Afacerile de succes pornesc din România

   Iurie Darie şi nevastă-sa au început să-şi arate prin reviste bucăţile de piele boţită, probabil ca o consecinţă a scăderii pensiilor. Şi dacă tot a mers, cele două exponate fugite de la muzeul Antipa s-au gândit că n-ar strica o suplimentare a veniturilor prin punerea în funcţiune a aparatului reproducător sub lumina reflectoarelor. Dacă e actorie, să fie până la capăt!

   Din aceeaşi categorie de ieşire în decor, am aflat din presă că purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan (aka Ciocanul Creştin) are în căpuşorul acela special de poliţist o idee de afacere numai bună de bătut în cuie: lansarea unei linii de chiloţi bărbăteşti care să-i poarte numele (şi nu urmele). Domnilor, staţi liniştiţi, nu veţi găsi pe piaţă chiloţii „Ciocan” (atâââât!) ci „Christian Ciocan”, bumbac 100% şi (atenţie!) by Botezatu. Adică, un fel de barter între posesorul de Ciocan şi iubitorul de ciocan.

   Sperăm ca purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei să fi lansat un trend cu această idee senzaţională, astfel încât să putem găsi pe piaţă, cât de curând, următoarele produse: chiloţii de damă „Cosmina Păsărin”, linia de mezeluri „Florin Salam”, sistemul home-cinema „Romeo Surdu”, telefoanele mobile „Adrian Mutu”, undiţele „Daniel Buzdugan” sau  aparatele de aer condiţionat „Sorin Ovidiu Vântu”. Şi, neapărat, coniacul „Traian”.

România de azi, ideile de mâine

   Vădit preocupaţi de bunăstarea şi confortul cetăţenilor pe care îi reprezintă, cei şase magnifici primari ai capitalei, sub sterila îndrumare a profesorului doctor chirurg (bla, bla) Sorin Oprescu, au început de ceva vreme o intensă campanie de utilare a Bucureştiului cu diverse accesorii menite să introducă această urbe în secolul XXI.

   Ce se întâmplă? Deşi toată crema autorităţilor locale se plânge de lipsa fondurilor pentru a da drumul unor proiecte cu adevărat necesare şi importante (pentru Bucureşti înseamnă direct cucerirea secolului XXII), iată că edilii celor şase sectoare găsesc resurse pentru a implementa măcar un pachet de bază al modernizării oraşului capitală a României. Dacă sunteţi în continuare sceptici şi cu ţevile de cornete cu ace otrăvite în vârf îndrepate către primării, vă sugerez să vă domoliţi un pic, analizând lista de mai jos, unde veţi descoperi preocuparea aleşilor pentru dumneavoastră, cetăţenii cu drept de vot şi plătitori corecţi de taxe (şi nu numai dvs., evident):

1. Separatoarele de sensuri implantate pe anumite porţiuni de bulevarde/străzi (ştiu, sunt în urmă cu această constatare dar merită precizată, nu-i aşa?). Aflaţi într-un secol al supervitezei, aceste minuni ale semnalizării rutiere sunt mult mai necesare decât asigurarea unei infrastructuri adaptată vremurilor în care trăim (în care trăiesc vesticii, pardon). Aceste separatoare se conectează printr-un complex sistem de lasere, prin sateliţi, cu senzorii maşinilor pământene,  navetelor klingoniene, romulane şi măturilor cu face-lift ale vrăjitoarelor sau studenţilor de la Hogwarts, oferind computerelor de bord direcţia şi sensul corect de deplasare, eliminând practic orice incursiune pe contrasens şi, astfel, reducând aproape de zero numărul accidentelor având această cauză. Aşa că nu mai fiţi cârcotaşi.

2. Benzile de delimitare (si aniderapare, cred) amplasate pe trotuare la fiecare trecere de pietoni. O altă excepţională invenţie tehnologică, menită să asigure securitatea pietonilor dar şi a şoferilor. Cum aşa? Dacă veţi privi mai atenţi, aceste benzi galbene au nişte ţucumbăre, ieşite un pic în relief, care odată călcate transmit un semnal (tot prin satelit) computerelor de bord din maşini, avertizând şoferii „Atenţie, stăpâne, în faţa ta va apărea un pieton peste aproximativ X secunde! Opreşte, boule!”. Şoferul, chiar dacă este surd sau ignoră mesajul, nu va putea continua să accelereze pentru că, în lipsa unei reacţii, maşina va frâna brusc (chiar brusc, cu riscul de a proiecta şoferul prn parbriz). Dar chiar şi în acest caz nefericit, societatea va scăpa de un individ iresponsabil, salvând un pieton nevinovat. Ca atare, numai efecte pozitive!

