de mare, având opt-zece metri lăţime, explică Gheorghe Adamesteanu, şeful Secţiei arheologie a Muzeului de Istorie Bucureşti. Cea mai valoroasă s-a dovedit a fi o magazie cu marfă a unui negustor, în Hanul Greci, care păstra încă intacte recipiente din porţelan şi faianţă englezească sau sticle, lucru rar în arheologie, după cum susţine Adamesteanu.

   Cu toate acestea, orice proiect de conservare cu sticlă a acestor vestigii nu s-a concretizat “pentru că ar fi şi prea scump, şi nici nu ar rezista la un trafic accidental, cum ar fi o maşină de pompieri sau betonierele care vor interveni la refacerea faţadelor mai târziu”, explică arhitectul primăriei, care spune că toate descoperirile de până acum vor fi îngropate la loc şi semnalate ca şi contururi, în viitoarele pavaje ale străzilor refăcute.

   Trei ani mai târziu, adică pe la începutul anului 2009, timp în care nu s-a mișcat o lopată, nea Oprescu, ajuns între timp de la stetoscop la primărie, mai cere câteva milioane de euro pentru reabilitarea celor 14 străzi pe motivul că au fost lucrări neprinse în contract. Tot atunci justițiarul din el pune la treaba Juriştii municipalităţii şi avocaţii Sedesa pentru a analiza modul în care s-au efectuat leneşele lucrări de reabilitare în Centrul Istoric, nivelul plăţilor şi facturile emise de antreprenor, având în vedere că, până în 2009, dintr-un total de 14 străzi care trebuiau refăcute potrivit contractului, s-a reuşit finalizarea lucrărilor pe patru străzi.

   La începutul anului 2010 nea primaru’ anunţă că după ce “lucrările au fost oprite în urma rezilierii contractului cu firma Sedesa, în septembrie 2009, reabilitarea Centrului Istoric va fi preluata de firma Apolodor, după ce aceasta a câştigat licitaţia privind punerea în siguranţă a lucrărilor”.  Între timp tot nu am văzut lopeți și cazmale, doar Statuia Lupoaicei mutată pompos, ca nuca-n perete, în fața fostului magazin București, ajuns o ruină.  Piaţa de la la intrarea pe strada Lipscani, unde e amplasată celebra „Lupoaică”, se va numi Piaţa Roma. Piață înseamnă 4 mp de gresie și bănci luminate.

   Suntem la mijlocul anului 2010. Acum câteva zile, nea primaru’ a prezentat în cadrul bilanţului activităţii sale din ultimii doi ani, un plan de bătaie pentru reabilitarea şi revitalizarea Centrului Vechi al Capitalei, “pentru ca acesta să poată să fie cu adevărat o atracţie a oraşului, un simbol, o inimă.”

Şase luni! Atât promite Oprescu că mai e nevoie pentru finalizarea lucrărilor. S-a mai înființat un consiliu de coordonare a reabilitarii si revitalizarii Centrului Istoric, se mai elaborează reguli de administrare, regulamente urbanistice, se mai freacă niște mentă, se mai toacă niște bani că și așa nu sunt.

   Între timp, de patru ani, fentăm gropile, întindem terase pe podețe de lemn și ne rupem gâtlejurile de bețivi prin cratere. Ne picură în cap zoaiele rufelor atârnate la uscat, ne cad bucăți de tencuială în bere și ne înghiontesc băștinașii zonei. Cât despre clădiri, “se va avea în vedere în acest sens proiectarea şi execuţia lucrărilor la faţadele de clădiri, amenajarea Pieţei Sfântului Anton şi construirea unei parcări în zona Splaiul Independenţei-Strada Franceză de care să beneficieze în principal vizitatorii Centrului Istoric.” susține Oprescu.

   Au trecut 4 ani și 4 străduțe amărâte refăcute. Mai sunt 10 străzi și clădirile aferente de recondiționat. Aplicăm regula de trei simplă… în cât timp vor fi gata restul de străzi? Dar nu ne grăbim. E un Centru Vechi și la propriu și la figurat.

Pinguinulfurios.

