Stolojan e de părere că democraţia împiedică guvernul să rezolve criza.
La câtă turnătorie a fost în ultimii 60 de ani în România poate că e firesc să ne conducă o mână de fier.
Înapoiere la nivel înalt
Traian Băsescu va pleca săptămâna aceasta într-o vizită în SUA.
Probabil că scopul vizitei preşedintelui este să ducă criza înapoi de unde a venit.
Criză în învăţământ
Ghid de supravieţuire pe timp de criză
Dacă banii n-aduc fericirea atunci putem susţine cu tărie că guvernanţii noştri nu ratează nicio ocazie să ne facă cât mai fericiţi. Avem creşteri de TVA, reduceri salariale, impozite pe venit, impozite pentru stat, impozite pe aplecat. Avem convingerea, avem speranţa. Avem de toate. De ce să nu avem şi ghiduri de supravieţuire pe timp de criză. Iată cum ar suna un asemenea ghid în viziunea experţilor în craco-economie, experţi de pe lângă redacţia Revistei Cioburi.
– În cazul în care lucraţi la stat, renunţaţi la slujbă. Veţi economisi banii pe care îi daţi pe transport şi, în plus, veţi contribui prin decizia d-voastră la micşorarea numărului de bugetari.
– Reorientaţi-vă spre o altă sursă de venit. Memoraţi două, trei poezii de-ale lui Eminescu şi recitaţi-le cu talent după ce vă poziţionaţi strategic în locuri aglomerate, investiţi toate economiile d-voastră în bilete SuperBingo Metropolis sau încercaţi cu un jaf armat la benzinăria din cartier. Cine ştie, poată vă iese…
– Încercaţi să vă lichidaţi creditele bancare. Dobânzile vă omoară cu zile. Dacă nu aveţi posibilitatea materială să finalizaţi acest demers, încercaţi măcar să lichidaţi creditorii.
– Vindeţi-vă locuinţa şi donaţi 75% la bugetul de stat pentru a pune umărul la redresarea economiei. Cu cei 25% rămaşi puteţi vă puteţi retrage la cort unde veţi puteţi aştepta în linişte trecerea crizei.
– Evitaţi să mai mâncaţi. Cheltuiţi prea mult pe tot soiul de alimente nesănătoase pe care oricum le căcaţi. În plus, veţi scuti şi banii daţi pe hârtia igienică iar consumul de apă va fi semnificativ redus.
– Renunţaţi la duşul zilnic şi la antiperspirante. Puteţi rezolva problema transpiraţiei foarte uşor prin aplicarea zilnică a unei pojghiţe de smoală la subraţ.
– Renunţaţi să mai cumpăraţi apă îmbuteliată. Hidrataţi-vă direct de la robinet sau, dacă este cazul, direct din sufragerie.
– Renunţaţi la băutură şi încercaţi drogurile. Experimentaţi care dintre acestea se potrivesc cel mai bine constelaţiei d-voastră neuronale şi nu ezitaţi să abuzaţi de ele în fiecare zi. Vă aşteptă o lume mai bună.
– În general, renunţaţi.
Miau. Mi-au rupt şira spinării
Imaginile cu o pisică blocată în geam, surprinse acum câteva zile în Bucureşti, au creat un şir de reacţii în presa internaţională care nu a ezitat să compare momentul de criză al felinei cu situaţia actuală a României.
Ne aşteptăm ca presa internă să reacţioneze prompt, susţinând că aceasta nu a fost decât o demonstraţie ce a avut ca scop să arate lumii întregi că şi românii sunt capabili să rupă pisica în două.
Reforma statului capră
Există voci din corul optimiştilor care afirmă pe tonuri înalte cum că tăierea macaroanei bugetarilor este o primă măsură a vastului şi atât de necesarului program de reformare a statului pe care PDL-ul s-a angajat de atâţia ani să îl implementeze. De ce a fost oare nevoie să se ajungă cu cuţitul la os ca asemenea măsuri să se pună în practică? Răspunsul vine scurt şi la obiect: ei au vrut dar nu au fost lăsaţi să o facă.
Deunăzi, la aproape şase luni de la încheierea alegerilor prezidenţiale, după îndelungi analize ale experţilor cabinetului Boc, s-a stabilit că a sosit timpul. Doar coincidenţa a făcut ca momentul de maximă responsabilitate să se suprapună cu vizita reprezentanţilor FMI.
Să fi avut pretenţia ca aceste măsuri să se fi luat în plină campanie electorală ar fi fost total nerealist. Orice cetăţean cu un dram de lucididate e conştient de acest lucru. Cât despre demararea aşa-zisei reforme a statului în ca şi inexistenta perioadă de coexistenţă guvernamentală a PDL-ului cu mult huliţii pesedişti închegată la finele lui 2008, nici nu se pune problema. Cum să ai mână liberă când ai comunişti drept parteneri de guvernare!? Să nu ne mai aducem aminte de cei patru ani irosiţi de neascultătorul Tăriceanu. Patru ani?! Vă daţi seama câte lucruri bune s-ar fi putut face în patru ani de un guvern marca Boc?
