Lansare la apă murdară

Ieri s-a petrecut, cu mare fast, cea de-a treia lansare a candidatului PSD(+PC) la postul de președinte, naivul Mircea Geoană. De ce a treia oară, n-am înțeles. Probabil pentru că primele două dăți nu l-a băgat nimeni în seamă iar Antenele aveau deja spațiul de emisie închiriat și niciun car de transmisie liber. Aceleași fețe, aceleași discursuri, aceleași scursuri, un motiv în plus să-mi blestem condiția de român.

Privind scârbit la ceea ce se petrecea acolo (sado-maso, nu?), mi-au răsărit în creier câteva nelămuriri, la care oricum nu sper să aflu răspuns. De exemplu, în minuțioasele imagini și cadre prezentate de cei de la Antena3 (spre deosebire de alte televiziuni care s-au limitat la a extrage doar esența congresului) am văzut numeroase grupuri de copii (sau adolescenți) care aveau peste 18 ani așa cum sunt eu posesor de labii. Ce căutau ei acolo, erau veniți cu părinții? PSD-ul își formează pepinieră, astfel încât să poată avea susținători peste ani și ani? De asemenea, în hangarul de la Roamero Băneasa, unde s-au ținut cuvântările de rigoare, am văzut numeroși oameni, de toate vârstele, veniți să dea cu un aplauz peste discursurile „greilor” din partid. Iarăși, încă o întrebare mi-a răscolit neuronii: oamenii ăia nu aveau de muncă vineri, la ora 11-12, când au început să se adune? Dacă aveau, și-au luat o zi concediu? Sau fac parte din marea masă a șomerilor pe care PSD își bazează voturile?

Oare cum puteau să privească bătrânii săraci lipiți, prezenți și ei în sală, la discursul lui Năstase, de exemplu? De câte ori nu au fost amăgiți cu fel și fel de promisiuni, inclusiv de cei care țineau în acel moment cuvântări, pensionarii de acolo? Sau bruma de bani (ori kilul de zahăr și ulei care le-a fost dat) sunt motive suficiente pentru a face figurație? Trist și îngrijorător, nu?

Peste toate aceste întrebări, mi-a rămas în cap sloganul propus de PSD-iști, pentru susținerea lui Geoană: „Băsescu, pa!”. Nimic de genul „Geoană, cel mai tare”, „Geoană, președintele potrivit”, „Geoană, votați-l!”, nu, nimic în acest mod. Ideea de bază este înlăturarea lui Băselu, indiferent cine o va face. Ceea ce spune că, iarăși, marioneta denumită prostănac este scoasă la înaintare doar de dragul discursului. Atât timp cât nu mai iese Băsescu, nu contează cine va fi președinte. Legăturile se pot (re)face imediat, doar.

Învăţământ ţinut la distanţă

Suntem o ţară de deştepţi. După ce am înlocuit mârţoaga cu BMW-ul la mâna a doua, pita cu chifla McDonalds, ţuica cu spirtoasele de import şi brăţara de aur a muncii cu lanţul de neam prost, vine o vreme când românul se gândeşte să-şi înrămeze şi deşteptăciunea într-o diplomă universitară.

Scandalul iscat acum mai bine de trei săptămâni în jurul fabricii de diplome Spiru Haret, vine cumva în întâmpinarea acestei evidenţe. Se ştie deja că centrele universitare Spiru Haret au continuat să furnizeze ani în şir absolvenţi pe bandă rulantă, deşi multe dintre ele erau neacreditate. Dacă ar fi să ne luăm după numărul de studenţi care studiază pe “băncile” acestei Universităţi, număr ce trece fără emoţii de 300.000, Spiru Haret ar fi prima universitate particulară din Europa şi a doua din lume. Dacă ar fi să socotim profitul anual al afacerii, la o taxă medie de 500E pe an plătită de fiecare student, putem deduce nu mai puţin de 150.000.000E încasaţi doar din taxe. O sumă rezonabilă câştigată cinstit de pe urma satisfacerii nevoii intelectuale a naţiunii, de către nişte persoane binevoitoare.

