Aflăm din presă că un supermarket din Franţa a angajat figuranţi, pentru vizita unui ministru.
Presupunem că acest lucru a fost motivat de faptul că ministrul era deja obişnuit cu prezenţa figuranţilor în minister.
Gloata şi criza de turmă. Fără nicio legătură.
Scenariu posibil:
„Sâmbătă am vrut să fiu romantic. Am văzut io la tv că se deschide nu ştiu ce mare magazin de ţoale şi am zis să-i ofer nevestei o partidă de cumpărături. Apoi, m-am gândit că o invit la masă, în restaurantul magazinului de mobilă din vecinătate, şi ăla nou. Şi apoi mergem să belim ochii la beculeţele din centru. Sigur o dau pe spate şi o să mă fut, ca să fie cercul complet. Ce meseriaş sunt io.
Pe drum mi-am dat seama că aura de guru al seducţiei îmi scade. Acelaşi drum îl aveau încă vreo cîteva mii de berbeci. Nu contează, tot eu îs mai şmecher. Cele două ore parcurse în gloată mi-au dat ocazia să-mi storc creierii pentru alte idei adiacente planului iniţial.
Gata, am ajuns, am parcat. Normal, cât mai aproape de magazin. Să nu fie greu de cărat la final de sesiune. Bine, am căutat zeci de minute locul de parcare, dar merită. Cavalerul din mine îşi permite acest timp. Şi ce zic eu ? Hai prinţeso la masă întâi, mâncăm în oraş doar, nu ? Pfoai, ce mai freamăt…Planul funcţionează. Lasă, mami, stau eu la coada asta de zeci de metri, te sun când ocup o masă..Ştiu ce mănânci, du-te şi devastează-le rafturile !
Am mâncat, am băut, am rupt locul. Sunt mulţumit de mine. Consoarta mă adulează. Hai la şoping ! Hai să luăm ţoale ! De firmă, normal. Îmi permit. Azi sunt romantic, ce pula mea. Şi dă-i din coate, intră în turmă, demolează raftul ! Mamă, e ca în Occident. Mi s-a ridicat părul de pe spate de bucurie, ce idee bună am avut. Sigur mă fut diseară. Şi încă nu am terminat ziua. Cine ştie, poate dau şi o muie.
Plecăm. Începusem să mă îngrijorez că nu mai apucăm beculeţele alea. Şi bradul ăla bestial din sârmă, de la Universitate. Hai, că mergem. Turma rămâne acolo. Nişte fraieri, nu au ştiut când să vină. În centru, plin de lume..Mamă, ce mişto. Uite, femeie, beculeţele, lumea, centrul, fumul de la grătare, jandarmii..Să-mi bag, ce eveniment marfă ! E şi la tv. Iar tu, prinţeso, ai fost acolo. Este că sunt meseriaş ? De aia mă iubeşti..Stai să vezi acasă tot romanticul din mine. Mă iubesc !”
Eu nu înţeleg unde este criza financiară din România. Există în continuare blocaje în trafic către centrele comerciale noi şi vechi, există în continuare magazine ticsite de oameni, există în continuare vânzări. Sunt convins că se va opri, la un moment dat, acest fenomen. Dar, deocamdată, mi se pare definitoriu pentru societatea noastră de consum şi de neoprit în a fute banii aiurea sloganul următor, auzit într-o reclamă la radio: „we wish you a happy shopping and a happy new dress”. Ca să nu mai spun de faptul că moş Crăciun a început să-şi facă apariţia din noiembrie. De câteva ori, sub formă de urs, împachetând ciocolată şi servind sucuri.
Discuţiile unui şoarece corporatist, la punctul de fierbere
„Stimate şef, sunt în urmă cu multe lucruri. Am o listă întreagă de parcurs dar întârzierea nu se datorează, şi sunt sigur de asta, capacităţilor mele de a roade tot felul de dosare. Am reuşit să trag o linie pentru a cuantifica, într-un fel, realizările din ultimele săptămâni. Sunt de acord, lista rezultată este foarte scurtă. Nu, nici eu nu înţeleg de ce lista este atât de mică, raportată la perioada trecută. Probabil, pe undeva, timpul are o scurgere inutilă. Eu încă nu am găsit-o. Şi chiar aş vrea să descopăr defecţiunea pentru că îmi generează impresia de a da în gol, sentiment similar cu sexul când eşti rupt de beat, neplăcut de altfel. Paradoxal, deşi îmi doresc reducerea pauzei, în ideea de a reduce timpii petrecuţi la muncă, ar fi bine să avem la dispoziţie 24 de ore pentru finalizarea agendei zilnice. Măcar să ştim, eu şi alte rozătoare asemeni mie, că odată ajunşi acasă ne putem gândi relaxaţi la soţie/prietenă/soţ/amant/altele, putem mânca privind cu mintea în farfurie şi nu la clădirea corporaţiei, putem să ne propunem pentru a doua zi, după finele de program, o vizită la teatru sau în parc. Dar nu. Refuzul de socializare şi transcendere familială ne apasă până adormim, fie în faţa unui pahar de alcool, fie cu ochii pierduţi prin cameră. Planurile zilei următoare sunt altele şi au legătura exlusivă cu tabele, termene limită, cerinţe ale angajatorului. Întrebările de genul „tu nu faci, tinere, copii ?” au început să fie agasante. Nu, nu fac. Spermatozoizii mei au alte priorităţi. Nu au timp.Au alte dead-line-uri. Şi, din câte observ, agenda lor este făcută pentru un timp foarte îndelungat. Încep să cred că singura cale de acces la ei va fi cu programare.
Sintetizând, nu am reuşit să fac ultima cerinţă apărută în capul listei de priorităţi. Dar promit că o voi rezolva. Solemn, promit acest lucru. Va trebui să găsesc, mai întâi, un magazin cu timp. Ieftin şi mult. Cu neuroni la kilogram.”
Deocamdată, şoarecele corporatist mai lucrează în acelaşi loc. Şeful său a trecut cu vederea acest e-mail primit de la rozătoare, zâmbind pierdut. A mărit, în schimb, lista. La muncă, nu la întins mâna !