 

Boulevard Pub, ferit de bulevard

   Mânaţi de vremuri şi de vreme, în ultima perioadă am frecventat mai în detaliu centrul vechi al capitalei, în căutarea unui cuib nou, având în vedere faptul că cel vechi s-a dus pe apa Prutului. Şi cum perseverenţa dă roade în general, în cazul nostru a reprezentat excepţia. Cu alte cuvinte, încă mai căutăm…

IMG_0255

   …Dar nici nu putem ignora locurile care ne-au atras atenţia într-un mod plăcut. Respectiv Boulevard Pub, aflat pe strada Covaci, în centrul istoric al Bucureştiului. Un local micuţ, aflat pe o stradă liniştită, ferită de vacarmul zonei. Terasa micuţă, în genul celor franţuzeşti, cu şase mese, parcă, tronează în mijlocul unui peisaj mai degrabă trist, dat fiind faptul că imobilele de pe străduţă nu sunt renovate iar în vecinătate se mai află un singur băruleţ (vis-a-vis, chiar). Interiorul este decorat cu tente de interbelic, cu mobilier din lemn şi tablouri împrăştiate pe pereţi. Mesele sunt înalte toate. La mezanin se găseşte o zonă un pic mai izolată de restul barului însă îmi închipui că poate deveni înecăcioasă atunci când barul este plin, din cauza fumului.

IMG_0259

 

IMG_0256

   Servirea este în regulă, oamenii de acolo fiind foarte amabili. Preţurile sunt un pic sub media zonei iar meniul conţine diverse cocktail-uri, vinuri şi pentru cei mai rafinaţi, precum şi câteva minuturi pentru cei care nu pot bea pe stomacul gol. Există şansa ca stocul anumitor beri să se termine prematur (noi am păţit cu Timişoreana, de exemplu). Muzica este faină (cu ceva tente de rock) iar unul dintre barmani ne-a promis că putem veni şi noi cu câteva sugestii muzicale (am spus că o să-i ducem un CD). În Boulevard Pub nu găsiţi reţea wireless, dacă nu puteţi rezista fără acces la www. Toaleta se află la etaj (localizarea sa poate deveni un impediment dacă depăşiţi cotele de avarie ale echilibrului) şi este foarte curată.

IMG_0258

   Aşadar, Boulevard Pub merită să fie bifat în agenda de lucru. În timp, dacă se va anima un pic strada pe care se află iar clădirile din jur vor fi renovate cât de cât, poate deveni o destinaţie interesantă după orele de serviciu.

IMG_0260

Elephant. Pub&Live Music în centrul vechi al Bucureştiului

   Un loc nou în Centrul Vechi al Bucureştiului, Elephant Pub&Live Music vă invită în data de 17 Iunie la deschiderea oficială a clubului unde, alături de atmosfera clasică de pub, veţi putea descoperi şi un nou loc de concerte live în mijlocul Capitalei, în strada Gabroveni, numărul 16. În prima săptămână vor cânta Trupa Veche, EMIL, Chester şi El-Negro.

   Noul apărut în Centrul Vechi al Bucureştiului, Elephant Pub&Live Music este o destinaţie cu suflu nou, al cărei spaţiu este împărţit în două zone: pub şi terasă la parterul clădirii, şi zona de club, la subsolul clădirii – spaţiu destinat concertelor live, conferinţelor, evenimentelor speciale. Deschiderea noului club este anunţată printr-o serie de concerte cu trupe româneşti. Asfel, în data de 17 Iunie, Trupa Veche deschide seria de evenimente live. Cu un show bine pus la punct, rememorând melodiile celebre deja, Trupa Veche promite un performance live de mare succes.

   Seria concertelor va fi continuată de două trupe româneşti de punck-rock – E.M.I.L. şi Chester în data de 18 Iunie 2010. Chester este o trupă tânăra de emo-pop-punk din Bucureşti, care a concertat şi cu ocazia evenimentului 1MaiMare, stârnind o reacţie pozitivă din partea publicului din Vama Veche. În aceeaşi seară, alături de ei va susţine un show live de excepţie E.M.I.L., care împlineşte anul acesta 10 ani de existenţă, “10 ani de abuzuri, excese şi imoralităţi”, aşa cum declară membrii trupei. Zece ani, trei albume, câteva videoclipuri, un film documentar, nenumărate concerte şi vreo 5000 de beri reci mai târziu, E.M.I.L.-ii sunt pregătiţi pentru o seară excepţională alături de publicul din noul Elephant Pub&Live Music.