Nu intenţionez să-mi zgârii mintea în încrengătura din spatele acestei afaceri sau să clasific nonşalanţa pe care cei din spatele ei încă o afişează în raport cu autorităţile. S-a spus cam tot ce era de spus vizavi de acest subiect.

Ce m-a intrigat pe mine la culme a fost modul în care au reacţionat unii politicieni atunci când s-a încercat tragerea unei linii în încercarea de a extirpa această cangrenă a învăţământului românesc. Şi când spun asta mă refer la reacţiile domnului Mircea Geoană, politician cu aspiraţii la funcţia supremă în stat, şi a colegilor săi de partid, atunci când doamna ministru Ecaterina Andronescu a cerut, cum era şi firesc, ca toate diplomele eliberate de unităţile de învăţământ neacreditate să fie validate în urma unui nou examen. Dacă s-a ajuns până la a se pune problema retragerii sprijinului politic al doamnei ministru pentru că iniţiativa dumneaei, pe lângă rezolvarea unei hibe evidente în sistemul de învăţământ – şi aşa şubred – dar şi, ce-i mai esenţial, încadrarea problemei într-un context legal, ar fi atras după sine şi pierderea unor voturi, putem afirma conformaţi că s-a atins cota maximă de nesimţire politică. Cât de disperat poţi fi ca politician încât să îţi părăseşti până şi conduita demagogică atunci când simţi că nu mai ajungi la ciolan? Până unde poate ajunge ipocrizia?

Concluziile relevă iar şi iar acelaşi lucru de netăgăduit: politica e o curvă infectă.

Reversul ouălor

Doar doi deputaţi PSD-PC au votat pentru începerea urmăririi penale a lui Adrian Năstase în dosarul Zambaccian 1.
Nu ştiu exact câţi din cei care l-au susţinut pe Adrian Năstase fac parte din coloana vertebrală a partidului şi câţi au funcţii auxiliare în corpul PDS. Sunt însă şanse destul de mari ca cei doi votanţi răzleţi să fie exact coaiele.

Cum cumpără PSD-ul voturile

   În plină pandemie de gripă porcină, porcul de România se pare că nu are nicio grijă. Așa cum a fost obișnuit, lăturile trebuie să rămână lături pentru conservarea șoriciului dâmbovițean, la grosimea potrivită. Gunoaiele prin care scurmă sunt aceleași de douăzeci de ani și par la fel de gustoase. Dimpotrivă, ar putea fi și mai bune, mai ales că sunt și din Europa, nu doar din curtea proprie. Și atunci, să nu se întrebe dacă există viață după Crăciun?

   Pe 7 iunie sunt alegerile europarlamentare, iar lumea este invitată să voteze pentru a decide, astfel, soarta, viitorul, încălzirea globală. Bullshit. Campaniile din media sau din drumul fiecăruia sunt obositoare și, oricum, mai mult enervează. De aceea, există sub-campaniile, vechi de când lumea. Mita electorală e la bază, așa cum a fost și va mai fi. Anul 2009 și evoluția, în general, nu au legătură cu acest aspect. Din păcate pentru cei care au de gând să mai strângă din gunoaie, există alții care le vor produce. Iar raportul nu este unul corect. 

   Am rămas scârbit vizualizând clipul de mai jos. Cazul, cu siguranță, nu este unul singular. Și nici pe cale de dispariție. Valoarea unui vot este de 50 de lei. Schimbarea pe care o poate avea în esență este, în consecință, una ieftină. În viziunea lor. Voi v-ați vinde? Există un preț pentru așa ceva?

Foto: Silviu Pavel

thumbmediumstage_redim

Tinerii şi ambiţoşii membri PSD sector 1 Bucureşti au început să bată facultăţile şi căminele studenţeşti în căutare de votanţi. Nu contează că aceştia sînt de dreapta, indecişi sau scîrbiţi de politică. Important e, în viziunea pesedistă, să fie dispuşi să-şi vîndă votul pe 50 de lei. Mai mult, pesediştii de la sectorul 1 pe care i-am filmat cu camera ascunsă oferindu-ne bani contra voturi susţin că fac un serviciu societăţii, pentru că încurajează, astfel, prezenţa la vot. Aşa că ziceţi-le „mersi” şi citiţi mai departe.

