Japonezii au găsit ţiganii înecaţi la mal

La mai bine de o lună de la cutremurul devastator, urmat de un tsunami puternic, autorităţile japoneze au găsit un grup de ţigani înecaţi la mal. Aceştia se aflau sub nişte saci de cartofi (deja încolţiţi), sacoşe de rafie cu butelii de plastic şi câteva rămăşiţe de ceea ce părea a fi o căruţă. De asemenea, ceva mai încolo pluteau şi doi cai care în timpul vieţii au fost frumoşi.

O echipă de arheologi japonezi a recuperat ce a mai rămas din căruţă, aceştia fiind convinşi că în urma cutremurului şi a tsunami-ului din pământ au ieşit rămăşiţe ale unui mijloc de transport preistoric.

Nimeni, însă, nu-şi explică ce căutau acolo ţiganii. Circulă zvonuri cum că aceştia ar fi fost trimişi de autorităţile din România într-o misiune de ajutorare a personalului centralei de la Fukushima, aşa cum a scris şi o parte a presei autohtone dar ambasadorul român din Japonia neagă acest lucru (sursa: Ugerpres). Pe de altă parte, buteliile de plastic aveau etichete în limba română, ceea ce dă de bănuit că ţiganii erau în tranzit prin zonă când i-a prins cutremurul.

În cele din rumă, misterul a fost elucidat. Un înalt oficios al minorităţii rrome din România a recunoscut persoanele găsite înecate la mal. „Era nişte nepoţi d-ai mei, plecaţi la nişte nepoţi d-ai lor acasă, în India. Da’ n-a mai ajuns săracii, s-a înecat ca ţiganu’ la mal, cum se spune la noi.”, a declarat acesta.

Teorema Fundamentală a Asemănării (T.F.A)

   “Manelele are linii melodice foarte melodioase şi foarte bine gândite ca şi conţinut pe linie melodică. Iar pentru cei care nu iubesc manelele, eu nu am nimic cu nimeni, dar ar trebui să fie lăsaţi în pace şi cei care ascultă manele, să nu mai fie acuzaţi că dacă asculţi manele eşti ţigan”, a spus Guţă citat din preaminunatul ziar Click.

    Matematic, pentru o mică demonstraţie vom folosi Teorema Fundamentală a Asemănării (T.F.A) varianta Pinguin.

   Luăm una bucată triunghi ABC  – denumit generic Manelişti. În punctul A se află guru maneliştilor – Guţă . Astfel, dacă ducem o paralelă la latura (BC), atunci cele două triunghiuri sunt asemănătoare.  Numim latura MN linia de fineţe melodică  dintre maneliştii columbieni şi restul maneliştilor.  Aceasta linie fină, nu face decât să demonstreze că sunt la fel. Arapini sau nu, oriunde am muta fineţea în planul ABC tot manelişti sunt. Doar dacă extrapolăm şi mutăm punctele M si N în locul B si C, atunci totul se va tulbura.

    Un caz aparte ar fi cel al celor care ascultă manele obligaţi de decibelii şi nesimţirea celor care aparţin suprafeţei ABC. În acest caz, dacă asculţi manele nu înseamnă că eşti ţigan şi nici manelist. Eşti doar cu nervii întinşi la maxim. Şi DA, ar trebui să fim lăsaţi în pace!.

 

Pinguinulfurios.

 

TFA - P

Prejudecata sunt eu

   Se spune că orice glumă ascunde un adevăr. Referirea aluzivă la acel adevăr naşte râsul celorlalţi care înţeleg sensul glumei. Prejudecata are acelaşi model de acţiune însă referirea este directă, clară şi de cele mai multe ori generală. Cu toate acestea, prejudecata are o bază reală care poate fi interpretată fals sau eronat. Însăşi caracterul generalizator al prejudecăţii asigură în mai mică sau mai mare măsură un aspect eronat al acesteia.

