Going to Portiţa (fără băieţi benga)

• Martor şi tartor, Promo •

Epopeea mersului la capăt de lume spre împlinirea simbiozei cu guvizii şi ţânţarii, într-o eternă întoarcere pe plaja plină de comori ascunse, a dimineţilor cu nisip între dinţi şi caraşi nedomesticiţi, dup-amieze trântite sub stuf şi lipicioase de la bere, a serilor viticole şi pe care cu greu le mai gin-eşti apoi, despre asta e vorba.

Ca în multe reţete de succes, e nevoie de o listă de ingrediente. E suficient să le amesteci cu o minimă pricepere, dar cu răbdare, iar ce va ieşi vei putea aprecia numai tu. Şi participanţii, venind în premieră, tot vin, chiar şi fără să fi citit acest preview.

Anul ăsta încă n-am fost (AMR 2 zile), dar presimt, că orice se va întâmpla, e la fel ca în Amintiri din copilărie, se va petrece o poveste a nisipului universal. Sunt şanse mari să nu mai comandăm la barcagiu 6 sticle de Săniuţa, că la singurul bar din zonă alcoolul e scump (iar din alea 6, două le va bea barcagiul pe drum) sau… nici 7 zile n-om mai sta. Deh, avansul tehnologic, compresia timpu… mă rog, îmbătrânirea şi dorinţa de mai mult te fac să rezişti şi numai 3 zile sau să îţi permiţi berea de la terasă – şi numai după ce ai istovit provizia de Silva brună, cu tâlc răcorită peste noapte în nisip. Desigur, nu-i încă acel moment din viaţă în care părul, dinţii şi erecţiile sunt deja în cartea de istorie, dar pe măsură ce preferinţele cresc, numărul celor cu care să le împarţi scade, iar dorinţa de sălbăticie a eternilor parteneri de hălăduială trebuie calculată în funcţie de curba de confort a mai noilor jumătăţi semnificative.

Nisipul, pe lângă funcţia de răcoritor şi vatră pentru ceaunul ciorbei pescăreşti devine de multe ori sursă de resurse când mai dai peste un pepene hectolitric ori vreo sticla intactă de Smirnoff în timp ce cauţi lemne de foc, pierdut de ultimele urme de corturi.  Tot nisipul însă mai are prostul obicei de a intra pe unde nu trebuie. Căci deh, sub pretextul căutatului de lemne te poţi abate zdravăn de la orice urmă de civilizaţie şi face de cap.

“Măi, sună tentant, dar voi mergeţi la cort, aşa-i…?” aud oftându-se. Ei bine, există căsuţe la 15E, în plin sezon. Faţă de cort, ai în plus pat sub fund şi stuf deasupra capului, în rest e la fel: spaţiu restrâns, cald şi zgomotos.  Mă rog, fiecare cu preferinţele sale, eu însă în perioada asta a anului prefer nisipul în imediata apropiere a izoprenului.

Recapitulând, dacă pescuitul de dinainte de arşiţă şi mâncarea de tip DYI  făcută la gura … cortului sunt deja în ADN, ei bine ar trebui să ne cunoaştem deja. E ca la maratoane sau concerte metalifere, dai mereu peste aceleaşi moace. Chiar daca nu le recunoşti la perfecţiune, depistezi lejer tipologia.

Deci veniţi la Portiţa şi puteţi câştiga un pepene de proporţii! Si aici nu mă refer numai la dimensiunile (im)probabile ale pişcăturilor de ţânţari.

Max

Vulcanul arde şi Boc se scarpină

• De-ale lu' Păcală, Promo •

   Se pare că norul de cenuşă vulcanică nu a afectat doar traficul aerian ci şi capul primului ministru român, aflat peste pătura de nori de altitudine înaltă. Pentru că ţara merge ca pe roate, economia duduie, kilometrii de autostradă se construiesc cât ai spune „boc” şi pentru că România a atins cel mai înalt nivel de trai din toată Europa, domnul Emil a început să se intereseze de probleme globale, care ar putea să ajute omenirea într-un fel sau altul. Mai mult în altul.

   În recenta şedinţă de guvern, micimea sa a pus o întrebare care i-ar fi făcut să roşească pe toţi capii din G8, că de ce nu s-au gândit ei la asta… Observând, chiar şi de la nivelul său, că zilele acestea avioanele nu au mai zburat cum o făceau săptămâna trecută, de exemplu (a citit după aceea în presă că a venit norul ăl mare de cenuşă), domnul prim-ministru a scos din profunzimea materiei sale cenuşii o înşiruire de cuvinte, corecte semantic dar incorecte pentru poziţia sa şi secolul în care ne aflăm: de ce tancurile în Irak poa’ să meargă prin nisip, dom’le, de ce, de ce? Un răspuns inteligent ar fi fost: de ce nu? Şi domnia sa continuă: da’ de ce tancurile poa’ să meargă în Irak prin nisip şi avioanele nu poa’ să zboare prin norul de cenuşă vulcanică? Aaa? Păi, vedeţi, trebuie găsite soluţii să se remedieze această problemă, să nu mai sufere omenirea atât! Atâââât!

   Îi sugerăm domnului Boc să trimită nişte reclamaţii pe la Boeing, Airbus, Grippen sau pe la alţi fabricanţi de zburătoare mecanice şi să le atragă atenţia că dacă tancurile pot s-o facă, ar fi cazul s-o facă şi avioanele. Pula mea, să nu mai stea toată ziua şi să scoată biluţe din nas…

Mic pastel contemporan

• Martor şi tartor, Promo •

    O zi plăcută, rătăcită la îmbinarea dintre vară şi toamnă, m-a scos pentru o jumătate de oră din hruba imperialistă într-un parc aflat în spatele unor blocuri tip, moştenite din epoca de aur comunistă. Plăpânda zonă verde, cosmetizată  în contemporanul stil neomioritic, adăposteşte un spaţiu dedicat copiilor, îngrădit cu un gard grosolan vopsit în verde şi dotată cu accesorii din plastic şi metal pentru zbenguială. Pe jos, nisip şi smocuri uscate de iarbă.

   Odată cu gânduri pierdute în industrial, o briză alerga şoptită printre ramurile copacilor de deasupra, rupând din loc în loc câte o frunză, îndemnând-o să alunece către pământul mamă şi tată. Acoperit de nisip şi smocuri de iarbă uscată. Presărat, precum decorul trist industrial încropit de un pictor decadent, cu resturi de plastic, hârtii, chiştoace, pungi. Pete ale progresului. Gunoi făcut de oameni. Copii printre gunoaie, viitori oameni mari.

   Se spune că adulţii sunt exemple pentru copii. Aşa este. Un anume moment îmi spune că, uneori, acest lucru trebuie să se întâmple în sens invers. Cei mici să fie model pentru cei mari. Adulţi care fac gunoaie. Printre copii, nisip, smocuri de iarbă uscată.

„Haideţi să adunăm astea, uite ce mizerie este!”, spuse un suflet mic. „Hai!”, se strânseră ceilalţi prichindei, murdari de pământ.

Un domn, probabil rudă cu unul din copii, spărgea seminţe tacticos, lângă un leagăn. Dojenitor, stinse ţigara, aruncând chiştocul pe jos şi urlă părinteşte: „Bă, lasă alea jos din mână, că-s scârboase! Ce le strângi tu? Vrei să te bag în casă?”.

 

Mai bine mă duc în pădure.