3. Stalpii dotaţi cu semnale luminoase amplasaţi la trecerile de pietoni. Gadgeturi eco, de altfel, aceste accesorii fiind dotate cu panouri solare, economisind astfel consumul de energie electrică de pe reţea şi salvând în acest mod banii contribuabililor. Semnalele luminoase sunt necesare, în primul rând, pentru elicopterele SMURD care vor avea, astfel, timp să frâneze din timp la trecerea de pietoni, evitând producerea altor victime nevinovate. Totodată, semnalul luminos va indica navetelor extraterestre care tranzitează oraşul în drum spre mare sau munte, că viaţa există pe Terra! Please, take me with you!

4. Aranjamentele florale în exces (de unică folosinţă). Lăsând la o parte vizualul senzaţional sau mirosul parfumat, aceste minuni ale naturii dau de mâncare unor oameni care, ca atare, plătesc taxe către primării. Avantaj pentru toată lumea. Dacă nu s-ar ofili florile, ce s-ar mai întâmpla? Firmele contractante ale primăriilor ar da faliment iar o groază de oameni ar rămâne pe drumuri! Fiţi responsabili şi analizaţi în detaliu această problemă. Acelaşi lucru îl pot remarca şi pentru maşinile care trec zi de zi şi spală cu apă luată din lacuri (cu mâl, normal) străzile din capitală. Păi, dacă nu ar fi praf, oamenii ăia nu ar rămâne fără slujbe?

 

Pe lângă aceste investiţii cu adevărat necesare realizate de bravii conducători ai capitalei, sugerăm o altă serie de proiecte menite să ridice standardul de viaţă al locuitorilor:

-coşuri de gunoi din kevlar şi interior din plumb, amplasate la fiecare 5 m pe fiecare trotuar, rezistente la acte de vandalism şi cu o protecţie sporită împotriva iradierii, în cazul deşeurilor radioactive pe care cetăţenii le pot arunca.

-copaci din pet-uri verzi, amplasaţi pe fiecare petec de pământ liber, rezistenţi 800 de ani, fără nevoia de a fi udaţi şi fără a prezenta riscul de a fi tăiaţi de pensionarii debranşaţi de la sistemul de încălzire.

-radare spaţiale, capabile să detecteze viteze de până la 3 warp, necesare mai ales în cazul invaziilor extraterestre, poliţia având astfel dovezi pentru a-i amenda pe marţienii inconştienţi.

 

Lista ar putea continua însă nu dorim să intervenim asupra activităţii migăloase a primarilor. Nu de alta, dar  imediat vin alegerile…

Idei de final

Departe de ochii unui oraş învăluit de straie gri, m-am aşezat în faţa focului de tabără, urmărind crengile de brad uscat cum ard spre cer. Mii şi mii de scântei, izvorâte din cetina plină de poveşti, dansează cu astrele unei nopţi de toamnă, luminându-mi sacadat fruntea. Amintiri din cele mai colorate scoteau în aerul tare întrebări ascunse până atunci sub buze, emoţii şi vise uitate sub praful unui colţ de suflet rătăcit. Nu-i aşa că nimic nu poate dura la nesfârşit?

Urmat de vuietul său, râul de pe fundalul monogului nocturn îşi pavează nestingherit calea, către mare, purtând istorisiri ale unui peisaj aflat veşnic la aceeaşi înălţime. Şi totuşi, nu… Fiecare anotimp îşi ia partea lui, fie din pădure, fie din stâncă, fie din păşune. Totul se schimbă, chiar şi râul se ascunde din când în când în măruntaiele muntelui, modelând mereu alte şi alte imagini. Iubeşti o vară, apoi o altă vară, apoi o altă vară. Uneori, rămâi atât de încrustat în zâmbetul unui peisaj încât ţi-l doreşti mereu. În aceeaşi formă, cu acelaşi parfum de verde, cu aceleaşi personaje din interiorul său şi purtând veşnic aceleaşi straie. Îl visezi în faţa unui foc de tabără, punând întrebări nocturne… Dorinţa rămâne vie la nesfârşit?

