O clipă de România

   Zăbovind mai mult decât de obicei în lupta cu somnul matinal, am fost nevoit, într-una din zilele trecute, să apelez la un taxi pentru a acoperi traseul către locul de muncă. Ora nu era tocmai una potrivită pentru a realiza un record de rapiditate, mai ales într-un oraş extrem de aglomerat cum este Bucureştiul. Dar, cu această ocazie, am parcurs încă o filă din pestriţa lume a taximetriştilor, luând cunoştinţă cu filozofia acestora destul de colorată.

   Dialogul este preluat din înregistrarea audio pe care, întâmplător, am găsit-o în aceeaşi zi pe reportofonul din rucsac. Evident, am extras doar câteva părţi ale dialogului, fără a deteriora contextul.

 

„[…]

-E ceva aglomeraţie azi… (zic eu, doar să zic ceva)

-Deci eu mă strecor ca fumul pe sub uşă…Nu spuneţi ce fac eu, nu faceţi niciodată ce fac eu.

-Nu spun nimănui!

-Îmmmm, nu-mi place cum arată situaţia aici, şi cu ăştia lângă mine, uof! (eram pe linia de tramvai, în depăşire de coloană) Mie îmi place să mă strecor ca fumul pe sub uşă, să aprecieze clientul, la final să fiu şi eu mulţumit cu un bonus, pentru viitor…

-Pentru zile negre, nu?

-Acuma, lăsând gluma la o parte, mie traficul îmi afectează nivelul de trai. Eu, din cauza la nenorocitul ăsta de trafic pierd curse. Benzina iar s-a scumpit. Astăzi, ne-au chemat la firmă să ne întrebe dacă suntem de acord să scadă preţul.

-Aha… (se tot aud comenzi prin staţie, nu răspunde nimeni)

-Eu am zis: dom’le, scazi cu un leu preţul, diferenţa de benzină nu mi-o acoperi, planul nu mi-l reduci, asta înseamnă ca eu să nu mai muncesc doişpe ore, să muncesc paişpe ore pe zi, să mă iau cu schimbul la bătaie, care stă mai mult pe maşină, nu?

-Aşa o fi.

-Astăzi mă duc la ora doişpe, că sunt programat la director. Îmi iau cheia, că am o cheie franceză mică şi dacă văd că comentează îi dau cu ea peste mâini!

-Hm…

-Măicuţa mea, păi el îşi bate joc de familia mea? Prin mine îşi bate joc de familia mea! Îmmm, cum miroase înainte? Ia, dacă mă bag pe acolo nu mai am nicio şansă de ocolire…(tocmai trecem de o intersecţie mare) Înţelegeţi? Eu depind de nenorocitul ăsta de trafic.

-Mda.

[…]

-Deci, io trebuie să-i fac lui 45 de milioane pe lună în condiţiile în care el îmi dă mie cinci milioane jumate pe lună.

-Nasol…

-De ce credeţi că nu mai sunt maşini? Păi io dacă vă duc acum la garaj şi vreţi o maşină, în douăzeci de minute aveţi maşină. Bine, nu douăzeci de minute da’ într-o oră tot aveţi maşină…Ah, s-a băgat tramvaiul ăla nenorocit…De ce s-a băgat tramvaiul ăla, îmmm? Mi-a luat elanul…Mamă, sunt două…

(trece omul la planul B, ocolire pe străduţe, etc.)

[…]

-Până acuma m-am strecurat bine…Chit că mi-au umplut vreo doi frigiderul cu carne dar asta e. Încape, poate să congeleze la greu! (râde tâmp. Între timp, prin staţie se aud nenumărate comenzi, nu le ia nimeni) Mi-au interzis să iau şi copiii de la şcoală. Mi-au spus că dacă vreau să iau copiii de la şcoală trebuie să dau caseta jos. Adică, dacă mă vede un coleg, că sunt o groază din ăia limbişti, că le mai dă zece lei, cinşpe lei, că umblu fără aparat…Spuneau că Ceauşescu face exploatarea omului…

-Şi acum ce-o fi?

-Dom’le, vă spun eu. Acum îi mai rău! Deci acum îi mai rău şi te şi umileşte! Ascultaţi la mine, acum e mai rău! Mai rău!

-Mda…

-Am o cheiţă mică şi tot aşa, când am fost la o altă firmă, nu-i dau numele, tot aşa, m-a chemat şeful şi am aruncat-o când el închidea uşa…Şi am aruncat-o în geamul ăla al lui de la uşă, că se lăuda el că-i de cristal! Şi vroia să i-l plătesc! Nu-mi dădea cartea de muncă, că să-i plătesc eu geamul! Măi, ce vorbeşti? S-a spart singur! Tu vrei să mi-l impuţi mie? Când ai trântit uşa nervos, prea tare, s-a spart, nu?

(mi-e lene să schiţez vreun gest)

[…]

-A început campania electorală. (o iau pe altă pistă)

-Vă uitaţi??

