Ambalajul aparenţelor

Cine încă trăieşte cu impresia că lucrurile nu s-au pus pe roate în România se înşeală amarnic. Ori nu e la curent cu viaţa politică, ori e un simpatizant rău-intenţionat al opoziţiei.

În ciuda crizei, al cărei recul începe să se resimtă din ce în ce mai puternic şi în ţarcul mioritic, avem un guvern activ care şi-a asumat responsabilitatea într-un context economic extrem de nefavorabil, care luptă neîncetat pentru găsirea de soluţii viabile. Avem un preşedinte deschis la dialog care, atunci când vine vorba de interesul comun al oamenilor de rând, este capabil să treacă peste orgoliile sale politice pentru a pune în aplicare voinţa poporului de a modifica Constituţia tocmai pentru a pune umărul la epurarea clasei politice. Avem o justiţie mai funcţională ca niciodată în ultimii douăzeci de ani, ce sesizează şi nu se dă îndărăt atunci când este cazul să penalizeze neregulile săvârşite de înalţii demnitari, în timp ce parlamentarii, aflaţi sub presiunea unei profunde conştiinţe civice, aprobă ridicarea imunităţii colegilor săi întocmai pentru ca justiţia să-şi ducă la bun sfârşit demersurile, stârnind reacţii pozitive din partea presei internaţionale. Avem servicii secrete care apelează la mijloacele de obţinere a informaţiei – fie că acestea sunt dintre cele mai performante (obţinute prin satelit),  fie că sunt dintre cele mai banale (ascultarea telefoanelor) – doar pentru a sluji la respectarea legii şi a Constituţiei.
Avem un ambalaj capabil să camufleze în cele mai igienice condiţii ditamai căcatul. Cei cu mirosul ascuţit au sesizat probabil din timp acest lucru. Întrebarea care se pune acum este câţi dintre consumatorii de delicatese media cu arome politice, ca şi cele de mai sus, resimt gustul imediat ce apucă să le deguste şi câţi dintre ei le vâră, fără să stea prea mult pe gânduri, pe gât?

Interviuri din casă. Astăzi, casa scării

Reporterul sub acoperire al Revistei Cioburi a reuşit să obţină, în exclusivitate, o audienţă la sediul celei mai obscure formaţiuni politice din zona sud-est europeană, pentru a discuta inteligent cu membrii acestui partid ancestral, protejat în principal de flacăra violet a ochiului de la aragaz. Abordând problematici legate de situaţia tristă a societăţii româneşti dar studiind şi posibilităţi de reglementare a declinului global, reporterul nostru a închegat o discuţie, pe cât de interesantă, pe atât de odihnitoare pentru creierele cititorilor. Aşadar, fiţi geană pe soluţiile de exterminare a săracilor, de decolorare a spaţiilor verzi sau de transformat în mod real râurile în izvoare de bere, miere şi laptişor de matcă, propuse de fondatorii Partidului Pentru Renaşterea Identităţii Corporale:

Reporter: În primul rând, vă mulţumesc pentru această discuţie. Cum aţi pornit la drum, ce v-aţi propus să modificaţi în structura umanităţii?

Dl. Robert (membru fondator, responsabil cu propaganda infantilă): Eu am pornit la drum într-un premergător şi, spre deosebire de colegii mei, am evoluat destul de repede astfel că acum pot să merg, uneori, şi fără. Fără echilibru, desigur. Depinde cât de mult beau… Nu mi-am propus să modific nimic în structura umanităţii dar am reuşit (şi încă nu-mi dau seama cum, s-ar putea să fie o conspiraţie…) să-mi modific structura coloanei vertebrale iar acum sunt fericitul posesor a patru hernii de disc, una mai frumoasă decât alta. Din fericire, încă pot să urinez şi să-mi târăsc piciorul stâng fără să las un şanţ mai adânc de 4 cm.

Dl. Bilă (membru fondator, responsabil cu studii de presă. Presa de struguri): Am pornit la drum cu foamea în glandă şi cu buzunarele goale şi vrem să implementăm un nou model de guvernământ nemaiîntâlnit în nici unul din manualele de filozofie politică – este vorba despre aşa-numitul model fiecare cu pizda mă-sii, care, credem noi, va revoluţiona societatea modernă. În acest sens, zi de zi, de mai bine de zece ani, pregătim cu minuţiozitate o lovitură de stat degeaba.