   Nu doresc să vorbesc despre caracterul eronat al prejudecăţii deoarece acesta este dezbătut adesea, mai ales datorită corectitudinii politice cu care suntem bombardaţi zilnic. Ceea ce vreau să pun în evidenţă este resortul care naşte prejudecata. Aceasta, după cum spuneam mai devreme, apare ca o caracteristică definitorie pentru majoritatea indivizilor, fenomenelor, lucrurilor care formează un grup cu aproximativ aceleaşi trăsături. Prejudecata este interpretarea noastră dată comportamentului celorlaţi, dată evenimentelor sau lucrurilor care ne înconjoară. Această interpretare nu poate fi decât subiectivă, însă dacă o prejudecată este des întâlnită în cadrul unei populaţii nu putem spune decât că această prejudecată trebuie să ascundă un adevăr. Cred că este foarte important să înţelegem şi deţinătorii de prejudecăţi şi nu numai pe cei care constituie obiectul prejudecăţilor. Adevărul se află de multe ori undeva la mijloc, dar din păcate de cele mai multe ori nu ascultăm decât pe cei care se simt atacaţi de prejudecăţile celorlalţi. Cu toate acestea, prejudecata nu este altceva decât un sistem de apărare psihologic. Cei care au prejudecăţi se simt şi ei atacaţi. A blama existenţa prejudecăţii nu ajută pe nimeni. Nici pe cei care judecă pe ceilalţi, blamarea întărind prejudecata, şi nici pe cei judecaţi. Poate vă întrebaţi de ce cred că apărarea celor care fac obiectul prejudecăţilor nu îi ajută cu nimic. Psihologic vorbind, orice model comportamental nu este altceva decât o reacţie la stimulii sociali care ne înconjoară. Prin urmare, un comportament este în fapt o reacţie care poate fi acceptată social sau nu. În funcţie de acceptarea acestui comportament de către alte grupuri se poate vorbi despre prejudecată. În funcţie de comportamentul generic al anumitor grupuri (de meserii, etnice, cu preferinţe muzicale sau de origine, etc) celelalte grupuri vor stabili o interpretare cheie care va asigura recunoaşterea acelui grup. Astfel, prejudecata poate constitui un factor pozitiv sau negativ. Cu toate că prejudecata celorlalţi este de cele mai multe ori negativă, această fiind cea mai simplă metodă prin care ne putem evidenţia calităţile,cred că este necesar să ne şi întrebăm dacă cel care ne judecă nu are dreptate. De ce se spune despre ţigani că sunt hoţi şi excroci? De ce se spune despre români că sunt leneşi, duplicitari şi că nu îşi respectă cuvântul? De ce se spune despre blonde că sunt proaste? De ce se spune că politicienii români mint şi îşi apără doar propriile interese? Adevărul este undeva la mijloc. Cu siguranţă ambele extreme au dreptate însă adevărul, dacă vrem să fim corecţi, poate fi deţinut în egală măsură de ambele părţi. Ţiganii au un binecunoscut istoric în furturi, excrocherii, violuri ,etc. Însă cu siguranţă au fost defavorizaţi de situaţia socială precară pe care au avut-o de-a lungul secolelor în România. De asemenea au dovedit că prin educaţie se pot integra în societate ca orice alt cetăţean.

   Este adevărat că am întâlnit blonde foarte proaste dar nu mai multe decât brunete sau roşcate şi cu siguranţă nu mai multe decât bărbaţi. Mai mult, să fim cinstiţi, într-o societate care glorifică ţâţele, cracii, sex-apeal-ul şi muşchii, credeţi că cineva care deţine oricare dintre acestea va mai fi interesat să obţină de la viaţă ceea ce doreşte prin alte metode? Ar mai învăţa blonda porno ceva? Din păcate, doar acest tip de blonde ne acaparează privirea şi nu le mai vedem pe cel urâţele de bibliotecă.

   După cum spuneam, adevărul este deţinut de toţi. Adevărul este împărţit între noi astfel încât doar prin înţelegere putem progresa. De aceea, dacă cineva îţi spune pletos împuţit sau îi vezi pe ţigani ca infractori, dacă vezi un emo trist sau un moş care îşi târâie băşinile, nu uita că toţi se ascund în tine.

De ce maneaua?