Şi în plus, situaţia economică precară a României nu s-a acutizat doar pe fondul crizei mondiale sau a slabei gestionări a situaţiei. Există mult mai multe cauze, mult mai multe nuanţate care au făcut ca până şi bine-intenţionaţii oameni ai preşedintelui să nu poată preîntâmpina acest impas economic. Aici nu trebuie uitată nici contribuţia Guvernului Năstase în timpul căruia s-a furat în haită ca în codru. Să ne aducem aminte şi de Ion Iliescu şi incursiunile minerilor cu trenul, pe bani publici, la Bucureşti. Păi dacă domnul Băsescu ar fi fost ministrul Transporturilor în acea perioadă tulbure (nu că n-ar fi fost) şi-ar fi ştiut el ce vremuri îl aşteaptă în cel de-al doilea mandat, n-ar fi cerut el să se taie bilet dus-întors fiecărui justiţiar subteran în parte ca să pună banii la buget? De vină e şi Ceauşescu cu împrumuturile lui care au dus ţara în sărăcie. De vină sunt ruşii că nu ne-au înapoiat tezaurul. Să nu mai vorbim de influenţa nefastă a trioului Horea, Cloşca şi Crişan care au băgat zâzanie între ţărani. La fel şi turcii care ne-au secătuit vistieria cu fiecare dintre tributurile exagerate pe care le pretindeau. Nu trebuie să omitem nici influenţa nefasta pe care au avut-o triburile migratoare, în special pecenegii, asupra situaţiei economiei actuale a României, triburi care rulau galbeni neimpozabili şi distrăgeau oamenii de la muncă tot foindu-se prin ţinut.
Aşadar, dacă cineva afirmă că aceste măsuri drastice s-au luat într-un context economic la care s-a ajuns cu precădere din cauza guvernării PDL, înseamnă că acelui cineva chiar îi scapă the big picture-ul.
Taxa de Fast-Fut
Nici n-a început bine anul şi guvernul s-a gândit să mai rupă de la gura cetăţeanului şi să rotunjească puţin obrăjorii bugetului rahitizat de ubicua criză. Îngrijorat chipurile de produsele nesănătoase de care abuzează consumatorul autohton, Ministerul Sănătăţii îşi ia inima în dinţi şi tablele cu aditivi alimentari la subraţ şi decide să introducă Taxa Fast-Food.
Servită sub ambalajului trendului global anti-junk-food, ideea prinde. Dacă ne mai gândim şi la invazia de produse fast-food de pe piaţa românească şi dacă ne mai uităm şi la ţingăii post-decembrişti pe care nu i-ar cuprinde nici pantalonii lui Hopa-Mitică, am zice că o astfel de iniţiativă este chiar binevenită. Dar de ce-a trebuit guvernul să ia o astfel de măsură şi să o servească ca pe o pastilă împotriva obezităţii în condiţiile în care previziunile pentru 2010 taie din start pofta de mâncare a majorităţii consumatorilor? Nu era mai bine să se spună franc că e nevoie de bani la buget?
Dacă e să privim această măsură în contextul crizei economice actuale, este ca şi cum viţelul ar fi sfâşiat de lupi în timp ce ciobanul are grijă să-i dea să mestece boului în devenire doar nutreţ de cea mai înaltă calitate.
Acuma, dacă tot intră în vigoare o astfel de lege, sper eu ca măcar mecu’ de la Unirii să se închidă. Ştiu, sunt răutăcios. Dar atunci să vedem unde dracului îşi mai dă întâlnire lumea în Bucureşti.
Criza umană
Am tot auzit legendele despre criza de patruzeci de ani a bărbaţilor. Că în jurul acestei vârste, masculii alfa, beta, etc. îşi dau seama că femela de lângă ei nu mai respectă standardele cu care au smuls DA-ul dintre dinţii dumnealor şi, ca atare, încep o călătorie iniţiatică, soră cu Kamasutra, pe la alte cuiburi stinghere. Cu sau fără discreţie.
În opinia mea, această criză nu există. Este o legendă falsă. La patruzeci de ani, poate statistic, se întâmplă cele mai multe divorţuri, despărţiri, paşi strâmbi sau alte evenimente străine de noţiunea de cuplu durabil dar acest lucru nu ar trebui să ducă spre definirea crizei de patruzeci de ani. Şi, oricum, nu este numai a bărbaţilor. Căci dacă ei o aplică, atunci criza este a femeilor. Pentru că doamnele o produc, nu?