-Păi, am văzut acum afişele pe stradă…

-Vă uitaţi? Eu nu mă uit. Nu merită. Sunt nişte porci! Toţi! Unul peste altul! Şi ăla al lui soacră-mea, din coteţ, e mai educat.

-Deci să înţeleg că nu votaţi.

-Eu? Păi, de exemplu când a rămas Iliescu cu Vadim, eu l-am votat pe Vadim. Deci, eu pun ştampila pe unul care ştiu că nu are nicio şansă. Uite, ca acuma, dacă e să rămână doi care nu vreau eu, deci eu pun pe unul care ştiu că n-are nicio şansă. Aţi înţeles? Ca votul să nu-l ia….Adică dacă unul care a câştigat alegerile, are douăşapte la sută…Şi atunci ia şi voturile celelalte, ale celorlaţi, aţi înţeles? E, acum m-am învăţat minte. Mă duc şi ori tai buletinul ăla sau pun vreo patru, cinci ştampile aşa, să vadă că protestează lumea, nu? Sau, să spunem că rămâne acuma unul, de exemplu, în turul doi, unul oarecare…Pun pe amândoi, ca să nu se supere niciunul, înţelegeţi?

-Hm…

-Dom’le, păi n-aţi observat că au lovit în toate punctele cheie? Au lovit în benzină, m-au lovit în buzunar…Mie ce-mi dau în plus? Ce-mi dă? Adică nu să-mi dea, să-mi facă o facilitate de a mă descurca mai bine… Nu, el să-mi ia! Mi-a dat în benzină, mi-a dat în pâine, mi-a dat în mâncarea copiilor, mă subjugă… Atunci, cum să-l votez, domnule? A, vrei dumneata să te votez? Două mii de euro! Dă-mi banii ăştia şi eu îţi pun ştampila! În America aşa e! Cât vrei? Vrei să te votez? N-aţi văzut că-s supăraţi acuma? Acum aşa e! Faci poză cu telefonul la buletin, marcă banu’. Dă lu’ băiatu două mii de euro, că tu faci mult mai mulţi bani acolo, dă lu’ baiatu banii ăştia că se mulţumeşte cu ei şi îţi pun ştampila. Şi nu mi-e ruşine s-o spun. Că am mai luat un senator, un deputat şi le-am zis: dă lu’ tata aici două mii de euro că te votez. Dă lu amărâtul de colea, lu’ sluga! Sluga necredincioasă sau sluga credincioasă! Dă-i două mii de euro că tu faci sute de mii de euro acolo!

-Mda…(mi-e scârbă, nu ştiu de ce)

-Spuneţi-mi mie unul care nu fură…Adică, singurul de care mi-e mai milă aşa, că e mai din topor, e Becali.

-Adică?

-Adică e mai neşlefuit aşa…Adică, nu că e neşlefuit da’ e mai aşa, prea vulgar sau nu ştiu cum să mă exprim.

-Mie mi se pare un cretin. (mi-a sărit somnul)

-Pare singurul om…Fiecare cu părerea lui, ştiţi cum e. E singurul care l-aş vota acuma, cu toate că n-are nicio şansă. Aţi văzut cu sportivii acuma? E singurul care a dat zece mii de euro!

-Asta-i de imagine.

-Dom’le, pentru imagine, da’ plăteşte!

-Păi, şi banii ăia de unde i-o avea?

-Dom’le nu e treaba mea! Nu ştiu de unde a furat el da’ dă şi la milogul ăsta!

-Păi, şi asta-i soluţia, să-i furi şi să mai dai pomeni la sărmani?

-Domnule, toţi fură în România! Arătaţi-mi unul care nu fură şi care e corect! Deci eu vreau să vă spun că sunt un om foarte credincios şi cu un respect deosebit faţă de Dumnezeu! Dar eu vreau să vă spun o chestie: e singurul care, dom’le care cheamă televiziunea, e de imagine, că e deştept şi care împarte în jurul lui zece mii de euro, nu ştiu cât, nu mă interesează, dă bani la biserici şi îşi face popularitate. Pe când ăştialalţi ce fac, dom’le? Ne dă numai la cap! O dată, de două ori, de trei ori, dar de câte ori credeţi că mai rezistăm? Păi nu se mai poate!

-Şi de ce nu iese lumea în stradă?

-Păi, ce să mai ieşi în stradă?

-Să-i alergi, să se sperie de furia maselor…

-Păi ce să se sperie? Că eu mă duc şi ţip la guvern şi el pune jandarmul lângă mine să mă bată! Schemele astea nu merg, dom’le!

-Mă rog…Haideţi că am ajuns.

(plata, discuţii fără sens de final)

 

 

Deci, pe şefi îi rezolvi cu cheiţa franceză dar nu ieşi în stradă de frica jandarmilor, trăieşti din mila clientului şi votul poate costa două mii de euro. Şi, peste toate, suntem săraci. Nu-i aşa că trăim într-o lume fascinantă?