Dl. Ghidushie (preşedinte şi unic membru al organizaţiei de tineret): sfrrrrr…..

Dl. Motzoc (sponsor al partidului, membru în comitetul de decizie, mare industriaş): Am pornit împins de la spate. Ca de obicei. Mi-am dat seama că nu mai putem trăi într-o astfel de societate în care beţivii să fie ostracizaţi, discriminaţi. Beţivul trebuie să îşi câştige locul bine-meritat în societate, să devină un ideal al tinerilor de astăzi, să asigure continuitatea acestui neam măreţ de alcoolici.

Şacalu’ (membru în comitetul de decizie, responsabil cu dreptul de veto): Eram mic (cam cât domnul Boc) atunci când am pornit la drum şi l-am întâlnit pe domnul Robert,  responsabil cu propaganda infantilă, şi m-am simţit atras de ceea ce promitea dânsul ca voce a acestui partid. Eu nu mi-am propus să schimb nimic, eu doar particip la sedinţe pentru rândurile de bere care se servesc după…

D-na Adriana (responsabilă cu automatul de cafea şi cu scandalurile): Filtrele de cafea! E musai.

Reporter: Ce doctrină urmaţi, pe ce poziţie a spectrului politic vă situaţi?

Dl. Robert: Doctrina pe care încercăm să o urmăm nu este una foarte clară, în sensul că încă mai lucrăm la ea. Avem agenţi prin toate partidele şi încercăm să furăm de la fiecare ce este mai bun, pentru că vrem să avem o bază de aplicare perfectă. Până acum am reuşit să furăm două copiatoare din 1992 de la ţărănişti, un palton de nutrie de la socialişti şi un capac de wc din lemn de mahon de la liberali. Le vom pune cap la cap dar aşteptăm mai întâi să învăţăm cu toţii din partid să citim.

Dl. Bilă: Spre deosebire de marea majoritate a personajelor din eşicherul politic autohton, noi nu împărtăşim doctrina fără ecouri, la cât mai multe zerouri. Ca şi poziţie a spectrului politic, închipuiţi-vă doctrina noastră stând în şpagat cu o labă a piciorului pe extrema stângă, cu cealaltă labă pe extrema dreaptă, lăsând testiculele să atârne într-un mod relaxat, unul pe centrul stânga, iar celălalt pe centrul dreapta. Astfel, direcţia de partid este dictată de cel plasat pe axa centrală, penisul. Marele avantaj al acestei doctrine este că înlăturăm din start abaterile ideologice pe orizontală, vectorul politic putând suferi modificări doar pe plan vertical. Cu alte cuvinte, chiar dacă mergem în sus sau în jos, noi o ţinem înainte.

Dl. Ghidushie: sforrrr…..

Dl. Motzoc: Păi, eu îs de părere că ne aflăm pe drumul cel bun. E bine, adică nu-i rău. Oscilăm, doctrinar vorbind, între sobrietate politică şi turmentare socială. Echilibrul politic, dacă mă-nţelegi, este pentru fătălăi. Cel mai important este să ştii să te orientezi în direcţia în care bate vântul sau damful, după caz. Cred că suntem cei mai realişti membri de partid pe care îi poţi găsi seara la un PET de Timişoreana pe scările sediului partidului.

Şacalu’: Doctrină? Nu cunosc termenul… Ca poziţie, prefer să stau deasupra!

D-na Adriana: Ca şi in spectrul culorilor, să zicem că oscilez între non culori: alb şi negru. Adică pe dungă.

 

Reporter: Aţi avut vreodată candidaţi la vreo funcţie politică? Unde?

Dl. Robert: Da, chiar eu am fost desemnat în nenumărate rânduri să candidez la funcţia de administrator al scării de bloc unde avem sediul numai că de fiecare dată mafia bătrânilor m-a învins. Cu siguranţă că e mâna Partidului Pensionarilor care nu vrea să-i fie divulgate furturile de căldură din caloriferele oprite ale locatarilor. Şi degeaba am făcut nenumărate sesizări la comisia de cenzori pentru că de fiecare dată a apărut câte ceva: ba că a murit unul din membrii din cauza frigului, ba că altul a fost forţat să se ducă la azil, ba că a intervenit o comoţie cerebrală… Coincidenţe? Eu cred că nu! Acum a rămas în comisie o singură bătrână care are cataractă, deci, vedeţi justiţia e oarbă. Dar nu renunţăm.

