Dorel, trei beri şi-un şantier
După o noapte furtunoasă m-am trezit astăzi la o oră mai apropiată de seară decât de dimineaţă. Am observat că nu am ţigări, nici eu, nici scumpa mea prinţesă, care de la ora 8 a.m. trage cu ochiul în autobiografia lui Norma Jeane Mortensen.
Mi-am schimbat boxerii, am înjurat apa caldă, care la etajul al 9-lea cu greu ajunge şi am coborât până la chioşcul cu bunătăţi în vederea procurării obiectelor care-mi satisfac tabieturile. În momentul în care am ajuns în faţa magazinului am observat un nene insipid plin de var care dorea să cumpere diverse. M-am aşezat în spatele lui şi fără să vreau am început să ascult dialogul tip-vânzător. Tipului îi voi spune Dorel în vederea delimitării de celălalt personaj.
” Dorel: – Dă şi mie zece Tuborg la doză ! Da să fie reci ca mortu că ne omoară căldura asta!
Vânzătorul, după ce caută în frigider: – Am doar şapte reci ! Vă dau altceva?
D: – Dă atunci şi Becşi vreo cinci până la cinşpe !
V: – Păi nu vroiaţi zece? Până la cincisprezece ar mai fi încă opt!
D: – Hai mă lasă-mă cu calculele dă să fie cinşpe beri acolo, ce dracu!
V: – Bine, altceva?
D: – Dă zece de sămânţă, ăhh ( acesta este un moment în care domnul calcula câte persoane sunt ei în total, nu se poate reproduce, prea multe onomatopee mângâiate de fraze euclidiene) şi mai bagă treizeci de becşi că ie mulţi acolo !
V: – Păi nu am atâtea la rece! Vă dau şi altceva?
D: – Bagă mă să fie, nu contează bere să fie. Şi două ape minerale că ie doi băieţi pocăiţi( râde monstruos). Şi spune cât trebe să mă achit.
V: – Păi aveţi un milion patru sute treizeci.
Dorel plăteşte şi dă să plece. Vânzătorul mă întreabă ce doresc, eu îi spun două mărci de ţigări, moment în care Dorel se întoarce mă dă la o parte şi spune:
– Aşa bă că am uitat, dă şi două de Lemeu roşu. Şi câte beri vine de om mă dacă ie şaişpe oameni? Io am aicea patruşcinci.
V: – Păi ar veni cam trei de om.
D: – Bă … aşa puţine? Mai ai la rece ?
V: – Mai am două doze atât.Vi le dau ?
D: – Dă-le p-alea şi dă şi vreo doişpe la pet aşa da reci să fie!”
Şi-a primit Dorel berile şi a plecat.
Uimit l-am întrebat pe vânzător unde lucrează respectivul. Mi-a răspuns că este muncitor la un bloc ce se construieşte în apropiere şi că în fiecare zi la ora 12 vine şi cumpără bere şi seminţe. Oamenii se pare că au pauză între 12 şi 14, după care încep din nou lucrul.
Acum vin cu o întrebare: Ce randament mai dau muncitorii agătaţi pe schele cu soarele în cap după mai mult de doi litri şi jumătate de căciulă băuţi în plină caniculă ?
Spor la mutat în blocuri noi domnilor, nu vă fie teamă sunt construite de profesionişti.
Războiul stelelor verzi (II)
Omenirea se află în pragul unui dezastru spre deosebire de preşedintele S.U.A care se află în pragul casei, gândindu-se cum să mărească producţia de opium. Pentru el, situaţia actuală de criză nu reprezintă mare lucru. Se gândeşte la ce greutăţi au întâmpinat în trecut străbunicii săi şi îşi dă seama că starea de acum este chiar una domoală. Se felicită pentru stăpânirea de sine şi îşi mai aprinde o ţigară. Apoi sună pe la ministere, să afle dacă pot înfiinţa şi ei o echipă de cercetători care să se ocupe exclusiv de optimizarea producţiei de iarbă. „Poporul o să mă felicite pentru asta…” îşi spune fericit. Bucuros că este de folos celor care l-au ales, mai trase un bong.