   În data de 19 Iunie, trupa El-Negro îşi promoveaza cel mai recent album al lor, Antipanica, material care reprezintă un concept pe care trupa îl propune ca un manifest sonor, alternativă şi semnal de alarmă pentru o societate din ce în ce mai încrâncenată, şablonată şi dominată de artificial, panică, efect de turmă şi ură.

   Vă aşteptăm, aşadar, la Elephant Pub&Live Music începand de joi, 17 Iunie, pentru trei nopţi de muzică live şi atmosferă de party, în strada Gabroveni numărul 16, pentru a descoperi împreună un loc în care nu numai că vă veţi simţi confortabil, dar veţi experimenta împreună cu noi o nouă dimensiune a muzicii live de bună calitate.

 

elephant_afis lansare

O vizită la Dirty Harry’s Irish Pub

   Gata, a început vânzoleala. Cum au apărut primele raze de soare mai pătimaşe, dorinţele de colindat prin parc şi apoi pe la birt s-au înmulţit. Cum parc în timpul serviciului nu se poate (mă rog, pentru oamenii decenţi), rămâne doar cârciuma de după muncă. Sau cârciuma din drum.

   Am nimerit într-una din zilele trecute la Dirty Harry’s Irish Pub, aflat undeva pe strada Franceză, în centrul vechi şi ponosit al Bucureştiului. Localul este (re)deschis de curând şi arată, evident, ca nou-nouţ. Şi chiar aşa miroase. Dispus pe trei nivele, etaj, parter şi subsol, destul de spaţios şi bine aerisit. Partea de sus este un pic mai mică decât cea de jos şi decorată mai spre cârciumă irlandeză, că doar tot românul o arde prin irish-pub-uri acum. Subsolul, tip arcadă, spaţios şi el, arată mai către o combinaţie de medieval, irish şi câte un strop de românesc. Mobilierul este din lemn, pereţii sunt jumătate patinaţi, jumătate cu decor cărămidă şi lambriuri, purtând din loc în loc tablouri cu papagli şi bere. Atmosfera, în general, caldă şi ospitalieră, luminată decent. Fapt pe care mi l-au arătat şi don’şoarele care serveau pe acolo. La etaj nu am mai ajuns…

 

1

   Că veni vorba de servit, păi să consumăm ceva. Bere, vin, cocktail-uri, mâncare. Şi nota la final. Dar ce putem avea pe notă? Un Tuborg draught, de exemplu, la 6 lei, de amăgeală căci Carlsberg-ul la 0.33 l este 9 lei. Pentru doamne, domnişoare şi Cătălin Botezatu găsim Coca-Cola la 7 lei/250 ml sau un cocktail nonalcoolic la 12 lei. Meniul conţine şi salate, supe sau minuturi pentru beţivii rafinaţi care nu se pot manifesta fără să arunce unul sau două boluri alimentare pe gât.

 

2

   Dirty Harry’s Irish Pub este ok de vizitat, chiar dacă preţurile sunt un pic peste medie. Muzica pare în regulă (noi am fost atacaţi cu ceva U2) şi am înţeles că în week-end-uri se bagă ceva muzică live iar în cursul săptămânii, la un moment dat, clienţii poa’ să ragă în microfon în sistem karaoke. Se fumează,  nu există wirelless iar toaletele sunt numai bune de folosit. Aşteptăm cu nerăbdare terasa. All right, boy!

