Fratele ungur și românul fără oi. Sau "Bă, tu vrei să-mi furi calu'!"

Preşedintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă, la finalul discuţiilor cu autorităţile din judeţele Covasna şi Harghita, că nu este de acord cu autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc şi a făcut un apel către administraţia locală „să păstreze discuţiile în limitele Constituţiei”.
„Mi-ar plăcea ca UDMR să fie un partener loial al unei discuţii despre cele două judeţe şi nu doar un profitor de voturi”, a spus Traian Băsescu. „Am o oarecare istorie în relaţia cu UDMR, cel puţin în ultimii ani, dar eu am fost oricând gata să trec peste acest lucru. Dacă au complexele cooperării şi le place să stea în alianţă, rămâne să opteze în continuare”, a completat şeful statului.
În replică, Gyorgy Frunda a declarat: „De multe lucruri am fost acuzaţi noi, ungurii, de România, în ultimii 19 ani, dar de neloialitate faţă de partenerii de guvernare sau de coaliţia în care eram, niciodată. Am fost întotdeauna parteneri loiali, am participat la eliberarea programului de guvernare şi ne-am păstrat cuvântul dat. Niciodată nu am fost profitori, ci am fost constructori”.
În ceea ce priveşte autonomia Ţinutului Secuiesc, Frunda a ţinut să facă o serie de precizări: „Autonomia locală e autonomia localităţilor, autonomia teritorială e cea ce numim ‘administraţie locală’. Autonomia teritorială nu este pe criterii etnice.”
„Dacă în România vrem să facem o autonomie reală, înseamnă că România trebuie reîmpărţită şi, în loc de 40 de judeţe prea mici şi nefuncţionale, să creăm 12-15 judeţe mari, sau districte. Preşedintele, în modificarea Constituţiei, vorbea de 9-12. Dacă accept acest lucru, trebuie să accept că vom avea o regiune în România în care comunitatea maghiară va fi numeric majoritară”, a completat acesta. (sursa: realitatea.net)

Analiză pe text:

Băselu acuză UDMR că nu este un partener loial şi că se comportă precum un profitor de voturi. Frunda răspunde că ei, ungurii (atenţie! Nu UDMR) au fost acuzaţi de România în ultimii 19 ani de multe lucruri dar nu de aşa ceva.
1. Băselu a acuzat UDMR şi nu ungurii. Faptul că Frunda se identifică cu ungurii nu înseamnă că ungurii se identifică cu UDMR. Acuzaţia lui Băselu este strict una politică şi nu etnică. Deturnarea afirmaţiilor către o temă etnică este o manipulare de doi lei care provoacă sentimentul naţionalist şi aşa inflamat în contextul social actual. Însuşi faptul că Frunda adoptă o astfel de strategie manipulatoare nu face decât să ne îndemne să credem că fie doreşte să agite spiritele interetnice, fie pur şi simplu consideră că este calea ce mai uşoară către mai multe voturi. Oricare ar fi resortul acţiunilor sale, acesta confirmă afirmaţia lui Băselu că UDMR este un profitor.
2. UDMR consideră că este un constructor şi nu un profitor. Am demonstrat mai devreme că UDMR este un profitor. Dar este UDMR un constructor? UDMR a fost alături de guvernările care s-au perindat de-a lungul timpului. A avut oare UDMR vreo iniţiativă notabilă benefică României? A susţinut oare UDMR în vreun fel eforturile României în progresul de după Revoluţie? Din păcate nu pot decât să afirm că UDMR a susţinut doar propriile interese şi pe cele ale etniei maghiare fără un interes deosebit pentru ceea ce înseamnă România. Prin urmare, putem spune că UDMR este un constructor, însă un constructor de stat în stat care nu recunoaşte unitatea României. UDMR este un partid constituit pe criterii etnice, care nu apără ci impune drepturile unei minorităţi fără a susţine politica internă şi externă a statului din care face parte. UDMR este un partid care are relaţii mai strânse cu un stat vecin (Ungaria) decât cu propriul stat. UDMR a demonstrat de nenumărate ori că nu se identifică cu România şi chiar a sabotat în câteva rânduri buna colaborare a statului român cu UE. UDMR – un constructor? Posibil. Dar în nici un caz un constructor al României.
3. Frunda afirmă că autonomia teritorială “nu este pe criterii etnice”. Îţi răspundem neaoş româneşte: Să mori tu! Da’ cum ţi-a venit ideea autonomiei? După criterii istorice, după numărul de sate, după mărimea pădurilor rămase în picioare? După ce naiba ai delimitat Ţinutul Secuiesc? Tot Frunda se contrazice în declaraţii: “trebuie să accept că vom avea o regiune în România în care comunitatea maghiară va fi numeric majoritară”. Păi să înţeleg că de fapt ăsta este criteriul. Hai bă nea Frunda… ce dracu, ne jucăm cu fofârlica?

Nu ştiu despre voi, dar mie mi se face lehamite când începe câte unul care se crede deştept să aburească în stâga şi dreapta, poate-poate îi mai pică şi lui ceva. Mă enervează genul ăsta de oameni care merg pe ideea “noi să încercăm, poate iese ceva…”. Ar fi frumos să existe în politică şi reversul medaliei. Ar fi frumos dacă populaţia ar putea da şi voturi de blam politicenilor. Doar aşa, cât să-i ţină pe tuşă câţiva ani. Oare ar mai face comentarii de căcat?