PSD vă cumpără voturile cu 50 de lei bucata!

Lansare cu cântec

   Cică PSD și-a lansat eurocandidații, sub atenta supraveghere a lui Marian Vanghelie, într-o festivitate a cărui fond sonor a fost asigurat de muzica lui Vangelis.

   În aceste condiții, lansarea candidaturii lui Becali ar fi putut fi asistată de recitarea Mioriței.

Marea cu sarea

   PNL va depune astăzi o moţiune de cenzură, şi anume „Marea păcăleală PDL-PSD”, a anunţat Varujan Vosganian. Ideea de bază este neconcordanţa dintre realitate şi programul propus de guvernul actual. Soluţia este, evident, demiterea cabinetului Boc.

   Oare următoarele moţiuni cum se vor numi? „Marea vrăjeală din ultimii douăzeci de ani”? Sau „Marea ţeapă din ultimii două mii de ani?”

Unu mai românesc decât altul

dscf2409Vineri, 1 Mai, a fost Ziua Internaţională a Muncii. Ca om al muncii, am rămas acasă. Şi cum alternativa de a mă înghesui ca focile pe nisipul „virgin” din Vamă nu mi-a surâs aşa tare, am rămas în capitală, unde mi-a făcut cu ochiul cel mai importat eveniment al zilei ce s-a desfăşurat în Parcul Izvor, anume Unul Mai-ul Românesc cu micul şi berea lui Vanghelie. Pentru a fi absolut sigur că nu mă va atinge microbul, mi-am administrat în cursul după-amiezei un vaccin anti – pomană electorală, care a constat într-o doză de patru mici perpeliţi la un cuptor electric neutru, fără culoare politică. Apoi, la drum.

Ajunşi la gura Parcului Izvor în jurul orei 17:30, ne-am comutat pe modul record şi ne-am afundat în mulţimea ce încă forfotea haotic.

Dacă în prima parte a „petrecerii câmpeneşti” am putut vedea, prin intermediul media, lideri politici marcaţi ai psdeului sorbind din berea rece la pahar şi muşcând româneşte dintr-un mic dar şi membri destoinici ai partidului ce a patronat evenimentul scandând lozinci social-democrate, dacă sub soarele amiezei nostalgicii trecuţi de a doua tinereţe, pe care sărbătorile de genul celei de 1 Mai îi readuc parcă la viaţă, au dat paşi înainte şi i-au luat înapoi pe ritmuri populare, după ce au gătat doza de patru mici şi au lins şi ceva bere pentru care s-au călcat în picioare cu mic, cu mare, cu uărcăr, cu pensionar, cu român, cu ţigan, cu chinez, sau mai simplu bâlci electoral, a doua jumătate a sărbătorii internaţionale a muncii, organizată de pamfletarul Marean, avea să ne arate o altă faţă, acea de bâlci clasic românesc.

Orele mai înaintate ale zilei i-au scos din prim-plan pe bătrâneii nostalgici dar şi pe simpatizanţii activi PSD ce înroşeau mulţimea cu tricourile lor pe care stătea imprimat mesajul „Unu Mai Românesc şi, cum se întâmplă de obicei la astfel de evenimente, o mulţime de tineri curioşi au dat năvală în parcul împânzit de oameni. Se puteau distinge uşor, de la tinerei ai generaţiei hi5, atraşi de waţii emişi din boxele amplasate lângă scenă, şi cupluri care au renunţat la plimbarea din Mall, până la grupuri, grupuri care au venit să-şi scalde ochii curioşi în atmosfera de „sărbătoare” sau găşti răzleţe de roacheraşi care, rămaşi din diverse motive departe de aglomeraţia ce dă startul sezonului estival  pe litoral, şi-au astâmpărat nevoia de înghesuială în inima capitalei, la umbra celeilalte semnificaţii a lui 1 mai.