Adusă în Balcani din vistieria culturală a Imperiului Otoman, maneaua se lăsa cântată şi ascultată doar la curţile domneşti sau în grupurile marilor boieri ai vremii. După o lungă perioadă în care a stat ascunsă în negura timpului, ea a fost adoptată, la jumătatea secolului trecut, de către comunităţile ţigăneşti drept o alternativă facilă a muzicii lăutăreşti şi promovată ca şi o altfel de muzică de petrecere, dându-i-se o cu totul nouă faţă. În zilele noastre, maneaua a atins apogeul. Întrebarea care se pune este de ce?

Atracţia românului pentru muzica de petrecere, afinitatea pentru versuri licenţioase sau împărtăşirea ideilor din versurile manelelor, toate acestea au dus, alături de inexistenţa unor repere muzicale şi lipsa unei minime educaţii în acest sens, la crearea şi accentuarea mult controversatului fenomen al manelelor de astăzi.

La sfârşitul anilor 2000, maneaua încă era văzută ca un nou stil de muzică de petrecere. Lumea agrea sau dezavua maneaua în aceeaşi măsură în care tolera sau nu muzica de petrecere. Versurile sterile, opulenţa dizgraţioasă a interpreţilor sau mesajele acestora devenite deja stereotipuri nu deranjau. Vinul şi voia bună le luau faţa. Fenomenul era încă sub control. Imediat ce s-a constatat că maneaua prinde la public şi că se fac bani frumoşi de pe urma ei, noi şi noi ageamii au aderat la acest gen. În 2002-2003, când s-a constatat amploarea fenomenului şi s-a lansat o puternică ofensivă împotriva acestui gen muzical, era prea târziu. Maneaua era deja pe val.

Lumea bună de astăzi urăşte visceral maneaua, omiţând în multe din cazuri să se întrebe şi de ce a fost posibilă o asemenea propagare a acesteia în societatea românească. Astăzi, în plină manelizare – aşa cum multora le place a spune – a devenit ceva de bon-ton, este un mod de a te evidenţia pozitiv, atunci când spui că urăşti maneaua. Dacă urăşti maneaua eşti implicit zece clase peste cel care o ascultă. Un aspect valabil, în genere, ţinând cont de nivelul intelectual al celor ce cochetează cu acest stil muzical. Însă, totuşi, nu te poţi considera mai breaz doar pentru că nu agreezi un stil muzical.

Lăsând la o parte carenţele cultural-artistice şi afinitatea balcanică pentru şpriţ şi petrecere, personal cred că propagarea manelei, în forma ei actuală, a avut o aşa mare aderenţă la publicul român, pentru că modul în care amintesc maneliştii de îmbogăţirea subită de pe urma fraierilor şi excesul de şmecheire pe secundă înregistrată pe bandă, se potrivesc ca o mânuşă pe societatea românească post-decembristă. Românul nu ştie să preţuiască munca sau lucrurile obţinute prin muncă din moment ce în epoca trecută, statul se angaja să-i asigure un loc călduţ atunci când venea vorba de înregimentarea în câmpul muncii. El preferă să îi cadă din cer, nefăcând mare lucru, întocmai cum este amintit obsesiv şi în versurile manelelor. Munca cinstită este apanajul fraierilor. Fraierii munceşte. Şmecherii pă fraieri îi prosteşte este un slogan din ce în ce mai des întâlnit, nemaiavând legătură cu originea etnică sau statutul social al celor care-l susţin sau îl promovează. Dacă mai socotim şi proverbiala trăsătură de descurcăreţi a locuitorilor spaţiului mioritic, caracteristică exploatată la maximum în versurile manelelor, devine şi mai limpede de ce a prins atât de bine maneaua la români.

Maneaua a reuşit să se instaleze în societatea românească, definind noi tipologii sociale ale individului. E suficient să afli despre cineva că ascultă manele şi să ai tendinţa în a-l eticheta incult sau avid de şmecherie.