 

3

Spectacol de Ziua Irlandei, ediţia a III-a, Bucureşti – Centrul Istoric (Şelari)

  După succesul primelor ediţii din 2008 şi 2009, pe data de 17 Martie 2010, un nou spectacol în aer liber de Ziua Irlandei, St. Patrick’s Day, va avea loc în Bucureşti, de data asta în centrul istoric al oraşului (zona Şelari-Franceză). Schimbarea locaţiei a fost necesară din cauza lucrărilor de reabilitare ce au loc în zona fântânii din Piaţa Universităţii, locaţie deja cu tradiţie.

  Ca şi anul trecut, cu ocazia acestui spectacol scena va fi împodobită cu multe baloane în tricolorul Irlandez: verde, alb şi portocaliu. Pe parcursul după-amiezii, publicul va putea să se fotografieze cu spiriduşii care vor anima piaţa, iar cei interesaţi se vor putea bucura de câte un trifoi sau tricolor pictat pe obraz. Începând cu orele 17, scena special amenajată va găzdui spectacole ale dansatorilor Irish Way, grupul Shannon va susţine un recital live de muzică tradiţională irlandeză iar după doi ani de absenţă trupa Blackbeers va reveni cu un show de rock-celtic. Pe parcursul serii vor avea loc şi diferite concursuri cu premii.

  Evenimentul este sprijinit de Guinness în calitate de sponsor principal, Unirea Shopping Center şi magazinul Irish Green.

  Evenimentul este organizat de Asociaţia Culturală Româno-Irlandeză .  

 

  Ziua Naţională a Irlandei, St. Patrick’s’ Day,’ este sărbătorită anual în întreaga lume în data de 17 Martie. În marile oraşe ale lumii (New York, San Francisco, Dublin, Londra, Sydney, Tokyo, etc.) au loc parade fastuoase pe bulevardele principale, urmate de concerte în aer liber şi în bine cunoscutele pub-uri.

 

StPat's2010Poster

Shelter Pub, o variantă de rezervă

Căldură mare, domnilor…Viaţa la capitală nu este una chiar plăcută, mai ales în perioada verii, şi orice ocazie care îţi oferă şansa de a păcăli dezagreabilul cotidian este binevenită. Mersul acasă după orele de muncă e bine să fie uneori precedat de un pit-stop la cârciumă, fie la o bere, fie la căscat ochii la bogăţiile de pe stradă. Prietenii ştiu ce înseamnă.

Zilele acestea am tras mai des la un local apărut de curând în ţigăneala din centrul istoric al Bucureştiului. Pe strada Şelari numărul 17, s-a deschis Shelter Pub, cu aceeaşi temă pe care o atacă în ultima vreme mai toate « puburile » apărute prin oraş. O terasă micuţă (5-6 mese) ne aştepta la intrare, cu o copertină neagră, perfect integrată în clădirile dărăpănate din jur. Înăuntru aer condiţionat, prea puţin simţit, însă, având în vedere că intrarea era fixată pe program de vară. Adică nu avea pereţii tip ferestre mari retractaţi. Mozaic pe jos (din acela mai mare), într-o nepotrivită legătură cu machetele aflate pe mobilierul vintage sau ornamentele specifice de bar. De apreciat faptul că spaţiul este generos, nedând senzaţia că vecinii ţi se urcă pe masă. Muzica este mai de toate felurile, nederanjând în mod special. Păi, dacă tot am intrat, să luăm o bere. Preţurile sunt la nivelul concurenţei din zonă (7 lei sticla de 500 ml Heineken, un exemplu) iar meniul oferă variante mai multe pentru doamne. Domnii, ce-i drept nu sunt pretenţioşi. De mâncare nu se găseşte, însă puteţi apela la o patiserie aflată 20 metri mai jos de bar, în cazul în care nu vă lasă stomacul în pace.

E, acum să le spunem şi pe alea rele. S-a întâmplat într-o seară să primim replica “îmi pare rău, berea pe care aţi cerut-o s-a terminat…”. Ţţţ! Nu e firesc, noo? Norocul nostru, al băieţilor, a fost că domnişoara care ne servea era deosebit de drăguţă. Şi nu mă refer la comportament, deşi aş putea să-l încadrez la aceeaşi rubrică. Toaleta este curăţică, cu toate că aseară un domn care nu a mai suportat tensiunea, probabil, a deşertat conţinutul vezicii sale direct pe uşă, oferind tuturor celor care intrau în toaletă şansa de a călca direct în baltă. Internetul wireless gratuit este mai greu de prins pe terasă dar până la urmă, cine are nevoie de aşa ceva afară când priveliştea este senzaţională? Cu mulţumiri, domnişoarelor ce se plimbă pe acolo. Bun, să tragem aer în piept, pantalonii pe burtă şi să continuăm. A, nu mai am ce. Asta a fost.