Dl. Bilă: Înainte ca traseul meu politic să se intersecteze cu cel al partidului din care fac parte astăzi, am candidat de mai multe ori la o funcţie administrativă din partea Partidului nu foarte Popular Creştin Demodat. Dar am pierdut de fiecare dată pentru că a fost alterată carnea de mici. În mod cert am fost sabotat de adversarii politici.

Dl. Ghidushie: sforrrrr….

Dl. Motzoc: Dacă au fost vreodată candidaţi din partea partidului nostru, eu nu mi-i aduc aminte. Deşi, recunosc, într-o dimineaţă m-am trezit în lift cu semnul “VOTAT” pe chelie. Vorba poetului: “M-au făcut copiii om de zăpadă!”.

Şacalu’: Îmi amintesc de unul dintre ei… îl chema Panaitescu, parcă. Am vrut să câştigăm prin intermediul dansului preşedenţia Comitetului de acordare de scutiri de taxe pentru băuturi alcoolice şi tutun… S-a sfârşit prost, candidatul nostru fiind un pic bâlbâit şi peltic, a gustat, de încurajare, circa 500 ml vodka înaintea confruntării finale, pe care a pierdut-o în faţa domnului Strugurel Vârtoşescu,  membru marcant al Academiei de Studii asupra Vinului şi efectelor sale.

D-na Adriana: În copilărie am avut trei găini, un cocoş, un porc şi o raţă care candidau la funcţia de preşedinte al coteţului. Au sfarşit pe rând în stomacele noastre.

 

Reporter: Cărui tip de alegător vă adresaţi?

Dl. Robert: Ne adresăm în primul rând alegătorilor de la parter pentru că dumnealor sunt la baza societăţii de bloc şi e normal, fiind la nivelul solului. În plus de asta, nu le scapă nimic şi doar aşa putem învinge mafia Partidului Pensionarilor, cei care controlează de atâta amar de vreme destinele societăţii în care stăm. Adică unde avem sediul. Şi plus că ne lasă să intrăm de fiecare dată când venim băuţi şi nu avem cheile de la interfon.

Dl. Bilă: Spre deosebire de ceilalţi politicieni, gruparea noastră politică se adresează alegătorilor care au ceva în cap. Nu contează dacă este o bască muncitorească sau o căciulă de astrahan.

Dl. Ghidushie: sforrrr….

Dl. Motzoc: : Ne adresăm oricui ne ascultă. Ultima dată, am pus cearşaful pe mine şi am ieşit în agora disertând despre etica şi logica formală din politica românească. La finalul dimineţii am ajuns acasă fără bani, vin şi ţigări dar acompaniat de un nou membru de partid – Tudora – veselă şi fluturându-şi coada.

Şacalu’: Eu nu mă adresez niciodată şi nu ştiu clar dacă avem alegători în afară de membrii de faţă. N-am câştigat niciodată nimic, deci…

D-na Adriana: Alegătorului culegător de bureţi.

Reporter: Sincer, cât sunteţi de bogaţi? Vă ajunge?

Dl. Robert: Contrar celor aruncate ca zvonuri răutăcioase de către bătrânet, eu sunt foarte bogat cu duhul, fapt care se vede şi din multitudinea subiectelor abordate pe blogul personal (nu vi-l spun căci este urmărit de serviciile secrete şi am reuşit până acum să ascund identitatea adevăratului autor!), ca să nu mai vorbesc de finele analize pe care le pot face. Ultima dată, când am făcut o astfel de analiză, mi-a ieşit ficatul gras, ceea ce, iată, îmi oferă o altă sursă de bogăţie, mai ales pentru perioada iernii. Deocamdată îmi ajunge ce am, o să fac o listă cu ce o să mai vreau şi o s-o pun ca manifest în scară, în locul listei de întreţinere (pe aia oricum nu o citeşte nimeni).

Dl. Bilă: Nu suficient. După cum spuneam la o întrebare anterioară, eu personal am plecat la drum cu buzunarele goale. Am de gând să strâng atât de mulţi bani în cont încât să nu suporte Oracle-ul, încât să se depăşească limita maximă bigint. Din afaceri legale şi modeste comisioane, desigur.

