Cine-ar fi putut sa il Oprescu?

Capitala si-a desemnat duminica noul primar in persoana dom’ doctorului Sorin Oprescu. Cica democratia a triumfat inca o data, si uite asa ne-am pomenit si cu primul primar aparent independent.

Nu e rolul meu sa ma apuc acum sa descos care este gradul real de reprezentativitate al doctorului, care a fost doza de incredere injectata electoratului sau cum au perceput bucurestenii, activi sau inactivi civic, prima infrangere a dreptei dupa ‘89, in capitala. Nu ma intereseaza daca Oprescu se va intoarce, cu acte, intr-un viitor nedeterminat la familia PSD, la fel cum nu ma intereseaza daca Oprescu va fi lansat la urmatoarele alegeri prezidentiale impotriva crucisatorului Basescu. Si nici noul dus rece al primului marinar al tarii, care a cam intrat la apa, nu ma scapa de disconfortul unei veri rasfranta in betoane.

Rabdarea mea cu clasa politica s-a consumat de ceva vreme.

Si totusi, primul lucru bun petrecut imediat ce Blaga a fost anuntat perdant in fata lui Oprescu, a fost ca Ion Cristoiu a renuntat la geaca de blugi si a aparut la a cui sinteza? A zilei, purtand costum si papion. Banui ca domn’ Cristoiu a pierdut pariul cum ca candidatul, sssscuzatzi cacofonia, PD-L va castiga primaria. Ce mai jubila studioul ala… nţ, nţ, nţ… Bag de seama ca la televiziunile lui Voiculescu, dupa ce oamenii pariaza gresit, isi atarna cate ceva de gat. Si cand am conchis asta, a atarnat in afirmatie si cravata cu vacute care fac sex (parca vacute erau si parca sex faceau) a lui Badea, prezentata publicului larg, tot dupa un pariu pierdut. Inca mai astept rezultatul domnului Felix in pariul cu moralitatea.

Revenind, ma gandesc ca numirea domnului Oprescu ca primar general al capitalei o sa atraga de la sine o dispozitie a consiliului local conform careia controlorii RATB sa poarte halate medicale – astfel vor fi mai usor de recunoscut – sau ca asistentele de la Universitar sa aiba reducere la toate cinematografele si la toate saloanele de infrumusetare din Bucuresti. Ar mai putea comanda ca toate gunoaiele din zonele limitrofe ale capitalei sa fie tratate cu formol pentru a se conserva mai bine vara sau fiecarui bulevard principal sa i se alipeasca cate o noua banda, banda ce va actiona in sfera imobiliara vanand fiece metru patrat construibil.

Solutii ar fi. Sa vedem cum va reusi domnul doctor sa le coaguleze in proaspatul sau mandat la primarie.