Huliganii care au devastat centrul Bucureştiului şi-au făcut stagiul în protestele din Spania şi Grecia

• Aberația de intelect, Promo •

Descoperire şocantă a autorităţilor române. Cea mai mare parte a huliganilor care au vandalizat centrul Capitalei au fost aceleaşi persoane care au contribuit la degenerarea protestelor paşnice din celelalte ţări europene în violenţe extreme.

„Avem informaţii precise că cei implicaţi în violenţele de stradă din Bucureşti sunt nişte profesionişti antrenaţi în tabere secrete ale Opoziţiei care au ştiut exact ce au de făcut. Sunt aceeaşi agitatori care au creat probleme şi la protestele din celelalte ţări europene. Ştim sigur că până să apară ei în rândul manifestanţilor, lumea a protestat paşnic. Ba chiar au fost situaţii în Grecia când manifestanţii aruncau în forţele de ordine cu ramuri de măslin. Rolul lor e să agite spiritele. Rolul lor este să destabilizeze Europa”, a declarat pentru HotMuse ministrul Administraţiei şi Internelor  Traian Igaş.

Întrebat dacă ceilalţi cetăţeni paşnici au ieşit de bună voie în stradă, ministrul a ţinut să puncteze: “Oamenii n-ar trebui să aibă motive atât de mari de nemulţumire. Din punct de vedere tehnic, românul are o toleranţă mult mai mare la foame. Este practic imposibil ca măsurile de austeritate ale guvernului Boc să fi contribuit la atingerea pragului maxim de suportabilitate într-un timp atât de scurt. E limpede că cei din Piaţa Universităţii sunt oamenii USL-ului. Din ultimele date pe care le deţin sunt aproape 200 de familii din toată ţara, hai să zicem 250 dacă ar fi să socotim şi cazurile sociale de la Dansez pentru tine, care ar avea motive întemeiate de nemulţumire. Ori în ţară au ieşit în stradă mai multe mii de oameni. Acuma ziceţi şi dumneavoastră, cine să fie ceilalţi care au completat rândurile nemulţumiţilor dacă nu cei din Opoziţie?”

Protest rural

• Spuse pe fugă •

Sute de oameni s-au prabusit simultan pe strazile din Zurich, mimând un lesin sau o moarte subita. Acestia erau, de fapt, activisti Green Peace si protestau împotriva construirii unei centrale nucleare.

În acelasi stil, am remarcat o activitate intensa a activistilor din zona rurala a României, acestia protestând tot prin prabusire, imediat dupa iesirea de la birtul satesc.

