Luni, 15 martie, în Club Control din Bucureşti, veţi putea urmări un eveniment special, realizat de ACCEPT, un ONG care promovează drepturile minorităţilor sexuale. Seara va începe de la ora 20.00, cu o piesă de teatru în regia Florentinei Ionescu iar apoi urmează Glam-party, cu trupe, artişti şi hituri gay începând din anii ’70 până în prezent.
Intrarea la eveniment este liberă.
Sâmbătă a fost Parada Gay Fest. Spre deosebire de anii precedenţi nu au avut loc incidente. Anul acesta nimeni nu a fost rănit. Nu s-au înregistrat victime nici de partea participanţilor la paradă, fie că au purtat tocuri sau nu, nici în rândul curioşilor de pe margini care au venit să arunce un ochi sau un ou sau o bucată de pavaj asupra minorităţilor sexuale mărşăluinde.
La ce desfăşurare de forţe a avut Jandarmeria, ai fi crezut lejer că este vorba de o vizită a Papei sau de vreun summit internaţional de mare anvergură. Sute de mascaţi au îngrădit traseul pe unde urma să treacă parada cu fetiţe şi băieţi, lăsând să se înţeleagă că acţiunea ce urma să se desfăşoare se înscria în rândul acelora cu un grad sporit de securitate.
Timp de aproape două ore ne-am învârtit (şi pe la Unirii şi pe la Izvor) pentru a avea un simplu contact vizual cu grupul vesel şi pestriţ, vânat de obiectivele camerelor. Dar nu, nu a fost posibil. Fără legitimaţie de presă erai uşuit de etităţile masive pavate cu plastic negru, mascaţii. Condiţii de siguranţă înseamnă condiţii de siguranţă, nene. Păi la ce distanţă au ţinut ei publicul curios de punctul zero, care era centru paradei, n-ar fi bătut nici puşca cu lunetă. Luându-şi treaba foarte în serios, băieţii erau setaţi de la bun început pe modul de funcţionare mare derbby. Adică, doamnă, vă rugăm să vă luaţi căţelul şi să mergeţi mai încolo că aici e aria de siguranţă, da? Sau haideţi şi dumneavoastră domnişoară mai încolo că n-aveţi ce vedea aici! Şi nu înţeleg, de ce puşca lor cu aer comprimat a fost nevoie să evacueze întreg Pacul Izvor? Li s-or fi reactivat unora de sus procedurile de siguranţă aplicate pe vremea când tovarăşul venea Acasa Poporului?
Toţi curioşii de pe margine căscau ochii ca proştii în interiorul imensei arii de siguranţă fără să se ştie de unde şi când vin curajoşii participanţi. Or fi intrat puţin pe la Adrian Năstase pe la Parlament şi mai întârzie, ori toată masarea asta de forţe o fi fost doar o diversiune pentru ca parada să poată avea loc într-un cadru mult mai liniştit… Lumea nu cunoştea… Întreaga nebuloasă crea impresia că în spatele cordoanelor de jandarmi tocmai s-a descoperit gaura curului, iar ei au primit ordine stricte ca nimeni să nu o pătrundă.
Pot înţelege că România nu are deschiderea şi nu este pregătită (şi asta s-a observat şi în urma paradelor gay din anii trecuţi) să ţină un marş al minorităţilor sexuale în condiţiile în care au loc şi celelalte marşuri, doar cu un cordon, două de jandarmi, în plină stradă. Dar să cazi atât de uşor în extrema cealaltă, nu e bine nici aşa, băi nene. Dacă vor să fie mult mai în siguranţă, să organizeze următoarea paradă undeva în studio unde să aibă acces doar presa, fără a mai fi nevoie să paralizeze juma’ de centru. Nu mai pun la socoteală faptul că întreaga desfăşurare de forţe va face ca minorităţile sexuale să fie şi mai stigmatizate în rândul celor care nu tolerează ideea. Adică cine căcat sunt ăştia bă de beneficiază de atâta atenţie şi protecţie. Las’ că-i aranjăm noi!
