Acum nouă ani de zile, în subsolurile muzicale româneşti, fenomenul punk-rock mai câştiga un aliat în duelul romantic dus cu stilurile anilor ’90 ce se încăpăţânau să domine scena acelor vremuri. Iar influenţele nu aveau cum să vină din istoria săracă a muzicii româneşti, mai ales din punct de vedere al dezvoltării de stiluri, ci tocmai de peste ocean, unde noul val de punk era în toi. Aşa cum se mândresc mai tot timpul, cei de la E.M.I.L., căci despre ei vorbim, au avut mamă şi tată muzical pe Green Day şi Sublime, trupe de referinţă, de altfel, pe piaţa din S.U.A. şi nu numai. E.M.I.L. pornise, astfel , la drum aruncând pe portativ „ceea ce simte”, aşa cum o dovedeşte şi primul demo, „Extratereştrii Merg Iarna La ski”, cu cele şase piese ale sale.

   Încă de la început trupa se bucură de o largă difuzare la posturile româneşti de televiziune, în decembrie 2000 urmând şi debutul live. Luna martie a anului următor îi prinde pe scena Fire Club din Bucureşti, acesta fiind începutul unui parteneriat care va ţine ani de zile. Cum era de aşteptat, primul album începe să prindă contur însă contractul cu cei de la A&A Records îi forţează scoaterea pe piaţă a unui E.P.. Băieţii aleg doar şapte melodii din cele doisprezece compuse deja şi, astfel, în martie 2003 iese pe piaţă Cocktail Verde, un material discografic bine primit de public, în concerte şi care furnizează şi piesa primului videoclip al formaţiei. Lipsa de implicare treptată a celor de la casa de discuri duce inevitabil la ruperea contractului şi alinierea trupei E.M.I.L. la condiţia celorlalte trupe româneşti, nevoite să-şi gestioneze parcursul doar prin forţe proprii.

   Urmează o serie de concerte care sporesc renumele trupei astfel încât apariţia lor la festivaluri de profil renumite este de aşteptat. Mânaţi de succesul acelor vremuri, cei de la E.M.I.L. se hotărăsc să înceapă lucrul la un nou album, album care va fi lansat oficial în noiembrie 2005. Rom, fum şi vanilie reprezintă o apariţie discografică aşteptată cu nerăbdare de public, dovada fiind şi faptul că lansarea a stabilit un record pentru România, respectiv 1200 de plătitori de bilete pentru o trupă independentă, la lansare de album. Turneul de promovare al acestei ultime realizări îi confirmă pe cei de la E.M.I.L. ca o trupă apreciată de public şi remarcată de organizatorii celor mai prestigioase festivaluri de la noi: Rock la Mureş (Periam), New School Revolution (Vama Veche), Tuborg live (Costineşti), Stufstock (Vama Veche), Motorock (Ploiesti), Five-O (Baia Mare), Punk-Rock Underfest (Bucuresti), Punkaid (Brasov, Iasi). De asemenea trupa cântă şi în deschiderea concertului Bloodhound Gang, la Arenele Romane. Urmează alte două apariţii: în deschiderea concertului trupei britanice Toy Dolls în cardrul festivalului Stufstock Greenfest 2007 precum şi deschiderea concertului legendarei trupe americane de punk-rock NOFX, concert care are loc la Bucureşti pe 11 septembrie 2007, în cadrul turneului mondial „Wolves in wolves clothing”. Trebuie menţionate şi invitaţiile de la Fete de la musique, Berlin dar şi B’estfest Bucureşti.

  Ultima perioadă i-a ţinut pe cei de la E.M.I.L. în studio pentru că foarte curând vor reveni în forţă pe piaţă cu albumul Ştiu, ţi se pare absurd…. Albumul se vrea a fi un manifest, aşa cum este prezentat de băieţi, şi va avea concertul de lansare în Vama Veche, în data de 25 iulie.

   “Ştiu, ţi se pare absurd… reprezintă un manifest. Alternativa noastră la curentul muzical comercial din showbiz-ul românesc. Atitudinea firească şi autentică împotriva unei adevărate mecanizări a societăţii. Mai mult decât atât, Ştiu, ţi se pare absurd… este o dovadă de devotament faţă de o scenă şi faţă de un curent muzical care ne-a schimbat viaţa”, este descrierea din comunicatul de presă.