Dl. Ghidushie: sforrrrr….

Dl. Motzoc: Nu bogăţia este măsura acestui partid! Ci justeţea şi ideologia orientată către nevoile maselor. Prin urmare, toţi banii pe care îi avem strânşi sunt şi vor fi investiţi în consumul de alcool, pentru că doar aşa ne putem apropia de popor. Când este omul mai sincer, dacă nu la beţie?

Şacalu’: Eu fac comerţ cu grecii prin intermediul unui amic din Slobozia de Ialomiţa şi am strâns până acum ceva avere. Mă gândeam să mă înscriu şi la emisiunea „Fermier, caut nevastă” dar dacă îmi iau nevastă nu pot să mai răspund la întrebarea nr. 2 , „Vă ajunge?”…depinde de nevastă!!

D-na Adriana: Nu trebuie să ştie lumea, că dacă-mi dă careva cu o piatră-n cap să-mi ia averea?

Reporter: Furaţi? Pe bune, acum…

Dl. Robert: Am furat de la taică-miu pasiunea de a strânge bani albi pentru zile negre numai că, deocamdată, nu am găsit banii. Zile negre sunt din plin, mai ales când doamna Nuţi de la etajul doi ne mai aleargă pe hol cu pechinezul ei, că de ce tot schimbăm becul de pe palier cu unul care nu vrea să se aprindă. Ce vină avem noi că becul nu se aprinde? Deci, da, mai furăm şi becul de pe palier. Pe bune…

Dl. Bilă: Ne mulţumim să furăm doar startul. Apoi, restul vine de la sine.

Dl. Ghidushie: sforrrr…..

Dl. Motzoc: Păi, ce beţiv nu şi-o fură din când în când? Să fim serioşi! Face parte din farmecul vieţii.

Şacalu’: Maxim am zis!!!!!

D-na Adriana: Uneori. Pixuri, post–it-uri de pe la birou. Daa’, aerul pe care-l respir e cu împrumut? Că aş putea că fur şi aer. Îl iau cu găleata şi-l duc în casă.

Reporter: Ar trebui să vă vedem vreodată conducând destinele umanităţii?

Dl. Robert: Da, ar trebui să ne vedeţi. Cu siguranţă că da, sunt sigur de asta. De ce să nu facem şi noi asta? Clar, trebuie s-o facem. La anul voi cere să fiu desemnat candidatul partidului pentru funcţia de conducător al destinelor umanităţii, categoria B. Chiar am carnet, deci nu cred că ar fi vreo problemă. Bine, să nu-şi bage coada iar mafioţii ăştia de pensionari.

Dl. Bilă: Daţi-ne votul de încredere şi vom salva omenirea! Sau dacă nu votul, măcar o armă.

Dl. Ghidushie: sforrrrr…..

Dl. Motzoc: Puteţi să ne votaţi şi să întoarceţi privirea. Crezi că ne pasă? Poţi se te chiorăşti cât vrei… Ce dacă am ochii tulburi, picioarele îmi tremură şi scot sunete indescriptibile? Sunt perfect orientat!

Şacalu’: La cât se bea la şedinţele de partid, cred că destinele umanităţii se pot descurca şi singure, fără mine sau fără noi. Dacă ar fi să conduc ceva, ar fi un camion de bere pe care să-l deturnez către sediul partidului!

D-na Adriana: Băă, voi chiar sunteţi chiori?

Reporter: Aveţi duşmani politici?

Dl. Robert: Prietene, până acum despre cine am tot vorbit? Pensionarii ăştia nenorociţi care ne tot pun beţe în roate, numai să fure ei. Sistemul de la cap se împute, trage şi tu o nară pe hol, nu simţi că pute a moşi şi babe? Ce, ei or să-mi plătească mie pensia? Eu de ce le-aş plăti-o lor?

Dl. Bilă: Da. Shredder şi Vanghelie.

Dl. Ghidushie: sforrrrr….

Dl. Motzoc: Aha. Alcoolicii Anonimi. Şi sunt şi anonimi.

Şacalu’: Am avere, am şi bani dar şi-o mie de duşmani / Intru-n Parlament şi-arunc cu banii, să se-oftice toţi ţăranii / Pot şi duc şi beau şi f#t ca maşina de cusut / O fi politica o curvă da’ şi io i-am dat la m#ie! Scuze că n-am gasit rima la final… Nu că ar avea vreo legatură cu întrebarea dar am vrut să recit ceva pentru prietenii mei care mă susţine!