Personal nu am nimic împotriva minorităţilor sexuale. Fută-se unde-or vrea şi cum or vrea. Fiecare e liber să-şi aleagă aşa cum simte partenerul/partenera. Dar modul în care au văzut să organizeze autorităţile acest aşa-zis marş al toleranţei, pe lângă condiţiile exagerate de siguranţă în care s-a desfăşurat evenimentul, nu a făcut decât să marginalizeze şi mai mult fenomenul în sine, separându-l şi mai acut de lumea ce ar trebui să înveţe să-l tolereze.
Mulţumiri lui Robert pentru aportul adus la realizarea acestui material.
Binefăcători găseşti pe toate drumurile. Intenţiile lor sunt lăudabile însă ideile sunt proaste. Oricine are păreri pe care este dornic să le aplice, să le supună atenţiei. Dacă nu eşti interesat(ă) cu siguranţă vei deveni.
Statul se simte în măsură să decidă ce este mai bine pentru cetăţean, compania la care lucrezi decide comportamentul pe care trebuie să îl ai în faţa clienţilor, organizaţiile non-guvernamentale decid cum ar trebui să te comporţi cu ceilalţi. Fiecare îşi impune viziunea socială celuilalt. Toţi au păreri şi consideră că ar trebui respecţi decizia celuilalt pentru că aşa este corect. Însă aici apare non-sensul. Impunându-mi-se un model de comportament mi se neagă libertatea de mă exprima conform propriilor mele credinţe. Ceea ce nu este corect.
Mă simt cenzurat când nu am voie să fac mişto de homosexuali. Nu este corect politic să fac acest lucru. Însă îmi asum riscul de a fi imatur, nesimţit şi de a părea Dorel care face glume de autobază. La fel cum homosexualii îşi asumă riscul de a fi ceea ce sunt.
Mă simt cenzurat când nu am voie să fac mişto de femei. Sunt catalogat ca sexist sau misogin. Îmi pare rău, dar chiar suntem diferiţi. Psihologic, comportamental şi chiar anatomic (!).
Mă simt cenzurat când mi se impune să nu fumez. Iarbă sau tutun. Sau să beau alcool. M-am născut cu liberul arbitru la purtător. Cum ar putea altcineva să decidă ce este bine şi ce nu pentru mine?
Mă simt cenzurat când mi se pune pumnul în gură că ascult altfel de muzică (chiar dacă sunt manele). Gustul nu se discută. Comportamentul de manelar da.
Pe scurt, mă simt cenzurat. Şi nu neapărat de stat, de organizaţii, etc. Mă simt cenzurat de societate în general. Sistemul social în care trăim astăzi nu este cu mult mai diferit de comunismul de acum 20 ani. Există reglementări pentru toate actele sociale. Există reglementări pentru râs, vicii, sex, comportament, religie, timp liber, etc.
Nu putem râde de celălalt decât dacă menţionăm că este un pamflet. Însă mecanismul psihologic al râsului constă în a spune un adevăr (în general o hibă) într-un mod indirect. Pot să etichetez mişto-ul ca pamflet, scobitoare sau căcat. Tot acelaşi lucru va fi şi tot aceleaşi efecte le va avea. Şi indiferent că voi râde de gay, clowni sau politicieni, adevărul care face obiectul râsului va rămâne acolo. Singurul rezultat al unei reglementări a râsului va fi cenzura asupra celui care râde. Mai mult, cel de care nu mai râdem nu va lua în considerare niciodată alternativa unui alt comportament deoarece – nu-i aşa? – el face parte din normalitate.
Nu putem fuma iarbă dar avem voie să fumăm tutun şi să bem alcool. Tutunul şi alcoolul sunt principalii ucigaşi din secolul XXI. Cu toate astea, cineva decide pentru mine ce este mai bine. Argumentul conform căruia aceste legi sunt date pentru a proteja copiii de flagelurile drogurilor sau alcoolului este un rahat cu apă rece. Nu au protejat nimic până în prezent şi oricum nu doresc să fiu protejat în acest sens. Statul nu poate apăra un copil care nu este apărat în primul rând prin atenţia şi implicarea părinţilor. Prin interzicerea unor substanţe care nu provoacă dependenţă fizică mi se înterzice dreptul de a fi high, de a lua decizii care mă privesc doar pe mine, fără atingerea persoanelor din jur.