În lipsa prezenţei unui al doilea om în stat, şuţii erau cu ochii pe mobilele si portofelele oamenilor obişnuiţi, ne-flancaţi de sepepişti fioroşi, în timp ce gardienii publici vegheau regulamentar la siguranţa cetăţeanului; televiziunile îşi mai temperaseră din transmisiile în direct; pâlcuri de indivizi conectaţi la eveniment încă de la primele ore, brăzdau parcul sub efectul berii.

Printre toată această infuzie de tineret pestriţ ce anima aleile parcului, familii cu copii de mână se plimbau agale. Copiii tânjeau la tot soiul de pochemoni expuşi spre vânzare de către nelipsiţii vânzători de chilipiruri, iar părinţii visau la cândva obişnuitele ieşiri la pădure. Anul ăsta au făcut bine să se mulţumească doar cu o ieşire în parc şi câţiva mici de pomană electorală.

Dacă nu se îndreptau către ieşirea parcului, participaţii la eveniment convergeau către cele două puncte principale. Ori scena, unde puştimea se îngrămădea să fredoneze refrenele momentului, ori punctele în care încă se mai distribuiau gratuit mici şi bere.

Alături de puştii în extaz ce umpleau primele rânduri din faţa scenei, se aflau şi oameni mari, atraşi probabil de ambianţa jovială a degeneraţiei pro sau, mai simplu, atraşi de mişcările lascive  şi de formele dansatoarelor de pe scenă. Ţîţeee… Imediat în proximitatea publicului aflat în picioare, un număr mărişor de mămici, bunici şi tătici îşi ocupau, cu faţa către scenă, locurile pe scaunele răzleţe aşezate pe iarbă, evocând parcă prin atitudinea lor atmosfera Festivalului Cerbul de Aur. Amestecaţi printre bucureşteni, fotografii străini imortalizau pitorescul situaţiei.

În celălalt punct de atracţie al parcului, vânzătorii de gratuităţi nu mai pridideau să întoarcă micii şi să toarne berile. Un fum înecăcios se ridica din grătarele încinse, lăsând mastodontul din marmură albă în ceaţă. Când cerul se întuneca treptat, încă mai erau oameni care se înghesuiau la mici şi o bere. Am părăsit parcul înainte ca potopul să se pornească şi să împrăştie mulţimea.

Dacă Marian Vanghelie regretă că ploaia i-a dat peste cap programul, eu unul regret că nu am apucat să mă dau şi în tiribombă.

Mulţumiri lui Robert pentru concursul adus la realizarea acestui material.

Peştele de la capul statului se împute

Traian Băsescu a declarat luni seară, la TVR1, că în cazul unui eşec al guvernului actual (mai multe detalii aici) ia în consideraţie posibilitatea de a nu mai candida pentru un nou mandat la Cotroceni.
Să recapitulăm: după ce, în urmă cu patru ani, electoratul i-a pus harponul în mână pentru a stârpi sistemul ticăloşit, marinarul Băsescu s-a văzut după aproape un mandat, deloc surprinzător, cu "caracatiţa PSD", căreia i se cam uscase gura de la atâta sete de putere, în plasa intereselor comune. Şi cum piratul Tăriceanu a fost lăsat la apă în opoziţie iar micul executant Boc pus la mare înălţime în fruntea guvernului, plângăciosul Băsescu a ieşit pe punte şi a afirmat că în caz de naufragiu guvernamental se scufundă odată cu tot echipajul. Toate acestea în condiţiile în care în apele politicii româneşti s-a instaurat deja o armonie opulentă. Ca să vezi cât curaj pe domnul preşedinte… Păi dacă rechinii se înţeleg între ei, orice critică aruncată asupra guvernului va avea acelaşi efect pe care îl va face o scobitoare zvârlită asupra unei balene ucigaşe.
Altfel spus, preşedintele Băsescu a luat în calcul posibilitatea de a nu mai candida pentru funcţia de preşedinte a corabiei România doar într-un scenariu greu de închipuit chiar şi de cea mai blondă sirenă. Astea sunt doar cuvinte mari pe post de muniţie electorală.
După un asemenea discurs, un iz de demagogie ieftină dă târcoale cabinei de vot. Aşa, şi?