   Noul album vine la aproape patru ani de la lansarea pe piaţă a discului precedent, Rom, Fum şi Vanilie şi conţine 11 melodii originale, compuse în perioada 2007-2009. „Ştiu, ţi se pare absurd… este un album simplu, despre noi, despre faptul că am înţeles şi am învăţat să ne asumăm identitatea”, spune Barbu (bass, E.M.I.L.), “iar astăzi ne simţim bine să fim printre cei care încă laudă albumele Metallica din anii ’80 şi care încă râd de mustaţa lăsată de o halbă de bere rece deasupra buzei celui mai bun prieten”.

   Trupa E.M.I.L. înseamnă:

• Sorin Bădulescu – voce
• Barbu Niculae – chitară bass
• Gabi Georgescu – chitară
• Andrei Stoianovici – chitară
• Eugen Imecs – tobe

   Revista Cioburi a pus câteva întrebări lui Stoi şi Gabi, cei doi chitarişti ai trupei, invitându-vă să urmăriţi reacţiile acestora:

RevistaCioburi: Cam mult rom, fum şi vanilie de la ultimul album…De ce a durat aşa mult?

Gabi: A durat ceva pentru că, după pleiada de concerte urmate albumului din 2005, ne-am „închis” în sala de repetiţii pentru compunerea unui nou set de melodii. A durat ceva şi aceasta pentru că nu am vrut să dăm rasol, doar să avem mai repede un nou material discografic.

Stoi: Pentru că făcusem toţi o supradoză de „cocktail verde” şi „rom, fum şi vanilie” şi trebuia să ne revenim puţin după asta. Iar „rehab”-ul durează…

R.C.: Ne puteţi spune câte ceva, „pe sub tejghea”, despre următorul album, dacă nu vi se pare absurd, bineînţeles…

Gabi: „Ştiu, ţi se pare absurd…” este un album care marchează nişte schimbări în formaţia E.M.I.L., atât compoziţional, cât şi din punct de vedere al mesajului transmis. Este mult mai direct, mult mai bine produs, în total: o evoluţie.

Stoi: Se aude un violoncel pe ultima melodie de pe album şi ultimul vers al acesteia dă şi titlul albumului.

R.C.: Cât la sută este inspiraţie şi cât la sută transpiraţie?

Stoi: 85% transpiraţie şi 15% inspiraţia acestui miros al succesului.

Gabi: Inspiraţia am avut-o prin 2000, după care, până în ziua de azi, a urmat transpiraţia si, bineînţeles, va continua.

R.C.: Ce reprezintă această ultimă realizare?

Stoi: Un disc pe care înainte de orice ni-l datorăm noi, nouă. Asta a fost şi ideea de la care am pornit să-l compunem. La sfârşitul lui 2007 nu mai credeam că putem face încă un disc împreună iar faptul că am reuşit şi că el iese efectiv zilele astea e ceva extraordinar.

Gabi: Un pas înainte pentru noi ca muzicieni şi, de ce nu, ca oameni. Am ajuns în momentul în care ne cunoaştem foarte bine între noi, nu mai există secrete şi ca în orice „familie” trebuie să trecem la următoarea etapă. Barbule, stai liniştit, că nu te cer de soţie. J))))

R.C.: Lansările la apă unde se vor realiza?

Gabi: Lansarea acestui album va cuprinde trei etape mari şi late: pe data de 7 Iulie va avea loc o conferinţă de presă (la care sunteţi invitaţi) cu surpriza, pe 10 Iulie urmează a ieşi pe piaţă albumul „Ştiu, ţi se pare absurd…” şi va fi distribuit împreună cu revista Sunete iar pe data de 25 Iulie, în terasa Hand din Vama Veche, va avea loc „cea mai mare petrecere a verii”, concertul de lansare a albumului. Îi vom avea invitaţi pe cei de la Pistol Cu Capse.

Stoi: În plus faţă de ce a zis Gabi, mai am de adăugat că eu personal o să lansez şi un piton la apă, cu câteva ore înainte de concertul din 25 Iulie din Vamă…

R.C.: Iar PCC? Nu v-aţi săturat de ei? J

Stoi: PCC sunt nişte prieteni foarte apropiaţi, care ne-au şi ajutat foarte tare să realizăm acest album (în special Vlad PCC) şi pe care, asemeni unei zile onomastice, ne dorim să îi avem ca invitaţi la petrecere. Nu e pentru show ci doar pentru o seară importantă.

Gabi: Nicidecum. Sunt prietenii noştri, ne ştim de foarte mulţi ani şi ne vom şti mult timp de acum încolo.