D-na Adriana: Să moară duşmanii mei de ciudă că se ştiu ei! Sunt cu geana pe ei, că vor să-mi facă de petrecanie. Au pus paparazzi pe mine să apar în Click.

 

Reporter: Pe final, un mesaj către oameni… Convingeţi-i că aveţi coa#e.

Dl. Robert: Păi… A, fără poze? Ok, am înţeles. A, nu în sensul anatomic… Păi, vorbeşte, dom’le, clar. Deci, da avem forţa şi tupeul necesare să schimbăm odată pentru totdeauna administratorul de bloc. Veniţi şi votaţi, chiar dacă nu locuiţi în scară cu noi. Mă rog, în apartamentele din scară, la asta mă refeream. Vă facem viză de flotant şi puteţi vota la urna mobilă pe care o punem chiar noi la dispoziţie. Nici nu trebuie să ieşiţi din case, ne ocupăm noi de tot. Şi nu pupaţi avantaje, da? Nu-i tupeu ăsta?

Dl. Bilă: Nu mai fiţi proşti votând iar şi iar cu aceeaşi politicieni. Fiţi proşti votând şi cu alţii, adică cu noi. Referitor la coa#e, v-am făcut mai sus o prezentare din care reiese clar că acestea atârnă la loc de cinste în ecuaţia doctrinei pe care partidul nostru o împărtăşeşte.

Dl. Ghidushie: sforrrr….

Dl. Motzoc: Fac chetă de un PET! Cine se bagă?

Şacalu’: Aş putea să mă desfac la prohab, ca să faci o poză dar sunt un băiat simţit. E şi doamne de faţă! Ca mesaj către oameni, veniţi să ne vedeţi la şedinţe, le ţinem în Control, miercurea cu Electropolis şi în week-end cu râuri de bere!

D-na Adriana: Pot să-mi îngroş vocea. Şi am sânge-n coa#e mai mult ca mulţi alţii!!!!!

 

 

 

Domnul Ghidushie nu a reuşit să surprindă întrebările noastre deoarece cu o seară înainte participase la şedinţa de partid săptămânală şi, fiind reprezentantul aripii de tineret, pur şi simplu are nevoie de mai mult somn. Şi în curând de un alt ficat…

Generaţia video

Am să profit de contextul mini-confruntării politice contând pentru locul de deputat pe Bucureşti pentru a face un salt în timp şi a-mi expune o teorie referitoare la  unul din principale motive datorită căruia, cred eu, Traian Băsescu a ajuns să ne fie de două ori preşedinte jucător.

Voi lăsa la o parte de la bun început orice element care ţine de jocuri de culise, demagogie, interese, strategii sau orice altceva ce ar putea avea legătură cu modul în care un politician sau un om influent ar putea influenţa direct sau indirect o dispută electorală. Teoria de care aminteam mai sus are strică legătură cu modul în care alegătorul percepe tot acest conglomerat politic de zi cu zi, şi nu în ultimul rând cu modelele  infantile.

Se spune că poporul român, ţinut timp de 50 de ani în lanţurile comunismului, simte şi acum, după douăzeci de ani de incipientă democraţie, nevoia unui tătuc, unei mâini de fier. După un Ceauşescu mai bun, regăsit în persoana domnului Iliescu, şi după Vlad Ţepeşul zilelor noastre, înghesuit în personalitatea domnului Vadim Tudor, şi-a făcut loc în scena politică autohtonă un nou hibrid anacronic în persoana stârpitorului de sistem ticăloşit, Traian Băsescu.

Însă atunci când vorbim despre simpatiile unora vizavi de un astfel de model de conducător, ne referim strict la acei indivizi care s-au dezvoltat social într-un context ca cel al comunismului. În cu totul altă oală se află segmentul de votanţi cu  vârsta cuprinsă între 18 – 35 de ani, care nu a apucat sau a apucat foarte puţin să interacţioneze cu valorile partidului unic. La o bună bucată din acest segment de vârstă a funcţionat cu totul şi cu totul alt principiu, aşa-numitul principiu de singur împotriva tuturor, care face şi subiectul teoriei despre care vă pomeneam la începutul articolului.

