De 8 Martie, Crin Antonescu s-a dăruit sieşi

antonescuÎn dimineaţa zilei de 8 martie, liberalii au asistat la un gest cu totul inedit şi extrem de emoţionant al preşedintelui Crin Antonescu. Liderul liberal s-a luat prin surprindere şi s-a dăruit sieşi chiar în timpul şedinţei aflate în desfăşurare, lăsându-se  fără cuvinte.

“Nu m-aş fi aşteptat să-mi fac una ca asta. A fost un gest spontan din partea mea, nimic programat. Este o dovada incontestabilă a admiraţiei pe care mi-o port. N-am simţit niciodată un asemenea miros îmbătător de mine însumi care să-mi ia minţile.  Îmi voi aminti cu foarte mult drag de acest moment. Îmi mulţumesc încă o dată pentru surpriza pe care mi-am făcut-o”, a declarat ulterior Crin Antonescu, găsindu-şi cu greu cuvintele din cauza emoţiilor.

Sunt ignorant de România. Gen.

De ce? Pentru că așa vreau eu. Pentru că mi-e silă. Mă uit în jurul meu. Sunt de 10 ani în capitală. Că m-a trimis mama la facultate. Gen. Mda…La fel ca mine, mai toata generația mea precum și mulți alții din generațiile care au urmat. Nu putea să mă trimită naibii în Hjkfjhghgunlkkriuyr? Cu siguranță  mi-ar fi fost mai bine. Gen.

Și ne-am realizat maică de nu mai putem duce… Adică cei realizați au credite la casă, mașină și frigider, restul sunt pârliți. Mă uit că în 10 ani Bucureștiul s-a schimbat doar așa, pe ici pe colo. Ici în bine, colo-n rău. Dar neinteresant. Mă gândeam că de câteva luni bune sunt ruptă de sceneta intitulată viața politico-socială a României. Cum nu dispun de o cutie a prostimii, găsesc că am lucruri mai importante decât să frunzăresc presa pe net. Ce am de câștigat? Nimic,  poate, dar mai salvez niscai neuroni să nu crape de draci. Ce am de pierdut? Nimic poate, doar ratez o piesă de teatru foarte proastă, care nu se mai termină. Și sincer, îmi doresc cu ardoare să urmăresc această șaradă de pe alte meleaguri. Că de terminat, nu o să se termine prea curând. Gen.

Și noi ne amuzăm. Facem caterincă. Facem miștouri de ei. Și ei de noi, cu vârf și îndesat chiar. Asta ne e soarta. Soarta de oameni sictiriți. Aș propune să adoptăm în limbajul nostru colorat, gen, ca în loc de saluturile uzuale care încep cu „bună” – “bună dimineața” – gen, noul salut – „Hai sictir!”. Nu ar fi mai corect și cinstit? Pentru cine e bună dimineața când se duce la muncă iar mai apoi să dea juma’ de chenzină pe rate? Nu ar fi mai adevărat :  „Hai sictir !”, gen?

Pentru că sunt ignorant de România. Pentru că nu mai sper nimic, nu-mi mai pasă de nimic. Gen.

Pinguinulfurios

România, ţara tuturor nedreptăţilor

   Marele guvern al micului domn Boc a început să aplice măsurile de austeritate discutate de o vreme încoace, scoţând din când în când de la ciorap alte mici ajustări sau propuneri, aflate pe acelaşi nivel de inteligenţă şi eficienţă cu întregul pachet legislativ de reducere a cheltuielilor. Ultima ordonanţă în acest sens este limitarea despăgubirilor primite de foştii deţinuţi politici, din perioada 1945-1989, la 10 000 de Euro.

   O măsură foarte eficientă, aşa cum spuneam mai înainte, întocmai ca toate cele menite să aducă statului nişte bani în plus. Lăsând la o parte faptul că nu cred că mai sunt în viaţă atât de mulţi nefericiţi care au avut neşansa de a simţi cu vârf şi îndesat gustul înveninat al regimului comunist poliţienesc, măsura mi se pare încă o mostră de nesimţire a celor care guvernează ţara, vis-a-vis de anumite chestiuni cu o intensă încărcătură morală. Ceea ce este şi mai trist, pe de o parte dar strigător la cer, pe de altă parte, este faptul că mulţi dintre cei care se joacă a pagubă pe scena politică românească sunt şi dintre cei care au avut un cuvânt important de spus în vremurile de tristă amintire, aşa cum spune clişeul.