Problematica manelelor nu a fost creată şi întreţinută de cei care o ascultă sau o promovează; adevăratele cauze ale acestui fenomen stau în spatele motivelor ce au determinat auditoriul să adere la un astfel de curent muzical. Muzica în sine nu este decât o extensie a trăirilor sau a nevoilor persoanei ce o ascultă. Iar pentru a ameliora efectul manelizării, e nevoie să se umble mult mai adânc în măruntaiele problemei şi nu este suficientă doar o marginalizare a fenomenului.

Hegemonia manelelor va intra în regresie atunci când societatea românească va da primele semne de vindecare. Până atunci va fi nevoie de un substitut care să răsune în urechile devoratorilor de gen, luând locul manelelor. Că acest substitut va fi muzica tradiţională românească, muzica lăutărească autentică sau oricare alt tip de muzică neaoşă sau nu, rămâne de văzut. Golul va trebui umplut cu ceva.

Cum să faci din ţigan-ţânţar, ţigan-armăsar

mosquito1Miercuri seara, Şahtior Doneţk a câştigat Cupa UEFA.
Raţ este în culmea fericirii. Victoria este şi a românilor. Mircea Lucescu confirmă. Mircea Lucescu este un mare antrenor. Lumea îl laudă. Europa vuieşte. Românii sunt mândri că sunt români. Ziarele titrează. Lumea se bucură. Printre altele, Il Giornale scrie: …zingaro romeno della panca… Cum!? Cum e posibil!? După tot ce a făcut Il Luce pentru fotbalul italian? Presa românească ia foc. Lumea odată cu ea. Nu doar Chivu şi Mutu sunt catalogaţi ţigani. Acum şi marele Il Luce. Elementul rasial din fotbalul italian se extinde. Ambasada română de la Roma se sesizează. Xenofobia nu mai are limite. Italienii se răzbună. Italienii nu au uitat nenorocirile ţiganilor români. Românii le arată obrazul italienilor. Acum este şansa ca Europa să vadă cine exagerează. Dar de-odată, şoc! Expresia buclucaşă n-a fost înţeleasă cum trebuie. Mircea Lucescu lămureşte. Nu doar că nu îl jigneşte, ba chiar îl laudă. Presa se depresurizează. Era doar o expresie des folosită în fotbalul italian. Înseamnă un antrenor care a stat pe banca tehnică a mai multor echipe. Lumea nu mai înţelege nimic. Oare Lucescu exagerează?
Nu ştiu exact cine, dar au bătut orele doisprezece; I’m out sau, mai pe înţelesul presei româneşti, sunt pe undeva pe afară.

Cât de neagră-i cioara fără pene?

Tatăl meu este total împotriva ţiganilor. Îi urăşte deşi unul dintre cei mai buni prieteni ai lui, plecat dintre noi, a fost ţigan. Nea Sandu era un nene cu un bun simţ pe care până şi receptivitatea mea infantilă o putea sesiza.

Bătrânul meu urăşte declarat ţiganii. Încă de mic mi-a fost dat să-l aud invocându-l pe Antonescu atunci când un infractor mai tuciuriu era prezentat la televizor. Deseori spunea: Toţi ţiganii sunt nişte hoţi, mai puţin ăia lăutari. Ăia sunt cinstiţi. Într-un fel era şi normal să conchidă lucrul acesta. Renumele său de fost toboşar de salon l-a găsit de nenumărate ori şi în postura unor şedinţe de „jamming” pe la nunţi alături de şamani tuciurii ai acordeonului.

Bătrânul meu e declarat împotriva ţiganilor. Şi parcă tocmai de aceea întâmplarea a făcut ca odată, după ce furia galbenă – maşina de familie – a rămas fără motor în timpul unei expediţii pe drumuri abrupte şi sinuoase, când eram cu toţii storşi de vlagă de la atâta împins în pantă, un cetăţean mai închis la culoare, ţigan vădit la origini, să oprească şi să ne dea o mână de ajutor pentru a scoate dacia înecată la liman. I-a mulţumit individului, după care ne-a spus aproape convins: ăsta era arab, nu era ţigan.

