„Mă aflu în secolul 21, anul 2008, undeva într-o capitală europeană. Nu mă întrebaţi de unde cunosc aceste date. În general, nu am multe de povestit. Mănânc, dorm de rup, mai alerg uneori pentru dezmorţirea oaselor. Humanoizii care îmi ţin companie sunt de treabă, frig nu-mi este, probleme nu am…Care-i treaba, atunci ? Păi, azi noapte, în timp ce visam că tocmai ce prinsesem toate păsările alea care trec enervante prin dreptul geamurilor şi făceam instrucţie cu ele, m-am trezit brusc deranjată de un zgomot ciudat. O tulesc nervoasă din mijlocul patului (mulţumesc pe această cale celor doi colegi de apartament care au ales un material bestial pentru pătură, vă pup !), îmi reglez din mers dispozitivul cu infraroşu, scot la înaintare mustăţile proaspăt reînoite şi mă îndrept către zona emiţătoare de sunete. Pfuai, se auzea de la mine din baie ! Dar, ciudat, de undeva dincolo de perete. Mă concentrez, încerc să focusez punctul cu pricina şi aştept. Mă aşez pe burtă şi încerc să-mi fac un plan de bătaie. Zgomotul continuă sacadat, enervant şi parcă mai tare. Între timp, aud mişcare şi din zona dormitorului. Unul dintre tovarăşi se trezise la rândul său şi mă tot sâsâia..Nu am înţeles care-i şpilu’. Fac o paranteză cu această ocazie pentru a-mi exprima curiozitatea făţă de anumite interjecţii (deci, cunosc şi ceva gramatică, da ?) pe care cei doi humanoizi le folosesc uneori în discuţiile care le poartă cu mine. Mă amuză, pe de o parte, când îi văd cum se chinuie să-mi spună ceva cu toate că nu folosesc limbajul meu. Pe de altă parte, mi se par plictisitori văzându-le feţele alea schimonosite…În fine, tot simpatici îmi rămân… Revenind la şoarecii noştri, deci, ăla mai gras dintre ei mă tot sâsâia. L-am lăsat, nu i-am spus nimic, fiind preocupată cu scanarea zonei din faţa mea. El, ce face ? Vine gălăgios, mi-aprinde lumina, spune ceva pe treaba lui, acolo, ce mai, îmi strică toată pânda ! Băi, boule, pardon, omule, îi zic eu de colo, ce faci, nu vezi că sunt aici concentrată, am stat ca proasta aici degeaba ?…Mă ia în braţe, mă dă la o parte, eu îi explic în continuare ce făceam, tot degeaba. Se pune şi el la pândă, în fine, îmi găsesc şi eu pe lângă el o poziţie şi-mi continui treaba. La un moment dat, pleacă şi apare cu o maşinărie în mână. Un fel de pistol cu un tub, ceva de genul ăsta. Îl las să-şi facă damblaua, mai bag ceva la maţ între timp iar apoi încep să verific ce a făcut prostu’. Zgomotele între timp au dispărut, omul a stins lumina şi s-a dus în culcuşul său. Eu mi-am dat seama despre ce este vorba, hai să-i zic şi lui meseriaş. Termin verificarea (pusese nu ştiu ce soi de cremă pe la tuburile alea din baie, mi s-a lipit şi mie de mustăţi, în fine, un nepriceput) şi hai să-l anunţ despre ce cred eu că se află în spatele sursei de zgomot. Nici n-am făcut bine primul pas că iar începe gălăgia din perete. Pac, mă aşez iar în poziţie de cercetaş, activez dispozitivele de urmărire când colo ce să vezi ? Apare iar humanoidul ! Băi, nene, lasă-mă să-mi fac treaba ! E un şobolan acolo, ce nu înţelegi ?! Te descurci tu cu el ? Păi numai să-l vezi şi fugi ca iepurele de aici…Şi iar încearcă să mă dea la o parte, eu mă ţin tare acum, apelez la gheare (căcat, mi le-au tăiat ăştia iar), zgomotul iar dispare, futu-i gura mă-sii ! Mi-au stricat noaptea, mi-a sărit şi somnul, lăsaţi-mă în pace ! În fine, mi-am făcut un duş, am mai servit ceva şi m-am dus în pat. Şi, na, am stat cu spatele la voi !”
Varianta scurtă: azi-noapte, în anul de graţie 2008, într-o capitală europeană, într-un cartier cu apartamente de cel puţin 100 000 de euro, un vrednic şobolan rodea de zor în peretele unei băi, la etajul 7. Până la urmă, fenomenul este normal. Normal pentru şobolani, să roadă.