În unele state nu poţi face sex decât în anumite poziţii regulamentare. Sodomia orală sau anală sunt, în multe state, ilegale. În aceeaşi situaţie se găseşte şi adulterul. Prin astfel de legi statul nu face decât să mă sodomizeze oral, cenzurându-mi dreptul de a mă exprima cum vreau. Iarăşi, propria conştiinţă îmi va dicta cum, cu cine şi ce voi face. Argumentez oricărui puritan că Sfinţii Părinţi spuneau că virtutea creştină apare din ispită.
În întreaga lume se vorbeşte despre diferenţierea islamismului şi extremismului islamic. Chiar nu cred într-o astfel de delimitare. Diferenţierea poate apărea doar în cazul luării unei poziţii opuse a liderilor islamici faţă de cei extremişti. Nu pot separa extremismul islamic de islam în general, aşa cum nu pot separa păgânismul de ortodoximul românesc. Fac parte din firesc şi definesc normalitatea. Omiterea extremismului islamic este practic o negare a realităţii. Faptul că organizaţiile îmi impun să fiu corect politic faţă de o religie sau alta nu este altceva decât o impunere. Impunerea aceasta nu va modifica realitatea. Singurul rezultat este cenzurarea celor cu alte opinii.
Acelaşi lucru se întâmplă în România. BOR reacţionează în faţa deciziei statului român de a introduce paşapoartele cu date biometrice şi cip pe motiv că acestea vin de la necuratul. Este o părere… Însă de ce să decizi tu ce este mai bine pentru mine? Eu sunt un ateu convins şi doresc să am certitudinea siguranţei datelor personale. Este evidentă şi situaţia opusă. De ce ar decide statul ce este mai sigur pentru mine. Dacă eu cred în Apocalipsa şi consider că nu am nevoie de acest tip de paşaport, ar trebui să mi se acorde dreptul de a călători în străinătate asumându-mi riscul de a-mi fi furate datele personale.
Este surprinzător cum, după blamarea comunismului şi după efectele uşor vizibile pe care le-a avut acesta asupra întregii lumi, globalizarea este atât de uşor acceptată de populaţie. Nu contest beneficiile materiale. Însă consider că uniformizarea tipică comunsimului devine din ce în ce mai evidentă în cazul globalizării. Din păcate nevoia de reglementa orice pentru a putea păstra ordinea într-o societate din ce în ce mai extinsă nu poate duce decât la uniformizare. Acest tip de standardizare are ca rezultat dezvoltarea pe orice plan mai puţin cel spiritual. Indivizii nu mai sunt unici, ci parte integrantă a turmei. Nu mai avem opinii proprii ci păreri de matriţă. Verticalitatea spirituală a ajuns să fie condiţionată.
Pentru final, un exemplu. În toate discuţiile cu diverse persoane din vestul Europei, ideile sau părerile proprii vis-à-vis de situaţii politice sau sociale în general, dacă nu se încadrau în anumite norme acceptate social (să spunem “politically correct”) erau respinse fără argumente. Indiferent de argumentele pe care le poţi oferi celuilalt, în momentul exprimării unei idei “incorecte politic” individul devine autist şi nu mai este dispus să asculte argumentele. Acest lucru se observă pe faţa tâmpă care aprobă încetişor şi priveşte prin tine cu un zâmbet oligofren. Zice ca tine şi face ca el. Într-adevăr, ne aflăm deseori în poziţia de a asculta lucruri cu care nu suntem de acord. Însă argumentarea opiniilor îl poate ajuta pe celălalt să înţeleagă inepţiile pe care le spune sau ne poate ajuta pe noi să cristalizăm ceea ce credem că ştim deja.
Cred că standardizarea gândirii este cel mai mare rău pe care ni-l putem face şi catalogarea faptelor/evenimentelor/oamenilor după un şablon rigid este cenzura cea mai perversă pe care o putem suporta tocmai prin caracterul ei indirect care pare ne-impus.