Aşadar, care ar fi elementul fundamental ce stă la baza principiului de singur împotriva tuturor care a funcţionat în destul de mare măsură în subsidiarul tânărului alegător? Nimic mai simplu: filmele pe video urmărite în bezna minţii imediat după revoluţie. Acele filme în care cel bun nu are nevoie decât de o armă sau de cunoştinţe temeinice de arte marţiale, de un motiv precis şi,  foarte important, moral al răzbunării şi nu în ultimă instanţă de un aliat din rândul oamenilor simpli apărut în mod neaşteptat, ale cărui intervenţii se dovedesc nu de puţine ori providenţiale,  pentru a nimici clici sau reţele mafiote de care nimeni nici măcar nu reuşise să se atingă până atunci. Avem aici un Van Dame, un Arnold Schwarzenegger, un Bruce Willis, un Sylvester Stallone, un Steven Segal, un Bruce Lee şi lista poate continua mult şi bine, actori care au dat naştere unor personaje ce au obsedat copilăria, pubertatea sau adolescenţa multora dintre tinerii alegători şi au demonstrat că se poate. Da, se poate să câştigi şi singur împotriva tuturor!

PS: Şi atunci, de ce-ar avea cei ce s-ar încadra unui asemenea profil ceva de obiectat guvernului Boc III, când super-eroii de pe video au făcut faţă cu brio provocărilor până în Rambo III, Rocky VI sau Die Hard IV?

Înregistrarea cu Geoană primind sex oral – Cum a luat liderul PSD peste o muie de euro

Preşedintele a fost reales. Şi asta chiar dacă toţi s-au pus împotriva lui.  Oricât de mult au încercat să-l defăimeze, n-au reuşit. A fost o luptă murdară în care mogulii şi comuniştii au folosit cele mai meschine arme pentru a-l răpune.        Indiferent de mizeriile cu care a fost atacat, preşedintele a rămas vertical. Este clar că operaţia de hernie de disc a fost una reuşită! Mai mult, atunci când a avut şansa să contraatace, nu a făcut-o. Moralitatea nu l-a lăsat. Aşa se face că nici înregistrarea prezentându-l pe Mircea Geonă într-o postură ingrată nu a fost făcută publică. Până mai deunăzi. Dar aceasta este întocmai excepţia care confirmă regula.

Pentru a înlătura orice suspiciune care ar putea plana asupra veridicităţii acestui material video, Revista Cioburi nu a ezitat să contacteze aceeaşi echipă de experţi video care au elucidat şi imaginile din filmuleţul  în care Traian Băsescu ar fi lovit un copil. Nu a fost deloc uşor, dar în final au reuşit!

Iată ce-a ieşit:

frame1

frame2

frame3

frame4

frame5

frame6

Viitorul ţării este trixt

Ieri dimineaţă, în timp ce mă aflam într-un mijloc de transport în drum spre uzină, mi-au ajuns la ureche frânturi dintr-o discuţie purtată de doi puşti, probabil de liceu. O redau din memorie.

Puşti 1: Ai văzut mă, ce era să piardă Băsescu?

Puşti 2: Da mă…

Puşti 1: Era nasol dacă ieşeau iară comuniştii. Ăştia îl au în spate pe Iliescu ăla. Ăla e periculos.

Puşti 2: Şi Geoană ăla e periculos, mă… N-ai văzut ce faţă are!?

Autobuzul: !?!?!

Păi bine mă copii, dacă şi Geoană mai are faţă de periculos atunci ne-am dus dracului cu totul. Cum să se mai bizuiască ţara pe voi când vouă vă inspiră pericol până şi faţa păcăliciului de Geoană? Ce-ar mai urma acuma? Să concluzionaţi că Antonescu e ăla de-l invoca bunicul când venea vorba de ţigani? Că Boc e cel mai independent politician? Că Hrebenciuc a jucat în Moromeţii? Păi cu o aşa atitudine ar trebui să-ţi fie frică să mai participi până şi la Halloween.

Ce să mai, ăsta ne e viitorul ţării…

Bilanţ electoral

Republica România şi-a ales preşedintele. Nu a fost să fie George Bush Jr. mioritic,  aşa cum ne prezentau trei din cele patru exit-poll-uri. A fost să fie acelaşi preşedintele dejucător şi nerăbdător care şi-a clamat victoria cu patru minute înainte de ora oficială a închiderii urnelor. Pentru cine nu ştia,  alegerile se joacă pe buletine de vot corect ştampilate şi nu pe statistici întocmite pe vorbe recoltate la ieşirile din secţiile de votare.