   A oferi 10 000 de Euro unui om care şi-a mâncat sănătatea fizică şi mentală prin hrubele terifiante ale regimului animalic trecut este ca şi cum ai evalua neuronii în cioburi. Nici măcar un milion de Euro nu ar putea să compenseze în vreun fel timpul pierdut îngrozitor între zidurile fiecărei celule comuniste dar cu toate acestea, guvernul Boc are tupeul ordinar să se atingă de aceste venituri cu o deosebită încărcătură morală, aşa cum spuneam. Din punctul meu de vedere, în aceste cazuri trebuie aplicată, cumva, legea dintelui pentru dinte, pe cât posibil. Torţionarii trebuie să devină la rândul lor cei torturaţi, oricât de neadaptat prezentului ar suna acest lucru. Pe lângă asta, banii ar fi doar o picătură de apă într-un ocean de durere.

   Din păcate, România suportă în continuare respiraţia putredă a unora dintre cei  care acum zeci de ani ucideau (direct sau indirect) oameni cu opinii, viziuni, oameni care au avut curajul să se opună unui regim menit să îndobitocească în ultimul hal poporul. Îi vedem zi de zi rânjind şi oferind sfaturi politice sau economice. Îi vedem luând în continuare decizii importante pentru soarta naţiei, îi vedem cum se lăfăie pe banii unui popor pe care acum multă vreme îl hărţuiau fără pic de conştiinţă. Da, viaţa este nedreaptă, uneori. În România este tot timpul.

Gunoiul din viaţa ta

În ultima perioadă s-a pus din ce în ce mai frecvent problema selectării deşeurilor. O chestiune de bun simţ, dincolo de impactul pe care ar trebui să-l aibă asupra mediului. Selectarea gunoaielor aduce după sine reciclarea unora din ele, în scopul economisirii de resurse, reducerii de costuri sau, din nou, protecţiei mediului. În perspectivă, generaţiile următoare se vor bucura de un viitor mai curat, strâns legat de decizia fiecăruia din timpul prezent, de a-şi gestiona mizeria responsabil.

Din păcate, consumul exagerat al generaţiei noastre produce destule pagube lumii care ne găzduieşte. Începând de la pungi de tot felul, hârtii, pliante, plastice, cauciuc sintetic, detergenţi şi până la arsul becurilor în miezul zilei, totul a degenerat într-o permanentă apariţie de gunoaie, care mai de care mai pestriţe şi mai nocive. Lumea le vede dar le ignoră. Sunt din ce în ce mai mulţi care nu par a fi deranjaţi de mizeriile ce le intră în ochi zilnic. Gunoaiele le întâlnim la tot pasul şi am început uşor, uşor, să le considerăm parte din viaţă. Ne dorim, poate, să le eliminăm dar nu facem nimic concret. Nici mirosul nu ne mai uimeşte.

Iau un exemplu cotidian: campania electorală înseamnă consum de resurse (degeaba), şi multă mizerie rămasă în urmă. Afişe, pliante, bannere lăsate de izbelişte. Gunoi peste gunoi şi oameni nepăsători. Mai nocivă este, însă, murdăria izvorâtă dintre mesajele postate în hârtiile de pe jos. Un gunoi care, trist, face parte din cotidian. Nu poate fi reciclat, nu poate fi ars, nu este biodegradabil. Stă printre noi produs, în esenţă, tot de noi. Este toxic şi ameninţă tot mai tare viitorul.

Avem puterea de a curăţa mizeria. Decizia de a arunca hârtia la coşul de gunoi sau de a refolosi sticla de plastic este a noastră. În acelaşi mod, putem face să dispară deşeurile din politic. Organizat, selectiv şi definitiv. Gestul de azi schimbă viaţa de mâine. Copiii noştri ar avea aer curat şi sufletul împăcat. Tot ce trebuie să facem este să ne luăm ustensilele de curăţat şi să ieşim în stradă. Avem ceva de muncă dar merită.