Viața bate filmul

• Martor şi tartor, Promo •

În cinstea lui Mihail, un om amărât întâlnit întâmplător într-un parc, o persoană cultă, extraordinară, a cărei viaţă a fost o continuă suferinţă .
„Lumea mă strigă în multe feluri … cele mai multe jignitoare, însă nu mă mai deranjează,  m-am obişnuit. Le răspund politicos căci de ei depinde încă o zi din viaţa mea pe acest pământ .
Numele meu real este Mihail , un paradox acum: un nume de sfânt silit a fi purtat de o persoană bolnavă şi jerpelită.
Da, sunt un om al străzii .
Am 54 de ani, mulţi ani buni şi plini de satisfacţii în general, încerc să nu mă gândesc la situaţia mea şi prin ce am trecut, pentru o persoană aflată în situaţia mea contează foarte mult speranţa că ceva se va schimbă pe viitor.
Mama mi-am văzut-o doar la naştere, însă îmi este imposibil să-mi amintesc măcar vreo trăsătură a feţei ei. M-a părăsit când aveam 4 zile de când îmi dăduse viaţă. A fugit, eram o responsabilitate prea mare pentru ea la aceea vreme, din câte ştiu avea 18 ani în acel moment.
Am crescut într-un orfelinat într-un orăşel de munte, alături de mulţi alţi copii ce  împărtăşeau aceeasi soartă. Au fost vremuri grele, însă m-au făcut puternic şi cel mai important mi-au clădit dorinţa de a ajunge cineva în viaţă.
Am început să cânt la o chitară primită de ziua mea de la o familie înstărită din oraş. Eram un copil modest, însă cu un suflet mare. Lumea  mă cunoştea şi mă ajuta cum putea. Am terminat şcoala generală, liceul tot în oraş, însă la 18 ani a fost vremea să părăsesc orfelinatul, familia de fapt , o familie cu peste 120 de copii.
În perioada liceului  am avut şi o formaţie, eram liderul ei, compuneam piese pe care ulterior le cântam alături de 3 prieteni la căminul cultural. Era prima dovadă că am reuşit să răzbat. Mă simţeam important .
Am urmat  Facultatea de Drept din Braşov, am fost al 2-lea intrat. După ce am terminat , neavând nici un sprijin şi provenind de la orfelinat, am ajuns să lucrez într-un combinat chimic.
Am cunoscut o fată, m-am îndrăgostit , ne-am căsătorit . Am cumpărat un conac boieresc, curte, livadă mare aşa cum doream dintotdeauna.Totul mergea bine. Anii au trecut fără să-mi dau seama, copiii nu am căci soţia…
În anul 2000 totul s-a schimbat: soţia s-a imbolnavit, a fost depistată cu cancer esofagian, majoritatea banilor ni s-au dus pe tratamente, bioenergeticieni, am încercat totul, însă nu am reuşit nimic.
S-a stins din viaţă. Greu, foarte greu, chiar şi pentru mine .
Lipsit de speranţă, a mai venit o furtună, casa a fost retrocedată, nu am mai avut nici puterea, nici banii să mă lupt. Am pierdut-o relativ repede. Am ajuns pe străzi inevitabil, nedorind nimeni să-mi ofere măcar un colţ de perete. Am hoinărit peste tot. M-am stabilit aici în Bucureşti dacă se poate spune aşa (râde).
Am îndurat multe, dar parcă anul asta este cel mai greu nu ştiu de ce. Poate mi-a ajuns şi mie. Însă mă voi lupta până la ultima suflare. Dacă este totuşi să nu reusesc sper măcar să adorm într-o seară de sărbătoare, pe o străduţă plină de luminiţe şi de oameni voioşi ce cântă colinde .
Poate aşa mi-o pot aminti pe mama.”
Am mai încercat în dese rânduri să-l revăd, însă nu a mai fost de găsit. Din păcate în România sunt mulţi în situaţia lui, nimeni nu mişcă un deget. Vreau să cred că şi-a găsit sfârşitul aşa cum şi l-a dorit, plecând într-un loc mai cald unde nu mai este nevoit se umilească pentru o bucată de pâine.

Nu ne luaţi maşina de la gură !

• Frustrări din cartier •

Mare manifestaţie, mare ! Doamnelor şi domnilor, ieşiţi în stradă, strigaţi „jos”, împotriviţi-vă sistemului înrobitor !…Aşa cum au făcut-o zilele acestea băieţii cu maşinile, pentru a protesta împotriva aplicării noii taxe auto. Dar ce figuri…Marea gloată de samsari printre care se ascundeau, probabil, şi câţiva românaşi cu intenţii bune, a năvălit pe şoselele ţării, înjurând de mama focului pe domnii guvernanţi care au avut tupeul să le ia pâinea de la gură şi banii de educaţie ai copiilor, prin aplicarea acestei măsuri fiscale. Ei, fii ai ţării, nu au mai suportat furtişagul, ieşind cu piepturile în faţa călăilor cu caschetă şi pulan, cerându-şi dreptul de a avea o maşină…Pentru ei acesta este bunul cel mai de preţ, aşa cum strămoşii lor aveau pământul. George Coşbuc reloaded and rebranded.
Este trist pentru România şi pentru sufletele celor care au murit apărând graniţele acestei ţări faptul că ne aflăm în anul de graţie 2008 şi încă ne lipsesc multe. Clasa politică îşi bate joc de obrazul care a votat-o, siluieşte în continuare fruntea plătitoare de taxe şi îşi umflă burta cu tot ce poate. Dar şi mai trist este faptul că nu se iese în stradă pentru a protesta împotriva furtului naţional, împotriva minciunii din Parlament, împotriva îngrădirii libertăţii de exprimare, împotriva neconstruirii de drumuri, împotriva mizeriei zilnice, împotriva legilor date pe sub mână…Nu. Nouă ne trebuie maşină. După douăzeci de ani cu democraţie la kilogram, am descoperit fericirea. Care are patru roţi. Şi să nu îndrăznească cineva să ne-o fure că ieşim în stradă !