Bătrânul meu nu tolerează ţiganii. Dar într-o zi l-am surprins la poartă ajutând un ţigan amărât să-şi umfle roţile de la căruţă pentru ca nefericitul să poată ajunge cu puradeii acasă, până să se întunece.

Ştiţi deja că bătrânul meu nu acceptă ţiganii dar viaţa îi rezervă mereu surprize. Ajuns pe un pat de spital al secţiei ORL, Albano, unul din colegii de salon, un ţigan bătut cum rar mi-a fost dat să văd (probabil o reglare de conturi), a fost cel care în lipsa unui membru al familiei a avut grijă de el într-o situaţie ce s-a complicat peste noapte. Tot Albano a fost cel care a pus mâna pe telefonul sunând în disperare şi mi-a spus: “Alexandre, să vii încoace că tac-tu nu e bine, mă”.

E clar că tatăl meu are ceva cu ţiganii. Fapt pentru care într-o zi l-am rugat să-mi răspundă la o întrebare simplă: Ia zi mă, dacă ai şti că din ordinul tău direct toţi ţiganii ar fi exterminaţi, te-ar lăsa conştiinţa să spui << da, omorâţi-i!>>? A ezitat să răspundă. Era şi normal, tatăl meu nu este un criminal. E doar unul dintre nu puţinii dezamăgiţi care aruncă toate relele în cârca unei minorităţi nenorocite de soartă.

Rromi? Nu, ţigani, ciori, baragladine, cocalari, comunitari!

Tocmai m-am intors de la o plimbare nocturna cu bicicleta prin mirifica noastra capitala, si vroiam sa scriu un articol legat de faptul ca s-au pus astia cu biciul pe noi, cei care vrem sa ne relaxam facand miscare in parcuri (cate au mai scapat nebetonate  dupa febra imobiliara) cu biciclete sau role, cand un mic incident mi-a stricat toata karma cu greu obtinuta pedaland 20 de km.

Dupa cum spuneam am luat-o la pedala, impreuna cu un prieten, din Titan pana in Regie, cu escala  in Piranha pentru o racoritoare si retur. In Regie a, fost placut surprins de multimea de studenti care la ora 10 noaptea erau in parcul din Politehnica jucand fotbal, tenis, dandu-se cu role sau bicla, facand jogging.

Miscare in Regie

Pe drumul de intoarcere, la un semafor, in timp ce asteptam cumintel culoarea verde langa un autobuz, un puradel a scos capul pe geam si fara nici un motiv m-a scuipat si a inceput sa rada de isprava pe care tocmai a facut-o, impreuna cu ceilalti comunitari care erau cu el. Indignarea mea nu a avut margini, imi venea sa sar prin geamul autobuzului si sa-l intorc pe dos. Aceasta a fost picatura care a umplut paharul.

Tin sa spun ca m-am saturat de aceste specimene, m-am saturat sa stau cu frica ca mi se fura portofelul in autobuz, m-am saturat sa ma impiedic de ei pe strada agasandu-ma cu cersitul, m-am saturat sa fiu reprezentat in afara tarii de Mailat si altii ca el, m-am saturat sa stau cu frica sa nu ma injunghie pe strada, in plina zi, m-am saturat de gunoaiele pe care le lasa in urma lor, m-am saturat sa stau cu frica sa nu ma spulbere unul cu BMW-ul pe trecerea de pietoni, care se crede Shumacher pe circuit, m-am saturat de manelele de cacat care imi rasuna in timpane in miez de noapte si miez de zi, m-am saturat de putoarea si de nesimtirea lor, m-am saturat sa se foloseasca de numele de roman.

Unde vom ajungeAcesti oameni nu pot fi integrati in societate. Fostului ministru de externe, Cioroianu, i-a sarit toata presa in cap cand a sugerat exilarea acestora in Egipt, fiind mazilit la scurt timp dupa aceea. Maresalul Antonescu a avut si el o tentativa asemanatoare, pe vremea lui Ceasca nu mai zic. Cel putin erau tinuti sub control. Trebuie sa luam atitudine, sa facem ceva impotriva acestui fenomen care a tiganizat toata Romania, pana nu este prea tarziu.

