Am deschis uşa unui şifonier imens, aşezat peste un arc muntos şi câmpii gâdilate de nisip. Abia mă trezisem dintr-un somn bolnăvicios, apăsat de Passiflora şi gânduri cu remuşcări. Mă simţeam pregătit să păşesc pe trotuar, îmbrăcat în straie noi, abia cumpărate de la imperialişti, să gust adierea urbei, razele abia trecute de primăvară şi viziunea unui viitor pictat cu „vom trece peste asta cu bine”. A căzut şifonierul peste mine…

…Şi m-am trezit neasortat. De-a dreptul papagal. Un clown cu nasul portocaliu şi pătrat. Alături de o droaie de liliputani înţoliţi enervant de colorat, cu privirile pierdute şi tâmpe, scurse în cearcăne precum copia unui timp din fantasmele lui Salvador Dali. O turmă ascunsă în şifonierul pe care îl deschisesem dimineaţa şi care a căzut. Iar acum port şapcă de paznic la bancă, cămaşă cu dragon pe spate, mănuşile unui muncitor care schimbă borduri şi pune separatoare între sensuri, geacă de blană cu butoni de aur, fular cu dungi, pantaloni mulaţi, pantofi albi şi şosete rupte. Sunt imaginea lumii de sub şifonier. Şifonier aşezat peste un arc muntos şi câmpii cu pepeni şi praf.

Aici, sunt sunt singurele haine pe care le am acum. Prefer spectacolul unui nud al naibii de derutant în locul penajului dorsal de papagal. Mă întristează grupul imens de pitici retarzi care rânjesc la fiecare petec de textil pe care îl primesc de sus, fără să-şi pună ordine în costumaţie. Mă îndoaie mirosul de stătut care vine din spatele şifonierului. Mă seacă, de fapt, şifonierul p#lii mele care se duce la vale, mişcat de umezeala camerei în care-mi spintec visele. Mi-aş dori să mă piş peste feţele liliputanilor care privesc tâmp în continuare, căutând scutece şi pantaloni deşucheaţi dar mi-e ruşine de arcul muntos şi de câmpiile pierdute în dealuri.

Promit că data viitoare îmi cumpăr şifonier din Germania.