În colţul din dreapta am avut un Traian Băsescu, singur (doar cu serviciile secrete şi guvernul) împotriva tuturor. Un vodă căruia boierii lacomi şi bicisnici i-au uneltit mazilirea, dar care are de partea lui cea mai de preţ armă, POPORUL. Salvator de ţară sau tiran în plină expansiune, bădăran sau şmecheraş, machiavelic sau doar precaut, preşedinte jucător sau marinar golan care-şi face de cap ca în fiecare port, Traian Băsescu rămâne acelaşi personaj seducător care se mulează la marele fix pe profilul poporului român.

În colţul din stânga, de partea opoziţiei care culmea, tot se opune, i-am avut pe stigmatizaţii de la PSD, pe complementarii de la PNL dar şi pe cei mai periculoşi dintre toţi, monştrii cu conţii media, mogulii. O corcitură diabolică cu mii de tentacule veninoase şi milioane de guri flămânde gata să sugă sângele POPORULUI, hărăzită în cel mai comic mod cu un cap de căpcăun infantil, Mircea Geoană. După cum se ştie, lighioana electorală nu a reuşit să câştige chiar dacă se scălda în două dintre cele mai mari bazine electorale.

Acum, că lupta s-a încheiat, e timpul pentru o nouă ordine. Cel care va dicta noua configuraţie este, după cum bine n-am obişnuit, interesul. Masa votantă şi-a făcut datoria până la următorul hop, atunci când va fi chemată din nou la datorie.

Ce este mai importat pentru POPOR este că comuniştii au fost învinşi! Mai puţin comuniştii şi-au consolidat din nou puterea. Bătălia a fost crâncenă. Combatanţii s-au încleştat în dispute dure, purtând lupte pe toate planurile, la limita legii şi mai ales dincolo de linia voalată a acesteia. Susţinătorii lor, elementele cheie ale acestui turnir, nu s-au lăsat mai prejos. Absorţia de voturi a avut la bază catalizatori dintre cei mai variaţi: interesul, ura, dezamăgirea, resortul ideologic, inerţia, ignoranţa, panica şi chiar speranţa.

Singura luptă care mai contează a naţiei ăsteia este în momentul de faţă lupta cu timpul. Numai timpul ar putea triumfa în faţa mocirlei politice actuale. Şi chiar nu e resemnare, e pur şi simplu o realitate implacabilă. Acum douăzeci de ani, după ce s-a strigat jos comunismul!, oamenii au ales orbiţi de lumina nedesluşită a democraţiei un comunist preşedinte. În 2009, conştienţi sau nu de tot acest simulacru construit în jurul alegerilor, au făcut la fel.

Culmi electorale 2009

Urnele s-au închis. Voturile au fost pe rând validate, anulate, numărate, comparate. Pe alocuri şi cumpărate. Până s-a aprins BEC-ul, cele două grupări ce-şi disputau primul loc, ocupau aceeaşi treaptă superioară a podiumului. Ce-a urmat, e deja istorie.

Dând curs pitorescului ce nu se mai plictiseşte să ne urmărească fascinanta naţiune, mai ales în momente de cotitură, departamentul ştinţifico-fantastic al Revistei Cioburi a urzit în creuzetele propriului laborator, din spumă fumegândă de flegme şi vitriol, treisprezece culmi electorale ce vi le oferă pentru a le escalada intelectual, tocmai pentru a avea de unde a pica şi a da cu curul mai zdravăn de pământ.

Culmea infantilismului: să crezi că Moş Nicolae chiar te-a făcut preşedinte.

Culmea fertilităţii: să ţi se înmulţească procentele peste noapte.

Culmea opulenţei: să zici NU când ţi se propune să refaci alianţa DA.

Culmea incorectitudinii: să nu fie corect că au furat alţii mai mult decât tine.

Culmea democraţiei (în România): să conteşti la Curtea Constituţională rezultatul alegerilor şi să ţi se aprobe.

Culmea coincidenţei: seara să pierzi alegerile şi dimineaţa să le găseşti gata câştigate.

Culmea conştiinţei naţionale: după ce te-ai spetit să-ţi faci ordine în ogradă, să vină diaspora să-ţi măture tot praful.