Între timp, echipa de cercetători nu găseşte capătul dezastrului. Fenomenele bizare se înmulţesc iar haosul pune stăpânire uşor, uşor peste planetă. Ruşii au reuşit să invadeze lumea arabă, obligându-i mai apoi pe musulmani să bea cot la cot cu ei vodkă. Surpinzător, distracţia nu le-a ieşit rusnacilor. Arabii erau deja obişnuiţi cu ţuica de Zalău, pe care obişnuiau să o consume în vacanţele petrecute la socrii. Drept urmare, ruşii au putut fi uşor de învins, fiind rupţi de beţi. Mai apoi, au ajuns hrană la peşti. De bucurie că şi-au recăpătat libertatea, arăbeţii au început să se împuşte între ei. La finalul manifestărilor de bucurie mai trăia un sfert din populaţie. Cei rămaşi, de fericire că au scăpat cu viaţă, au plecat spre locurile de origine, în Rromânia, hotărându-se să se dedice cultivării de prune.
Ciudatele forme de relief au apărut şi în America de Sud, stricându-le japonezilor din Asociaţia de turişti toată munca. De ciudă, aceştia au făcut sepuku în grup. Rudele lor, aflând de moartea acestora, au scos buteliile de gaz sarin şi au intrat la metrou. Nu au mai ieşit de acolo nici ei, nici restul de călători. Astfel, planul regelui de a mări ponderea androizilor la 60% din total populaţie începe să de roade.
În Rromânia, dispariţia sateliţilor provoacă îngrijorare. Practic, o parte a populaţiei va rămâne fără surse de venit, avînd în vedere că scoteau bani buni din revânzarea fiarelor adunate din spaţiu şi revândute sub formă de suveniruri turiştilor africani, veniţi în acelaşi timp şi la studii pe aceste coclauri. Preşedintele Cioabă al Doilea convoacă Marea Şatră pentru a stabili direcţia de urmat, în vederea asigurării altor posibilităţi de a scoate bani. După îndelungi discuţii, se hotărăşte formarea de echipe care să plece în Europa de vest. Şantierele de acolo fiind părăsite, se poate lua material feros şi neferos fără grijă. De bucurie, preşedintele cere ministrului activităţilor culturale să compună o manea cu subiect religios.
În timp ce în Australia serialul cu fetele lui McLeod toarnă episod după episod, din formele ciudate care au împânzit planeta încep să iasă mici monstruleţi. Cercetătorii sunt în alertă maximă. Echipa oamenilor de ştiinţă colaboratori ai Libertăţii publică şi primele fotografii cu aceste forme de viaţă. Fotografiile sunt neclare aşa că sunt trimise noi sonde pentru a vedea îndeaproape ce se întâmplă. Sateliţii, brusc, nu mai dispar. Fenomenele meteo reintră în normal. Ruşii se trezesc din beţie. În Rromânia maneaua compusă de ministru rupe boxele în discoteci. Americanii….americanii nu se văd de fum. Sondele încep să trimită primele imagini. Dar vai, incredibil ! Ale cui sunt acele imagini ? Ce se întâmplă ? Echipei mixte de cercetători nu-i vine să creadă ce-şi vede ochilor ! Toată lumea este consternată ! Sondele trimit imagini după imagini, din ce în ce mai clare. Chinezilor li se îndreaptă ochii de mirare. Nimeni nu-şi explică cum a putut ieşi aşa ceva din acele forme bizare. Toţi sunt muţi de uimire..Imaginile fac înconjurul lumii, captând până şi atenţia androizilor japonezi. Nimeni nu scoate o vorbă iar privirile sunt aţintite peste fotografiile trimise de sonde . Aceeaşi întrebare este pe buzele tutror: cum au ajuns acolo micile vieţuitoare…?
(VA URMA)