R.C.: Aţi avut mai mult noroc decât alţii sau sunteţi mai buni?

Stoi: Sunt câteva trupe colege de beci care au avut mai mult noroc decât noi. Sunt şi mai multe trupe colege de beci care sunt mai bune şi mai serioase decât noi. Singurul nostru merit în povestea asta este devotamentul faţă de un stil muzical care ne place enorm şi pe care l-am cântat neconditionaţi de modă.

Gabi: Niciuna şi nici alta. Pur şi simplu, ne-am întâlnit, am zdrăngănit şi ne-am simţit foarte bine în pielea noastră şi unul cu altul în sala de repetiţii, precum şi în afara ei.

R.C.: Ce înseamnă E.M.I.L. azi, pe scena underground?

Stoi: O gaşcă de băieţi simpli care s-au încăpăţânat să cânte punk-rock indiferent de ce le-a fost prezis de către „cunoscători”. Şi care supravieţuieşte independent (fără producător sau casa de discuri), în aceeaşi formulă, după aproape zece ani. 

R.C.: Este greu să nu fii trupă dance în România?

Gabi: Nu, nu este greu. Cred că este mai greu să fii trupă dance în România. Sunt vreo câteva zeci de mii, care urmăresc îmbogăţirea peste noapte. Deci e mai greu pentru ei, pentru că cei care nu reuşesc să ajungă în discotecile din Mamaia, fac pariu că au frustrări că n-au maşină albă în faţa uşii, câte trei pitzi pe noapte, etc.

Stoi: Nu. Nimeni nu te sună să te trimită să faci playback la emisiuni TV îndoielnice, nimeni nu te trimite să prestezi la zilele oraşului X, nu faci sesiuni foto pentru ziare de scandal, nu te duci la evenimente mondene şi nu ai ca target final nunta cu un bătrân om de afaceri. De fapt, să nu fii trupă dance este cel mai mişto lucru de pe Pamânt!

R.C.: Pe cine apreciaţi cel mai mult dintre formaţiile româneşti?

Stoi: Pistol cu Capse, Chester, Dekadens, Recycle Bin, Cobe, Nişte Băieţi, The Dead Ceausescus – din cei apropiaţi ca stil muzical (mai mult sau mai puţin) de E.M.I.L.

Gabi:  ZOB e o trupă care nu trebuie niciodată neglijată şi pe care noi o ascultam de când eram puştani. Dar şi Timpuri Noi pe vremuri erau geniali. Adevăraţi deschizători de drum în România.

R.C.: Este necesară o revoluţie pentru ascultătorul român de muzică rock?

Stoi: Ascultătorul român de rock nu are nevoie de nicio revoluţie, el a luat nişte decizii foarte clare în momentul când a ales să asculte Korn în loc de 3SE sau Green Day în loc de DJ Tiesto.

R.C.: Vă visaţi bogaţi numai din muzică?

Gabi: Nici măcar nu urmărim acest aspect. Dorim să ducem o viaţă decentă, să ne bucurăm de berea băută cu prietenii noştri iar dacă toate astea s-ar putea realiza cu un eventual câştig de pe urma prestaţiilor muzicale, ar fi ceva extraordinar, dacă nu, mergem în continuare la job-uri.

Stoi: Sper din tot sufletul să nu se întâmple asta! Pentru că atunci prieteniile se vor strica şi spiritul E.M.I.L. va înceta să existe.

R.C.: Lăudaţi-vă cu o apariţie live…

Gabi: Cu două apariţii live: în deschidere la NOFX, la amfiteatrul Mihai Eminescu şi în deschidere la No Use For A Name, în cadrul Punk Rock Underfest 4.

Stoi: Concert aniversar „E.M.I.L. – 5 ani de excese, abuzuri şi imoralităţi”, la clubul B52 în Iunie 2005. A fost singurul concert de underground la care am văzut oameni care să rămână pe dinafară din cauza aglomeraţiei. Good times…very good times…

R.C.: Care ar fi profilul fanului E.M.I.L.?

Stoi: Orice om cu mintea eliberată de stress-ul cotidian şi care vrea să bea o bere cu cel mai bun prieten, planificând vacanţa de vară.

Gabi: În general oamenii care populează cluburile de gen din România. Nu toţi, unii dintre ei J)

R.C.: Cu ce procent ajută pilele în domeniul muzical?