Integrati asta:
http://www.youtube.com/watch?v=G0Ig9bsoexs

si asta:

http://www.youtube.com/watch?v=Ish7wNTnmUM

si asta:

http://www.realitatea.net/video_546731_sapte-femei-se-foloseau-de-copiii-lor-pentru-a-fura-dintr-un-magazin-din-capitala_399566.html

A fost Marian Cozma, au rămas cioburi

    Astăzi a fost înmormântat Marian Cozma. Pentru majoritatea, a murit sportivul Marian Cozma. Sunt convins că mulţi dintre cei care au stat conectaţi la trista derulare a poveştii sale din ultimele zile nu cunoşteau personajul. Cu toate acestea, acum se dau loviţi şi afectaţi de tragicul eveniment. Subiect de bere şi de spart seminţe, însă doar temporar. Cioburi născute aiurea. Asta pentru lăbeţii de jos…
   Pentru purtătorii de costume Armani, prezenţa lângă sicriul decedatului este o altă ocazie de a da de lucru reporterilor, guriştilor din emisiunile de sport şi de a-şi mări capitalul de imagine. O imagine plină de căcat pe care nu-l pot şterge niciodată, orice ar face. Feţe acoperite de o tristeţe-tencuială, gata să cadă la primul şters cu batista. Se dau comentarii, păreri, caracterizări pentru defunct. Discursuri standard. Îi doare în pulă, oricum. În locul lui taică-su i-aş da pe toţi afară. Este de ajuns durerea provocată de plecarea băiatului. Ce caută şi ăia acolo?
   Suporterii sunt sinceri pentru că ei trăiesc fenomenul. Colegii şi sportivii din branşă simt şi ei o lacrimă. Comentariile lor nu apar pentru că nu sunt interesante. Nici nu-i interesează asta, ei chiar sunt alături. Dar mizeriile, mizeriile ce caută acolo ? „O să denumim o peluză cu numele său” se umflă în pene un constructor analfabet, proprietar de acţiuni la club de fotbal. „Am vorbit cu taică-su şi mi-a spus că băiatul era stelist de mic copil”. Ce pula mea contează asta, cioban jegos? Asta ai înţeles tu din toată treaba? Asta ai vrut, de fapt, să apari şi acolo, murdărind cu mecla ta peisajul? Nu mai bine mori tu? Metaforic, normal…
   A murit un om bun la suflet, un copil pentru unii, un sprijin pentru alţii. Aşa spune lumea. Lumea ipocrită şi fals-empatică. Cât de cretini pot fi unii? Uite atât: Florentin Petre a spus că nu l-a cunoscut personal pe decedat, nu l-a întâlnit niciodată dar poate afirma că a fost un om deosebit, cu suflet mare, săritor, bun la toate. De unde basca mea ştii, piticule? N-ai zis că nu l-ai cunoscut? Vezi cum îţi place să suferi forţat?…Asta e, de fapt. Ne place să fim trişti, aşa, degeaba. Ne forţăm să căcăm o lacrimă dar ne iese mereu o băşină.
   De mâine va fi şters totul. O să reînceapă circul, oricare ar fi el. Problema de fond, în schimb, va rămâne şi se va accentua. Cine sunt ucigaşii? Ţiganii? De ce ţigani şi nu romi? Şi de ce rromi? Eu chiar nu înţeleg diferenţa…De ce coloraţii se simt jigniţi dacă le zice lumea ţigani? Păi nu asta sunt de sute de ani? Ce importanţă are definiţia naţiei? Faptele, cred eu, sunt cele importante. Iar situaţia devine îngrijorătoare…Degeaba ne ascundem după false pudori şi teorii cu o lume mai bună şi egală..Mulţi urăsc ţiganii. Se poate observa cu uşurinţă. Rasism? De ce? Subiectul poate fi foarte simplu, nu înţeleg de ce societatea îl complică atât de mult. Şi discuţia poate continua…
   Urmărind imaginile unui părinte distrus, m-am întrebat pentru a nu ştiu a câta oară: ce este mai bună, pedeapsa cu moartea sau tortura?