Lady Ca(n)ca(n) sau Doamna Gaga

   Deşi nu sunt un fan învrăjbit al mondenului, nu pot să nu remarc titlurile care anunţă, strident, isprăvile şocante ale duduii Lady Gaga. Ba că a avut chiloţi de plasă în concert, ba că a făcut un videoclip cu tente homosexuale (wow!), ba că a luat bani de la un miliardar rus ca să-l bage în videoclip, ba că nu ştiu ce. Şi peste tot, titluri: Lady Gaga şochează din nou!. Adică??

   Ultima „ispravă” de acest gen am găsit-o astăzi prin presă: Şoc! Lady Gaga a pozat în haine de bărbat! Controversata, extravaganta, etc.! Ce mare sculă o fi ca o tanti (celebră sau nu) să pozeze în haine de bărbat? Ce-i atât de şocant? Adică e mai aiurea decât un roacher cu plete, pantaloni de piele rupţi în cur şi machiat cu negru? (să nu mă înţelegeţi greşit, rock rules!) Da, ar fi fost un pic pe lângă drum dacă ar fi pozat în haine de bărbat iar mai apoi, după ce şi le-ar fi dat jos, să arate p#la către obiectiv. Atunci să te ţii! Lady Gaga şochează: în sfârşit, i s-a sculat! Dar aşa, anost, doar cu nişte ţoale de mascul corporatist, pe cine dracu’ şochează? Şi, mai ales, de ce?

   Lăsând la o parte tentativa de muzică pe care o face, această „divă” a scenei mondene internaţionale îşi bazează imaginea şi renumele pe seama unei echipe de băieţi (şi/sau fete) care nu fac altceva decât să arunce presei tot felul de căcaturi forţate, menite să se înfigă în ochii celor care le gustă, transformând-o fals în nu ştiu ce mare controversată, sărită de pe fix sau orice altceva. Şocant să fie, neapărat!

   Îi sugerez distinsei doamne Gaga să lase prostiile deoparte, să-şi revizuiască atitudinea de paparudă plină de şoc şi să se apuce de cântat serios. Nu de alta dar sunt sătul deja de şoca(n)ţii de la AC/DC sau Rammstein încât să mai pot înghiţi şi isprăvile dumneaei. A, şi să nu uit de Petrică de la Roman, se ştie! Şmechere, şmechere!

Veşnica pomenire PSD, afiş sub acoperire

Ieri seară, pe când ieşeam din staţia de metrou, mi-a atras atenţia un afiş electoral pe un fundal roşu, cu o poză de grup, ce contura difuz şapte profiluri sub lumina pală a unui stâlp de iluminat public.  După ce am parcurs de la stânga la dreapta personajele (Voiculescu, Năstase, Iliescu, Geoană, Vanghelie, Hrebenciuc şi Vântu) am schiţat un zâmbet amar şi mi-am întors capul văzându-mi absent de drum, în timp ce în subsidiar din ce în ce mai multe întrebări îmi survolau prin minte. Ce caută omul din umbră al PSD, Hrebenciuc, într-un afiş electoral? Cum de a acceptat Vântu, un individ atât de scump la vedere, să se expună public tocmai într-un context electoral ca acesta?  Cât de inconştient să fii ca lider de campanie încât să asociezi asemenea personaje într-un banner electoral, imediat după încheierea primului tur de scrutin, întocmai în mijlocul unui electorat care ar trebui să treacă mai întâi cu vederea bubele celor expuşi pentru a-i acorda votul candidatului propriu? Toate aceste expuneri paradoxale au convers inevitabil într-o singură direcţie, găsindu-şi un singur răspuns. Afişele sunt o făcătură. De cine şi în ce scop, rămâne la latitudinea cititorului să concluzioneze.

Stau să mă întreb însă până unde se poate ajunge cu astfel de tactici de dezinformare? Cât de jos se mai poate coborî? Câţi dintre cei care au văzut afişul şi-au dat seama că acesta este o ironie fină? Câţi au îmbrăţişat această manevră? Cum s-ar simţi un potenţial alegător, care după ce se lasă purtat de sentimentul stârnit de ansamblul de personaje dintr-un asemenea afiş, realizează că nu a fost decât victima unei meschinării electorale? Până unde poate tolera orgoliul şi inteligenţa alegătorului derapajele oamenilor politici? Câţi sesizează şi condamnă caracterul ilicit al unei mişcări ca aceasta? Care este gradul de obedienţă faţă de un politician sau faţă de o idee politică indusă sau mai puţin indusă? Până unde sunt dispuşi unii susţinători să meargă alături de liderul lor politic? Câţi dintre cei care votează şi-au pus oare întrebări ca acestea, înainte de a acorda votul unui candidat?

afisPSD2afisPDS1