În faţa mea, mii şi mii de scântei urmează drumul spre înalt, chemate de sclipirea Căii Lactee. Observ că fiecare întrebare răsărită odată cu apusul, se contopeşte într-un răspuns, rece ca noaptea, cu firele de cenuşă lăsate pe ţărână de copiii focului. Spectacolul nocturn apropiat ochilor mei trezeşte din somn zâna albului pur şi-mi oferă acest moment, acum. Dimineaţă nu va mai fi la fel. Nici zâna, nici focul, nici dansul de scântei, nici Calea Lactee. Fiecare moment îşi are finalul său…

Criză şi idei

Ţrrr!

-Da, da…

-Băh, hai că eşti simpatic!

-Hi, hi, mulţumesc!

-Taci, Boc! Ia zi, tu eşti în criză?

-Da, de cele mai multe ori de timp. Şi uneori sunt în criză de idei.

-Băh, eşti prost! În criză de idei eşti tot timpul!

-Vă rog…

-Băh, tu nu ai idei! Cine îţi dă ţie ideile?

-Păi…

-Io, băh, Boc, io sunt ăla!

-E, nu…

-Cum, nu? Tu nu ai idei! Eşti idiot da’ nu ai idei.

-Ba am!

-Ba nu!

-Ba da!

-Ba nu!

-Boc, te pleznesc!

-Bine, aveţi dreptate…

-Hă, hă, ce-mi place de tine! Deci eu am idei, nu?

-Da, da, aveţi…

-Boc, mai cu forţă! Iar n-ai mâncat?

-Da, aveţi idei!

-Aha! Ai mâncat…Băh, da’ sincer, ai băut şi tu ceva?

-Da, normal. Am băut un freş de portocale şi o apă plată, dacă vă interesează.

-Băh, nu mă interesează. Eu mă refeream să bei ceva serios, băh, nu prostii! De aia nu ai idei, băh, Boc!

-Bine că ai tu…

-Ce zici, Boc?

-Nimic, tuşeam…

-Boc, te joci cu elefănţelu! Hă, hă, hă, ce-am zis-o şi pe asta!

-Da, da…

-Auzi, da’ ideile mele sunt bune?

-Păi…

-Normal că sunt bune! Mai stai să te gândeşti? N-o ştii pe aia cu ideile?

-Nu.

-Prost să fii, noroc să ai, hă, hă, hă, ce-mi place!

-Păi, unde-s ideile?

-Ce idei?

-Păi, aţi spus că e o poantă cu ideile…Şi nu e. E cu prostu’.

-Prost eşti tu, băh, Boc. Asta nu era o poantă. Te întrebam dacă le ştii cu ideile. Dar văd că nu le ştii. Şi nici nu bei. Nu-mi eşti simpatic.

-Eh, cum n-am idei? Cine a făcut programul anti-criză? Credeţi că fără idei nu-l făceam?

-L-a făcut Videanu, băh, cu prostănacii. Tu n-ai făcut nimic.

-Ba da!

-Ba nu!

-Ba da!

-Boc, ai făcut ceva fără să-mi spui?

-Nu, aşa e…Nu l-am făcut eu planul…

-Vezi, băh, Boc…Aşa îmi place de tine. Hai, că dacă eşti cuminte, te scot afară să ne jucăm de-a vaporul.

-Da, da, când, cum?

-Când vreau eu. Să-mi treacă setea asta un pic..Eu o să fiu căpitanul…

-Şi eu pot să fiu marinar? Am costum, să ştitţi. Îl am din clasa a patra!

-Boc, tu o să fii sticla de şampanie, când o să lansez vaporul la apă, hă, hă, hă! Că eşti mic şi bondoc, ca o sticlă!

-Vă rog….

-Hă, hă, hă, şi Udrea o să fie cucoana aia care aruncă cu sticla în vapor! Hă, hă, nu mai pot…Şi apoi eu o să plec cu ea în larg, să mai bem ceva şi tu o să rămâi să te scurgi pe jos, hă, hă, hă!

-Eh, nu…

-Ba da, Boc! Hă, hă, şi o să râdă Geoană de tine, o să-ţi spună că te-ai pişat pe tine, hă, hă!

-Ba nu!

-Ba da, Boc! Hă, hă, auzi, să râdă Geoană de tine! Şi Videanu o să arunce cu pietre în tine! Hă, hă, nu mai pot…

-Eh, atunci nu mă mai joc, na!

-Treaba ta, Boc, tot fără idei rămâi, băh! Hă, hă, nu mai pot, mă duc s-o sun pe Udrea să-i spun, hă, hă!

Clanc!