Am urmărit de mai multe ori clipul electoral al Elenei Băsescu turnat s-o călăuzească în campania pentru alegerile europarlamentare. Nu ştiu dacă să mă amuz copios sau să mă întristez. Încă sunt în dubiu.

Fundalul sonor şi primele cadre cu marea cea albastră în spatele sacoului mov mă fac să mă gândesc la un început de dramă siropoasă în care protagonistul îşi deapănă amintirile ce vor releva într-un final destine tragice.

Imediat ce domnişoara politician începe să articuleze primele cuvinte, un gând paralel îmi dezgroapă din memorie modul în care erau spuse replicile în piesele de teatru puse în scenă în faţa clasei la orele de română din liceu, atunci când majoritatea jucătorilor de-a teatru alergau pe lângă registrul personajului de interpretat. Exact aceeaşi alunecare în penibil. Diferenţa este că noi o făceam pentru un zece la română; EBA o face pentru o notă de trecere la europarlamentare.

Clipul mi-a mai ridicat şi alte întrebări. Rog pe EBA, pe cei care i-au montat imaginile sau i-au făurit discursul să răspundă.
1.    De ce nu e uşşşor să te cheme Băsescu? Se pronunţă greu de la botox sau eşti confundată cu fiica preşedintelui?
2.    De ce paşii, nestabiliţi de tăticul, către studiile economice şi masteratul în ştiinţele politice sunt făcuţi anemic înapoi?
3.    Dacă nu a făcut-o până nu a atras-o cariera de fotomodel, asta înseamnă că a fost neatinsă până atunci sau o făcuse şi înainte?
4.    Totodată, cine a avut tupeul să o pună pe fata marinarului tocmai pe lista candidaţilor?
5.    Cine este plecăciosul care îi pupă mâna prinţesei?
6.    Cât de independente sunt puterile sale în raport cu PD-L-ul?

Deşi şi-a învăţat bine replicile, singurul rol care i se potriveşte cel mai bine în politică domnişoarei Băsescu este cel de fata lui tata. Dacă păpuşa va prinde loc în Parlamentul European, îi doresc să fie colegă de bancă cu Chucky, iar alegătorilor săi le urez să-şi numere vocalele pe degete.

În final,  iată şi clipul!