Stoi: Pilele ajută numai în primii ani de activitate când aparent îţi deschid nişte uşi. Dar mai departe trebuie să ai ceva de spus cu trupa pe care o ai ca să poţi să exişti în continuare. Iar dacă nu eşti sincer faţă de public mai mult de maxim doi ani nu ai cum să rezişti. Publicul nu poate fi păcălit cu pilele.

Gabi: Măi…nu ştiu ce înseamnă pile în domeniul muzical. Consider că formaţia E.M.I.L. nu face parte din acel domeniu muzical în care se poartă astfel de proaste obiceiuri. Sincer. Pilă se cheamă şi faptul că patronul unui club din Bucureşti te cunoaşte de când erai mic? Dar acolo e deschis pentru oricine. Contactezi clubul, te duci la o discuţie, eventual cu un suport audio şi se stabileşte dacă se cântă sau nu.

R.C.: Alcoolul are legătură cu creaţia? 

Gabi: Nu cred. Având în vedere că am încercat de multe ori să ne vedem la repetiţii sâmbăta dimineaţa sau duminica dimineaţa. Nu am reuşit niciodată J) Deci, pe noi,  nu ne ajută la creaţie.

R.C.: Unde vă vedeţi în zece ani, din punct de vedere muzical?

Stoi: Cântănd la chitara mea Epiphone Les Paul Junior, pe staţia mea de chitară Marshall…Only three chords…

Gabi: Probabil în aceeasi formulă, cu aceleaşi instrumente de gât. Probabil peste alţi zece ani muzica se va tehnologiza şi mai tare, probabil vor exista foarte mulţi oameni care vor asculta muzică de „plastic” dar noi vom ramane la fel, în lumea şi nebunia noastră de autişti. Ştiu, ţi se pare absurd… J

R.C.: Are România vreo şansă de progres?

Stoi: În România progresul muzical faţă de anul 2000 este major. Acum, în 2009, există cluburi care să ţină concerte live în orice seară, există un radio de rock pe FM, o presă de nişă scrisă şi online, există artişti străini care vin să susţină concerte live, există magazine de instrumente muzicale şi există Bring The Noise. Şi sunt şanse să progresăm încă pe atât în următorii 10 ani.

Gabi: Şanse de progres există în orice ţară, în orice domeniu, pentru fiecare om în parte. Important este dacă ştii să aplici, să pui în practică şi să profiţi de anumite situaţii încât să ajungi în momentul de progres.

R.C.: Spuneţi-ne, vă rugăm, două chestiuni care vă scot din sărite la orice oră.

Stoi: Şoferul maşinii BMW albă şi comportamentul lui în trafic sau atitudinea unui manelist faţă de partenera sa.

Gabi: Nu există.

R.C.: Există soartă?

Gabi: Există. Fiecare om are stabilit un drum şi nimic nu e întâmplător. Bine, acum mai depinde şi de omul respectiv cum îşi „managiueşte” soarta şi dacă descoperă la timp care este treaba lui. Pe urmă este prea târziu…Bat câmpii, nu? 🙂

Stoi: Categoric există. Uite, Dukadam a apărat patru penalty-uri în finala Champions League iar Dinamo în 2009 a condus tot sezonul şi a ieşit pe locul 3. Totul e parte dintr-un masterplan.

R.C.: V-aţi născut în secolul care trebuie?

Stoi: Mi-ar fi plăcut să trăiesc în anii ’30 şi să cânt într-o orchestră de swing.

R.C.: Care ar fi prima decizie luată, în condiţiile în care aţi fi o zi preşedinte?

Stoi: Aş corecta sistemul de învăţământ care este în declin total. Se încearcă să se implementeze un model capitalist peste unul comunist şi nu funcţionează iar elevii şi studenţii sunt cei care suferă şi îşi distrug vieţile.

Gabi: Nu pot să mă gândesc la aşa ceva pentru că sunt apolitic, nu cred în acest domeniu, sunt pe lângă acest „eveniment”.

R.C.: Daţi un sfat cititorilor…

Stoi: Dacă ai trupă, repetă mult, cumpără-ţi scule din oricâţi bani reuşeşti să strângi şi niciodată nu pune formaţia pe planul doi – indiferent de ce job ai!

   Le mulţumim celor doi membri ai trupei şi vă invităm să fiţi cu ochii pe apariţia materialului discografic E.M.I.L., începând cu data de 10 iulie!

foto by George Popescu, poqe.com