Culmea contra-spionajului: să joci rolul unui personaj dintr-un film al pesedistului Sergiu Nicolaescu, în plin război cu PSD-ul.

Culmea iritabilităţii: să refuzi să-ţi dea limbi în cur până şi Radu Moraru.

Culmea sincerităţii: să-ţi destăinui public intenţiile serviciilor secrete.

Culmea inutilităţii: să fii invitatul lui Gâdea fără Băsescu preşedinte.

Culmea călăriei ideologice: să crezi că într-un guvern PDL-PSD, PDL-ul are rolul calului troian.

Culmea combativităţii: să se înfrunte doi foşti comunişti şi să câştige democraţia.

Şi nu uitaţi! Oricât de mulţi candidaţi la Preşedinţie s-ar anunţa câştigători, în final nu există decât un singur învins. Poporul român.

Pânda PSD

A rămas mai puţin de o săptămână până ce se va încheia oficial şi campania electorală pentru turul doi al prezidenţialelor 2009 iar Mircea Geoană, singurul contracandidat al lui Traian Băsescu rămas în cursa electorală, este ca şi inexistent. Apariţiile sale televizate în decursul întregii campanii electorale au fost prompte, având loc doar pentru că se impuneau din punct de vedere tehnic în economia campaniei electorale, apariţii ce ne-au relevat un candidatul pesedist ce şi-a susţinut maşinal discursul, fără a se hazarda prea mult în declaraţii compromiţătoare.

Grangurii din spatele PDS-ului sunt conştienţi că apele sunt mult prea învolburate pentru ca peştişorul lor să fie lăsat să înoate în aceeaşi mare în care marinarul Băsescu, hăituit din toate punctele cardinale de tot felul de moguli şi rechini de presă, se luptă de unul singur pentru a nu se duce la fund.

Pe toată durata campaniei electorale, candidatul pesedist s-a comportat ca un elev sârguincios participant la o olimpiadă alături de numeroşi contracandidaţi, fiind conştient însă că dacă va asculta învăţămintele profesorilor nu are cum să cum să rateze calificarea în faza finală pe ţară, respectiv turul doi al alegerilor. Acum, înainte de începerea probei finale, elevul Geoană aşteaptă cuminte sperând că o parte a electoratului rămas fără candidat îi va sancţiona disciplinar unicul adversar rămas în cursă, lăsându-l astfel pe el învingător, din postura singurului elev disciplinat rămas la examen.

PSD-ul nu este un animal politic de pradă autentic. PSD-ul nu se aruncă într-o luptă directă. Trupul său este mult prea greoi după ce s-a înfruptat cu nesaţ atâta vreme din hrana altora. PSD-ul nu se lansează într-un atac agil către o pradă. PSD-ul stă în expectativă până ce un alt prădător rămâne sleit de puteri în încercarea sa de a răpune acea pradă, pentru ca apoi să îi sfâşie deopotrivă pe amândoi.

Acum, la finele lui 2009, PSD-ul pândeşte funcţia supremă în stat, ce ar trebui să-i asigure confortul guvernării (cu sau fără PNL) pe un termen de cel puţin trei ani, până la următoarele alegeri parlamentare,  încercând să triumfe din nou după o bătălie care nu este a sa.

În ’90, FSN-ul, în frunte cu domnul Ion Iliescu, s-a impus fără drept de apel profitând de febra ieşirii de sub dictatura comunistă, după ce a confiscat o revoluţie în care adevărata luptă a fost dată în stradă de către oameni din care mulţi şi-au pierdut şi viaţa.

În 2000, PDSR-ul (PSD-ul de atunci) a câştigat Preşedinţia (cei drept după obţinerea unui procent mai mult decât confortabil la alegerile legislative) după ce a profitat din plin de votul negativ acordat de un electorat alarmat de perspectiva unei victorii a liderului extremist, Corneliu Vadim Tudor.

Anul acesta, regăseşte PSD-ul mizând pe aceeaşi tactică de non-commbat pentru a-şi adjudeca iarăşi Preşedinţia, pe fondul valului de nemulţumire creat în jurul candidatului formaţiunii politice rivale, Traian Băsescu. Dacă va reuşi sau nu, vom afla la finele săptămânii viitoare. Dar despre asta,  în emisiunile următoare.