Ceea ce există cu adevărat, şi tot criză aş denumi-o, este criza bărbaţilor. Şi atât. Iar ea nu trebuie să aştepte patruzeci de ani să se producă. Aceasta începe să capete formă de la prima limbă strecurată printre măseluţele angelice ale primei femele atacate vreodată şi ţine inclusiv după andropauză. Natura, când a plămădit specia umană, i-a instalat şi driver-ul de procreare, dotând pe fiecare din cei doi indivizi necesari pentru a făuri un pui cu câte ceva. Dumneaei a primit incubatorul iar dumnealui a primit sarcina de a se asigura că specia supravieţuieşte. Ca atare, domnii nu fac altceva decât să poarte acest „blestem” şi încearcă să-şi facă din plin datoria.
Ce este mai greu este faptul că, iată, evoluţia ştiinţifică pune piedici socotelilor naturale, inventând tot felul de metode care să împiedice procrearea. Iar din acest motiv sarcina masculilor devine şi mai grea, pentru că, statistic vorbind, şansele de reuşită sunt direct proporţionale cu numărul de evenimente „atacate”. De aceea, doamnelor, criza nu este a bărbaţilor. Este a întregii omeniri! 🙂
De la 50 Cent la juma’ de dolar
Criza nu are preferinţe atunci când vine vorba de sex, naţionalitate, statut social, gusturi în gură sau gusturi în general. Sau cel puţin aşa ar trebui să acţioneze o criză care se respectă. Aşa cum este şi cazul crizei mondiale actuale.
Iată un exemplu elocvent: pe fondul recesiunii, rapper-ul american 50 Cent a fost nevoit să mai strângă din cureaua cu diamante şi să renunţe la luxul cu care era obişnuit. Dacă până nu demult artistul american cumpăra câte un diamant zilnic, odată cu criza omul e nevoit să vândă din cele vechi pentru a-şi satisface nevoia de a cumpăra lucruri noi. Exact ce aminteam şi mai sus. O criză care se respectă nu se lasă intimidată nici măcar de legiunile de bijuterii sau diamante practicante de 24 de karate din colecţiile vedetelor înstărite. Aşa cum spunea şi sărmanul rapper, astea sunt vremurile în care înveţi despre adevărata valoare a banilor. Abia acuma se vede ce înseamnă să cheltuieşti în loc de o mie de mii de dolari pe lună doar cinci sute de mii de dolari.
Cu riscul de a fi răutăcios, poate că era şi normal să se întâmple aşa. Câtă aroganţă îţi trebuie să te afişezi cu un nume de 50 de Cenţi şi să învârţi milioane de dolari?…
Statul vs statul degeaba al bugetarilor
Mare grevă, mare… Astăzi, 5 octombrie 2009, România bugetară e paralizată. Odată cu ea, amorţeşte şi cealaltă Românie. Astăzi, marea parte a funcţiilor aparatului de stat sunt trecute pe punctul mort. Suntem martorii unei premiere naţionale. Peste 800.000 de bugetari din administraţia publică, învăţământ şi sănătate au demarat astăzi cea mai mare grevă generală din istoria României postdecembriste.
Zău că-i paradoxal. Într-o ţară în care statul degeaba e perceput la rangul de activitate intensă, iar zicala timpul trece, leafa merge e principalul motor care urneşte omul din pat dimineaţa, stai şi te gândeşti cum de nu s-a montat românul până acuma să atingă asemenea recorduri absolute în materie de greve.
Până mai acum, parcă nici grevele nu erau greve. De astăzi însă, situaţia se schimbă. Ori că sindicatele au devenit mai puternice, ori că România începe să fie scuturată de criză iar sacul de la buget a ajuns la fundul gol, ori şi una şi alta, această mişcare de protest a venit cum nu se putea mai prost pentru Guvernul Promoţional Boc, Doi în Unul. Nu acelaşi lucru putem afirma despre clasa politică aflată în opoziţie, intrată într-o acută efervescenţă, acum, în prag de alegeri.
Nici nu vreau să mă gândesc ce soluţii vor găsi politicienii pentru rezolvarea acestei probleme stringente. Şi când spun politicieni nu mă refer la aceia din actualul guvern. Cabinetul Boc nu trebuie decât să tărăgănească totul până după alegeri. După aia, potopul! Mă refer aici la toţi ceilalţi politicieni angrenaţi în cursa electorală şi la soluţiile populiste pe care le vor înainta cu privire la rezolvarea acestei crize. N-ar fi deloc exclus ca Geoană să afirme cu accentul pe rrr că va lua de la bogaţii PSD şi va da înapoi la săracii bugetari, ca Oprescu să se ofere să opereze pe gratis cât mai multe cazuri pentru a lăsa mai mulţi bani în sistemul sanitar, ca Antonescu să declare că, dacă e nevoie, va lua bani şi de la Patriciu sau ca Becali să declare că situaţia de criză poate fi depăşită numai prin post şi rugăciune. Băsescu iese din calcul. Băsescu o să facă ce e mai simplu. O să dea vina pe Boc.