Aşadar, puteţi trece pe la Shelter Pub, pentru o discuţie cu prietenii. Dacă vă place, băgaţi-vă la dart’s sau fussball care sunt şi gratis. Ori, dacă doriţi căscatul ochilor la TV, o puteţi face la cele două LCD-uri aflate în incintă. Sau, pur şi simplu admiraţi priveliştea. Domnii ştiu de ce.

P.S.: Pozele sunt execrabile. Contează?

Cafe Bistro Vilacrosse, mâncare şi băutură în centru

   cafe bistro

   Într-una din peregrinările serale către zonele curgătoare cu bere, gastronomie şi privelişti voluptoase de vară, am nimerit în Pasajul Vilacrosse, un gang celebru al Bucureştilor, aflat apropape de Universitate şi pătat cu influenţele rustico-orientalo-neaoşe. Nu excelează în curăţenie, estetic sau confort dar se pot găsi câteva opţiuni de testare a stomacului şi gâtlejului.  Să purcedem, în consecinţă…

   Aseară am ales Cafe Bistro Vilacrosse, un restaurant ascuns printre multitudinea de mese din pasaj. Înăuntru ne aştepta o atmosferă destul de caldă şi simplă, împrăştiată peste cele opt sau nouă mese acoperite cu feţe de masă în carouri roş-albe. Pereţi bej, lustre cu abajur şi decor având urme de rustic oferă la o primă aruncare de privire un spaţiu intim, numai bun de servit masa şi citit presa. Aerisirea destul de bună te face din când în când să uiţi că te afli într-un local de fumători. Personalul este destul de amabil şi uşor de reperat, ceea ce mi se pare de bun simţ pentru un restaurant mic. Hai să consumăm ceva, dacă tot am intrat.

   Prima pagină a meniului afişează definiţia straielor gastronomice: „o bucătărie ungurească cu accente ardeleneşti”. Foamea din mine mă îndeamnă să trec repede peste analiza de preţ însă, într-o perioadă de criză, reuşesc să desluşesc cu brio cifrele din dreptul fiecărui fel de mâncare. Să spunem, deci, că localul  Cafe Bistro Vilacrosse nu este unul ieftin, chiar un pic peste medie. Adică, băutorii de Ursus lasă 6 lei pe o bere, cei de Tuborg lasă 7 lei. O iahnie de fasole de post costă 9 lei iar o ciorbă de văcuţă este tot 9 lei. Plusăm şi cu ficăţei+cartofi ţărăneşti care ne uşurează de 16 lei. Bîrrr! A-propos de uşurat, toaleta este una singură, universală şi are intrarea printr-o cabină telefonică similară cu cele londoneze. Cum s-ar spune, mersul la toaletă echivalează la propriu aici cu datul unui telefon.

   Dar să revenim la mâncare. Porţiile nu sunt proporţionale cu preţul acestora dar sunt gustoase. Mâncarea poate fi servită mai repede sau mai târziu, în funcţie de felul comandat, jumătatea de oră fiind, până acum, plafonul maxim. Recomand castraveţii muraţi care sunt excepţionali. Pentru cei care suferă de transpiraţii de după masă există aer condiţionat. Iar pentru pofticioşii care vor să caute pe google pastilele care sunt recomandate pentru digestie avem o veste proastă: nu există reţea wireless.

   Măcar o dată merită să încercaţi o experienţă la Cafe Bistro Vilacrosse, chiar dacă este sezon estival şi terasele sunt la putere.  Cine ştie, poate vă place.

 

P.S.: Aseară, pe nota de plată era trecută o bere în plus. O fi fost greşeală, n-o fi fost…